Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.53/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021

3. Intervenţia domnului deputat Cătălin-Zamfir Manea pentru marcarea Sărbătorii Etniei Romilor din România.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Data de 8 aprilie reprezintă pentru minoritatea romă un moment extrem de important, mai ales în anul 2021, pentru că se împlinesc 50 de ani de la primul Congres internaţional al romilor, moment în care au fost adoptate principalele simboluri ale minorităţii rome, respectiv imnul internaţional al romilor şi drapelul internaţional al romilor.

În România, data de 8 aprilie a fost recunoscută de Parlamentul României, prin Legea nr. 66, încă din anul 2006, la iniţiativa deputatului romilor de atunci, domnul Nicolae Păun, ca fiind sărbătoarea etniei romilor din România.

Legat de situaţia minorităţii rome, mă gândesc că 8 aprilie reprezintă un prilej atât pentru a marca importanţa dialogului cu autorităţile şi instituţiile statului, cât şi pentru a semnala politic o serie de probleme cu care se confruntă minoritatea romă.

Minoritatea romă trebuie sprijinită real de clasa politică, trebuie sprijinită real de toate partidele politice, indiferent de orientarea lor ideologică şi doctrinară.

Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice locale trebuie să facă în următoarea perioadă eforturi concrete în procesul de dezvoltare al comunităţilor de romi din România. Situaţia romilor din România, din ultimii ani, arată groaznic. Vă pot spune că până în prezent, în opinia mea, au fost mai curând doar intenţii, lozinci fără conţinut, iar intervenţiile în zona minorităţii rome au fost secvenţiale şi, din păcate, cele mai multe dintre ele lipsite de rezultate.

În prezent, condiţiile în care trăiesc cele mai multe dintre comunităţile de romi din România, îndeosebi cele din mediul rural, sunt inacceptabile pentru un stat democratic, aşa cum este Romania, şi, evident, sunt de neconceput pentru secolul XXI.

Stimaţi colegi,

Deşi becul electric, banalul bec electric a fost inventat acum mai bine de 140 de ani, mii de case locuite de romi nu au acces încă la energia electrică.

Imaginaţi-vă în ce condiţii trăiesc acei copii.

Zeci de mii de copii romi trăiesc în condiţii similare cu cele din Evul Mediu, mulţi dintre ei nu au acte de identitate şi în continuare nu au acte pentru locuinţele în care locuiesc.

Zeci de mii de copii aparţinând etniei rome nu sunt în evidenţa medicilor de familie. V-aş putea spune că în contextul actual, caracterizat de pandemia de COVID-19, cu toţii suntem conştienţi de prevenirea şi de protejarea noastră, a tuturor, împotriva infecţiei cu acest virus ucigaş. Mulţi..., şi eu sunt de acord, şi susţin că vaccinarea reprezintă o măsură preventivă. Nu trebuie să ajungem la medic să ne tratăm, ci mai curând ar trebui să prevenim să ne îmbolnăvim.

Dar, în cazul comunităţilor noastre vă pot spune că programele Ministerului Sănătăţii, programele naţionale de vaccinare nu au ajuns - nu acum - nu au ajuns în ultimii 15 ani. Copiii noştri nu sunt vaccinaţi împotriva TBC-ului, împotriva rujeolei. Repet, este o situaţie de neacceptat pentru România secolului XXI.

Participarea şcolară în rândul copiilor romi este extrem de scăzută din cauza sărăciei şi implicit din cauza lipsei veniturilor care să acopere cheltuielile asociate procesului de învăţământ. Mii de familii de romi trăiesc doar din ajutoare sociale şi doar din prestaţiile sociale. Am ajuns în această situaţie şi din cauza superficialităţii cu care au fost tratate aceste comunităţi atât de administraţia publică locală, cât şi de administraţia publică centrală.

O altă problemă pe care vreau s-o semnalez este discriminarea şi, spun eu, în ultima perioadă, atacurile extremiste şi xenofobe atât îndreptate împotriva minorităţii evreieşti, cât mai ales şi împotriva minorităţii rome.

Discriminarea şi rasismul la adresa romilor s-au amplificat direct proporţional cu anii de democraţie scurşi din 1990 şi până în prezent. De aceea, stimaţi colegi deputaţi, fac un apel către dumneavoastră, în calitate de parlamentari, de aleşi ai poporului, să sprijiniţi în mod real procesul de incluziune şi de dezvoltare al comunităţilor de romi din România. Trebuie să fim cu toţii conştienţi de faptul că decalajele actuale instituite între populaţia majoritară şi populaţia de etnie romă trebuie să fie diminuate.

