Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.34/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2018
| ................................................ | |
|
|
Din partea Guvernului, participă la dezbateri politice doamna ministru Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne. Vă reamintesc timpul maxim prevăzut de Regulament: Grupul parlamentar al PNL are 5 minute pentru prezentarea temei; apoi, doamna ministru are 5 minute; reprezentantul grupului parlamentar - 3 minute pentru lămuriri suplimentare; fiecare grup parlamentar câte 3 minute. Pentru început, dau cuvântul domnului vicelider, Victor Paul Dobre, pentru a prezenta subiectul dezbaterii. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Stimată doamnă ministru, Astăzi, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi în exercitarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, Grupul parlamentar al PNL a solicitat prezenţa doamnei ministru de interne, întrucât noi apreciem că la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne sunt disfuncţionalităţi majore, grave, care afectează atât ministerul, cât şi percepţia cetăţeanului, şi mai ales ceea ce trebuie să facă acest minister pentru cetăţeni. În primul rând, disfuncţionalitatea majoră a apărut ca urmare a crizei de personal, cauzate de legea care a permis pensionarea anticipată, o lege iniţiată, promovată şi susţinută de Partidul Social Democrat, fără un studiu de impact, fără o evaluare, şi care astăzi a dus Ministerul Afacerilor Interne într-o poziţie extrem de dificilă, din cauza unui deficit major de personal, cantitativ, dar şi calitativ, pentru că principalele categorii de personal care au părăsit ministerul sunt reprezentate de oameni cu experienţă, din eşaloanele superioare de conducere. Astfel, în acest moment, la nivelul managementului ministerului, există o situaţie critică - şi plec în primul rând de la faptul că secretarul de stat pentru ordine publică, practic, nu există. Această funcţie a fost atrofiată. Această funcţie a fost balansată de promovarea unui proiect de lege prin care Inspectorul general al Poliţiei Române a căpătat rang de secretar de stat. Acest lucru a dus la disfuncţionalităţi manageriale. Acest lucru a creat o criză la nivelul conducerii ministerului, o criză între ministru şi şeful Poliţiei Române, care a dus în final, nici mai mult nici mai puţin, la căderea Guvernului Tudose. Voci din sală: Exageraţi! |
|
|
Aţi exagerat dumneavoastră, nu noi! În acelaşi timp, dacă analizăm armele, cele patru arme ale ministerului - în primul rând, regina lor, Poliţia Română, este în momentul de faţă într-o situaţie dramatică. Nu are asigurate eşaloanele de conducere, la nivel corespunzător, calitativ, cu experienţă profesională, nu are asigurată nici baza, respectiv, în primul rând, subliniez, problema posturilor comunale, unde există un deficit major. De asemenea, în momentul de faţă, ca urmare a Legii salarizării, mii şi mii de funcţionari publici cu statut special, cei care au rolul de a asigura ordinea publică, siguranţa cetăţenilor, au pierdut, începând cu 1 ianuarie 2018, sporuri importante pentru ore suplimentare, cu efect direct asupra siguranţei cetăţenilor, asupra asigurării ordinii publice. Nu aş vrea să vorbesc astăzi despre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Suntem într-o situaţie de urgenţă. Ştiu că mii de cadre efective ale acestui inspectorat sunt în acţiune. Suntem sub atenţionare meteo - coduri în vigoare - vreau să vă spun, doamnă ministru, că aceste coduri au fost introduse acum 12 ani, atunci când noi conduceam ţara - şi trebuie să-i respectăm pe aceşti oameni! În ceea ce priveşte Jandarmeria Română, aş vrea să menţionez, încă o dată... |
|
|
Vă rog să încheiaţi! |
|
|
... ceea ce am mai spus, asupra faptului că orice extindere a atribuţiilor acestei arme, în zona Serviciului de Protecţie şi Pază, excede cadrului legal, cu toate implicaţiile respective. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Nu, nu, nu, daţi-mi voie să termin! |
|
|
Păi, bun... în condiţii de timp... În condiţiile acestea, intraţi în timpul colegilor dumneavoastră. |
|
|
Permiteţi-mi să termin! |
|
|
Da! |
|
|
În acelaşi timp, în ceea ce priveşte prefecturile, o situaţie la fel de gravă - este prima dată când secretarul de stat pentru relaţia cu instituţia prefectului nu este un înalt funcţionar public sau un om care a avut experienţa acestei funcţii, şi lucrul acesta se reflectă, în primul rând, pe două structuri aflate direct în relaţia cu cetăţeanul - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia Regim de Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor. Vă atrag atenţia, doamnă ministru, că extinderea la 10 ani a valabilităţii paşapoartelor electronice - înţeleg măsura, pentru că este o măsură disperată, pentru că vine vara şi nu faceţi faţă cu efectivele care sunt - dar vă atrag atenţia că s-ar putea - şi va trebui să aveţi o discuţie cu specialiştii - ca acest lucru să afecteze, într-un interval mai lung de timp, actele cu care cetăţenii noştri se deplasează în străinătate. Vă mulţumesc. (Vociferări.) |
|
|
Doamnă ministru, aveţi 5 minute. Vă rog! |
|
|
