Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.46/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2006
![]() |
4. | Răspunsuri la interpelările adresate de către deputaţi membrilor Guvernului: | |||
![]() | |||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi miniştri, Deschid partea a doua a şedinţei. Pentru mass-media vreau să spun că participă la şedinţă acei deputaţi care pun întrebări şi miniştrii care răspund; ca să nu vă puneţi întrebări cu privire la prezenţa în sală a deputaţilor. |
||||
|
|
|
Dau cuvântul domnul ministru Gheorghe Flutur, pentru domnul deputat Mircia Giurgiu. Nu este, daţi în scris răspunsul; mai aveţi încă un răspuns pentru domnul deputat Valeriu Tabără, nici dumnealui nu este; domnul Cezar Preda, nici dumnealui nu este, şi este şi colegul dumneavoastră, de Coaliţie, nu de partid - îi comunicaţi şi dumnealui răspunsul în scris. Domnul George Băeşu este prezent şi aşteaptă răspunsul dumneavoastră cu privire la alunecările de teren din judeţul Vrancea. |
|
||
|
|
Domnul Gheorghe Flutur (ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat, La interpelarea formulată de dumneavoastră vă dăm următorul răspuns. În conformitate cu prevederile Legii nr.26/1996, respectiv Codul Silvic, "Dezvoltarea fondului forestier naţional constituie o preocupare permanentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură". Modalităţile de creştere a suprafeţelor ocupate cu păduri prevăzute, de altfel, şi de programul de guvernare 2005-2008 sunt: împădurirea terenurilor deragate devenite inapte folosinţelor agricole, aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietarilor privaţi şi înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie. Executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor prin împădurire este obligatorie atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. Proprietarii care au terenuri în perimetrele de ameliorare îşi păstrează dreptul de proprietate atât în timpul, cât şi după aplicarea măsurilor şi efectuarea lucrărilor prevăzute în documentaţia tehnică legal aprobată. Identificarea, delimitarea şi constituirea perimetrelor la nivelul localităţilor se fac de către o comisie stabilită prin decizia prefectului. Autorităţile locale din judeţul Vrancea nu au identificat terenuri degradate în vederea ameliorării prin împădurire în anul 2005. În vederea finanţării unor lucrări de ameliorare prin împădurirea terenurilor degradate din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, constituit în baza Legii nr.18/1991, trebuie parcurse următoarele etape:
În funcţie operativitatea de care vor da dovadă autorităţile locale pentru identificarea şi constituirea perimetrelor de ameliorare, execuţia lucrărilor de reconstrucţie ecologică forestieră se poate realiza în toamna anului 2006 sau primăvara anului 2007. În anul 2006, în judeţul Vrancea sunt prevăzute a se executa perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii pe o suprafaţă de 104 hectare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dacă domnul deputat doreşte să comenteze răspunsul dumneavoastră? Vă rog, domnule Băeşu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Domnule ministru, Vă spun sincer, mă aşteptam la mai mult. Mă aşteptam la mai mult şi ca răspuns, mă aşteptam la mai mult şi ca prezentare. Oricum, apreciez faptul că, până acum, dumneavoastră sunteţi primul ministru care, în momentul în care răspundeţi, aţi formulat deja şi răspunsul scris, ceea ce ne face şi nouă misiunea mai uşoară în a putea să intervenim după prezentare. Domnule ministru, eu, practic, v-am adus la cunoştinţă, într-un mod cât se poate de serios, o tragedie care se întâmplă în judeţul Vrancea, acolo unde dealurile şi munţii au luat-o la vale. Am tras iniţial concluzia că, dacă aceşti colegi pe care dumneavoastră i-aţi numit în funcţia de prefect şi subprefect al judeţului Vrancea nu-şi pot face datoria şi nu pot stăpâni problemele judeţului, ei lasă, practic, judeţul să se ducă la vale. Dar nu este aşa pentru că, de curând, pe una din văile unde se produce acest fenomen teribil, Valea Râmnicului, colegii dumneavoastră de la Partidul Naţional Liberal au reuşit şi au luaţi câţiva primari care până mai ieri erau ai Partidului Social Democrat. Din acest motiv, vreau să vă spun că acum