Romii din România reprezintă o populaţie tânără, o populaţia aptă de muncă, care ar putea reprezenta pe termen mediu şi lung o soluţie pentru România, mai ales în ceea ce priveşte diminuarea deficitului de forţă de muncă calificată. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să importăm forţă de muncă, când am putea să-i calificăm pe ai noştri, implicit pe romi. De ce să avem populaţie asistată social, când ar trebui să fie populaţie activă pe piaţa forţei de muncă?

Educaţia este un domeniu esenţial pentru comunităţile de romi. Copiii romi care astăzi nu pot merge la şcoală vor deveni adulţii de mâine ai ţării care vor fi asistaţi social şi care vor fi dependenţi, într-o formă sau alta, de intervenţia autorităţilor. Accesul tuturor copiilor la educaţie este un drept constituţional, de altfel, şi trebuie respectat în integralitatea sa.

Potrivit unui studiu recent, patru din cinci copii care abandonează şcoala, aparţin minorităţii rome.

Vă întreb şi eu: unde vom ajunge în următorii ani, dacă nu vom interveni concret?

De aceea, vă invit să construim împreună. Noi, romii din România, ne dorim să fim activi pe piaţa forţei de muncă, şi nu asistaţi social. Copiii noştri trebuie să aibă acces real la educaţie. Ne dorim să fim cetăţeni ai acestei ţări, cu drepturi şi îndatoriri egale, aşa cum, de altfel, prevede Constituţia României. Însă pentru ca toate acestea să devină realitate, este nevoie de o voinţă politică mai largă, manifestată atât aici, în Parlamentul României, cât şi la nivel guvernamental şi local.

Este nevoie în continuare de eforturi concrete şi consecvente, mai ales în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii, în domeniul dezvoltării locale.

Comunităţile de romi din România au nevoie în continuare de mediatori şcolari, de mediatori sanitari, de inspectori care să fie cuprinşi cumva în structura inspectoratelor şcolare din toată ţara, inspectori şcolari pentru problemele educaţionale ale copiilor romi, cu alte cuvinte, aceste comunităţi au nevoie de resurse umane care să-şi desfăşoare activitatea în beneficiul lor, în plan local.

Subliniez - accesul copiilor romi la educaţie trebuie să reprezinte o prioritate pentru Guvernul României şi pentru noi, ca ţară, şi evident pentru întreaga clasă politică. De altfel, această prevedere este cumva, sau se regăseşte şi în Legea educaţiei naţionale.

În ceea ce priveşte reprezentarea instituţională a minorităţii romilor, este necesar ca Agenţia Naţională pentru Romi să redevină o structură guvernamentală cu atribuţii şi responsabilităţi clare în procesul de incluziune a romilor, şi nu o "fantomă" instituţională, aşa cum, din păcate, este în prezent.

Punctul naţional de contact pentru romi trebuie să revină la Agenţia Naţională, şi nu trebuie să rămână la Ministerul Fondurilor Europene. Nu are nicio legătură cu realitatea din comunităţile de romi.

De asemenea, subliniez că este extrem de important ca în următoarea perioadă să se înfiinţeze un muzeu al minorităţii romilor din România. În egală măsură avem nevoie, după 30 de ani de democraţie, şi de un teatru al romilor. Există foarte mulţi actori, şi în cazul nostru producţia culturală este destul de mare. Din păcate, nu avem locul unde să ne manifestăm.

În calitate de deputat al minorităţii rome, voi înainta Parlamentului României o serie de propuneri legislative care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor de romi din România. Sper să am susţinerea dumneavoastră.

Eu cred că este de datoria noastră să ne îndeplinim, cu credinţă şi conştiinţă, mandatul încredinţat de popor pentru toţi cetăţenii acestei ţări, indiferent de apartenenţa lor etnică şi religioasă.

În încheiere, doresc să condamn atacurile antisemite, xenofobe şi rasiste la adresa minorităţii evreieşti şi la adresa minorităţii rome din ultimii 30 de ani. Şi vreau să mulţumesc, pe această cale, Parlamentului României, Camerei Deputaţilor, dumneavoastră, tuturor celor care aţi votat Declaraţia comună de săptămâna trecută pentru condamnarea atacurilor antisemite.

Romii din România iubesc România, romii din România salută şi respectă România.

La mulţi ani tuturor romilor din România!

La mulţi ani romilor de pretutindeni!

Şi vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumim şi noi.

Dacă sunt observaţii, intervenţii? Da.

Domnul deputat Badiu Georgel, Grupul parlamentar AUR. Vă rog.