Doamna Carmen Daniela Dan (ministrul afacerilor interne): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt astăzi în faţa dumneavoastră pentru a clarifica o serie de aspecte despre care am mai dat explicaţii în spaţiul public. Am însă oportunitatea să o fac şi în plenul Camerei Deputaţilor şi vă mulţumesc pentru invitaţie. În ultimele 3 luni am fost prezentă de două ori în faţa Comisiilor parlamentare pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - o dată pentru prezentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2018 şi a doua oară pentru învestirea în Cabinetul Dăncilă. Am prezentat comisiilor situaţia bugetului, planul de investiţii şi cel privind reducerea deficitului de personal, precum şi măsurile legislative care au menirea de a susţine activitatea personalului din Ministerul Afacerilor Interne. De fiecare dată am punctat priorităţile majore ale ministerului, printre care: reformarea Poliţiei, modernizarea dotărilor Jandarmeriei sau creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă. Măsurile luate la nivelul ministerului au ca scop atingerea acestor obiective. Probabil că persoanele care au avut iniţiativa invitării mele, astăzi, au lipsit de la audierile din Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Întrucât tema dezbaterii din Parlament este sumară, voi prezenta succint câteva aspecte care au generat interes în ultima perioadă. Recunosc că a fost dificil să înţeleg, din modul în care este formulată tema dezbaterii, respectiv, "Ministerul Afacerilor Interne - între demnitari bine păziţi, poliţişti nemulţumiţi şi femei neprotejate în faţa violenţei", dacă se doreşte prezentarea unei construcţii poetice sau o dare de seamă serioasă. Am ales să prezint o dare de seamă serioasă. Voi încerca să fiu foarte la obiect, în condiţiile în care principala prioritate a acestor ore este asigurarea coordonării intervenţiilor structurilor pentru situaţii de urgenţă, cauzate de situaţia vremii din ţară. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În legătură cu salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne, au fost multe discuţii pe această temă, fapt pentru care în mai multe rânduri, atât eu, cât şi ministrul muncii sau ministrul apărării naţionale, am făcut declaraţii publice şi am explicat situaţia de fapt. Mă refer şi la cei doi colegi ai mei, pentru că salarizarea în Ministerul Afacerilor Interne este subscrisă salarizării din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Chiar dacă vorbim de o legislaţie specifică acestui întreg domeniu, evident că zona Poliţiei a fost foarte vocală şi prezentă în spaţiul public, poliţiştii fiind funcţionari publici cu statut special, care se pot organiza în sindicate. Separat de discursul sindical, sunt lucruri concrete pe care salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne le presupune şi voi prezenta câteva date în acest sens. În Ministerul Afacerilor Interne sunt prevăzute 151.000 de funcţii, dintre acestea fiind ocupate 127.000. Din numărul total de funcţii, aproximativ 65.000 de funcţii sunt prevăzute pentru funcţionari publici cu statut special, adică poliţişti. În anul 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate, salariile poliţiştilor au crescut cu 10%, iar cele ale militarilor şi ale personalului civil cu 15%. Începând cu 1 ianuarie 2018, s-a adăugat o creştere, în medie cu 3-4 procente, la salariul net. Cel mai mic salariu de poliţie, cel al unui agent debutant, a crescut în ultimul an cu 29,3 procente. Dacă în decembrie 2016 salariul minim net al unui agent era de 1.373 de lei, acum este de 1.776 de lei. Cel mai mare salariu net este situat la 6.777 de lei, în cazul ofiţerilor fără indemnizaţie de conducere. Cel mai mic salariu din zona militară, adică din Jandarmerie, sau de la Pompieri, a crescut în ultimul an cu 28 de procente, de la 1.340, în decembrie 2016, la 1.717, în ianuarie 2018. Şi pentru că s-a tot vorbit de scăderea salariilor în urma aplicării Legii salarizării din sistemul bugetar, vreau să vă informez că, în urma analizei realizate luna aceasta, după plata salariilor corespunzătoare lunii ianuarie 2018, a reieşit că în întreg Ministerul Afacerilor Interne numai 58 de salarii au scăzut, în sensul că acestea au depăşit grila salarizării. Este vorba de funcţionari publici, manageri publici, personal medical şi un singur poliţist care are funcţia de director general. O radiografie a salariilor actuale ale poliţiştilor din Ministerul Afacerilor Interne arată astfel:
Atenţie! - vorbim despre salarii, şi nu despre venituri salariale. De aceea, se impun câteva precizări. În salarizarea din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională venitul salarial se compune dintr-o componentă fixă, respectiv salariul de funcţie, adică cele menţionate anterior, şi una variabilă, respectiv sporurile şi majorările. Aceasta înseamnă că la salariul de funcţie se mai adaugă norma de hrană, norma de echipament, în condiţiile în care poliţistul nu optează pentru uniformă, şi diverse sporuri şi majorări, conform condiţiilor de muncă. În zona sporurilor şi majorărilor, apar elementele fluctuante, care au cauzat unele diferenţe, generate de următoarele tipuri de situaţii. Cuantumul sporurilor pe bază de pontaj - cu alte cuvinte, vor exista diferenţe de la o lună la alta, în funcţie de numărul de ore lucrate pe timpul nopţii, numărul de ore lucrate în zilele libere sau de sărbători, ori alte sporuri de acest gen. O altă componentă care influenţează venitul salarial ţine