Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2001

30. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la faza următoare, a prezentării interpelărilor. Vă reamintesc, prezentarea interpelărilor nu presupune şi dezvoltarea lor. Deci, prezentaţi foarte pe scurt conţinutul interpelării, urmând să o dezvoltaţi în prezenţa ministrului interpelat.

Domnul Puiu Haşotti are două interpelări, dar vă reamintesc că nu puteţi face decât una. După Regulament, nu puteţi face decât o singură interpelare. Alegeţi una din ele. Nu este vorba de timp, ci este vorba de regulament. Faceţi-o în numele altui deputat! Prezentaţi interpelarea.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul interpelării - decizia ministrului turismului, domnul Dan Matei Agathon, privind recenta numire a domnului Dumitru Filip ca preşedinte al Consiliului de administraţie şi director general al S.C.Neptun Olimp S.A.

Vreau să subliniez că acelaşi Dumitru Filip a fost demis în 1998 din funcţia de manager al S.C.Neptun Olimp S.A., ca urmare a implicării sale în scandalul privind încheierea a 108 contracte de asociere în participaţiune, prin care s-au privatizat activele societăţii respective prin vânzarea către unele SRL-uri obscure care nu aveau obiect de activitate turismul. În legătură cu scandalul respectiv, Corpul de Control al Guvernului şi F.P.S.Bucureşti au efectuat în acea perioadă investigaţiile de vigoare, Dumitru Filip fiind demis şi anchetat de parchet şi poliţie. Având în vedere dosarul penal pe care l-a avut, precum şi instabilitatea sa politică, Dumitru Filip fiind după revoluţie membru PDSR, apoi PD, din 1996 membru PNŢ-CD, revenind apoi la PDSR, solicit domnului ministru Dan Matei Agathon să explice ce l-a determinat să facă această numire pe care, chiar organizaţia PDSR Constanţa o consideră indecentă. Pentru a uşura răspunsul pe care urmează să-l formuleze, solicit un răspuns în scris, înaintez domnului ministru Dan Matei Agathon un dosar care sper că îi va fi de folos. Citesc şi a doua interpelare, la fel de scurtă? Aceasta nu mai are nici o conotaţie politică.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să urmăriţi textul art.163 alin.3 din Regulament care spune că în şedinţa consacrată dezbaterii interpelărilor, un grup parlamentar nu poate prezenta mai mult de o interpelare. (Domnul deputat Puiu Haşotti oferă dosarul respectiv domnului preşedinte al Camerei, Valer Dorneanu.)

Numiţi-o întrebare atunci pe a doua.

Domnul Puiu Haşotti:

Prin urmare, interpelarea se transformă în întrebare, solicit de asemenea, un răspuns scris, este şi mai scurt. Este vorba despre o întrebare adresată domnului ministru al finanţelor. Punerea în aplicare a prevederilor Legii 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova pe 7 septembrie 1940. Acesta este obiectul asupra căruia voi pune întrebarea.

Persoanele îndreptăţite la compensaţie, foştii proprietari sau moştenitorii acestuia au avut dreptul, conform art.4 din legea mai sus-amintitiă, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/1998 ca, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii 9/1998, deci, până la data de 8 septembrie 1999, să depună cerere însoţită de actele doveditoare la Comisia judeţeană înfiinţată în acest scop sau a municipiului Bucureşti în a cărei circumscripţii domiciliază. Solicit ministrului finanţelor să ne prezinte o situaţie a soluţionării acestor dosare până în prezent astfel: numărul total al cererilor care au fost depuse la nivelul întregii ţări şi pe judeţe, în termenul prevăzut de lege, şi numărul celor care au fost soluţionate până în prezent, cu hotărâri validate de către Comisia Centrală.

A doua întrebare, prezentarea situaţiei acestor dosare în funcţie de bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri: construcţii, terenuri, recolte neculese de porumb, bumbac sau floarea-soarelui.

3. Numărul persoanelor care au acceptat despăgubiri în acţiuni la societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi valoarea acestora.

4. Cuantumul sumelor acordate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat după intrarea în vigoare a Legii 9/1998.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Are cuvântul domnul deputat Paul Magheru şi se pregăteşte doamna Lia Olguţa Vasilescu. Domnule Paul Magheru, poftiţi! Repet, vă rog să prezentaţi interpelarea, să nu o dezvoltaţi.

Domnul Paul Magheru:

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Interpelarea noastră realizează performanţa de a fi fost făcută de trei ori, o dată în Senat şi acum a doua oară în plenul Camerei Deputaţilor, având acelaşi obiect: disponibilizarea ilegală a 97 de angajaţi şi privatizarea frauduloasă a Societăţii Comerciale Helios S.A. Aleşd, judeţul Bihor.

