Parliamentary debates

Potrivit prevederilor constituţionale evocate, pluralismul politic este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale, reprezentând o valoare supremă. Partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Preşedintele României a nesocotit sau a sfidat, în cei 2 ani de mandat, acest principiu, încălcând dispoziţiile constituţionale care îi cereau neutralitate şi echidistanţă faţă de partidele politice, ca expresie firească a rolului preşedintelui de mediator, consacrat în Constituţie.

În perioada celor doi ani de mandat, Preşedintele României a refuzat sau a neglijat să organizeze consultări cu partidele politice, atunci când au existat momente tensionate sau chiar de criză, care impuneau acţiuni de mediere, de consultare cu partidele parlamentare şi de conjugare a eforturilor pentru realizarea unor obiective naţionale.

Domnul Traian Băsescu a manifestat dispreţ şi aroganţă faţă de partidele politice, nelimitându-se la aprecieri, eventual, la critici, apelând la denigrări şi etichetări jignitoare, indiferent că acestea erau din opoziţie sau de la putere, cu excepţia propriului său partid, Partidul Democrat, pe care îl protejează, susţine şi conduce în mod vizibil.

Sfidând Constituţia ţării, precum şi instituţia Parlamentului, la puţine zile după instalarea Guvernului Tăriceanu, domnul Traian Băsescu a solicitat majorităţii parlamentare, creată de Domnia Sa, revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Domnia Sa nu s-a limitat doar la exprimarea unor opinii politice în acest sens, dar a şi solicitat grupurilor parlamentare ale coaliţiei majoritare să modifice Regulamentele celor două Camere şi să introducă prevederi privind posibilitatea revocării preşedinţilor, dincolo de litera şi spiritul Constituţiei.

Demersurile Preşedintelui României s-au materializat într-un complex de acţiuni, îndemnuri, soluţii, diligenţe şi chiar ameninţări pentru realizarea revocării. Prin aceste demersuri, în care s-a implicat direct, efectiv şi public, Preşedintele României a determinat, practic, blocarea Parlamentului timp de două sesiuni parlamentare, din februarie până în noiembrie 2005, cu dezbateri sterile, în afara cadrului regulamentar, şi cu adoptarea unor soluţii neconstituţionale, într-o atmosferă de totală adversitate.

În afara acestui aspect, care demonstrează gravele urmări ale acţiunii preşedintelui, trebuie subliniat şi faptul că atmosfera de tensiune, neîncredere şi adversitate şi-a pus amprenta nu numai asupra modului în care s-a desfăşurat activitatea Parlamentului, în primele două sesiuni, dar şi asupra raporturilor acestuia cu Executivul.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav prevederile art.89 din Constituţie cu privire la dizolvarea Parlamentului şi la rolul preşedinţilor Camerelor şi al liderilor grupurilor parlamentare.

Încă din primăvara anului 2005, Preşedintele României i-a solicitat primului-ministru să-şi depună demisia şi a desfăşurat numeroase acţiuni politice pentru a determina demisia Guvernului, întâlniri cu liderii politici ai Alianţei D.A., presiuni publice asupra primului-ministru, presiuni publice asupra PNL, ca principal partid al Alianţei D.A., care şi-a asumat formarea Guvernului etc., care să conducă la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate.

În realitate, dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României este posibilă numai în caz de criză politică profundă, după ce s-au epuizat cele 60 de zile de la demisia Guvernului şi după ce, în acest interval, au fost respinse două solicitări de învestitură.

Aşadar, deşi nu exista o criză guvernamentală, preşedintele îi solicita în mod neconstituţional primului-ministru să demisioneze, deşi, pe parcursul anilor 2005 şi 2006, Guvernul Tăriceanu s-a bucurat de susţinere parlamentară, reuşind să promoveze majoritatea actelor normative propuse.

Pe de altă parte, sarcinile care stăteau în faţa ţării la începutul mandatului noii puteri instalate în România impuneau stabilitate politică şi multă concentrare şi concertare a tuturor forţelor politice pentru finalizarea obiectivelor europene, integrarea în Uniunea Europeană, în special.