de cuantumul normei de hrană, care este calculat în funcţie de zilele calendaristice ale lunii în curs. Cu alte cuvinte, norma de hrană este de 32 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă de 960 de lei sau 992 de lei, în condiţiile unei luni de 30 de zile sau de 31 de zile; luna aceasta, fiind puţine zile calendaristice, înseamnă implicit un cuantum mai mic al acestei sume faţă de luna ianuarie. Şi în cazul normei de echipament, pot apărea diferenţe de la o lună la alta. Spre exemplu, promoţiile care au început munca în luna ianuarie 2018 au primit echipament necesar desfăşurării misiunilor, fapt pentru care nu au mai primit şi suma corespunzătoare în bani. În mod obişnuit, dacă angajaţii au echipamentul necesar, norma de echipament lunară se plăteşte în bani şi este în jur de 250 de lei. Alte diferenţe pot rezulta din diferite situaţii particulare, care ţin de existenţa unor zile de concediu medical, de mutarea de la o unitate la alta, de schimbarea condiţiilor de muncă sau de încetarea aplicabilităţii unui spor sau altul, cum ar fi cel privind lucrările sau misiunile speciale. Un aspect despre care s-a vorbit foarte mult în spaţiul public este cel referitor la sporul de 40% pentru intervenţia de la domiciliu, care, din ianuarie 2018, nu mai are bază legală de aplicare. Aici se impune o observaţie, pentru că există o mare confuzie în spaţiul public - un astfel de spor, pentru plata timpului liber al poliţistului nu a mai existat până anul trecut. Respectivul spor a fost introdus pentru prima dată prin amendament susţinut în Parlament, cu ocazia adoptării Legii de aprobare a Ordonanţei nr. 9/2017 privind unele măsuri în anul 2017, fiind valabil doar pentru 6 luni. Lucrurile acestea se ştiu foarte bine, inclusiv de membrii Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat acel amendament, adoptat apoi de majoritatea parlamentară din primăvara anului trecut. De acest spor au beneficiat 8.000 de poliţişti, acesta fiind raportat la salariul de funcţie şi la numărul de ore cât angajatul stătea acasă. Cu alte cuvinte, cu cât stăteai mai mult acasă, fără a fi chemat din timpul liber, cu atât primeai mai mulţi bani. Am spus şi în declaraţiile mele că, în aplicarea sa, acest spor a avut şi efectul de a încuraja statul acasă. Spre exemplu... |
|
|
Vă rog să concluzionaţi! |
|
|
... dacă într-un colectiv de patru persoane, erau de serviciu doi angajaţi, aceştia preferau să gestioneze întreaga problematică a unităţii pentru a nu-i chema de acasă pe colegii aflaţi în timpul liber şi care, odată chemaţi, nu ar mai fi primit sporul respectiv. Personal am verificat acest lucru şi am să vă dau două exemple. În luna august a anului trecut, în oraşul Sighişoara, centru turistic important, după ore 16,00, erau în sediul Poliţiei doi poliţişti, unul la Dispecerat şi un ofiţer la comandă. În teren erau două patrule, una de ordine publică şi una de poliţie rutieră. În Sinaia, în aceeaşi perioadă a anului, după ora 16,00, erau o singură patrulă de poliţie şi doi poliţişti la sediu, din care unul era la Dispecerat, aceasta în condiţiile în care, la acel moment, din cele 39 de funcţii de poliţişti prevăzute în statul de funcţii, erau încadrate 33 de funcţii. |
|
|
Concluzionaţi, doamnă ministru! |
|
|
Pentru rezolvarea acestor situaţii, este nevoie de creşterea numărului de poliţişti, dar şi de o mai bună organizare a programului de lucru. Inspectoratul General al Poliţiei Române va organiza în curând o conferinţă de presă exact pe această temă, prezentând o serie de soluţii de asigurare în bune condiţii a continuităţii serviciului poliţienesc, la nivel teritorial. |
|
|
Vă mulţumesc! |
|
|
Vă reamintesc, încă o dată, că numărul ieşirilor din sistem - pentru că, din solicitarea dumneavoastră, constat că aceste plecări masive sunt puse în responsabilitatea acestui Guvern - în anul 2016 au ieşit din sistem 12.554 de oameni, iar în anul 2017 - 8.213 oameni. Precizarea este necesară pentru cei care au considerat că Ordonanţa nr. 59/2017, de anul trecut, de modificare a Legii pensiilor militare, a determinat ieşiri consistente la pensie, când, de fapt, aceasta a reglat o situaţie total anormală, în care pensiile erau mai mari decât salariile. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă ministru! În continuare, o invit pe colega noastră, doamna deputat Valeria Schelean, pentru precizări. Vă rog. |
|
|
Doamna Valeria-Diana Schelean-Şomfelean: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnă ministru, Tema pentru care astăzi aţi venit în faţa Parlamentului se referă, printre altele, şi la combaterea fenomenului violenţei în familie. Nu am auzit în expunerea dumneavoastră - şi am ascultat-o cu foarte mare atenţie - nimic despre această problemă cu care ne confruntăm. Probabil că la fel de superficial cum aţi tratat dumneavoastră această temă, astăzi, o tratează şi reprezentanţii Poliţiei Române, ori de câte ori se întâlnesc cu astfel de situaţii. Şi nu o spun eu, o spun inclusiv colegii dumneavoastră de guvernare, fiindcă am avut curiozitatea să studiez Strategia Naţională privind promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018-2021, elaborată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, şi am să vă citesc câteva fraze din această strategie, de unde rezultă îngrijorarea, chiar şi a colegilor dumneavoastră, cu