Ca de fiecare dată, se adresează ministrului pentru privatizare şi ministrului muncii şi solidarităţii sociale. În conformitate cu prevederile Regulamentulului Camerei Deputaţilor, o prezentare dezvoltată a acestei interpelări o înmânăm domnului preşedinte pentru a fi remisă destinatarilor. Vă mulţumesc mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, se pregăteşte doamna deputat Böndi Gyöngyike.

Doamna Lia-Olguţa Vasilescu:

Obiectul interpelării este trecerea bugetului învăţământului preuniversitar la consiliile locale.

În urma discuţiilor purtate cu liderii sindicali din învăţământ, am sesizat faptul că aceştia sunt total nemulţumiţi de intenţia Cabinetului Năstase ca plata salariilor profesorilor să treacă în sarcina bugetelor locale. Evident că este salutară ideea ca fondurile pentru învăţământ să nu mai fie plimbate de la bugetele locale la Ministerul de Finanţe, apoi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a reveni la Ministerul de Finanţe şi înapoi la judeţe, dar pun întrebarea dacă acest sistem este viabil în momentul actual. Trecerea bugetului învăţământului preuniversitar la consiliile locale, nu cred că este benefică şi oportună şi îi găseşte pe factorii locali, şi aşa sufocaţi de probleme cauzate de insuficienţa banilor, total nepregătiţi.

Să nu uităm că încălcarea frecventă a legislaţiei în vigoare privind drepturile salariale a făcut din învăţământul preuniversitar un sector neatractiv care îi îndreaptă pe tinerii absolvenţi de facultate către activităţi mai bine plătite şi că acest fapt a dus la sporirea numărului de suplinitori necalificaţi, mai ales în mediul rural, şi la îmbătrânirea personalului didactic. O parte din profesorii în vârstă a prins perioade când finanţarea se făcea de la bugetele locale, mai totdeauna cu întârzieri şi cu obligaţia de a participa la acţiunea de încasări de la populaţie a taxelor şi impozitelor pentru a-şi putea primi lefurile.

În acest context, solicit detalii suplimentare de la ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, sau de la ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, în legătură cu modul în care se va face trecerea bugetului învăţământului preuniversitar la consiliile locale.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Doamna deputat Böndi Gyöngyike. Se pregăteşte domnul deputat Viorel Coifan.

Doamna Böndi Gyöngyike:

În numărul 961 din 16 februarie 2001 al cotidianului "Opinia" din Baia Mare, sub semnătura domnului Adrian Rusu, a apărut un articol bazat pe relatările doamnei doctor Eva Puşcă, şef al Secţiei de oncologie din cadrul Spitalului judeţean Maramureş.

Conform datelor furnizate de această sursă, de absolută încredere, în evidenţele spitalului există peste 6000 de bolnavi de cancer din care doar anul trecut au fost luaţi în evidenţă 1200, iar lunar în medie se înregistrează 100 de noi cazuri. Având în vedere faptul că art.33 alin.2 din Constituţia României prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, aş dori să întreb Guvernul României dacă are în vedere vreo măsură pentru remedierea acestei stări de fapt. Deci, practic, aceasta este aici. În interpelare mai vin şi cu nişte propuneri, dar doresc un răspuns scris dacă se poate.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Doamna Böndi Gyöngyike:

Mulţumesc şi eu foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Viorel Coifan, se pregătesc doamna Anca Boagiu şi domnul Mircea Nicu Toader.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte, pentru a da posibilitatea colegului Simedru să dezvolte următoarea interpelare, vă rog să-mi permiteţi să transform interpelarea mea în întrebare orală. Întrebarea orală este adresată domnului ministru Octav Cozmâncă.

Consiliul judeţean Timiş, prin adresa 4754 din august 2000, a înaintat Ministerului Funcţiei Publice inventarele bunurilor care constituie domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Timiş, conform Legii 213 din 1998 şi punctului 11 din Normele tehnice aprobate prin Hotărârea de Guvern 548 din 1999. În situaţii similare se găsesc şi alte consilii judeţene din ţară. Legea 189 din 1998 privind finanţele publice locale, la cap.II, art.8 defineşte printre sursele de venit ale bugetelor locale şi sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public privat de interes local sau judeţean.

De asemenea, art.48 stipulează posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a contracta împrumuturi pe care le girează cu orice sursă de venituri, inclusiv cele de sorginte patrimonială.