Poziţia preşedintelui Traian Băsescu a fost contrară rolului constructiv de sfătuitor şi moderator, dat de Constituţie Preşedintelui României.

În realitate, domnul Traian Băsescu urmărea crearea unui moment prielnic electoral pentru partidul al cărui preşedinte a fost şi pe care îl susţine deschis în continuare. De altfel, acţiunile şi intervenţiile sale publice au dat dovadă de partizanat politic constant în favoarea Partidului Democrat, fapt ce l-a determinat pe însuşi primul-ministru să-l acuze public că se comportă ca şi cum ar fi preşedintele acestuia.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat prevederile articolului menţionat din Constituţie cu privire la numirea de către Parlament a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestora de către Parlament, precum şi a principiului separaţiei puterilor prevăzut în art.1 alin.4 din Constituţie.

În vara anului 2006, în mod abuziv, preşedintele Traian Băsescu a solicitat public şi a întreprins acţiuni concrete, prin care a obligat directorii serviciilor de informaţii să-şi prezinte demisia. De precizat că la acea dată şi-a înaintat demisia preşedintelui şi şeful unui departament din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deşi acesta avea raporturi ierarhice exclusive cu ministrul şi, eventual, primul-ministru.

Preşedintele României a încălcat atât prevederile Constituţiei, cât şi dispoziţiile legilor de organizare şi funcţionare a acestora, întrucât directorii serviciilor de informaţii se găsesc într-o relaţie directă cu Parlamentul, care îi numeşte, în şedinţă comună, şi, pe cale de consecinţă, este singurul care poate primi şi aproba demisiile înaintate, potrivit principiului simetriei actelor juridice.

La acea dată, Preşedintele României nu numai că a întreprins acţiuni prin care a determinat şefii serviciilor de informaţii să demisioneze, dar le-a şi aprobat demisiile, prin rezoluţiile puse pe cererile formulate, pe care le-a trimis astfel Parlamentului pentru "a lua act" de hotărârile sale. Apoi, în mod nelegal şi neconstituţional, a numit directori interimari la conducerea acestora, deşi legea nu prevedea acest lucru, şi a ameninţat Parlamentul că nu va propune alţi directori până când acesta nu va aproba pachetul legislativ privind serviciile de informaţii şi siguranţă naţională, elaborat de Preşedinţie.

Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile articolului menţionat din Constituţie, arogându-şi de la sine dreptul la iniţiativă legislativă, mai mult, implicând în această procedură subiecte de drept lipsite şi ele de dreptul la iniţiativă legislativă, respectiv, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi serviciile de informaţii.

În acest sens, preşedintele, erijându-se în iniţiator legislativ, a promovat un pachet de legi referitor la serviciile de informaţii ale statului şi la siguranţa naţională în general, punând Guvernul în faţa unui fapt împlinit şi solicitându-i primului-ministru să trimită iniţiativa legislativă, sub acea formă, Parlamentului.

În plus, neţinând cont de principiul transparenţei activităţii de legiferare, preşedintele a luat măsura secretizării "pachetului", fără a fi şi aici competent.

Iniţiativa legislativă în acest domeniu specific a fost preluată de Guvern, potrivit art.74 alin.1 din Constituţie, care a solicitat apoi, în mod legal, avizul C.S.A.T., dar, în mod absolut nejustificat, a fost respinsă de preşedinte şi C.S.A.T.

Faptele preşedintelui sunt deosebit de grave, pentru că ele urmăreau nu numai asumarea abuzivă a dreptului la iniţiativă legislativă, consacrat de Constituţie doar Guvernului, senatorilor şi deputaţilor şi cetăţenilor, dar, în fapt, şi realizarea unei reglementări a sistemului de siguranţă naţională şi a serviciilor de informaţii după propria-i concepţie pentru a-şi asigura controlul asupra acestora.

Potrivit prevederilor art. 102 alin.1 din Constituţie, Guvernul este cel care, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Textul art.107 alin.1 precizează fără echivoc - citez: "Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin".

