Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.92/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2023

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 552/2019) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 552/2019

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

13. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 552/2019.

Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru apărare sau Comisia pentru transporturi?

Vă rog, domnule Rodeanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil.

Guvernul susţine adoptarea iniţiativei legislative.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Comisia pentru transporturi, Comisia juridică, Comisia pentru apărare naţională şi Comisia pentru industrii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse prevăzute în Anexa nr. 2.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Domnul Moşteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Este un proiect mai vechi, un proiect care a trecut de mai multe comisii, un proiect din legislatura trecută, care spune simplu: dacă ai 24 de ani, carnet de categoria B de trei ani de zile, faci 10 ore de practică să înveţi să mergi pe două roţi, poţi conduce un scuter de 125 de cm3. Este o lege care este în cele mai multe state europene, o lege care va simplifica traficul rutier, mai ales în marile oraşe, mai ales acolo unde este multă navetă între zona periurbană şi zona urbană. Şi pentru acest proiect ţin să mulţumesc tuturor grupurilor politice, ca un motociclist mai vechi ce sunt, pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi pentru modul în care s-a lucrat transpartinic, transversal, să spun aşa, pe această Cameră a Deputaţilor, la acest proiect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Benedek Zacharie, Grupul UDMR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Benedek Zacharie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Această propunere legislativă este binevenită şi noi sperăm ca traficul din marile oraşe şi bineînţeles poluarea să se reducă, dar totodată cei care conduc maşini vor trebui să fie mult mai atenţi, pentru că sunt foarte multe accidente şi la ora actuală în care sunt implicaţi biciclişti sau motociclişti.

Grupul UDMR va vota această propunere legislativă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 3 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Dacă doreşte cineva să susţină amendamentul respins? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.