Sittings of the Chamber of Deputies of April 1, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.42/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 1, 2026

3. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi pentru modificarea art. 70 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (Pl-x 30/2026) (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 30/2026

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi pentru modificarea art. 70 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului; Pl-x 30/2026; caracter organic; avem şi amendamente.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să intervină? Nu.

Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului.

Comisia pentru apărare, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Viorel Mîndroc:

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi pentru modificarea art. 70 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu adresa Pl-x 30 din 16 februarie 2026, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au primit spre dezbatere, în fond, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi pentru modificarea art. 70 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în şedinţe separate.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut propunerea legislativă şi documentele conexe în şedinţa din data de 25 martie 2026.

Comisia pentru învăţământ a dezbătut propunerea legislativă în şedinţa din data de 30 martie 2026.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele respinse.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Domnul deputat Lucian-Nicolae Andruşcă, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian-Nicolae Andruşcă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţiile legislative cu adevărat necesare nu sunt cele care schimbă radical un sistem, ci cele care îl aduc în echilibru. Astăzi discutăm despre o astfel de ajustare. Una care nu slăbeşte disciplina, nu reduce exigenţa, dar corectează o tensiune reală între obligaţie şi drept.

Statul are dreptul să ceară profesionalism, stabilitate şi responsabilitate din partea celor pe care îi formează, dar în acelaşi timp are obligaţia să respecte un principiu esenţial - munca prestată nu poate deveni retroactiv o datorie.

Prin această lege nu acordăm beneficii suplimentare, aducem claritate, aducem coerenţă şi, mai ales, reafirmăm un raport corect între stat şi cei care îl servesc. Este o intervenţie echilibrată care consolidează încrederea în sistem şi întăreşte legitimitatea regulilor.

Din aceste motive, Grupul parlamentar al PSD va vota pentru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 6 amendamente respinse.

Dacă doreşte cineva să le susţină? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final, aşa cum a fost prezentată în raportul comisiilor de specialitate.