|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale; PL-x 208/2021; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune, de asemenea, adoptarea proiectului de lege. Vot.
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa: Mulţumesc. Foarte pe scurt. Am votat pentru acest proiect de lege care face posibile deducerile fiscale pentru educaţia timpurie a copiilor. Nu este vorba de nicio amânare, de nicio prorogare, ci pur şi simplu face posibile aceste deduceri, pentru că profitul unei companii se ştie doar prin luna aprilie, iar în intervalul ianuarie-aprilie nu se puteau face aceste deduceri. Ca atare, s-a adoptat o soluţie care a însemnat decizia de raportare. (Vociferări.) Nu contează! Faptul că noi suntem atacaţi pentru vorbele şi pentru faptele noastre pertinente într-un mod urât, necavaleresc, josnic, mincinos, cerându-se să nu avem un drept la replică, ne arată elemente de extremism şi xenofobie în argumentaţia celor care ne atacă şi, în plus, ne arată nouă că suntem pe drumul cel bun. Îi asigurăm pe români că vom merge mai departe şi că vom face dreptate pentru România. Mulţumesc. (Aplauze.)
|