Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.141/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2010

3. Aprobarea proiectului ordinii de zi, cu modificări.

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Supun atenţiei dumneavoastră, acum, ordinea de zi pentru această săptămână.

Dacă sunt observaţii? Domnul Mircea Toader, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă, am o observaţie. Dacă aţi fi de acord să facem o modificare în ordinea de zi: aducerea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei nr.3/2010 de pe poziţia 29 pe poziţia 6, deoarece are acelaşi text, se referă tot la rezervele de împrumut din rezervele de stat şi să fie dezbătute împreună.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule Toader, e vorba de poziţia 30, nu 29.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

30. Pardon!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru?

Mulţumesc.

86 de voturi pentru, 56 împotrivă, două abţineri.

Poziţia 30 ajunge pe poziţia 6.

Domnul deputat Tăriceanu, vă rog foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Stimaţi colegi,

Vreau să fac un mic comentariu în legătură cu votul care s-a dat adineauri în legătură cu programul de lucru. Îmi pare rău să spun că, în felul acesta, legiferăm chiulul şi Partidul Democrat şi cei care au votat în favoarea acestui sistem de program poartă o mare responsabilitate pentru degradarea vieţii politice şi a imaginii Parlamentului, instituţie care ar trebui să ocupe un loc central în sistemul de democraţie din România.

Faceţi o mare eroare. Vă bucuraţi pentru faptul că veţi avea o zi liberă în plus şi vă spun că ar fi trebuit să reflectaţi mult mai serios şi să nu luaţi lucrurile în glumă, aşa cum faceţi cu multe din problemele politice cu care România se confruntă astăzi, începând cu problemele de politică internă şi mergând până la politică externă. Şi veţi plăti pentru aceste greşeli neîndoios.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Domnul deputat Munteanu. Domnule Toader, vă rog să rămâneţi la locul dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să fiţi de acord ca punctul 15, respectiv propunerea privind trecerea unor drumuri şi căi ferate forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale, să fie trecut la poziţia 10, motivat de faptul că am da posibilitatea administraţiilor publice locale să accese fonduri pe măsura I, II, V, de la Uniunea Europeană. Este valabil pentru toţi primarii din România.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule Surdu, tot la aceasta? Că aş supune votului dumneavoastră şi pe urmă să vă dau cuvântul.

Supun votului dumneavoastră această propunere, de a trece poziţia 15 la poziţia 10 a ordinii de zi.

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

104 voturi pentru, trei împotrivă, zero abţineri.

Poziţia 15 a devenit poziţia 10.

Un drept la replică, domnul Mircea Toader, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Foarte scurt, domnului prim-ministru Tăriceanu. Sigur că dacă ne vedeam în Biroul permanent, de două săptămâni găseam soluţii de comun acord. Noi am propus pentru această săptămână acest program. Dacă vom reuşi să ne întrunim, aşa cum avem şi responsabilităţi în Biroul permanent, poate găsim o soluţie comună.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulţumesc. Domnul deputat Horj mai doreşte? Nu, OK! Domnul deputat Surdu, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să introduceţi la punctul 1 PL-x 480/2009 Propunerea legislativă...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Cu ce PL-x? 200? PL-x?

Video in format Flash/IOS

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Deci să introduceţi pe ordinea de zi, pentru că în ordinea de zi de dimineaţă era, iar în ordinea de zi pe care am primit-o la intrare, când am semnat, nu mai este.

Este legea pe care tot am amânat-o, e vorba de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheroghe Ionescu Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Nu e niciun motiv să nu o introducem pe ordinea de zi. Am dus-o, a redus-o, am discutat-o, rediscutat-o şi în Comisia pentru agricultură şi în Comisia pentru învăţământ, este raport comun...

Deci, vă rog respectuos să o supuneţi votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, spuneţi-mi PL-x nr.246, dacă am înţeles...

Video in format Flash/IOS

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Am început cu asta, îmi cer scuze că...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Nu, eu vă cer scuze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Deci PL-x 480/2009.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

OK! Mulţumesc foarte mult.

Domnilor colegi,

Aţi auzit propunerea domnului deputat de a se aşeza pe poziţia 2, nu 1, PL-x 480/2009, deci Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.245/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole.

Cine este pentru? Votaţi vă rog.

72 de voturi împotrivă, cinci abţineri, 69 pentru.

Insuficiente pentru a fi înscrisă pe ordinea de zi.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi cu modificările aduse aici, în plenul Camerei Deputaţilor.

Vă rog să votaţi.

84 de voturi pentru, 63 împotrivă, o abţinere.

Ordinea de zi a fost votată în forma modificată de către Camera Deputaţilor.