aveţi o datorie în plus, domnule ministru. Ceea ce mi-aţi dat dumneavoastră mie ca răspuns, şi prin mine, oamenilor care aşteaptă o rezolvare a problemei dumnealor, care este extrem de gravă, nici eu nici ei nu înţelegem mai nimic, pentru că acest răspuns nu conţine mai nimic. Practic, mi-aţi arătat cum vom putea să facem, formal, hârtiile către ministerul pe care-l conduceţi, pentru a intra în programul de reîmpăduriri. Îmi spuneţi, la sfârşitul răspunsului, că, în anul 2006, noi vom avea perdele forestiere de protecţie pe 104 hectare. Nu-mi spuneţi ce am făcut în anul 2005, pentru că n-am făcut nimic. Şi, ca să fiu mai explicit, vreau să vă spun că, în judeţul Vrancea, în anul 2005, Direcţia silvică a plantat mai puţini copaci decât am sădit eu unul singur, cât am fost prefectul judeţului. Vă mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Domnule ministru, aveţi dreptul la un comentariu pe marginea intervenţiei domnului deputat. |
||||
|
|
Îmi pare rău, am să vă contrazic şi sigur că eu am avut un ton pe măsura întrebării dumneavoastră. Am să vă dau următorul răspuns. Da, judeţul Vrancea este recunoscut ca un judeţ care a avut mari probleme cu defrişările. Şi, dacă este să v-o spun pe aia dreaptă, am fost cel care a făcut curăţenie în judeţul Vrancea cu cei vinovaţi de aceste defrişări şi nu m-am oprit, m-am dus până la capăt. Problema care este foarte grea în România şi pentru care, ştiţi, dacă aţi fost prefect, aţi întâmpinat greutăţi, este vorba de regimul proprietăţii la expropriere. Or, Regia de stat a pădurilor, în loc de cravate şi ace de cravată, cum a cumpărat în mandatul trecut, a cumpărat terenuri. Avem 11 mii de hectare de terenuri degradate pe care le împădurim în acest an, în afară de suprafaţa normală de împădurire, şi încă 4500 de hectare de perdele forestiere de protecţie. 104 km perdele forestiere de protecţie, cu o lăţime de 6 metri, înseamnă ceva în judeţul dumneavoastră, protecţia localităţilor, a culturilor şi a căilor de comunicaţie. Însă, într-adevăr, avem probleme legate de expropriere. Şi vreau să vă mai spun ceva aici. Suntem în plin proces de retrocedare, în momentul de faţă, în judeţul Vrancea, dar n-am pus în posesie încă nici un hectar fără să ridicăm paza, ca să stopăm defrişările abuzive. Sigur că interesul nostru este să dezvoltăm aceste perimetre şi mai mult, dar 11 mii de hectare înseamnă mult mai mult decât anii trecuţi. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, V-aş ruga să îmi permiteţi să repar o greşeală de prezentare cronologică. V-am dat întâi cuvântul dumneavoastră pentru că aveaţi mai multe. Era înaintea dumneavoastră colegul dumneavoastră de cabinet, domnul Nagy Zsolt, care are numai o singură întrebare. |
||||
|
|
Se impune o replică. Domnul ministru a spus că a făcut ordine cu cei care au defrişat pădurea, şi pentru cei care urmăresc această sesiune de interpelări, pentru că ea se transmite public, vreau să vă spun că, în marea majoritate, toate modificările pe care domnul ministru le-a făcut în aparatul Direcţiei silvice, la judeţul Vrancea, au fost infirmate de instanţă. |
||||
|
|
Domnule ministru, Dacă doriţi şi dumneavoastră să mai interveniţi, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Nu vreau să intervin pe această temă, pentru că instanţa are dreptul ei să hotărască, însă actele sunt cele care vorbesc. |
||||
|
|
|
Pentru domnul ministru Zsolt Nagy, domnul Petru Călian. Doriţi să prezentaţi întâi oral? Ascultaţi atunci răspunsul şi veţi avea dreptul la un comentariu în funcţie de răspunsul domnului ministru. |
|
||
|
|
Domnul Nagy Zsolt (ministrul comunicaţiilor şi al tehnologiei informaţiilor): Mulţumesc, domnule preşedinte, Domnule deputat, Stimate coleg de Coaliţie, Am dorit neapărat să răspund interpelării adresate de dumneavoastră, cu toate că nu sunt sigur că această interpelare ar fi trebui să-mi fie adresată mie, în calitate de ministru. Vă reamintesc şi pe această cale că sunt ministrul comunicaţiilor şi al tehnologiei informaţiei. Totuşi, vă răspund, în cele ce urmează, ţinând cont întrebărilor puse de dumneavoastră în interpelarea făcută. Aşadar, este vorba, într-adevăr, despre iniţiativa de a crea o televiziune care va fi la fel de autonomă cum sunt toate televiziunile din România, respectiv se va supune legilor