Preşedintele Traian Băsescu, în mod repetat, a încercat şi, de multe ori, a reuşit să se aşeze deasupra Guvernului, să se substituie acestuia, subordonându-şi direct ministere şi miniştri sau înfiinţând la Cotroceni organisme ad-hoc, paralele cu organele administrative legale şi constituţionale.

Traian Băsescu a prezentat cu privire la multe probleme şi momente esenţiale ale guvernării propriului său program, inclusiv cu privire la integrare şi la perioada post-integrare, ca şi cum ar avea un plan propriu de dezvoltare a ţării.

Încă de la instalarea sa ca preşedinte, Traian Băsescu şi-a dezvăluit intenţia de a-şi subordona Guvernul şi celelalte instituţii ale statului, cărora le-a dat un termen de 6 luni pentru a-şi proba eficienţa, faptă, prin ea însăşi, abuzivă şi neconstituţională.

Guvernul şi primul-ministru au fost considerate simple unelte ascultătoare ale sale, fiind apreciate, după caz, când cele mai performante din istoria post-revoluţionară, când mediocre. La primele semne de independenţă şi autonomie, primul-ministru a devenit prima ţintă a atacurilor sale, despre care a ajuns să afirme că îi pare rău pentru desemnarea sa în această funcţie şi că - citez - "îşi cere scuze poporului român" pentru această greşeală, iar în final, în februarie 2007, să spună despre primul-ministru că este un mare mincinos, un om care minte tot timpul.

Nu vom insista asupra suitei de aprecieri jignitoare, denigratoare, tendenţioase asupra Guvernului şi a premierului, pentru că acestea sunt aproape zilnice, dar trebuie subliniat că toate acestea au dus la pierderea credibilităţii interne, a încrederii cetăţenilor şi a investitorilor, la descurajarea membrilor Guvernului, la compromiterea imaginii externe a României.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale explicite evocate, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită, ceea ce subliniază, fără echivoc, natura relaţiilor preşedintelui cu Guvernul şi cu membrii acestuia. Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu nu numai că nu s-a consultat cu Guvernul în probleme de o deosebită importanţă pentru ţară, acţionând intempestiv în foarte multe din iniţiativele sale, dar a şi acţionat pentru timorarea şi insultarea primului-ministru şi a altor membri ai Cabinetului, excluzând de la acest tratament pe colegii săi de partid.

Preşedintele nu a consultat Guvernul în acţiunile de reprezentare a statului român la Uniunea Europeană, nici măcar cu prilejul susţinerii discursului în faţa Parlamentului European în luna ianuarie 2007. În schimb, şi-a permis numeroase ingerinţe în activitatea unor ministere.

Astfel, deşi a acuzat în numeroase ocazii Guvernul sau unii membri ai acestuia că sprijină şi se sprijină pe "cercuri de interese", pe grupuri mafiote, nu a ezitat să intervină direct în formarea unor grupuri oligarhice din preajma sa, a Administraţiei Prezidenţiale sau a propriului partid.

La asemenea intervenţii deloc nevinovate ne vom referi în următoarele două puncte.

Cu toate că a acuzat mereu Guvernul că se înconjoară cu cercuri de interese, iar miniştrii Partidului Conservator s-au bucurat de o atenţie specială, preşedintele Traian Băsescu nu s-a sfiit să intervină la fostul ministru al economiei Codruţ Şereş în favoarea firmei ALRO Slatina, inclusiv prin intermedierea foştilor consilieri prezidenţiali Teodor Stolojan şi Elena Udrea, încălcându-se, astfel, principiile economiei de piaţă şi ale concurenţei, consemnate în art.135 din Constituţie.

Sfidând din nou legea, principiile economiei de piaţă şi uitând de lupta sa împotriva corupţiei, a mafiei şi a cercurilor de interese, a intervenit, nu prea moral şi legal, şi la propriii miniştri.

Astfel, cu prilejul învestiturii ministrului Radu Berceanu, i-a indicat acestuia să reevalueze modul în care au acces la contractarea unor lucrări de investiţii, mai ales în construcţia de autostrăzi, investitorii autohtoni, care ar fi dezavantajaţi. Proaspătul ministru a schimbat caietul de sarcini la lucrările pentru autostrada Bucureşti-Piteşti şi a câştigat cine trebuia.