Legea 69/91, aflată în proces de mediere, permite intervenţionism autorităţilor locale judeţene în economiile locale prin utilizarea parteneriatelor de tip public privat, utilizând resurse patrimoniale din domeniul public privat. Iată câteva din multiplele raţiuni care mă îndreptăţesc să întreb pe domnul ministru Cozmâncă când va supune Guvernului proiectul de Hotărâre de Guvern referitoare la definirea domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Timiş. Solicit răspuns oral şi vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Doamna deputat Anca Boagiu şi domnul deputat Mircea Nicu Toader. Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Mircea Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea noastră se adresează domnului ministru Ovidiu Muşetescu, ministrul autorităţii pentru privatizare şi administrarea participaţiunilor statului, iar obiectul interpelării se referă la acuzaţiile publice de corupţie adresate primarului general al capitalei, Traian Băsescu. Vă rugăm ca răspunsul să fie dat pe 5 martie şi solicităm şi prezenţa personală a domnului ministru Ovidiu Muşetescu. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat. domnii deputaţi Dorin Grigore Popescu şi Dan Simedru, se pregăteşte domnul deputat Ilie Merce.

Domnul Dan Simedru prezintă şi în numele colegului domniei sale înţeleg.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi, interpelarea pe care vreau să o adresez astăzi este adresată domnului ministru Mircea Geoană, ministrul afacerilor externe. Obiectul interpelării este referitor la vizita unor parlamentari români în Irak, ţară aflată sub embargoul Naţiunilor Unite, şi implicaţiile negative asupra imaginii ţării noastre. Deplasarea în Irak, ţară aflată sub embargoul Naţiunilor Unite, a 5 parlamentari români, de la PRM 3 şi 2 de la PDSR, însoţind un transport de echipament medical efectuat integral de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Irakiană în cadrul programului "Petrol contra hrană".

Se ştie că mai multe agenţii de presă din lume au preluat ştirea difuzată de Agenţia Naţională irakiană INA, despre o delegaţie parlamentară din România, venită să-şi exprime solidaritatea cu poporul irakian. Chiar dacă ulterior s-a clarificat faptul că parlamentarii aflaţi în delegaţie nu au avut mandat oficial, participarea lor la această acţiune a adus prejudicii eforturilor României de aderare la NATO. Preocuparea a stârnit în occident, fiind amplificată şi de faptul că România este preşedinte în exerciţiu al OSCE. Având în vedere implicaţiile acestei vizite, solicităm domnului ministru Mircea Geoană să precizeze dacă Ambasada României în Irak a fost implicată în organizarea şi efectuarea acestei acţiuni şi ce măsuri are în vedere Ministerul Afacerilor Externe pentru a împiedica în viitor astfel de acţiuni cu implicaţii negative asupra imaginii ţării noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Domnul deputat Ilie Merce, se pregăteşte domnul deputat Lucian Bolcaş.

Vă reamintesc, fiind doi deputaţi de la PRM, ceea ce le-am spus şi colegilor de la PNL, că, în numele grupului parlamentar, puteţi prezenta o singură interpelare.

Domnul Ilie Merce:

Eu numai una am.

Domnul Valer Dorneanu:

este şi domnul Bolcaş înscris. Probabil dânsul o va transforma în întrebare.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se ştie că în anul 1990, flota maritimă comercială a României avea o capacitate de transport care o situa pe locul 5 în lume şi se compunea din peste 289 de nave de diferite tipuri şi tonaje. Astăzi, flota României a dispărut din cauza unui management neperformant şi a unei politici economice care a dus la distrugerea premeditată a unei importante ramuri a transporturilor şi economiei.

Se ştie că în decursul timpului, Parlamentul României s-a ocupat de această problemă şi a întocmit şi un raport cu responsabilităţi şi chiar cu identificarea unor fapte infracţionale în sarcina ministrului de resort şi a altor administratori ai companiilor de navigaţie.

De asemenea, s-au întocmit dosare de către Corpul de Control al primului-ministru, de către organele de poliţie, dosare în care însă Parchetul General a dispus încetarea urmăririi penale.

Totuşi, ca urmare a ceea ce s-a petrecut în acest domeniu strategic de fapt al economiei naţionale, statul român a înregistrat pierderi de peste 3 miliarde de dolari care reprezintă nu numai valoarea navelor, dar şi consecinţe economice şi sociale ca urmare, bineînţeles, a unor fapte infracţionale, spălare de bani, prin nişte companii fantome şi aşa mai departe.

În consecinţă, rugăm Ministerul Transporturilor să prezinte strategia economică a acestui minister cu privire la flota maritimă şi fluvială; să prezinte, dacă există, un program de refacere a flotei maritime, în care să se specifice costurile estimate şi sursele de finanţare; de asemenea, să prezinte lista cu numele şi funcţiile persoanelor care au făcut parte din consiliul împuterniciţilor mandataţi ai statului, AGA şi consiliilor de administraţie la campaniile de navigaţie NAVROM, PETROMIN, ROMLINE, NAVLOMAR, Campania de pescuit oceanic, din 1991 şi până în prezent.

