Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.73/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2011

3. Primirea de răspunsuri adresate membrilor Guvernului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Bună seara!

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi vreau să întreb dacă domnul deputat Neacşu Marian se află în sală. Dacă nu se află, am să-l rog pe domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie, din partea Ministerului Sănătăţii, să trimită răspunsul în scris domnului deputat.

 
Video in format Flash/IOS Iuliu Nosa

Domnule deputat Nosa Iuliu, doriţi să interveniţi?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aştept răspunsul Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energetic.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

E-n regulă!

Din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare, domnul vicepreşedinte Eugen Georgescu.

Vă rog, domnule vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Georgescu (vicepreşedinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei):

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să exprim punctul de vedere al Autorităţii.

Referitor la adresa domnului deputat Iuliu Nosa cu privire la modul de facturare a energiei electrice şi a gazelor naturale...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă rog să apropiaţi microfoanele mai mult. E-n regulă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Georgescu:

Facturarea contravalorii serviciilor de furnizare reglementată a energiei electrice şi a gazelor naturale se realizează în conformitate cu prevederile contractelor comerciale de furnizare transmise spre semnare de titularii licenţelor de furnizare, care trebuie elaborate în conformitate cu prevederilor contractelor-cadru pentru furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale, în baza Ordinului preşedintelui ANRE nr.77/2009, cel de gaze naturale, respectiv Decizia nr.57/1999 a preşedintelui ANRE.

Modalităţile de facturare a energiei electrice de către furnizori sunt reglementate prin regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator, aprobat prin HG nr.1007 din 2004.

Facturarea lunară a contravalorii serviciilor de furnizare reglementată se face după cum urmează: la energie electrică, facturarea se face de regulă lunar, cu excepţia cazului în care furnizorii şi consumatorii convin altfel. Facturarea se poate face pe baza autocitirii lunar, furnizorul facturează valoarea corespunzătoare indexului citit de consumatori şi comunicat furnizorului, telefonic, prin internet sau depus la casieria furnizorului. Indexul transmis de consumator furnizorului, acesta trebuie să fie transmis într-un timp anume, precizat pentru furnizor.

În cazul în care consumatorul nu transmite indexul la termen se facturează fie pe baza citirii sau pe baza estimării consumului de către furnizor. Deci, există cazul convenţiei de consum cu valori convenite de către consumator cu furnizorul, sau în baza consumului estimat dat din istoric de către furnizor. Pe baza acestora se emite factura corespunzător valorilor de consum convenite, respectiv estimate.

La gaze naturale, cantităţile de energie care vor fi facturate sunt determinate fie prin autocitirea indexului contorului de către consumatori şi transmiterea acestuia la furnizor, fie pe baza cantităţilor prevăzute în programul de consum, anexă la contract.

Cantităţile estimate de energie sunt transmise de furnizori fiecărui consumator la semnarea contractului în funcţie de istoricul de consum sau în funcţie de profilul de consum, consumatorul având dreptul să solicite în mod justificat un alt program de consum faţă de cel propus de furnizor şi poate fi făcută această modificare oricând.

Furnizorul procedează la citirea directă a indexului în luna a treia şi, după caz, procedează la regularizarea sumelor plătite în primele două luni.

Având în vedere aspectele menţionate mai sus, precizăm că în situaţia în care consumatorul casnic nu doreşte să i se regularizeze cantităţile de energie electrică sau gaze naturale, la sfârşitul intervalului de citire, acesta are dreptul să transmită furnizorului indexul contorului determinat prin autocitire.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc.

Dacă vreţi să adăugaţi ceva, domnule deputat.

Vă rog, domnule vicepreşedinte, luaţi loc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule vicepreşedinte,

Eu n-am făcut interpelarea să-mi prezentaţi dumneavoastră ordinele Autorităţii sau preşedintelui Autorităţii. Ştiţi că se facturează la gaz şi la energia electrică consum anticipat? Deci, eu, consumatorul, plătesc anticipat cantităţile de energie electrică şi gaze pe care ar urma să le plătesc. Interpelarea mea aici se oprea la a stabili dumneavoastră, şi nu mai vreau răspuns, nu vreau să reţin colegii şi să prelungim şedinţa. Problema este următoarea: nu cred că este normal să plătim anticipat o marfă pe care urmează ulterior s-o consumăm. Acesta a fost sensul interpelării mele.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule vicepreşedinte, doriţi să mai adăugaţi ceva? Vă rog. Foarte pe scurt, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Georgescu:

Mulţumesc.

Deci, nu trebuie să se plătească nicio cantitate în plus, în măsura în care ţine concret de consum sau de istoricul pe care-l am şi dacă se transmit indicii, prin autocitire la timp, se plăteşte exact cât se consumă. Sau prin programul... dacă constat două luni, trei luni, că îmi vine o cantitate mai mare de energie să o plătesc decât cea pe care am folosit-o, atunci mă duc la furnizor şi schimb programul de consum.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

E-n regulă.

Sper că aţi trimis şi răspunsul în scris pentru ca domnul deputat să-l poată primi.

Mulţumesc.