Or, prin aceasta, s-au încălcat grav prevederile art.135 alin.1 şi alin.2 lit. (a) din Constituţie, care garantează economia de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi obligă statul să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, respectiv, prevederile art.41 referitor la libertatea economică - citez: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă în exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."

Cât priveşte felul în care au privit această "rezolvare" investitorii străini, nu mai comentăm aici.

Tot ca intervenţie solitară şi discutabilă se plasează şi apelul preşedintelui Traian Băsescu adresat Ministerului Economiei pentru încetinirea procesului de privatizare în domeniul energiei. Nu comentăm în substanţă problema privatizării în domeniul economiei, dar relevăm încălcarea atribuţiilor sale prezidenţiale, încălcare care i-a determinat pe specialiştii Băncii Mondiale să califice acest demers ca fiind - citez - "neobişnuit".

În acelaşi context se înşiruie şi cazurile Dobre, Cocoş, Golden Blitz, Anghelescu şi multe altele.

Potrivit art. 87 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului - citez - "în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii". Traian Băsescu a participat de multe ori, intempestiv, la şedinţele de Guvern fără o astfel de tematică, speculând, uneori, chiar lipsa premierului din ţară.

Deşi cadrul constituţional plasează cele două instituţii - Preşedintele României şi Guvernul - pe poziţii de colaborare şi nu de subordonare, domnul Traian Băsescu a acţionat tot timpul pentru a-şi subordona Guvernul, pentru a demonstra că el este adevăratul şef. Semnificativă în acest sens este răbufnirea de la şedinţa de Guvern, din 6 iulie 2006, când, contrariat de îndrăzneala premierului de a interveni în discuţie, i-a retezat sec iniţiativa cu remarca - citez - "Deocamdată, eu conduc şedinţa. Vorbeşti când îţi dau eu cuvântul". A apărut ca o evidenţă că participările preşedintelui la şedinţele Guvernului s-au făcut mai mult în scop mediatic, pentru a demonstra opiniei publice că Domnia Sa rezolvă toate marile probleme.

Textele constituţionale evocate stabilesc în mod imperativ că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii şi al imparţialităţii.

Prin rolul şi atribuţiile sale Preşedintele României este primul care să apere aceste prevederi şi să se constituie într-un garant al lor. Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu a nesocotit şi a încălcat cu nonşalanţă prevederile Constituţiei atunci când interesele sale personale sau cele politice i-au cerut, permiţându-şi ingerinţe grosolane în actul de înfăptuire a justiţiei.

Sfidătoare sunt ultimele ingerinţe ale preşedintelui Traian Băsescu produse la şedinţa DNA când domnul Traian Băsescu, supărat probabil de acţiunea parlamentară pentru suspendarea sa din funcţie a cerut procurorilor să redeschidă dosarele de urmărire penală în care sunt implicaţi reprezentanţi sau apropiaţi ai opoziţiei, în special "Bancorex" şi "Banca Agricolă", în timp ce a devenit evidentă muşamalizarea dosarelor sale personale privitoare la "cazul Flota" şi la imobilul din str. Mihăileanu.

Gravitatea acestor ingerinţe inimaginabile în orice stat de drept este demonstrată de promptitudinea redeschiderii unuia dintre aceste dosare, deocamdată cel al Băncii Agricole.

În repetate rânduri, preşedintele Traian Băsescu nu s-a limitat să facă aprecieri critice la adresa justiţiei, a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi personal, la adresa judecătorilor şi procurorilor, dar a dat adevărate "sentinţe" tendenţioase prin care a calificat justiţia ca fiind coruptă, a calificat judecătorii ca fiind corupţi. În unele intervenţii publice, preşedintele Traian Băsescu a susţinut, tot la modul general, că procurorii emit mandate de arestare şi alte acte procedurale cu vicii de procedură premeditate, pentru a le oferi inculpaţilor motive de atac în justiţie, de cele mai multe ori admise, acuzând, de asemenea, în mod general, procurorii că-şi avertizează telefonic inculpaţii cercetaţi în diferite dosare să nu se prezinte în următoarea chemare la Parchet pentru că vor fi arestaţi.