Pentru Ministerul Justiţiei, să prezinte un raport privind dosarele de cercetare ale Parchetului General, începând cu anul 1991, care se referă la afaceri cu nave, din care să rezulte valoarea pagubelor, persoanele cercetate şi soluţiile date.

La această analiză să se aibă în vedere companiile NAVROM, PETROMIN, ROMLINE, NAVLOMAR, Compania de pescuit oceanic; să precizeze modul în care a fost executată hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţelor de judecată în dosarul afacerii MINERVA cu privire la recuperarea pagubelor; să dispună procurorului general redeschiderea dosarelor cu privire la ilegalităţile comise în legătură cu flota românească, stabilirea vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere penală, materială şi civilă pentru recuperarea pagubelor aduse statului român prin distrugerea acestui segment al economiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Lucian Boşcaş. Se pregăteşte domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

În primul rând, o precizare de ordin tehnic. Având în vedere că cele susţinute de colegul meu, domnul deputat Merce, se pretează mai bine în a fi o întrebare, vă rog să consideraţi aceasta o întrebare adresată şi caracterul intervenţiei mele rămâne de interpelare.

M-am înţeles cu dânsul în acest sens.

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt de acord cu dumneavoastră, cu menţiunea că sunt mai multe întrebări şi să transformăm atunci întrebarea în mai multe întrebări.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În mai multe întrebări, desigur. Pentru că, efectiv, pe structură, se pretează mai bine.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să prezentaţi interpelarea.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog să luaţi act că înţeleg să-mi susţin interpelarea adresată Ministerului Justiţiei, ministrului justiţiei, referitor la prestigiul de care se bucură la această oră instituţiile care înfăptuiesc actul de justiţie, în raport de ultimele sondaje de opinie care relevă incredibila scădere a încrederii populaţiei în ele.

Mă refer în această situaţie la încălcarea la cel mai înalt nivel, al Curţii Supreme de Justiţie, a unor dispoziţii constituţionale care ne interesează în primul rând pe noi toţi, care ne proteguiesc viaţa şi demnitatea parlamentară, cele privind imunitatea. În acest sens, Curtea Supremă de Justiţie, cu dispreţ, a ignorat dispoziţiile obligatorii ale Curţii Constituţionale.

Faţă de această atitudine, pe care o definesc ca o corupţie politică a judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie, solicit ministrului justiţiei ca să-şi precizeze poziţia în raport de politica de aplicare a legii şi de creştere a credibilităţii instituţiei pe care o conduce.

Am depus în scris, conform procedurii, interpelarea pe larg.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Adrian Moisoiu. Urmează domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În săptămâna care a trecut, România a fost onorată de vizita secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, domnul Zsolt Nemeth, care, printre altele, a declarat că există un acord între PDSR şi UDMR.

Prin interpelarea mea, rog pe domnul prim-ministru Adrian Năstase să facă public acest protocol, pentru ca, în acest fel, să luăm cunoştinţă de modul în care ne vom desfăşura activitatea în această sesiune a Parlamentului României.

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Întrebarea mea sună cam aşa: incertitudinile în Consiliul de administraţie al CEC-ului - scăpare guvernamentală, sau sancţiune aplicată Ministerului Finanţelor Publice?

După reorganizarea ministerului, reprezentanţii acestuia nu mai figurează în Consiliul de administraţie al CEC. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr.18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi prin care nu se mai spune nimic de calitatea de reprezentant al statului ca acţionar în consiliul de administraţie în cadrul CEC-ului, ci numai la Imprimeria Naţională şi Consiliul de administraţie "Loteria Naţională".

În acest context, solicit reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice să mă lămurească ce se întâmplă: a fost o omisiune a legiuitorului, sau s-a avut în vedere schimbarea Ministerului Finanţelor cu alt reprezentant al statului?

Interpelarea se referă la dorinţa Ministerului Agriculturii, a domnului ministru Ilie Sârbu, de a face din IAS-uri "albe ca zăpada".

Ceea ce s-a întâmplat, după cum bine ştiţi, cu scoaterea unor imense sume de la bugetul de stat pentru acoperirea unor găuri importante în urma prăbuşirii băncii, se doreşte ca şi la IAS-uri să se întâmple acelaşi lucru. În timp ce unii, care au condus aceste IAS-uri, s-au îmbogăţit, au distrus avuţia naţională, iar acum venim din nou să plătim găurile făcute de ei.

În acest context, solicit Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei detalii suplimentare în legătură cu această iniţiativă.

Depun documentele la secretariatul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc pentru participare.

Declar închisă şedinţa de astăzi. Ne întâlnim mâine dimineaţă, la ora fixată în program.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,20.