Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 1999
![]() |
4. | Adoptarea propunerii legislative privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază în localităţile rurale aflate în zonele montane. | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum am stabilit în şedinţa din după amiaza zilei de ieri, urmează să continuăm dezbaterile asupra Propunerii legislative privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază în localităţile rurale aflate în zonele montane. Rog iniţiatorii să-şi ocupe locul în loja consacrată iniţiatorilor. Rog, de asemenea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, biroul ei, să-şi ocupe locul în loja rezervată comisiilor. Vă reamintesc că în după amiaza zilei de ieri au fost făcute două amendamente de către domnul deputat Miron Mitrea, care au fost supuse votului, iar, după aceea, domnul deputat Marian Ianculescu a făcut şi dânsul un amendament şi întrucât era nevoie de o eliminare a acestui amendament, atât de către iniţiatori şi de către comisie, s-a amânat pentru ziua de astăzi, urmând să ni se prezinte punctul de ve dere care a fost adoptat. Aveţi cuvântul, domnule deputat Marian Ianculescu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am analizat împreună cu membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi în urma acestei analize retrag amendamentul propus şi sunt de acord cu formularea făcută pentru art.7 de către domnul deputat Şandor Tamaş. Ca atare, domnule preşedinte, vă rog să suspuneţi art.7 la vot în forma în care a fost propusă atât de comisie, cât şi de către domnul deputat Sandor Tamaş. Vă mulţumesc. |
|
Da. Comisia? L-a retras. Ca atare, supun votului art.7 cu amendamentele care au fost discutate şi adoptate aseară. Voturi pentru. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate a fost adoptat. Art.8. Nu sunt amendamente din partea comisiilor. Dacă sunt intervenţii, comentarii, din partea dumneavoastră doamnelor şi domnilor deputaţi. Nu sunt intervenţii. Ca atare, supun votului dumneavoastră art.8, în redactarea propusă de iniţiator. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? În unanimitate, s-a adoptat. La art.9, de asemenea, comisia nu a făcut nici un fel de amendament. Nu sunt amendamente nici din partea deputaţilor. Dacă sunt comentarii sau intervenţii. Nefiind comentarii, vă supun votului art.9, în redactarea prezentată de către iniţiatorul propunerii legislative. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu avem. A fost votat şi art.9, în redactarea iniţială. La art.10 nu avem amendamente. Dacă sunt comentarii din partea dumneavoastră, domnilor deputaţi, observaţii, propuneri. Nefiind, supun votului dumneavoastră art.10, în redactarea din proiect. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Nu sunt. Voturi împotrivă? Nu sunt. Ca atare, art.10 a fost votat şi adoptat, în redactarea propusă de către iniţiator. La art.11 vă rog să observaţi în raportul comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, la poziţia 4 este făcut un amendament pentru a se reda exact denumirea corectă a Regiei Naţionale a Pădurilor. Dacă asupra acestui amendament sunt comentarii. Dacă sunt alte intervenţii asupra textului prezentat de către iniţiator. Nefiind, vă supun votului dumneavoastră art.11, astfel cum este amendat de către comisia care a avizat în fond. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? În unanimitate, a fost votat art.11, cu amendamentul propus de comisia sesizată în fond. Art.12 nu a fost amendat de comisie. Dacă sunt observaţii sau comentarii din partea dumneavoastră. Dacă nu, supun art.12 în redactarea pe care au prezentat-o iniţiatorii. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Domnul deputat Tamás doreşte să ia cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Aş vrea să propun un nou articol, art.13, care sună în felul următor: "În termen de 60 de zile după intrarea în vigoare a prezentei legi Guvernul adoptă o hotărâre în care se specifică definiţia zonă montană şi cuprinde lista localităţilor care se situează în zonele montane." Eu cred că e binevenită o astfel de precizare şi este absolut necesar să se întocmească o listă cu localităţile care se situează în zonele montane, pentru a preîntâmpina unele discuţii referitoare la cei care pot beneficia de facilităţile acordate. Eu am discutat cu membrii grupului de iniţiatori. Dânşii sunt de acord şi comisia cred că este de acord. Vă mulţumesc. |
|
Domnule deputat, vă rog să-mi predaţi amendamentele. Rog iniţiatorii, pentru că este totuşi un amendament de fond, vă rog să-mi spuneţi dacă aţi reuşit să vă puneţi de acord, dacă aţi negociat textul. |
|
Domnule preşedinte, mulţumesc. Da, în principiu, cu o singură completare: "Guvernul, la propunerea consiliilor judeţene" care sunt organe alese locale şi care cunosc cel mai bine situaţia. |
|
Vă rog să-mi daţi textul, domnule deputat, ca să pot să-l prezint plenului. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia este de acord cu amendamentul făcut, dar trebuie precizat că legea intră în vigoare după ce se fac aceste situaţii. |
|
Vă rog ca atunci când vă hotărâţi să faceţi amendamente, să le aveţi scrise, ca să le puteţi depune imediat, să nu blocăm lucrările aşteptând ca să transcrieţi textul. Profit de această mică pauză să reamintesc grupurilor parlamentare că la ora 11 urmează să fie exprimat votul final asupra proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.92 din 1992 pentru organizarea judecătorească, asupra proiectului de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.45/1998 privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 1999 şi protecţia acestuia pentru anul 2000 şi asupra proiectului de Lege privind acordarea unor drepturi membrilor Academiei Române şi reglementarea unor cheltuieli specifice. Rog liderii grupurilor parlamentare să mobiliezez deputaţii pentru votul final de la ora 11. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, În urma negocierilor care au avut loc între autorul a două amendamente, domnul deputat Tamas, iniţiatori şi Comisia juridică, se propun să se introducă două texte noi în proiectul de lege, cu următoarea formulare. Vă rog să fiţi atenţi. După art.12 se introduce art.13, în următoarea redactare: " În termen de 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea consiliilor judene, Guvernul va adopta o hotărâre privind lista localităţilor care se situează în zonele montane." Este clar amendamentul? Da. Se sugerează să se spună "lista localităţilor rurale care se situează în zonele montane". Este corectă observaţia. Citesc încă odată amendamentul care va marca conţinutul art.13. "În termen de 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea consiliilor judeţene, Guvernul va adopta o hotărâre privind lista localităţilor rurale care se situează în zonele montane." Supun votului dumneavoastră textul art.13, aşa cum l-am enunţat. Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? În unanimitate a fost adoptat art.13. Un nou articol care se introduce, art.14, se propune să aibă următoarea redactare: "Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I." Dacă sunt comentarii în legătură cu acest text. Nu sunt. Supun votului dumneavoastră art.14 în această redactare. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Doamnelor şi domnilor deputaţi, S-au epuizat dezbaterile asupra proiectului de Lege privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază în localităţile rurale aflate în zonele montane. Urmează să ne exprimăm votul final. Ne găsim în prezenţa unei legi ordinare, deci, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Vă propun ca modalitate de exprimare a votului, votul deschis prin ridicarea mâinii. Dacă sunteţi de acord cu această modalitate de vot.Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Urmează votul pe ansamblul legii, cu amendamentele care au fost adoptate de către plen, însuşite de către iniţiator şi votate de dumneavoastră. Voturi pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat de către Camera Deputaţilor. Potrivit procedurii parlamentare, proiectul urmează să fie transmis Senatului pentru a-l lua în dezbatere. Vă mulţumesc. |