Domnul Traian Băsescu a încercat, încă de la începutul mandatului, să-i intimideze pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi să discrediteze această instituţie fundamentală pentru ordinea constituţională şi pentru regimul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Astfel, participând la şedinţa C.S.M. din data de 19 aprilie 2005, domnul Băsescu s-a adresat membrilor acestuia cu formula - citez - "ori vă asumaţi răspunderea, ori demisionaţi". De asemenea, tot în faţa membrilor C.S.M. domnul Băsescu a afirmat - citez - "vom trece legile reformei în justiţie prin asumarea răspunderii guvernamentale, fără să mai întrebăm nici un domn judecător, nici de la C.S.M., nici de la Curtea Constituţională, nici de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Preşedintele României a încălcat prevederile articolului menţionat, potrivit cărora justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti stabilite prin lege.

În noiembrie 2006, după ce Traian Băsescu a graţiat în mod scandalos trei persoane condamnate pentru trafic de droguri şi furt calificat, a motivat acest gest prin aceea că în dosarele celor trei condamnaţi nu au fost găsite probe temeinice pentru acuzare.

Or, preşedintele ţării nu poate face, prin decretele de graţiere, o reevaluare a probelor, o rejudecare asupra vinovăţiei unor infractori, substituindu-se instanţei judecătoreşti, fapt care a şi atras o binevenită reacţie a C.S.M., care a relevat că preşedintele a încălcat principiul separaţiei puterilor. Cu toate acestea, insistând asupra legalităţii şi corectitudinii actului său de graţiere, în discursul din 9 iulie 2006, rostit chiar cu ocazia zilei justiţiei a afirmat, fără echivoc, că îşi permite să şi judece - citez - "ori de câte ori voi observa mari discrepanţe între modul în care a fost judecat la o instanţă un caz şi modul cum a fost judecat la o instanţă superioară, întotdeauna voi utiliza instituţia graţierii permiţându-mi chiar să judec".

În felul acesta, preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile alin. (1) al art. 126 din Constituţie care precizează că justiţia se realizează - citez - "prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege".

Astfel, domnul Traian Băsescu nu s-a rezumat numai să-şi exprime public nemulţumirea cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar a şi calificat activitatea Curţii Constituţionale - citez - "ca fiind în dispreţul interesului naţional", faptă gravă prin care se încalcă normele constituţionale ce statuează rolul Curţii de garant al supremaţiei Constituţiei, precum şi pe cele ce asigură independenţa membrilor Curţii. Preşedintele României, după ce a criticat public, în mod repetat, decizia prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul obligării Parlamentului la respectarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Constituţie referitoare la alegerea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşa cum a făcut şi în cazul deciziei prin care dispoziţii ale aşa-numitului "pachet" privind reforma în justiţie au fost declarate neconstituţionale, a sugerat Curţii să-şi revizuiască poziţia. În mod evident, asemenea manifestări sunt de natură să submineze poziţia constituţională a Curţii, rolul acestei instituţii şi statutul membrilor săi.

Consecvent tezei sale de a determina o schimbare a practicii Curţii Constituţionale, a convocat Curtea Constituţională pentru "consultări" la sediul Administraţiei Prezidenţiale. Încercarea de a determina o altă soluţie în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate la pachetul legislativ privind aşa-numita reformă a justiţiei reprezintă o faptă de o gravitate deosebită, un atac la principiile cardinale ale statului de drept, consacrate de Constituţia României. În acelaşi timp, preşedintele Traian Băsescu a lansat public teza potrivit căreia instanţa constituţională acţionează politic şi este o frână în calea reformelor pe care ar dori să le promoveze.

Pe acest fond, a instigat, practic, la lansarea mai multor atacuri la adresa unora dintre membrii Curţii Constituţionale, în scopul evident de a-i intimida, lansând inclusiv ideea de a schimba, prin orice mod, actuala componenţă.