româneşti privind licenţele şi funcţionarea sau legile şi regulile stabilite de CNA. Demersul nu este o iniţiativă a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Ideea înfiinţării unei televiziuni pentru comunitatea maghiară din România datează de la începutul anilor '90, fiind un deziderat cuprins în programul UDMR-ului. În anul 2003, din fonduri guvernamentale din Ungaria a fost alocată o sumă pentru realizarea primei faze de realizare a acestui post de televiziune. Pentru derularea proiectului de înfiinţare a televiziunii a fost constituită şi înregistrată Fundaţia "Janovics Jeno", fundaţie privată, care este condusă de un comitet director al cărui preşedinte am fost ales în luna martie 2004, dată la care eu nu am deţinut funcţia de ministru. Ideea înfiinţării acestei televiziuni nu are nimic cu şedinţa comună a celor două guverne, român şi ungar; banii nu au fost alocaţi în luna ianuarie a acestui an, aşa cum scrieţi dumneavoastră, greşit, în întrebarea dumneavoastră. În privinţa presupusei situaţii de incompatibilitate, răspunsul este foarte simplu. Nu mă aflu într-o asemenea situaţie. Ministerul pe care-l conduc nu emite nici un act, nici o adresă, nici licenţă pentru televiziuni. Ideea înfiinţării nu se înscrie în nici un proiect al ministerului pe care-l conduc şi, repet, este un proiect al unei fundaţii, al unei organizaţii civice al cărui preşedinte sunt şi, încă o dată, repet, înainte de a fi numit în funcţia de ministru. Deciziile, de orice natură, nu sunt luate doar de mine, ci de membrii comitetului director care conduce această fundaţie. Într-adevăr, viitoarea televiziune are ca scop promovarea valorilor comunităţii maghiare din România, însă acest lucru nu va fi în defavoarea nici unei alte minorităţi naţionale şi, mai ales, nu în detrimentul populaţiei majoritare. Ţin să precizez că emisiunile postului de televiziune vor fi subtitrate în limba română, urmând să fie şi emisiuni în limba română. O altă greşeală a dumneavoastră, stimate domnule deputat, pe care ţin să o corectez: am fost numit în funcţie pentru a apăra nu interesele majorităţii cetăţenilor români, ci pentru apărarea intereselor tuturor cetăţenilor României. Proiectul înfiinţării postului de televiziune se ală încă în stadiul de planificare şi, în momentul de faţă, nu există nici o decizie cu privire la denumirea acestui post de televiziune. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnule deputat Petru Călian, dacă doriţi să comentaţi acest răspuns. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să-i mulţumesc domnului ministru, coleg de Coaliţie şi, practic, noi locuim în acelaşi judeţ, dacă nu mă înşel, judeţul Cluj. Deşi nu este, să spunem aşa, în subordinea ministerului pe care-l conduce, decizia care urmează să se ia în privinţa înfiinţării acestui post de televiziune care, cu siguranţă, se va numi "Autonomia", îl felicit pe domnul ministru că este foarte bine documentat, chiar şi în privinţa fondurilor. Ţin să felicit şi Guvernul ungar, că este super interesat de a finanţa un post de televiziune privat în România, care să aibă ca scop promovarea intereselor de orice natură a cetăţenilor români de etnie maghiară. Sunt mulţumit de răspuns doar parţial. Fac precizarea că mă voi adresa şi Ministerului Culturii. Nu întâmplător m-am adresat dumneavoastră, domnule ministru, şi ministerului pe care-l conduceţi, şi ştiţi foarte bine acest lucru dar, totuşi, în încheiere, daţi-mi voie, pentru că nu pot să trec peste o observaţie favorabilă dumneavoastră, vă mulţumesc în plenul Camerei Deputaţilor, în mod oficial, pentru că, în calitate de ministru răspundeţi cu promptitudine solicitărilor parlamentarilor. Chiar şi atunci când v-am solicitat să primiţi în audienţă primarul municipiului Câmpia Turzii nu m-aţi refuzat şi sper ca în seara aceasta să stabilim şi ziua în care-l veţi primi, într-adevăr. Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, dacă vreţi să mai faceţi un comentariu şi poate ne explicaţi ce a vrut să vă spună domnul deputat când a spus că dumneavoastră veţi apăra interesele de orice natură ale cetăţenilor maghiari. |
||||
|
|
Domnul Nagy Zsolt: Ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară. |
||||
|
|
Ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, îmi cer scuze. |
||||