privire la modul în care Poliţia Română se implică în acest fenomen. Spune doamna Olguţa Vasilescu "... este necesară identificarea unor mijloace de monitorizare reală a respectării ordinelor de protecţie şi elaborarea unor măsuri cu caracter disuasiv în ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse pentru agresorii care încalcă ordinul de protecţie, în scopul de a înlătura starea de nesiguranţă a victimei şi de a evita situaţiile dramatice soldate cu decesul acesteia..." Tot în strategie, ni se spune că "... una dintre problemele constante este nivelul scăzut de încredere în capacitatea de intervenţie a organelor de poliţie...." Şi nu putem să nu ne întrebăm, de ce este aşa un nivel scăzut de încredere a victimelor în ceea ce poate face Poliţia Română în astfel de situaţii, în contextul în care numai de curând, chiar în mandatul dumneavoastră, în anul 2018, am fost zguduiţi de câteva evenimente - şi nu vreau să le reiau aici, ci doar vreau să vă readuc aminte de cazul de la Titu - Dâmboviţa sau de cazul tinerei de 38 de ani ucisă în incinta unei grădiniţe private din sectorul 2 din Bucureşti. Am mai făcut de-a lungul timpului interpelări şi am mai cerut explicaţii din partea altor miniştri de interne şi răspunsurile primite până în acest moment au fost cel puţin hilare. Şi am să vă citesc, pe scurt, ce face Poliţia Română ori de câte ori primeşte un ordin de protecţie şi atunci când are obligaţia să supravegheze modul în care sunt respectate obligaţiile puse în sarcina agresorilor de instanţele de judecată. Şi mi s-a spus atunci de ministrul de interne în funcţie la acel moment, că se încheie un proces-verbal, după chemarea agresorului, i se pune în vedere ce interdicţii are; acesta ia la cunoştinţă de ceea ce, odată, a mai luat la cunoştinţă, printr-o hotărâre judecătorească... şi în final, ce face poliţistul? Încheie un proces-verbal prin care consemnează aceste detalii privind punerea în executare a ordinului de protecţie. Eu vreau să îmi spuneţi, doamnă ministru, - şi la aceasta m-aş fi aşteptat în intervenţia dumneavoastră - ce aţi făcut, concret, dumneavoastră, ca ministru, pentru asigurarea protecţiei victimelor violenţei în familie? Pentru că tot în acea strategie, la care am făcut referire puţin mai devreme, ni se spune că una dintre probleme este elaborarea unor acte normative, la nivelul legislaţiei secundare şi terţiare, care să asigure instrumente de lucru, proceduri şi metodologii concrete care să stabilească sarcini şi atribuţii pentru toţi poliţiştii implicaţi în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice. Eu aceasta aş fi aşteptat astăzi de la dumneavoastră, doamnă ministru! |
|
|
Vă mulţumesc. În continuare, încep dezbaterile. Grupul PSD. Domnul preşedinte al Comisiei pentru apărare, Dorel Căprar. Aveţi 3 minute. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Domnilor Comandanţi, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule deputat, lăsaţi-mă să vorbesc, pentru că şi eu v-am lăsat în comisie să vorbiţi! (I se adresează domnului deputat Victor Paul Dobre.) În primul rând, cred că tema de astăzi este succint dezbătută de dumneavoastră şi cerinţele pe care le-aţi avut cred că nu le-aţi exprimat foarte clar aici. Veţi spune că le-aţi transmis în scris doamnei ministru. Am înţeles! Spuneaţi că există disfuncţionalităţi majore în nivelul de conducere a ministerului. În primul rând, cea mai mare disfuncţionalitate ar fi criza personalului. Eu vă întreb retoric - acea lege despre care spuneţi că a fost susţinută de PSD - oare dumneavoastră nu aţi votat-o? Eu vă spun că da! Voturi au fost 289 pentru, un vot contra şi 13 abţineri. Deci cred că nu are sens să dezbatem subiecte de genul acesta, pentru că, dacă PSD a greşit, şi dumneavoastră aţi greşit la momentul respectiv. Spuneaţi că secretarul de stat pe ordine publică nu există. Eu vă spun că există şi, dacă aţi participa la toate activităţile Comisiei pentru apărare, nu doar la activităţile din cadrul Camerei Deputaţilor, aţi vedea. Probabil că nu v-aţi însuşit încă toate obligaţiile de parlamentari, prin care mai trebuie să şi ieşim din această clădire, să mergem la structurile pe care ar trebui să le controlăm, să stăm de vorbă cu reprezentanţii acestor structuri, să le cunoaştem problemele şi să încercăm să le rezolvăm. Şi aici mă refer inclusiv la structura Jandarmeriei, unde dumneavoastră aţi solicitat o întâlnire cu dânşii. Am votat în comisie, ne-am deplasat la Jandarmerie, iar dumneavoastră nu aţi participat niciunul. Îmi pare foarte rău, dar cred că doar stând în spatele unor taste, la telefon sau la calculator, şi făcând tot felul de supoziţii, dezbateri, aprecieri sau mai puţin aprecieri, nu ştiu dacă putem rezolva această problemă. Eu cred că în Comisia pentru apărare, cel puţin în Camera Deputaţilor, putem avea discuţii şi putem avea un consens, pentru a rezolva problemele pe care le identificăm. Mai spuneaţi de salarizare. Eu vreau să vă spun că, ştim cu toţii că, începând de la 1 ianuarie 2018, conform art. 38 din Legea nr. 153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază al militarilor funcţionari publici cu statut special şi personalul civil al Ministerului Afacerilor Interne a fost majorat cu 25%. Cum puteţi să veniţi să spuneţi aici că mii şi mii de cadre au salariul redus? Mii şi mii! Păi, cred că asta o puteţi spune doar pentru presă. Nu cred că ne puteţi spune nouă, celor care mai citim. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