Preşedintele României a fost cel puţin complice la încălcarea art. 28 din Constituţie referitor la secretul corespondenţei, potrivit căruia - citez - "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".

În interviul acordat TVR din ianuarie 2007, domnul Traian Băsescu a recunoscut că încă din septembrie 2005 a avertizat membrii Guvernului că le sunt ascultate telefoanele de către serviciile de informaţii - citez - "şi am atenţionat membrii Cabinetului să fie atenţi ce vorbesc şi cu cine vorbesc la telefon, pentru că deja avem semnale de la serviciile de informaţii cu privire la discuţii care nu erau în regulă între miniştri şi chiar cu unul care este arestat la ora aceasta".

Există două ipoteze logice. Prima, interceptarea era ilegală, fapt de care preşedintele nu era străin, iar aducerea la cunoştinţă în şedinţa Guvernului a avut scopul de a-i timora pe membrii Cabinetului, ipoteză în care, dincolo de abuzul funcţiei, inclusiv sub aspect penal, domnul Traian Băsescu se face vinovat de încălcarea secretului convorbirilor telefonice. A doua, înregistrarea era legală, situaţie despre care domnul Traian Băsescu a fost informat în calitate de Preşedinte al României şi preşedinte al CSAT, ipoteză în care domnul Traian Băsescu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului(art. 264 Cod penal).

Cum rămâne cu restul cetăţenilor României care sunt ascultaţi, legal, de către serviciile de informaţii; pe aceştia cine "îi atenţionează... să fie atenţi"?

O faptă deosebit de gravă a preşedintelui Traian Băsescu o reprezintă folosirea serviciilor de informaţii ale statului pentru a supraveghea informativ clasa politică, faptă recunoscută explicit într-un interviu acordat Jurnalului Naţional din data de 6 februarie 2005, publicat sub titlul semnificativ "Voi sta 10 ani la Cotroceni", în care Traian Băsescu referindu-se la analizarea propunerilor de secretar de stat în diferite structuri guvernamentale precizează că a cerut serviciilor speciale să-i supravegheze informativ pe cei propuşi. Astfel, la întrebarea directă a ziaristului "Prin cine veneau aceste informaţii?" domnul Traian Băsescu răspunde - citez - "Prin serviciile de informaţii. Nu am făcut nici un secret, de la bun început le-am cerut să culeagă informaţii, în aşa fel încât să evităm aşezarea în structurile executive importante a unor oameni controlaţi de grupuri de interese. Sper că am reuşit!"

Modul sfidător în care se raportează Traian Băsescu la lege şi la obligaţiile sale prezidenţiale este demonstrat şi de refuzul său (aici nu este vorba de o omisiune) de a prezenta în parlament Strategia naţională de apărare a ţării, în termen de 6 luni, aşa cum îl obligau prevederile art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituţie şi art. 5 din Legea 473/2004. Importanţa acestei strategii pentru ţară şi necesitatea ca aceasta să fie dezbătută de Parlament pentru a căpăta forţă obligatorie, rezultată din aprobarea Parlamentului, ne scutesc de orice comentariu cu privire la gravitatea faptei sale. De altfel, potrivit prevederilor art. 13 din legea menţionată, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 5 poate atrage răspunderea administrativă civilă sau chiar penală a celor vinovaţi.

În raport cu titlul prezentului capitol, domnul Traian Băsescu, în calitate de Preşedintele al României, a săvârşit următoarele fapte grave, prin care a încălcat în mod repetat Constituţia României.

Preşedintele oricărui stat are o responsabilitate externă excepţională. De modul în care acţionează preşedintele pe plan internaţional depinde într-o măsură esenţială integrarea armonioasă a ţării în concernul ţărilor lumii, imaginea ţării, felul în care aceasta este apreciată.

În contrast cu imaginea echilibrată, respectată şi responsabilă a României, obţinute cu eforturile, raţiunea şi talentul unor valoroşi oameni de stat, Traian Băsescu a contribuit mult prin gesturile şi acţiunile sale excentrice nu numai la ridicarea unor semne de întrebare şi mirare, dar chiar la unele reacţii mai mult sau mai puţin vizibile faţă de ţara noastră.