|
|
Domnul Nagy Zsolt: Ţin să precizez încă o dată nu există decizie privind denumirea acestei televiziuni. Există o confuzie creată în presă. Acel post "Autonomia" este un canal al unei televiziuni publice din Ungaria, deci nu există nici o relaţie cu postul de televiziune care urmează să fie înfiinţat. În ceea ce priveşte deschiderea, respect regulile statului de drept, am primit o interpelare de la un deputat, evident, m-am prezentat să răspund la această interpelare şi, cu siguranţă, îl voi întâlni şi pe domnul primar al oraşului Câmpia Turzii pentru a încerca să rezolvăm problemele judeţului în care locuim amândoi, într-adevăr. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Poate daţi un spaţiu de emisie colegului dumneavoastră, că prea v-a lăudat. |
||||
|
|
|
Revenim la întrebările pe care trebuie să le furnizeze domnul ministru al agriculturii, domnul Gheorghe Flutur. Următoarea întrebare este a domnului deputat Ion Călin, cu privire la aplicarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră doresc să vă formulez următorul răspuns. Referitor la analizarea modalităţilor de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, facem precizarea că, la nivelul judeţelor Dolj şi Olt, a fost organizată şi convocată o şedinţă care va avea loc în perioada 3 - 7 aprilie 2006, în Bucureşti, bulevardul Carol 24, sector 3, al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare. În cadrul întâlnirii, vor fi supuse dezbaterii, în vederea soluţionării, toate aspectele legate de aplicarea unitară a prevederilor legale cuprinse în actul normativ sus-menţionat. Problemele care au fost semnalate la nivelul judeţului Dolj în legătură cu modalitatea de aplicare a legii în referinţă s-au datorat faptului că, diverse cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri, au fost soluţionate de către comisiile locale necompetente. În ceea ce priveşte poligonul militar care aparţine Ministerului Apărării Naţionale, subliniem, dispoziţiile art. 1 alin. 5 din HG nr.1832/2005 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesia proprietarilor, aprobat prin HG nr.890/2005, potrivit textului legal sus arătat, toate instituţiile şi autorităţile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului sunt obligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar şi să comunice acestora suprafeţele de fond funciar care pot fi disponibilizate în condiţiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii. Acesta este răspunsul. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Călin, doriţi să faceţi un comentariu? Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, În primul rând vreau să mulţumesc domnului ministru că s-a deranjat şi a venit personal în Parlament pentru a răspunde la interpelările formulate de colegii noştri. |
||||
|
|
Ar trebui să se deranjeze toţi, stimate coleg, aşa cum fac cei prezenţi. |
||||
|
|
Aşa înţeleg şi eu, motiv pentru care i-am şi mulţumit, că ceilalţi ne tratează de foarte de sus, deasupra cupolei. În legătură cu răspunsul, la formulare, sigur, domnule ministru, vreau să vă spun că ştiu foarte bine această situaţie dintre Dolj şi Olt, de la cele trei comune Amărăştii de Sus, Jos şi Celaru, nici unul dintre cei îndreptăţiţi să primească acest pământ, acest teren să fie restituit, să-i reconstituie dreptul de proprietate nu s-a întâmplat după aplicarea Legii nr.18, şi mă aşteptam ca, prin Legea nr.247 se va întâmpla acest lucru. Terenul acestor cetăţeni din Dolj se găseşte începând de la 100 de metri graniţa cu Oltul şi, dintotdeauna, colaborarea cu autorităţile de acolo nu a fost dintre cele mai bune, între Dolj şi Olt. Salut iniţiativa dumneavoastră de a se vedea cele două comisii judeţene dar, probabil, şi cele locale. Important este să găsim soluţii şi să restituim terenul. În legătură cu poligonul, am făcut interpelare şi la Ministerul Apărării Naţionale pentru a se pronunţa în legătură cu utilitatea sau neutilitatea lui în cadrul ministerului. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, dacă doriţi să faceţi, la rându-vă, un comentariu? |
||||
|
|
