|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cu privire la situaţia constatată la momentul întrunirii celor două comisii, domnul preşedinte Buda a expus această situaţie în şedinţa anterioară, iar eu nu fac altceva decât să prezint punctul de vedere comun, discutat în cadrul şedinţei. Punct de vedere comun: Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au hotărât transmiterea documentelor referitoare la contestaţia doamnei Sabina Funar cu privire la numirea sa în funcţia de consilier de conturi către Comisiile juridice reunite, astfel încât acestea să-şi exprime un punct de vedere asupra acestei situaţii. Astfel, Comisiile juridice, analizând documentaţia transmisă de Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, au constatat următoarele: În data de 13 octombrie 2008, domnul deputat Octavian- Mircea Purceld, în calitate de lider al Grupului parlamentar al PRM, a transmis Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului trei propuneri nominale, conform algoritmului, pentru noua componenţă a Curţii de Conturi, fără a face menţiunea duratei mandatului, după cum urmează: domnul deputat Petre Popeangă, doamna senator Verginia Vedinaş şi doamna profesor universitar Sabina Funar. Comisiile pentru buget ale celor două Camere au întocmit un raport comun asupra propunerilor pentru numirea consilierilor de conturi şi a conducerii Curţii de Conturi a României, în şedinţa din 14 octombrie 2008, ocazie cu care au propus plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului validarea mandatului domnului Petre Popeangă pentru o perioadă de trei ani şi al doamnei Funar Marioara Sabina pentru şase ani. Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat Hotărârea Parlamentului nr. 25/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 702/2008, prin care au fost numite în funcţia de consilier de conturi următoarele persoane: domnul Petre Popeangă, pentru un mandat de trei ani şi doamna Sabina Marioara Funar, pentru un mandat de şase ani. În şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului din 4 noiembrie 2008, domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş a invocat o eroare materială intervenită în Hotărârea Parlamentului nr. 25/2008, în sensul că votul exprimat în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a fost eronat, întrucât mandatul de trei ani i-ar fi revenit doamnei Sabina Marioara Funar, iar mandatul de şase ani domnului Petre Popeangă. Urmare şedinţei Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 754/2008 o rectificare cu următorul cuprins: "La art. 1 lit. a) liniuţa a şasea, în loc de «domnul Popeangă Petre;», se va citi «doamna Funar Marioara Sabina;», iar la lit. b) liniuţa a cincea, în loc de «doamna Funar Marioara Sabina;», se va citi «domnul Popeangă Petre;»." În urma dezbaterilor şi punctelor de vedere exprimate cu prilejul analizării documentelor transmise celor două comisii, s-au hotărât următoarele: În conformitate cu art. 71 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. "În cazul în care după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul său, se procedează la publicarea unei note cuprinzând rectificările necesare. Se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erori materiale. Rectificarea se face la cererea organului emitent, cu avizul Consiliului Legislativ". Mai mult decât atât, în temeiul dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată. "Se interzice, sub sancţiunea nulităţii, modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea rectificării". Faţă de aceste prevederi, membrii celor două comisii au apreciat că înlocuirea duratei mandatului celor doi consilieri de conturi nu constituie o eroare materială, în sensul celei prevăzute de art. 71 din Legea nr. 24/2000, ci afectează însuşi fondul hotărârii, motiv pentru care această modificare se poate face doar printr-un act normativ cu aceeaşi forţă juridică, respectiv o hotărâre a Parlamentului. Având în vedere cele prezentate mai sus, rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României nr. 754/2008 este lipsită de eficacitate juridică şi nu-şi poate produce efectele, singura hotărâre care produce efecte fiind Hotărârea Parlamentului nr. 25/14 octombrie 2008. Proiectul de hotărâre este anexat acestui raport şi vă rog să-mi permiteţi să citesc şi proiectul de hotărâre. Vă mulţumesc. HOTĂRÂRE privind constatarea lipsei de efecte a rectificării Hotărârii Parlamentului nr. 25/2008 În temeiul dispoziţiilor art. 67 din Constituţia României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre: Articol unic - Se constată că rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754/7 noiembrie 2008 la Hotărârea Parlamentului nr. 25/2008 privind numirea consilierilor de conturi, a preşedintelui şi a vicepreşedintelui Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2008 nu îşi poate produce efectele, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale şi procedurale. Vă mulţumesc.
|