|
Domnul Ioan Balan: Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prezint, în sinteză, Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor pe semestrul II al anului 2017. În cel de-al doilea semestru al anului 2017, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi-a desfăşurat activitatea în cadrul celor 45 de şedinţe în plen stabilite conform programului de lucru hotărât de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi în subcomisiile sale de analiză. În perioada 1 iulie - 31 decembrie 2017 s-au înregistrat în evidenţele comisiei un număr de 251 de petiţii ale cetăţenilor. Din totalul petiţiilor înregistrate în evidenţa comisiei, în cel de-al doilea semestru al anului 2017, 29 de memorii au vizat probleme aferente domeniului justiţiei. În raporturile cu puterea judecătorească, comisia a urmărit constant respectarea prevederilor constituţionale care consacră separaţia puterilor în statul de drept. Astfel, în marea lor majoritate, petiţiile privind domeniul justiţiei au fost remise, pentru competentă analiză şi soluţionare, Consiliului Superior al Magistraturii. Observăm că, raportat la numărul total de memorii adresate comisiei, 53 au fost formulate de persoane private de libertate. Astfel, petiţiile vizând mediul penitenciar reprezintă cea mai importantă pondere din totalul petiţiilor remise comisiei. Iar principalele aspecte reclamate privesc - conform afirmaţiilor petenţilor - deopotrivă aspecte vizând condamnarea nelegală şi netemeinică, precum şi încălcarea drepturilor ce revin persoanelor condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate. Din aspectele sesizate în mod recurent în petiţiile adresate comisiei, enumerăm următoarele: - supraaglomerarea camerelor de detenţie, prin nerespectarea suprafeţelor stabilite pentru fiecare persoană;
- asistenţa medicală precară şi lipsa tratamentului medicamentos prescris pentru afecţiunile de care suferă persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate;
- neluarea unor măsuri igienico-sanitare individuale şi colective;
- lipsirea abuzivă de unele drepturi, conform afirmaţiilor petenţilor;
- nesoluţionarea corectă a unor sesizări făcute atât la nivelul comandamentelor de detenţie, cât şi la conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
- presupuse abuzuri privind liberarea condiţionată.
Astfel, în octombrie 2017, în urma deciziei Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, a avut loc o discuţie cu conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, vizând problematica sesizată comisiei de persoanele private de libertate, precum şi soluţiile concrete avute în vedere de autoritatea competentă privind soluţionarea deficienţelor existente. Discuţiile purtate au tratat îndeaproape şi efectele generate de modificările aduse Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate, fiind referitoare şi la adoptarea Legii nr. 169/2017 prin care se acordă o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate, în condiţiile de supraaglomerare severă. În perioada 1 iulie 2017 - 31 decembrie 2017 au fost adresate comisiei 39 de petiţii cu sesizări privind probleme din domeniul social. Cele mai multe memorii reclamă modul în care s-au stabilit sau s-au recalculat pensiile. De asemenea, un număr important de petenţi sunt nemulţumiţi de unele dispoziţii legale din domeniul pensiilor publice, considerându-le nedrepte, în raport cu situaţia lor concretă. Comisia a constatat o creştere constantă a nemulţumirii referitoare la accesul la locuinţele sociale şi la calitatea acestora şi consideră că problematica referitoare la accesul la locuinţe sociale şi la categoriile de beneficiari nu mai poate fi soluţionată satisfăcător cu actuala legislaţie aplicabilă. Este necesară adoptarea unui program naţional vizând accesul la locuinţa socială, adaptat situaţiei sociale actuale a populaţiei şi corect dimensionat, mai ales din perspectiva resurselor. O speţă deosebită adusă în atenţia comisiei o constituie petiţiile care reclamă practici recente ale instanţelor de judecată în domeniul stabilirii custodiei comune a copiilor rezultaţi din căsătorie, dispuse în cazul părinţilor divorţaţi, şi a programului de vizitare. Mai multe petente şi unii avocaţi, reprezentanţi ai