Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2026

3. Dezbaterea Propunerii legislative pentru aprobarea Deciziei Consiliului (UE, Euratom) 2026/1296, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2026, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976 (Pl-x 576/2026) (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 576/2026

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

2. Propunerea legislativă pentru aprobarea Deciziei Consiliului (UE, Euratom) 2026/1296, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2026, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976; Pl-x 576/2026; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Raport fără amendamente.

Dacă din partea iniţiatorilor?

Da, doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea.

Doamnă secretar, vă rog.

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Proiectul pe care-l avem astăzi în dezbatere se referă la o decizie a Consiliului, adoptată în unanimitate, propusă şi aprobată anterior de Parlamentul European, şi reprezintă adaptarea unei instituţii centrale a arhitecturii europene la realităţile sociale de astăzi.

Dincolo de detaliile şi aspectele tehnice pe care le presupune, cred că trebuie să privim principiile care au stat la baza luării acestei decizii, şi anume, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, posibilitatea de a participa pe deplin la viaţa democratică, protejarea familiei şi concilierea vieţii profesionale cu cea familială. Acestea sunt valori ale Uniunii Europene, valori pe care România le susţine şi valori pe care Partidul Social Democrat le-a promovat şi susţinut constant.

Este important, de asemenea, de menţionat faptul că toate aceste principii şi detaliile care au stat la baza luării deciziei sunt opţiuni şi toată această alegere este una voluntară şi limitată în timp şi vine cu garanţii privind integritatea, responsabilitatea şi transparenţa votului.

România, ca parte a Uniunii Europene, este implicată în acest proces, iar Parlamentului României îi revine misiunea, prin Camera Deputaţilor, astăzi, şi Senatului, ulterior, în calitate de Cameră decizională, de a îndeplini procedurile constituţionale, astfel încât această decizie să se poată aplica la nivelul Uniunii Europene.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru acest proiect. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Îl invit la cuvânt pe domnul preşedinte Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Voi prezenta acest raport asupra Propunerii legislative pentru acceptarea Deciziei Consiliului European 2026/1296.

Suntem primă Cameră sesizată.

Am fost corect şi legal sesizaţi, conform art. 95 şi art. 118 din Regulament.

Suntem în procedură de urgenţă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea – dar o să fac o precizare privind înlocuirea cuvântului "adoptare", cu "acceptare", conform procedurii – acceptarea Propunerii legislative pentru aprobarea Deciziei Consiliului 2026/1296, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2026.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Spuneam că fac o precizare care ţine de tehnică legislativă.

Pe tot parcursul raportului, care este postat oficial pe site, se va înlocui cuvântul "adoptare" cu "acceptare", pentru că aceasta este procedura în această materie.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Dezbateri generale, doamna deputat Pollyanna-Hanellore Hangan, Grupul parlamentar al USR.

Doamna Pollyanna-Hanellore Hangan:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Cred că acest proiect porneşte de la o realitate simplă şi firească.

Sarcina şi primele luni după naşterea unui copil reprezintă o perioadă importantă pentru femeile care aleg să devină mame şi, de asemenea, pentru familiile lor. Iar asumarea unui mandat public nu ar trebui să le pună în situaţia de a alege între această etapă şi exercitarea deplină a mandatului încredinţat de cetăţeni.

Este cu atât mai relevant faptul că această iniţiativă a reuşit să depăşească liniile obişnuite de separare dintre familiile politice europene şi să adune în Parlamentul European o susţinere covârşitoare.

Dincolo de diferenţele doctrinare şi de disputele care le separă adesea, în jurul acestei soluţii s-a format un consens larg, ceea ce spune mult despre caracterul firesc, echilibrat şi rezonabil al acestui proiect.

Soluţia propusă este, în acelaşi timp, una foarte bine cumpănită, o excepţie clară, precisă şi delimitată în timp, pentru o situaţie la fel de precisă. Vorbim despre maximum 3 luni înainte de data estimată a naşterii şi de 6 luni după naştere, perioadă în care o europarlamentară poate să îşi exercite votul prin intermediul unui coleg, membru al Parlamentului European. Este o măsură care protejează, în acelaşi timp, maternitatea şi continuitatea reprezentării democratice, pentru că în spatele fiecărui mandat se află cetăţenii care l-au acordat.

Iar o perioadă temporară, legată de sarcină şi de primele luni după naştere, pe care fiecare femeie trebuie să o poată gestiona conform propriilor nevoi şi alegeri, nu ar trebui să se traducă, în cazul unei eurodeputate, printr-o diminuare, fie şi temporară, a reprezentării cetăţenilor care i-au acordat mandatul.

USR a coiniţiat acest proiect şi va susţine acest demers... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Aurora-Tasica Simu, neafiliat.

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi vota cu foarte mare drag acest proiect, şi vă spun de ce.

Discutăm astăzi despre protecţia femeilor însărcinate. Şi eu mai am încă două luni până voi naşte o fetiţă.

La nivel european, iată că avem soluţii pentru mamele europarlamentar, dar Parlamentul României încă nu a reglementat ce se întâmplă atunci când o femeie parlamentar este însărcinată, naşte, şi pentru o perioadă nu poate fi prezentă fizic în Parlament, mai ales acum, când votul online a fost eliminat total, fără absolut nicio excepţie.

Cetăţenii care au trimis-o aici nu încetează să existe şi nici nu trebuie să rămână fără reprezentare.

De aceea, săptămâna viitoare voi depune o iniţiativă legislativă, în procedură de urgenţă, privind continuitatea reprezentării democratice în perioada maternităţii, prin care propun crearea unui mecanism constituţional şi strict reglementat care să permită continuarea exercitării reprezentării cetăţenilor în aceste situaţii excepţionale. Şi, ca să nu uitaţi, se va numi Legea "Tasica" şi vă invit să o susţineţi.

Nu vorbim despre un privilegiu pentru un parlamentar, vorbim despre dreptul cetăţenilor de a continua să fie reprezentaţi. Şi cred că Parlamentul României trebuie să demonstreze că maternitatea şi reprezentarea democratică nu sunt incompatibile.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Nefiind amendamente, nemaifiind alte solicitări pentru intervenţii, propunerea legislativă rămâne pentru votul final.