Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 1998

Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 1998

4. Supunerea la votul final şi adoptarea următoarelor proiecte de lege:

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
 

Stimaţi colegi,

Vă propun să începem desfăşurarea votului.

Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci.

Vă rog să vă ocupaţi locurile în bănci, ca să putem număra voturile celor prezenţi.

Vă rog să luaţi loc în sală!

Mai sunt câţiva colegi care nu şi-au ocupat încă locurile în sală şi-i rog insistent să-şi ocupe locurile în bănci.

Dacă se poate, colegii de-alături să-i tragă de mânecă pe cei care mai sunt încă în picioare, ca să putem să desfăşurăm votul.

Vă rog să luaţi loc!

Mai sunt 7 colegi care stau în picioare şi care nu ne permit să desfăşurăm votul... Îi aşteptăm, ca să putem să desfăşurăm votul. Nu-i nici o problemă. Dacă mai au conversaţii de desfăşurat, stăm şi-i aşteptăm, că restul nu sunt decât vreo două sute şi ceva, deci, nu-i o problemă.

 
proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere;</LI>

Primul proiect de lege care va fi supus votului este proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere.

Supun votului dumneavoastră acest proiect de lege.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Sunt 168 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să număraţi. Sunt 92 de voturi împotrivă.

Abţineri? Sunt 3 abţineri.

Cu 168 de voturi pentru, 92 de voturi împotrivă şi 3 abţineri, proiectul de lege a fost aprobat.

proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială;</LI>

Următorul proiect de lege este proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Nu, vă rog să aşteptaţi, să numărăm totuşi... Număraţi, că va trebui, totuşi, să consemnăm în procesul-verbal. Sunt 265 de voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Cu 265 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege a fost aprobat.

 

În continuare, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/1998 privind reglementarea amortizării activelor corporale pentru anul 1998.

Domnul deputat Dobre m-a anunţat că doreşte să facă o declaraţie înainte de vot, din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
 

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ordonanţa nr. 4/1998 este o ordonanţă tehnică, cu caracter economic.

Din aceste considerente, mă văd nevoit să vă atrag atenţia că este o ordonanţă cu implicaţii negative asupra procesului de relansare economică şi asupra reformei.

Este foarte bine ştiut de orice om cu minime cunoştinţe elementare economice că principala sursă a dezvoltării economice, a relansării economice este investiţia. Or, tocmai această ordonanţă reduce în mod artificial cheltuielile de amortizare de la societăţile comerciale, ceea ce duce la o mărire a profitului, implicit, cu o anumită mărire a impozitului pe profit.

De fapt, care este istoria acestei ordonanţe?

Amortizarea mijloacelor corporale şi necorporale, pentru prima dată, pe sistemul economiei din piaţă, a fost reglementată prin Legea nr. 15/1994. În luna septembrie 1997, specialiştii din Ministerul Finanţelor, probabil, au dat acea Ordonanţă nr. 54, care a adus lucrurile într-o normalitate.

În ce constă normalitatea? Normalitatea constă în aceea că vechea lege prevedea ca cheltuielile de amortizare să fie proporţionale cu gradul de folosire a mijlocului fix, care este o eroare economică.

Ei, tocmai această lege, acestă ordonanţă care ne-a fost supusă astăzi votului, ne aduce la acea normalitate, adică împinge cheltuielile de amortizare pe o durată foarte lungă, ceea ce nu permite realizarea principalei surse de investiţii - amortizarea, pentru dezvoltare şi relansare economică.

Eu, stimaţi colegi, vă propun să votaţi împotriva acestei ordonanţe pentru a fi legiferată.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt declaraţii?

Da. Domnul deputat Pambuccian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este foarte adevărat ceea ce a spus domnul deputat Dobre. Este o chestiune extrem de sensibilă chestiunea aceasta a amortizărilor şi, de aceea, eu v-aş propune o altă abordare a acestei chestiuni, şi anume v-aş propune ca legea să fie transmisă, pentru că am asistat la o schimbare de Guvern, noului Guvern, şi acest nou Guvern să-şi spună punctul de vedere pentru că este posibil ca în strategia noului Guvern, chestiunea aceasta să fie abordată altfel.

Eu v-aş propun un aviz suplimentar din partea noului Guvern asupra legii în discuţie.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Rog reprezentantul Guvernului să comenteze această propunere.

Deci, domnule ministru Sassu, dacă doriţi să comentaţi?

Domnul deputat Pambuccian a sugerat ca să nu supunem votului această ordonanţă, în ideea că noul Guvern ar putea să aibă un alt punct de vedere.

Domnul ministru Sassu.

 
 

Domnul Alexandru Sassu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere această cerere, vă rog să amânaţi votul pentru săptămâna viitoare. Până atunci, o să vină Guvernul cu un punct de vedere care să fie supus plenului.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Da. Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră această propunere a domnului deputat Pambuccian, agreată de domnul ministru Sassu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Vă rog să număraţi. Sunt 9 abţineri.

Cu 9 abţineri, propunerea a fost acceptată.

 
propunerea legislativă privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii;</LI>

Trecem la următorul punct. Este vorba, de data aceasta, de o propunere legislativă privind declararea ca municipiu...

Stimaţi colegi,

Vă rog să faceţi linişte, ca să ştiţi exact despre ce este vorba, atunci când supun textul la vot.

Deci, ...propunere legislativă privind declararea ca municipiu a oraşului Câmpia Turzii.

Doresc să vă informez că este vorba despre o propunere legislativă care nu poate să treacă decât dacă obţine votul pentru o lege organică. Deci, este vorba de o lege cu caracter organic.

Supun votului dumneavoastră această propunere legislativă.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Sunt 268 de voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Sunt 6 abţineri.

Cu 268 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 6 abţineri, propunerea legislativă a fost aprobată.

propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Ultima lege pe care o voi supune votului dumneavoastră este propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, propunere pe care am definitivat-o împreună în cursul dimineţii. Vreau să vă atrag atenţia şi aici că este vorba de o lege cu caracter organic.

Supun votului dumneavoastră această propunere legislativă.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Sunt 278 de voturi pentru.

Împotrivă? Nici un vot împotrivă.

Abţineri? Sunt 10 abţineri.

Cu 278 de voturi pentru şi 10 abţineri, propunerea legislativă a fost aprobată.