| |
Domnul Viorel Hrebenciuc: |
| |
................................................ |
|
Urmează două proiecte de hotărâre. Deci primul: Proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire a domnului deputat Borbély László, fost ministru al mediului şi pădurilor, şi următorul, Proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Victor Paul Dobre. O să vă dau cuvântul, domnul Toader, vă rog, după care o să vă explic modul în care votăm.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Pe procedură, domnule preşedinte de şedinţă. Consecvenţi principiului nostru, că Parlamentul nu trebuie să fie o modalitate de a se interpune în deciziile justiţiei şi totodată pentru a ne menţine în cadrul justiţiei o poziţie cât se poate de corectă a Parlamentului, membrii grupului nostru parlamentar vor vota, practic, pentru ridicarea imunităţii colegilor noştri.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Vă mulţumesc. Votul este, după cum vedeţi, vot secret cu bile. Pentru cei care sunt pentru, bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră. Cei care sunt împotriva proiectului de hotărâre pe care l-am supus dezbaterii, bila albă în urna neagră şi bila neagră în urna albă. Sunt patru urne în faţa dumneavoastră, ca să votăm o singură dată, să nu citim catalogul de două ori - şi cred că sunt în asentimentul dumneavoastră când fac acest lucru - am rugămintea, la primele două urne din sensul în care veniţi după ce luaţi bilele, este vorba de domnul Borbély László, scrie pe fiecare urnă. La următoarele două, deci urna trei şi patru, domnul Victor Paul Dobre. Trecem la vot. Domnul secretar, vă rog să... Vă rog, domnul Árpád.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Într-adevăr, aţi specificat semnificaţia votului, numai n-aţi specificat la ce se referă votul nostru. Dacă-mi permiteţi, că aşa cere regulamentul nostru, poate-l mai citiţi.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Ştiu, ştiu, da, da.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Deci cei care votează pentru, votează pentru cererea de urmărire penală. Cei care votează împotrivă, votează împotriva cererii de urmărire penală, şi nu ne referim la raportul comisiei. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Ţin să vă repet şi eu acelaşi lucru, ca să nu fie confuzie. Noi votăm proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală a colegilor noştri. Noi nu votăm raportul comisiei. Deci cine este pentru proiectul de hotărâre, cum a anunţat oficial domnul Mircea Toader, plin de entu... iertaţi-mă, am vrut să fac nişte adăugiri, vor pune bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră. Cei care sunteţi împotriva proiectului de hotărâre privind cererea de urmărire penală - şi repet, împotrivă - vine bila neagră în urna albă şi bila albă în urna neagră. Vă mulţumesc, trecem la vot. Domnul Georgian Pop are cuvântul să citească catalogul. Chestorii, vă rog să vă luaţi în primire... Domnul Dan Motreanu şi domnul Bănicioiu. Domnul Dan Motreanu, vă rog să luaţi... Am rugămintea, colegii noştri care au fost desemnaţi în comisiile de numărare a voturilor, să vă prezentaţi în faţă, la urne, aici. Domnul Prigoană, vă rog lăsaţi chestorii să-şi facă meseria. Oţi fi independent, dar totuşi, vă rog. Domnul Pop, vă rog să citiţi catalogul.
|
|
Domnul Georgian Pop: Albu Gheorghe - absent Alecu Valeriu - prezent Almăjanu Marin - prezent Amet Aledin - prezent Ana Gheorghe - prezent Anastase Roberta Alma - absentă Andon Sergiu - absent Andronache Gabriel - prezent Anghel Florin Serghei - absent Antal István - prezent Antochi Gheorghe - prezent Apostolache Mihai Cristian - prezent Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă Atanasiu Teodor - prezent Avram Marian - prezent Axenie Carmen - prezentă Balan Ioan - prezent Balcan Viorel - prezent Banu Mihai - prezent Barbu Sulfina - prezentă Barna Maria Eugenia - prezentă Bădălan Eugen - absent Bădulescu Adrian - prezent Bănicioiu Nicolae - prezent Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent Bejinariu Eugen - prezent Berci Vasile - prezent Béres Ştefan Vasile - prezent Blaga Iosif Veniamin - prezent Bleotu Vasile - prezent Boabeş Dumitru - prezent Bobeş Marin - prezent Bode Lucian Nicolae - prezent Boghicevici Claudia - prezentă Boiangiu Victor - absent Boldea Mihail - absent Borbély László - prezent Bordeianu Dan - prezent Bostan Emil - prezent Bot Octavian - absent Botiş Ioan-Nelu - prezent Boureanu Cristian Alexandru - prezent Brătianu Matei Radu - prezent Brînză William Gabriel - prezent Buciuta Ştefan - prezent Bud Nicolae - prezent Buda Daniel - prezent Buda Viorel-Vasile - prezent