... poate mult mai mult decât dumneavoastră! |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. În continuare... |
|
|
O frază aş mai vrea, dacă se poate. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Aţi spus de IGSU. Dacă tot mi s-a terminat timpul, invit mâine, la întâlnirea cu IGSU, pe membrii Comisiei pentru apărare, de la toate partidele, să participăm, nu să meargă numai cei de la PSD şi colegii de la USR, să veniţi şi dumneavoastră, ceilalţi, din comisie, să vedeţi. Chiar dacă ştiţi, chiar dacă aţi făcut legea, chiar dacă sunteţi cei care aţi adoptat denumirea de coduri - galben, portocaliu şi aşa mai departe - să veniţi să vedeţi ce se întâmplă şi în momentul de faţă. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. Grupul PNL, domnul deputat Raeţchi. (Domnul deputat Tinel Gheorghe solicită să ia cuvântul pe procedură.) Da, vă rog, domnule Tinel. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Dat fiind faptul că în Regulamentul Camerei Deputaţilor, la art. 205 alin. (3), este stabilită foarte clar durata intervenţiilor, am rugămintea, fiindcă s-a depăşit timpul alocat Grupului PSD, prin intervenţia doamnei ministru, şi a reprezentantului PSD, să alocaţi timp suplimentar şi celorlalte partide sau grupuri politice parlamentare, în speţă Partidului Naţional Liberal, şi celorlalte grupuri care vor solicita, la nivelul timpului depăşit de doamna ministru şi de reprezentantul PSD. Aşa e corect, să ştiţi! |
|
|
Domnule deputat, asta am făcut! Colegul dumneavoastră din stânga mea... asta am făcut, domnule deputat. Domnule Raeţchi, vă rog. |
|
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de toate, pentru domnul preşedinte al Comisiei pentru apărare. Am participa cu plăcere la toate activităţile, dacă nu ar presupune atâtea mese şi ciorbe de servit, care afectează silueta. Venim cu plăcere atunci când sunt lucruri mai sobre. (Vociferări.) Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Aş vrea să încep reamintindu-vă că, în urmă cu 10 luni, ministrul de interne, doamna Carmen Dan, şi primarul Capitalei, doamna Gabriela Firea, au decis, într-un act de mare curaj, să înceapă lupta cu "Balena Albastră". Au luat bani din buget, au organizat concerte, au pregătit tricouri, au plătit PR-ul de rigoare, au trimis poliţişti în şcoli să le prezinte copiilor cumplita creatură, au dansat, au cântat, au strigat: "Jos, Balena!". Ei bine, în urmă cu o lună, DIICOT a finalizat şi a clasat dosarul "Balena Albastră" cu următoarea concluzie: "Nicio sinucidere nu a avut loc în România din cauza acestui joc. Jocul «Balena Albastră» a cunoscut o amploare nejustificat de mare, generată de speculaţii". Cu alte cuvinte, doamna Firea şi doamna Dan au cântat, au dansat şi au dat bani degeaba. Iar dacă asta pare să fie oricum vocaţia doamnei Firea, lucrurile sunt mai complicate în cazul ministrului de interne, pentru că ministrul de interne are la dispoziţie specialişti în chestiuni atât de grave şi structuri informative. Cum e posibil, în aceste condiţii, ca un ministru de interne bine informat să iasă la luptă împotriva unui fenomen inexistent, promovând implicit ideea, în rândul copiilor, aşa cum sugerează cei de la DIICOT? Drept vorbind, nu există explicaţie. Putem doar să observăm că, aşa cum avem fake news în media, la Ministerul Afacerilor Interne există o conducere fake (Aplauze.) şi măsuri fake, bune doar pentru un eveniment de presă, dar care nu rezolvă nimic, în realitate. Situaţia femeilor care cad victime violenţei domestice este cunoscută de ani de zile. Din 2014, cred că este Legea colegei mele. De ani de zile aşteptăm soluţii concrete pentru aplicarea ordinului de protecţie. Aceste soluţii au început să apară, atenţie, în teorie, doar după ce opinia publică s-a revoltat, în urma unor crime oribile. Dar, deocamdată, sunt doar măsuri pe hârtie. Adevărul este că nu avem brăţări electronice pentru a controla bărbaţii violenţi. Adevărul este că nu avem suficienţi poliţişti pentru a-i supraveghea. Starea de permanenţă a poliţiei în mandatul doamnei Carmen Dan este tot un fake news. Poliţia a fost depopulată, după reforma pensiilor, marca PSD. Prin ştiri strecurate pe surse, specialiştii s-au grăbit să plece înaintea unor posibile tăieri. Numărul poliţiştilor a scăzut dramatic, iar responsabilităţile lor au crescut mult. Poliţiştii patrulează singuri şi îşi pun viaţa în pericol. În ţară, supraaglomerarea cu sarcini a unui aparat străveziu de poliţie a atins dimensiuni cronice. Şi plecările vor continua, pentru că veniturile - atenţie!, veniturile, nu salariile - au scăzut, în poliţie. Credeţi, în aceste condiţii, că femeile vor fi protejate de soţi violenţi, ştiind că aparatul de poliţie este redus aproape la jumătate şi funcţionează în regim de avarie? Veţi vedea că e o nouă formă de conducere fake. Aşa cum este o conducere fake să accepţi tu, ca ministru de interne, ca drepturile poliţiştilor să fie afectate. Aşa cum e o conducere fake să cauţi trei zile un pedofil, pe toate posturile de televiziune, şi să îl găseşti în subordinea ta, cu o sumedenie de antecedente muşamalizate. Aşa cum e o conducere fake... (Aplauze.) ... să fugă din ţară (Aplauze). ... de sub control