Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2011

34. Dezbaterea Proiectului de Lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare naţională legală (PL-x 423/2010), Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 433/2010) şi Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii, în vederea declarării "Zilei Naţionale de Rugăciune" ca sărbătoare legală nelucrătoare. (Pl-x 672/2010) (retrimise comisiei)
 

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

97. Proiectul de Lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare naţională legală.

Dacă iniţiatorii doresc să intervină. Nu.

Dacă sunt...

Vă rog, domnule deputat Anghel Stanciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Iată că vin în faţa dumneavoastră cu o rugăminte. Cu o rugăminte care sunt convins că va găsi nu numai deschiderea, dar va îndeplini şi adeziunea dumneavoastră. Avem aici un pachet de trei legi. Trei legi care sub diferite forme sprijină, ca să spun aşa, o idee care stă la baza de fapt a României moderne. Este vorba de o iniţiativă a domnului Zătreanu, de la PDL, de o iniţiativă a domnişoarei Tuşa, de la PNL, şi respectiv dublată de o iniţiativă a 103 deputaţi şi senatori de la PDL, PSD, UNPR, independenţi şi, dacă nu mă înşel, avem şi colegi de la UDMR.

Am fost la dezbaterea acestor trei proiecte de lege la comisie. Din motive, aş putea spune relative, independente de voinţa lor, nu au fost din partea multora dintre noi prezenţi iniţiatorii. Am fost numai eu, de la PDL nu a fost nimeni, de la PNL dintre senatori nu a fost nimeni.

Având în vedere importanţa deosebită a actului de unire a Principatelor Române, având în vedere disponibilitatea dumneavoastră de a consfinţi în timp prinosul nostru de recunoştinţă faţă de acest act care, repet, stă la baza României moderne, vă solicit, doamna preşedinte, ca întregul pachet de trei legi să vină din nou la comisie, mai ales că legea care este rodul iniţiativei şi gândirii, şi voinţei politice a tuturor forţelor politice, a 103 parlamentari, nu a fost retrimisă niciodată la comisie. Dacă adaug, doamna preşedinte, la acest argument şi argumentul logic, raţional şi de necombătut că se referă textele celor trei la un articol de lege, respectiv din Codul muncii, Codul muncii care atunci când s-au dezbătut nu era aprobat, acuma este aprobat şi este clar că textele celor trei trebuie armonizate între ele şi puse de acord cu noul Cod al muncii.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anghel Stanciu:

Spre a nu mă mai lungi, doamna preşedinte, vă cer îngăduinţa de a susţine şi dumneavoastră, prin zâmbetul caracteristic, această iniţiativă care a făcut posibilă în timp apariţia României şi chiar a României Mari.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Călian. Şi ultima intervenţie, pentru a putea supune la vot... ieşim în afara programului de lucru aprobat.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Solicitarea Grupului parlamentar al PSD este una corectă şi o susţinem pentru că au mai fost şi alte iniţiative legislative de acest gen care au fost retrimise la comisie şi atunci, rămânând consecvenţi, cu siguranţă că vom vota pentru retrimiterea acestui pachet de iniţiative legislative la comisiile de specialitate.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Termen, două săptămâni.

Video in format Flash/IOS

103 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.

Propunerea a fost aprobată.

Ne revedem în 30 de minute pentru sesiunea de vot final.

Vă mulţumesc.