Budurescu Daniel-Stamate - prezent Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent Buican Cristian - prezent Burcău Doina - prezentă Burlacu Cristian-Ion - prezent Burnei Ion - prezent Buta Sorin Gheorghe - prezent Calimente Mihăiţă - prezent Canacheu Costică - prezent Cantaragiu Bogdan - absent Cazan Mircea Vasile - prezent Călian Petru - prezent Călin Ion - prezent Cărare Viorel - prezent Câmpeanu Mariana - prezentă Chircu Doiniţa-Mariana - prezentă Chirilă Constantin - prezent Chiriţă Dumitru - prezent Chisăliţă Ioan Narcis - absent Chiţoiu Daniel - absent Chiuariu Tudor-Alexandru - absent Ciobanu Gheorghe - prezent Ciocan Gheorghe - prezent Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent Ciucă Liviu-Bogdan - prezent Ciuhodaru Tudor - prezent Coclici Radu Eugeniu - prezent Covaci Dorel - prezent Cristea Victor - prezent Cristian Horia - absent Croitoru Cătălin - prezent Damian Ioan - prezent Dascălu Constantin - prezent Derzsi Ákos - absent Dobre Cristina Elena - prezentă Dobre Victor Paul - prezent Dolineaschi Andrei - prezent Donţu Mihai-Aurel - prezent Dragomir Gheorghe - prezent Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent Drăghici Sonia-Maria - prezentă Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent Dugulescu Marius Cristinel - prezent Dumitrache Ileana Cristina - prezentă Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent Dumitrică George Ionuţ - prezent Dumitru Georgică - prezent Dumitru Ion - prezent Duşa Mircea - absent Edler András György - prezent Erdei Dolóczki István - absent Farago Petru - prezent Farkas Anna-Lili - prezentă Fenechiu Relu - prezent Firczak Gheorghe - prezent Florea Damian - prezent Florescu Adrian - prezent Fuia Stelian - absent Gabor Gheorghe - prezent Ganţ Ovidiu Victor - prezent Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă Geantă Florian Daniel - prezent Georgescu Filip - prezent Gerea Andrei Dominic - prezent Gheorghe Tinel - prezent Gherasim Vasile - prezent Ghiţă Cornel - prezent Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent Ghiveciu Marian - prezent Giurgiu Mircia - prezent Gliga Vasile Ghiorghe - prezent Göndör Marius-Sorin - prezent Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă Gospodaru Gabriel-Dan - prezent Grama Horia - prezent Grosaru Mircea - prezent Gurzău Adrian - prezent Gust Băloşin Florentin - prezent Hogea Gheorghe - prezent Holban Titi - prezent Holdiş Ioan - prezent Horj Pavel - absent Hrebenciuc Viorel - prezent Iacob Ridzi Monica Maria - absentă Iacob Strugaru Stelică - absent Ialomiţianu Gheorghe - prezent Iancu Iulian - prezent Ibram Iusein - prezent Ignat Miron - prezent Ionescu George - prezent Iordache Florin - prezent Iordache Luminiţa - prezentă Iorguş Zanfir - absent Irimescu Mircea - prezent Itu Cornel - prezent Jipa Florina Ruxandra - prezentă Jolţa Nicolae - absent Kelemen Atilla Béla-László - prezent Kelemen Hunor - prezent Kerekes Károly - prezent Korodi Attila - prezent Kötö Iosif - prezent Leşe Doru Braşoan - prezent Liga Dănuţ - absent Longher Ghervazen - absent Lubanovici Mircea - prezent Luca Ciprian-Florin - prezent Lup Silvestru Mircea - prezent Lupu Mihai - prezent Macaleţi Costică - prezent Manda Iulian Claudiu - prezent Manolescu Oana - absentă Marian Dan Mihai - prezent Marin Mircea - absent Marinescu Antonella - prezentă Martin Eduard-Stelian - prezent Márton Árpád-Francisc - prezent Máté András-Levente - prezent Mazilu Constantin - prezent Merka Adrian-Miroslav - prezent Militaru Constantin Severus - absent Mircovici Niculae - prezent Mitrea Manuela - prezentă Mocanu Adrian - absent Mocanu Vasile - prezent Mocioalcă Ion - prezent Moldovan Carmen Ileana - prezentă Morega Dan Ilie - prezent Motreanu Dan-Ştefan - prezent Movilă Petru - prezent Munteanu Ioan - prezent Mustea-Şerban Răzvan - absent Nassar Rodica - prezentă Neacşu Marian - prezent Neculai Marius - prezent Negruţ Clement - prezent Nica Dan - prezent Nica Nicolae-Ciprian - prezent Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent Nicolicea Eugen - prezent Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - prezentă Nistor Laurenţiu - prezent Niţă Constantin - prezent Niţu Adrian Henorel - prezent Nosa Iuliu - prezent Novac Cornelia Brînduşa - absentă Oajdea Daniel Vasile - absent Olar Corneliu - prezent Olosz Gergely - prezent Oltean Ioan - prezent Oprea Gabriel - absent Oprişcan Mihai Doru - prezent Orban Ludovic - prezent Pál Árpád - prezent Palaşcă Viorel - prezent Palăr Ionel - absent Paleologu Theodor - prezent Pambuccian Varujan - prezent Pandele Sorin Andi - absent Panţîru Tudor - prezent Pardău Dumitru - prezent Păduraru Nicuşor - prezent Păsat Dan - absent Păun Nicolae - prezent Pâslaru Florin-Costin - prezent Petö Csilla-Mária - absentă Petrescu Cristian - prezent Petrescu Petre - prezent Pirpiliu Ştefan Daniel - absent Plăiaşu Gabriel - absent Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă Ponta Victor-Viorel - absent Pop Georgian - prezent Popa Florian - prezent Popa Octavian-Marius - prezent Popeangă Vasile - prezent Popescu Adrian - absent Popescu Cosmin Mihai - absent Popescu Dan-Mircea - absent Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent Popov Duşan - prezent Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent Postolachi Florin - prezent Potor Călin - prezent Preda Cezar-Florin - absent Prigoană Vasile-Silviu - prezent Rădulescu Adrian - absent Răţoi Neculai - absent Rebenciuc Neculai - prezent Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent Riviş-Tipei Lucian - absent Rizea Cristian - prezent Rogin Marius - prezent Roman Gheorghe - prezent Roman Ioan Sorin - prezent Roşca Lucreţia - prezentă Rusu Valentin - absent Sava Andrei-Valentin - prezent Săniuţă Marian-Florian - absent Săpunaru Nini - prezent Scutaru Adrian George - prezent Seremi Ştefan - absent Seres Dénes - prezent Socaciu Victor - prezent Solomon Adrian - prezent Spînu Teodor-Marius - absent Stan Ioan - prezent Stan Ion - prezent Stan Nicolae - prezent Stanciu Anghel - absent Stavrositu Maria - prezentă Steriu Valeriu-Andrei - prezent Stoica Mihaela - prezentă Stragea Sorin Constantin - prezent Stroe Ionuţ-Marian - prezent Stroe Mihai - prezent Stroe Radu - absent Stroian Toader - prezent Surpăţeanu Mihai - prezent Surupăceanu Mugurel - absent Şandru Mihaela Ioana - prezentă Ştefan Viorel - prezent Ştirbeţ Cornel - absent Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent Tabără Valeriu - prezent Tabugan Ion - absent Taloş Gheorghe-Mirel - prezent Tătaru Florin - prezent Tiţa-Nicolescu Gabriel - absent Tîlvăr Angel - prezent Toader Mircea-Nicu - prezent Trăşculescu Alin Silviu - prezent Tudose Mihai - prezent Turcan Raluca - prezentă Tuşa Adriana Diana - prezentă Ţaga Claudiu - prezent Ţintean Ioan - prezent Ţîmpău Radu Bogdan - prezent Ţurea Răzvan - prezent Udrea Elena Gabriela - prezentă Uricec Eugen Constantin - prezent Vainer Aurel - prezent Varga Attila - prezent Varga Lucia-Ana - prezentă Vasile Aurelia - absentă Vasilică Radu Costin - prezent Vişan Gelu - prezent Vîlcu Samoil - prezent Vladu Iulian - prezent Vlase Petru Gabriel - prezent Vlădoiu Aurel - prezent Voicu Mădălin-Ştefan - prezent Voicu Mihai Alexandru - prezent Voinescu-Cotoi Sever - absent Vreme Valerian - prezent Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent Zătreanu Dan-Radu - prezent Zgonea Valeriu Ştefan - absent Zisopol Dragoş Gabriel - prezent Zoicaş Gheorghe - prezent
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Vreau să anunţ membrii Biroului permanent că, imediat după anunţarea rezultatului votului, avem şedinţă de birou permanent. Valabil şi pentru liderii grupurilor parlamentare. Vă mulţumesc. Comisia de numărare a votului şi secretarii am rugămintea să ia urnele şi să fie cu ochii pe ele, să purceadă la numărarea voturilor.
|
| |
................................................ |
| |
Domnul Adrian Solomon: |
| |
................................................ |
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind formularea de către Camera Deputaţilor a cererii de urmărire penală a domnului deputat Borbély László, fost ministru, în Dosarul nr. 35/B/2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial - Oradea. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu bile asupra proiectului de hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Borbély László, fost ministru, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: Numărul total al deputaţilor, 309. Numărul deputaţilor prezenţi, 248. Numărul total de voturi exprimate, 245. Număr de voturi anulate, 11. Număr de voturi valabil exprimate, 234, din care: voturi pentru - 53, voturi contra - 181. Potrivit art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, şi ale art.155 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Având în vedere că din totalul de 309 au fost prezenţi 248, din care 53 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea Hotărârii privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Borbély Lázsló, fost ministru. Încheiat astăzi, 11 septembrie 2012. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Mulţumesc, domnule Solomon. Acestea fiind zise, declar închise lucrările şedinţei noastre de astăzi. Vă mulţumesc, toate cele bune.
|
|
>Şedinţa s-a încheiat la ora 14,24.
|