judiciar, complici ai unor politicieni ai PSD, iar poliţia să anunţe asta după câteva săptămâni. Aşa cum e o conducere fake să elimini Preşedinţia şi CSAT din orice relaţie cu DGPI, dar să pretinzi că descoperi un microfon în casa ta, ascuns, fără să soliciţi un punct de vedere de la DGPI, care pentru asta este plătit. (Aplauze.) Dacă aveam, domnule "Mitralieră", astfel de situaţii la DNA, cerea Tudorel Toader revocarea în 120 de puncte, nu în 20 de puncte. Nici azi nu şi-ar fi terminat expozeul pe care l-a început joi. (Aplauze.) Aceasta este, în concluzie - că bănuiesc că termin timpul - situaţia din Ministerul Afacerilor Interne. Să-i spunem, "pe nume şi pronume", cum ar spune doamna Dan, o conducere fake, măsuri fake şi o siguranţă fake pentru cetăţenii României. Vă mulţumesc. (Aplauze.)(Vociferări.) |
|
|
Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Stanciu-Viziteu. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Mulţumesc. Stimată doamnă ministru Carmen Dan, Apreciem că aţi început să respectaţi legea şi aţi răspuns invitaţiei Parlamentului. Nu am uitat declaraţia dumneavoastră în care aţi susţinut că într-un Guvern politic miniştrii sunt nominalizaţi şi schimbaţi în forurile statutare ale coaliţiei. Doar pentru această afirmaţie care sfidează legea ar trebui să fiţi demisă. V-am adus o copie a Legii răspunderii ministeriale, care spune fără echivoc, astfel: "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului". Asta înseamnă că dumneavoastră răspundeţi aici, în faţa acestui plen, şi nu în faţa lui Liviu Dragnea. Dacă nu aţi înţeles încă acest fapt simplu, puteţi urma exemplul liderului dumneavoastră politic, domnul Liviu Dragnea, care a demisionat din fruntea MAI în 2009, invocând un buget insuficient pentru MAI. Am înţeles că a trebuit să aşteptăm şapte luni de la promulgarea Legii salarizării unitare, să ne dăm seama că există câteva salarii care scad. În ultimul an, Ministerul Afacerilor Interne a devenit o sursă de scandal. Eurobarometrul din toamna anului 2017 arată că 45% din populaţie nu are încredere în poliţie. Ca membru al CSAT, aţi ignorat orice logică de bun-simţ, atunci când v-aţi plâns la partid, şi nu aţi apelat mai întâi, conform legii, la propriul serviciu de informaţii, pentru a elucida misterul microfonului pe care l-aţi găsit în locuinţă. Când opinia publică a semnalat cazul poliţistului abuzator, ce aţi făcut? Aţi cerut demiterea şefului structurii care a prins suspectul, aţi cerut demiterea şefului Poliţiei, ca să anunţaţi un înlocuitor propus de PSD. Din moment ce vă lăsaţi dirijată de un condamnat penal, este de înţeles că nu vă pasă de profesioniştii din MAI. Aţi fost însă foarte preocupată de modificările Codului penal, când aţi încercat să găsiţi pârghii pentru a zdrobi, prin forţă brută, viitoarele manifestaţii care ar tulbura liniştea PSD. Binele comun nu a fost niciodată pe agenda acestei coaliţii, iar dumneavoastră, doamnă ministru, aţi ajutat la protejarea intereselor de grup din PSD şi ALDE. V-am întrebat şi dacă aveţi informaţii despre existenţa unui stat paralel. Mi-aţi răspuns doar printr-o listă de atribuţii ale MAI şi atât. Colegul dumneavoastră, ministrul apărării, a avut curaj şi a spus clar că nu există aşa ceva. Vă întreb din nou: există un stat paralel? Şi dacă da, ce aţi făcut, ca ministru de interne, să-l opriţi? La un an după ce Parlamentul României v-a învestit cu încredere în funcţia de ministru, ne-aţi dezamăgit. Ne-aţi dezamăgit prin lipsa de fermitate cu care aţi tratat momentele de criză din România. Ne-aţi dezamăgit prin politicianismul obscur care pune în prim-plan slugărnicia şi nu profesionalismul şi devotamentul pentru interesul public. Ne-aţi dezamăgit prin totala lipsă de responsabilitate în exercitarea funcţiei de ministru. Este momentul să plecaţi şi să lăsaţi locul unui profesionist. (Aplauze. Vociferări.) |
|
|
Grupul UDMR, doamna deputat Csép Éva-Andrea. |
|
|
Stimată doamnă ministru, Stimaţi colegi, Suntem foarte îngrijoraţi de datele statistice cu privire la numărul de cazuri raportate privind violenţa în familie, deoarece aceste date nu reprezintă realitatea cotidiană. Una din trei femei este victima violenţei în familie, însă victimele nu au încredere în autorităţi, iar din această cauză multe dintre aceste persoane nu raportează aceste abuzuri. Cetăţenii trebuie să aibă încredere în competenţa şi în măsurile de intervenţie ale poliţiei. Şi, în consecinţă, vă rugăm să trataţi cu maximă atenţie, pentru ca organele competente să intervină în timp util, deoarece, pentru aceste victime, fiecare minut, fiecare oră, fiecare zi contează, chiar poate salva vieţi. Salutăm iniţiativa Guvernului privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care va fi dezbătută, în procedură de urgenţă, în Parlament. După cum bine ştim, România a ratificat în 2016 Convenţia de la Istanbul şi s-a angajat să coreleze legislaţia în vigoare cu recomandările Convenţiei. Este de remarcat faptul că proiectul de lege iniţiat de Guvern conţine şi modificările depuse de UDMR în iunie 2017, împreună cu ceilalţi colegi din Parlament, deputaţi şi senatori. Este foarte important să conştientizăm că, în dezbaterea proiectului de lege în Parlament, avem nevoie de consens, dialog şi eficienţă din partea fiecărui partid. Credibilitatea organelor competente constă şi în