Mai gravă este atitudinea, să-i spunem "solitară", a preşedintelui care adoptă aceste poziţii fără a consulta Guvernul, fără a consulta Parlamentul, deşi potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) Guvernul este cel care, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, iar potrivit art. 91 Guvernul este cel care negociază tratatele internaţionale în numele României şi Parlamentul le ratifică.

Încă de la începutul mandatului său, domnul Traian Băsescu, fără a ţine seama de Programul de guvernare în domeniul politicii externe şi fără a consulta Guvernul şi Parlamentul, a discriminat între aliaţii şi partenerii României, lansând Axa Washington - Londra - Bucureşti. Această atitudine discreţionară în politica externă românească constituie o gravă încălcare a atribuţiilor constituţionale ale Guvernului în realizarea politicii externe a României şi lasă fără conţinut ori consecinţă, normele constituţionale referitoare la programul de guvernare şi raporturile între Guvern şi Parlament.

Declaraţia sa hazardată a trezit o reacţie concretă a ministrului de externe al Franţei, la 21 aprilie 2005, la Vilnius, care a calificat aceste afirmaţii ca fiind agresive la adresa Franţei, caz nemaiîntâlnit în agenda raporturilor diplomatice dintre cele două ţări.

În septembrie 2005, la sesiunea Adunării Generale a ONU, Preşedintele României a declarat că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un "lac rusesc" ceea ce a provocat reacţii diplomatice de dezaprobare din partea statului nominalizat, dar a afectat şi relaţiile cu un alt stat cu interese semnificative în zonă, Turcia.

La 28 iulie 2005, la Washington, domnul Traian Băsescu a declarat - citez "Comunitatea internaţională poate conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea Israelului", deşi nici ONU şi nici vreun stat implicat ori altă entitate nu au cerut aşa ceva, mai ales în condiţiile în care o astfel de prerogativă aparţine constituţional Parlamentului.

În mai multe intervenţii publice, fără să consulte vreuna din părţile implicate, domnul Traian Băsescu s-a angajat în numele României să participe alături de Rusia şi Ucraina la soluţionarea conflictului din Transnistria, prezentând în mod deformat şi demagogic toată istoria negocierilor asupra acestui conflict, ca şi a relaţiilor cu Republica Moldova.

În martie 2005, domnul Traian Băsescu a afirmat - citez - "suntem trupe de ocupaţie alături de aliaţii noştri din Irak", în condiţiile în care, la 8 iunie 2004, Consiliul de Securitate al O.N.U. a adoptat Rezoluţia nr. 1546 prin care se pune capăt ocupaţiei militare în Irak şi se lua act de faptul că începând cu 30 iunie 2004 trupele coaliţiei multinaţionale se află în Irak doar la invitaţia guvernului irakian, ca trupe de menţinere a păcii şi de consolidare a democraţiei.

Faptele concrete înfăţişate la punctele anterioare nu reprezintă numai încălcări ale textelor constituţionale citate, dar şi o nesocotire a funcţiei de mediere - citez - "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate".

Preşedintele Traian Băsescu nu s-a comportat în diverse situaţii tensionate apărute în activitatea statală ca un arbitru, ca un conciliator, aşa cum procedează un şef de stat într-un stat de drept. El a dorit să fie, mai de grabă, judecătorul celorlalte autorităţi publice, pe care le consideră ca un fel de servicii subordonate "Palatului Cotroceni".

Traian Băsescu n-a acţionat în funcţia de Preşedinte al României în sens pozitiv, pentru a prevenit stările tensionate şi mai ales conflictele, pentru a le stinge atunci când au apărut. Dimpotrivă, el a conceput conflictele, le-a provocat şi le-a aţâţat, el nu a semănat spiritul de concordie, de armonie, de înţelegere, el a semănat tot timpul vrajba, ceea ce contravine alin. (2) al art. 80 din Constituţie.