acestora, arată că, urmare a aprobării Dispoziţiei nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună, se manifestă din ce în ce mai frecvent o practică judiciară a constatării facile a alienării parentale şi a condamnării părintelui care are minorul în grijă la plata unei despăgubiri financiare importante, de natură a afecta chiar calitatea vieţii minorului. Comisia a făcut demersuri la Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea elaborării unor proceduri echilibrate în materie, care să asigure o practică judiciară clară. Consiliul Superior al Magistraturii a informat deja că situaţia sesizată a fost transmisă Institutului Naţional al Magistraturii, pentru a fi avută în vederea activităţii viitoare de formare profesională a magistraţilor. Comisia rămâne în aşteptarea punctului de vedere solicitat Ministerului Justiţiei. În cel de-al doilea semestru al anului 2017 s-au adresat comisiei un număr de 26 de petiţii vizând activitatea administraţiei publice. Cazuistica sesizată de cetăţeni se referă la săvârşirea unor posibile abuzuri ale autorităţilor publice locale, atât la nivelul reprezentanţilor aleşi şi al funcţionarilor publici, cât şi al reprezentantului Guvernului în teritoriu. Dintre aspectele sesizate de petiţionari amintim, cu titlu de exemplu, următoarele: presupuse nereguli în activitatea comisiilor de fond funciar, comisiilor de aplicare a legilor speciale în materia proprietăţii; posibila administrare defectuoasă a patrimoniului public; executarea unor lucrări edilitare necorespunzătoare; nerespectarea unor clauze contractuale; neimplicarea şi nerespectarea normelor de disciplină în construcţii, dar şi nepunerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti definitive. Analizând dialogul purtat cu instituţiile administraţiei publice competente, observăm că acesta s-a desfăşurat cu respectarea dreptului de exercitare a controlului parlamentar asupra activităţii organelor administraţiei publice, dovedind totuşi, în unele cazuri, lipsuri în ceea ce priveşte realizarea efectivă a acestui dialog, atât în abordarea şi soluţionarea sesizărilor, cât şi în transmiterea răspunsurilor. Comisia observă că în cazul altor 41 de memorii s-au sesizat aspecte care revin în competenţa de soluţionare a autorităţilor din domeniul administraţiei şi al afacerilor interne. Comisia doreşte în acest punct să sublinieze buna colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile centrale şi locale subordonate. Cele mai multe memorii trimise spre soluţionare acestora au fost verificate şi au fost comunicate răspunsuri la termen, atât către comisie, cât şi pentru petenţi. În perioada de referinţă s-au adresat comisiei un număr de 11 memorii în care sunt semnalate probleme ce se situează în sfera economică. Petiţionarii prezintă în aceste memorii aspecte vizând în special presupuse conduite abuzive ale instituţiilor financiar-bancare şi neaplicarea prevederilor legale privind cadrul fiscal. Un număr semnificativ de probleme sesizate în petiţiile cetăţenilor au privit aspecte conflictuale ce cădeau în competenţa exclusivă a autorităţilor aparţinând puterii judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, petenţii au fost îndrumaţi să se adreseze instanţelor de judecată competente atât material, cât şi teritorial, cu recurgerea la toate căile de atac judiciare disponibile şi cu consultarea în prealabil a unui avocat. De asemenea, unele dintre memorii menţionează şi aspecte care pot constitui eventual fapte cu conotaţie penală, cazuri în care petiţionarii au fost îndrumaţi să se adreseze organelor de cercetare penală, cu toate indiciile şi dovezile de care dispun, cu atât mai mult cu cât promovarea plângerii penale are un caracter personal. În ceea ce priveşte relaţia comisiei noastre cu autorităţile competente cu analiză pe fond a aspectelor sesizate în petiţii, s-a constatat că există un număr de petiţii - 51 - la care nu s-a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de Legea nr. 233/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. Din totalul celor 251 de petiţii înregistrate la comisie în semestrul II al anului 2017, la această dată mai sunt pe rol un număr de 12, urmând să se acţioneze pentru rezolvarea acestora. Vă mulţumesc.
|