modalitatea de recrutare a personalului. Din punctul de vedere al asigurării resurselor umane, una dintre măsurile pragmatice şi eficiente, din punctul nostru de vedere, a fost şi este recrutarea pentru Academia de Poliţie a unor tineri proveniţi din rândul minorităţilor naţionale. Numai că măsura nu îşi dovedeşte eficienţa dacă, după terminarea studiilor de pregătire, aceşti tineri nu îşi vor desfăşura activitatea în comunităţile unde cunoaşterea limbii minoritare poate fi un avantaj în activitatea de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional. Într-un cuvânt, am dori ca aceşti tineri să fie repartizaţi în comunităţile unde cunoaşterea limbii, din punct de vedere profesional, este un beneficiu al instituţiei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, ar fi de dorit ca şi pentru pregătirea specialiştilor în domeniul arhivelor, aşa cum, de altfel, este în cazul Academiei de Poliţie, să fie locuri destinate tinerilor proveniţi din comunităţile minoritare, dat fiind faptul că, în diferite regiuni ale ţării, o bună parte din arhiva depozitată este scrisă în limba minorităţii respective. Or, pentru studierea şi prelucrarea acestor documente, este indispensabilă cunoaşterea acelei limbi. Rugăm conducerea ministerului, ca şi în acest sens să adopte o poziţie pragmatică, rezervând locuri pentru tineri provenind din aceste comunităţi. Problemele enumerate mai sus sunt foarte importante pentru comunităţile noastre. Ca politicieni responsabili, trebuie să avem în vedere rezolvarea urgentă a acestor situaţii, pentru beneficiul tuturor. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. În continuare, Grupul parlamentar al ALDE, domnul deputat Băişanu Ştefan. |
|
|
Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: Doamnă ministru, Stimaţi chestori, Dragi colegi, Aş vrea să vă spun că astăzi nu vă vorbeşte doar deputatul Alexandru Băişanu, ci deputatul care a avut în familie un subofiţer de pompieri, Dumnezeu să-l odihnească, tatăl meu, despre care am încă vie imaginea lui în cizme şi manta, şi în nări încă mai am mirosul pe care îl aducea tata, acasă, după ce venea de la o intervenţie, acolo unde salva vieţi, oameni, gospodării şi aşa mai departe. Sunt convins că în ministerul despre care facem astăzi vorbire nu discutăm doar despre un pedofil, Dumnezeu să-l ierte pentru ce a făcut, iar justiţia de astăzi să-l pedepsească. Eu cred că în acest minister există oameni care îşi sacrifică cu adevărat viaţa şi oferă înapoi statului român tot ce au putut primi ei de la statul român până a ajunge în situaţia de a salva. Deci, haideţi să nu aruncăm cu pietre doar pentru că trebuie să aruncăm cu pietre într-un minister! O altă dramă pe care o are poporul român şi inclusiv Parlamentul nostru este că şi cei aflaţi în opoziţie, şi cei aflaţi la putere au dreptate, şi cei care spun că lucrurile nu merg şi cei care spun că lucrurile, la un moment dat, într-un anumit domeniu, încep să meargă. Este nevoie nu doar să aruncăm cu pietre, ci să venim şi cu soluţii, indiferent în ce zonă a politicului ne-am afla, în opoziţie sau la putere. Aş vrea să vă aduc aminte câteva momente în care exista acelaşi minister, atunci când fostul preşedinte al României lovea cu palma peste faţă un copil. Şi atunci, domnilor de la PDL de atunci, aţi spus că e pixelul albastru, că preşedintele a făcut ce trebuie. Sau atunci când i-a furat telefonul unui jurnalist aţi spus că: "Asta e, lasă, că e bărbat!". Prin comparaţie am să vă arăt că am încredere în ministerul de faţă, Ministerul Afacerilor Interne, aducându-vă aminte de ceea ce s-a întâmplat cu ocazia unor manifestări, pe vremea prim-ministrului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu - oameni bătuţi, oameni cu picioare rupte, oameni traumatizaţi pe viaţă. Maturizarea ministerului de astăzi este una care a fost dovedită atunci când în stradă au venit zeci sau sute de mii de manifestanţi care manifestau împotriva actualului Guvern. Ei, vreau să vă spun că atât Jandarmeria, cât şi Poliţia nu au făcut victime. Au înţeles relaţia dintre stat şi cetăţean şi au înţeles că Poliţia şi Jandarmeria trebuie să-i apere pe cetăţeni, inclusiv pe cei care fac şi demonstrează împotriva actualului Guvern. Şi ca să fiu ceva mai plastic, până şi caii Poliţiei şi Jandarmeriei au mărşăluit cu demnitate printre manifestanţi. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Roman, vă rog, aveţi 11 secunde. |
|
|
Da. După fake news, cred că este obligatoriu să dăm şi un breaking news. Moral, România nu are ministru de interne. Un ministru de interne nu poate minţi ministerul pe care îl conduce. Dumneavoastră, doamnă Carmen Dan, aţi făcut-o în 2016, când, în calitate de prefect, în scris, aţi informat ministrul de atunci că nu veţi candida la alegerile parlamentare. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Nu aveţi moralitatea pentru a conduce acest minister, atât timp cât l-aţi minţit. Vă mulţumesc. |
|
|