Desigur, nu este uşor de identificat şi analizat cazurile concrete în care preşedintele trebuia să intervină ca mediator şi nu a făcut-o pentru că multele din situaţiile care necesitau un demers prezidenţial s-au rezolvat în cele din urmă "de la sine" sau au trecut neobservate. Este, însă, de subliniat că preşedintele are de principiu o atitudine refractară faţă de rolul de mediator. Preşedintele Traian Băsescu nu crede, pur şi simplu, în virtuţile dialogului îl socoteşte inoportun, pierdere de timp.

Preşedintele nu a intervenit în cazul unor neînţelegeri sau chiar divergenţe ivite în cadrul Guvernului, între primul-ministru şi ministrul justiţiei, între primul-ministru şi ministrul educaţiei şi cercetării, între primul-ministru şi ministrul afacerilor externe, pe care în plus, preşedintele a încercat să-l atragă sub influenţa sa exclusivă, cu scopul transparent de a-l contrapune premierului.

Preşedintele nu a intervenit în sens moderator pentru a identifica soluţii de rezolvare în conflictul ivit între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, dar mai ales între ministrul justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, dimpotrivă, a încurajat-o pe doamna Monica Macovei să sfideze, să nesocotească şi să denigreze instituţia supremă care asigură independenţa justiţiei şi pe membrii acesteia, aleşi democratic de corpul lor profesional.

Preşedintele nu a intervenit pentru a concilia divergenţa dintre presă, pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte, în problema răspunderii penale a jurnaliştilor. În loc să sprijine Clubul Român de Presă în demersurile sale, prin exercitarea funcţiei de mediere, preşedintele Traian Băsescu s-a transformat într-un supra judecător al presei.

La 19 februarie 2005, într-un interviu acordat la Radio Europa Liberă, Traian Băsescu decretează - citez - "parte din mass-media este controlată de diverse grupuri de interese. Ele reprezintă prin forţa lor mediatică, pilon de susţinere şi descurajare, de multe ori a luptei împotriva corupţiei".

Într-un interviu dat ziarului "Adevărul", la 27 mai 2005, Traian Băsescu îi califică pe ziarişti - citez - "Oameni care intoxică cu rea credinţă..."

Prin aceste declaraţii şi calificative făcute în mod public, Traian Băsescu îşi încalcă grav rolul său de apărător al Constituţiei şi de mediator cu societatea civilă prevăzut de art. 80 din Constituţie, discreditează mass-media ca factor esenţial al unei democraţii, încalcă şi prevederile art. 30 alin. (1) din Constituţie, actele sale devenind astfel presiuni pentru restrângerea libertăţii de exprimare.

Exemplele ar putea continua, dar le socotim suficiente pentru a demonstra felul în care interpretează Traian Băsescu funcţia de mediere.

Faptele evocate mai sus scot în evidenţă o prestaţie contrară Constituţiei a domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, prestaţie care nu este întâmplătoare, dimpotrivă, este expresia filozofiei pe care Domnia Sa o are cu privire la rolul preşedintelui, filozofie contrară Constituţiei, şi ne referim în primul rând la alin. (2) al art. 80 din Constituţie, cât mai ales la spiritul acesteia.

Concepţia explicată cu ostentaţie a "Preşedintelui-jucător" l-a plasat pe preşedintele Traian Băsescu nu numai într-o stare formal-juridică de conflict cu textele constituţionale, dar şi într-o stare reală de conflict cu partidele politice parlamentare, implicit cu grupurile politice din Parlament şi într-o stare conflictuală cu Parlamentul, cu Guvernul, cu autoritatea judecătorească.

Preşedintele Traian Băsescu nu a înţeles, şi este evident că nu doreşte să înţeleagă că persoanei care ocupă funcţia de Preşedinte al României nu îi este permis orice comportament, pentru că un comportament neconstituţional al persoanei în exerciţiul mandatului se identifică cu exercitarea competenţei autorităţii în afara cadrului constituţional.

Faptele evocate mai sus, în aprecierea iniţiatorilor acestei propuneri de suspendare, sunt fapte grave, de încălcare a Constituţiei, în sensul art. 95 alin. (1) din Constituţie, care justifică suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu şi, apoi, demiterea sa prin referendum.

Vă mulţumesc.