Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu rugămintea să mai fiţi atenţi şi la ceas, dau cuvântul domnului Mircea Costache şi va urma domnul Napoleon Pop.

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Domnule secretar,

Stimaţi colegi,

"Antiromânismul programatic al internaţionaliştilor, o constantă a bugetului de stat".

Multe dintre demersurile guvernanţilor frizează ridicolul, îmbiind pe cronicarii epocii la accente pamfletare, deşi de multe ori însă, îţi îngheaţă zâmbetul pe buze, ţi se taie cheful de a mai fi sarcastic. Săritul peste limitele neadmise în nici o ţară a lumii a devenit, la toate guvernele postrevoluţionare, şi la cel prezent, sportul preferat în materie de discriminare a majorităţii.

Există pretutindeni minorităţi naţionale cărora li se acordă dreptul de conservare a identităţii şi alte drepturi specifice, dar în România s-a trecut de mult de la drepturi fireşti la privilegii şi chiar la alocări bugetare care depăşesc cu mult contribuţia fiscală şi modul logic de utilizare a resurselor financiare la nivel naţional.

Pretutindeni, cetăţenii de altă naţionalitate îşi vorbesc limba, îşi perpetuează obiceiurile, portul, dar nicăieri în lume minorităţilor nu li se alocă sume mult mai mari decât cetăţenilor majorităţii. De altfel, în calitate de cetăţeni ai aceleiaşi patrii, toţi beneficiază de aceleaşi legi ale pensiilor, ale şomajului, ale persoanelor cu handicap, ale salarizării, ale societăţilor comerciale, ale creditului, ale sănătăţii, ale învăţământului, ale ordinii publice, deci de întreg cadrul legislativ şi de resursele alocate prin buget. Banii colectaţi de la toţi membrii societăţii sunt alocaţi în folosul tuturor, potrivit obiectivelor prioritare imediate de perspectivă ale ţării. Dar nu degeaba suntem noi taxaţi, de toţi raportorii organismelor internaţionale, drept aberanţi, pentru că, iată, facem alocări bugetare suplimentare pentru cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, facem, cu alte cuvinte, exces de zel.

Nu demult, un parlamentar francez din Parlamentul european atrăgea atenţia că puterea din România creează precedente periculoase pentru toate ţările Europei, prin privilegiile fără precedent acordate minorităţilor. Este posibil să dezechilbrăm întregul continent cu excesul de zel în privinţa aşa-zisei discriminări pozitive practicate faţă de minorităţi. Din acest punct de vedere, bugetul pe 2003 nu face excepţie. Internaţionalismul ridicol şi infatuat îşi închipuie din nou, cu mâţeasca-i fantazie, că va fi aplaudat acordând 156 de miliarde pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi numai 15 miliarde românilor de pretutindeni. Mai mult, când am propus amendarea proiectului de buget cu suma simbolică de 10 miliarde în plus pentru românii de pretutindeni, spre a ne apropia cumva de 10% acordat minorităţilor, domnul secretar de stat Dan Jurcan n-a stat prea mult pe gânduri şi a spus răspicat nu. Penibilul a atins apogeul când acelaşi personaj sinistru din galeria lui Vasile Dâncu a spus, cu mare veselie, da propunerii domnilor Wittstock şi Tokay de majorare a sumei de 156 de miliarde acordată minorităţilor cu 60 de miliarde.

Ticăloase vremi, ticăloşi slujitori ai binelui public românesc!

Cu fair play-ul care mă caracterizează, închei spunând simplu şi răspicat: bravo Wittstock, bravo Tokay, ruşine Jurcan, ruşine Dâncu! Românii din Valea Timocului încă mai aşteaptă un ziar, un post de radio şi nişte cărţi pe care le-aţi promis demult.

Consider că am calitatea morală de a vorbi despre alocări discriminatorii în domeniul culturii, întrucât mă număr printre acei conducători de instituţii culturale din România care au desfiinţat cu mâna lor ansambluri folclorice prestigioase, coruri camerale de mare valoare care au colindat Europa şi au fost mesagerul culturii şi artei româneşti în Franţa, în Grecia, în Austria, în Germania, în Slovacia şi unde vreţi, în Belgia, unde vreţi dumneavoastră în această lume civilizată şi unde am dus mesajul nostru de pace, mesajul nostru de profund umanism, de armonie cu toate naţiunile lumii şi pe care le-am desfiinţat. Costumele zac în rafturi, pentru că nu există surse, întrucât instituţiile culturale, unele dintre ele, în România, se autofinanţează. Cele ale minorităţilor pot juca ceardaşul pe banii contribuabilului român.

Încă o dată, ruşine domnilor care alocaţi, în modul acesta, banii de la contribuabilul român!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.