În continuare, Grupul parlamentar al PMP, domnul deputat Doru-Petrişor Coliu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Stimată doamnă ministru Carmen Dan, Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă, în primul rând, o gravă problemă în ceea ce priveşte românii din diaspora (Vociferări.)... deoarece... Vorbesc cu dânsa... ... deoarece ei se confruntă cu o gravă problemă în ceea ce priveşte actele de identitate. Românii din diaspora, posesorii paşapoartelor CRDS, în lipsa unui document de identitate cu o adresă, cu un domiciliu, sunt în imposibilitatea de a-şi desfăşura diferite activităţi pe teritoriul României. Astfel, prin paşaportul CRDS, li se interzic drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie. Ceea ce vă solicităm noi este o carte de identitate cu domiciliul în afara graniţelor ţării, iar cartea de rezident provizorie, de un an, să fie pe termen de 10 ani. (Vociferări.) |
|
|
Continuaţi, domnule coleg. |
|
|
Am intervenit de la această tribună, deoarece din anul 2017 vă solicit o audienţă în ceea ce priveşte actele de identitate ale cetăţenilor români din diaspora, care sunt incorecte din punct de vedere legal. Paşaportul CRDS şi arhiva de la Paşapoarte nu sunt transmise la Evidenţa Populaţiei şi, astfel, un român din diaspora nu poate fi căutat în ceea ce priveşte problemele pe care le are în România. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. S-au finalizat dezbaterile. În încheiere, îi dau cuvântul doamnei ministru Carmen Dan. Vă rog, doamnă ministru. |
|
|
Aleg să răspund la subiectul privind situaţia violenţei domestice, pentru că sunt femeie, pentru că am fost preocupată de acest subiect, şi voi rămâne preocupată în continuare. Aşa cum deja cunoaşteţi, în prima săptămână din februarie, anul acesta, Guvernul a aprobat Proiectul de modificare a Legii nr. 217 din 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. De altfel, Convenţia de la Istanbul a fost semnată şi ratificată datorită eforturilor Partidului Social Democrat. O prevedere importantă a acestui text de lege este introducerea reglementărilor privind ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţist, precum şi a brăţărilor electronice. Acest proiect este deja în Parlament. După adoptarea acestei legi, pasul următor îl va constitui elaborarea Legii privind brăţările electronice. Despre aceste brăţări se vorbeşte de foarte mult timp şi ştiu de la specialiştii din minister că există discuţii, sau că primele discuţii au început încă din anul 2013. Şi aici nu este vorba doar de la cine sau cine va achiziţiona aceste brăţări. Cel mai important este să se stabilească principiile utilizării acestor dispozitive şi soluţia tehnică pentru implementarea acestui mecanism în lege. Instituţiile implicate în acest proiect trebuie să clarifice în ce condiţii se vor monta aceste dispozitive, cine va asigura mentenanţa, cine asigură monitorizarea semnalului acestor dispozitive, dacă vor emite în mod permanent sau doar la momentul încălcării zonei restricţionate, dar şi alte aspecte generale. Pentru a putea fi eficiente, aceste brăţări vor trebui purtate, în situaţiile de violenţă domestică, şi de victimă, pentru a putea interfera cu semnalul emis de brăţara pusă agresorului şi pentru a semnala astfel prezenţa acestuia în apropierea victimei. La acest moment există un grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care vor trebui să răspundă la aceste întrebări şi să definească modalitatea de funcţionare, pentru a putea lucra apoi proiectul de lege. Deci acestea sunt lucruri importante care ne-au preocupat. Ne dorim să definitivăm cât mai repede acest proiect. Este în special munca specialiştilor care trebuie să armonizeze toate aceste detalii tehnice, pentru a ne asigura nu doar că avem un text de lege, ci şi că îl vom putea aplica. Vă reamintesc că avem text de lege, avem prevedere legală care prevede purtarea acestor dispozitive pentru arestul la domiciliu, nefuncţional. Deci în acest moment nu putem să aplicăm acele prevederi legale. Nu vrem să fim în aceeaşi situaţie. Şi, poate, cu această ocazie, reglementăm şi modalitatea concretă în care se vor purta şi brăţările pentru sau destinate arestului la domiciliu. Referitor la alte aspecte, nu ştiu cât timp mai am. Dacă este în regulă, am să răspund şi în scris. N-am înţeles din tema deosebit de generală a dezbaterii că trebuie să vorbesc despre secretarii de stat, dar eu cred că, dacă consultăm Monitorul Oficial, vedem că avem secretari de stat şi că există, în acest moment, chiar conform acestui Monitor Oficial care este mai mult decât relevant, ca act oficial, avem un secretar de stat pe ordine publică; avem un secretar de stat care răspunde de instituţia prefectului care, nu vă supăraţi, spune legea, este demnitar şi nu înalt funcţionar public - vorbim de două instituţii juridice diferite -; mai avem un inspector general cu rang de secretar de stat - dar tot legea spune asta, domnule, şi asimilarea referitoare la rangul de secretar de stat, să ştiţi că operează în special în ceea ce priveşte salarizarea. Nu am vorbit niciodată despre un anume joc. Nu mi-am asumat să fac lucrul acesta în spaţiul public. În schimb, da, m-am implicat şi am vorbit despre riscurile infracţionalităţii online, fără să cheltuiesc niciun ban din bugetul ministerului, fără niciun ban, ca şi cheltuială efectivă. Am vorbit despre infracţionalitatea online, pentru că ea există, şi pentru că acest lucru îl poate confirma atât poliţia, cât orice structură de Parchet. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă ministru. Am încheiat dezbaterile. Pauză, cinci minute. Vor continua lucrările cu răspunsurile la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţi. |