Vreau să vă spun că, mâine, marţi la ora 11, la Autoritate va fi această întâlnire. Ce aş vrea totuşi să vă spun. Care-i rolul acestei Autorităţi care este în subordinea Cancelariei primului-ministru? Acolo unde comisiile judeţene nu se înţeleg, pentru că sunt probleme între judeţe, vin la nivelul Autorităţii pentru a primi o formulare conform legii. Înţeleg că există prudenţă, fiecare susţine, din cele două judeţe, altceva, iar rolul Autorităţii este să medieze şi să clarifice acest lucru. De aceea, eu vă asigur, pentru că am lucrat la Legea nr.247, că lucrurile se vor clarifica la nivelul Autorităţii. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mai aveţi două întrebări la care să răspundeţi, formulate de domnul deputat Mircea Costache. V-aş ruga să le răspundeţi pe rând, şi comentariile colegului meu vor fi, de asemenea, făcute într-un singur moment. |
|
||
|
|
Dacă-mi permiteţi să încep tot cu Legea nr.247. Am oricum un răspuns puţin mai elaborat aici, o să încerc să mă grăbesc să vi-l dau. Domnule deputat, în conformitate cu prevederile Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură ia măsuri pentru ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată. Totodată, art. 1 pct. 20 titlul 6 al Legii nr.247/2005 stipulează clar faptul că "reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a titularilor în cazul terenurilor forestiere, precum şi eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale şi, respectiv, comisiile judeţene, în condiţiile şi cu procedura stabilită de Legea fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, din Legea nr.169/1997, respectiv Legea nr.1/2000 pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18 şi Legii nr.169. În urma adoptării Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a fost fundamentată HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta conţine prevederi clare cu privire la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Conform art. 2, al titlului 6 al Legii nr.247/2005, a fost înfiinţată, în cadrul Autorităţii pentru Reconstituirea Proprietăţii, o direcţie pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare de către instituţiile administraţiei de stat şi comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu. În cadrul direcţiei este prevăzut să activeze 40 de persoane, preluate prin transfer de la alte instituţii şi autorităţi publice, conduse de un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale, cu rang de subsecretar de stat. În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr.1/2000 pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor din Legea nr.18 şi Legea nr.169, în comuna Brăieşti, judeţul Buzău, conform informărilor transmise de Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva, anexele la lege au fost finalizate pe data de 06.03.2002 şi au fost înaintate comisiei judeţene. Comisia judeţeană a returnat anexele respective spre a fi refăcute, fiind constatate vicii de formă şi pentru a se explica, în detaliu, obiecţiunile făcute de către Ocolul silvic Pîrscov la unele poziţii. Obiecţiunile Ocolului Silvic se refereau, în unele cazuri, la inexistenţa documentelor care să ateste dreptul de proprietate. La data de 28.02.2002, anexele au fost finalizate conform Ordinului Comisiei judeţene. Din datele pe care le are Direcţia silvică Buzău, Comisia locală Brăieşti nu a mai înaintat anexele refăcute spre validare către Comisia judeţeană. Ocolul silvic Pîrscov a făcut demersurile către Comisia locală pentru a urgenta aplicarea Legii nr.1/2000, demersuri la care nu s-a răspuns favorabil de către Comisia locală de la acea vreme. În ceea ce priveşte amenajamentele silvice, Direcţia silvică Buzău precizează că reprezentanţii Comisiei locale au solicitat ca amenajamentele originale să le fie puse la dispoziţie în permanenţă, ceea ce nu este posibil, deoarece pe raza acestui ocol sunt 12 comune. La fiecare şedinţă a Comisiei locale, reprezentantul Ocolului silvic s-a prezentat cu amenajamentul zonei respective, cu disponibilitatea de a se face copii xerox pentru informaţiile care fac obiectul procedurilor de retrocedare. Direcţia Buzău menţionează că la nivelul Comisiei locale Brăieşti au fost întâmpinate dificultăţi în aplicarea legilor fondului funciar, ajungându-se până acolo, încât, delegaţiilor Ocolului silvic reprezentanţi în comisie să li se refuze dreptul de a consulta cererile de reconstituire. Referitor la situaţia care se manifestă în rândul comunei Brăieşti din judeţul Buzău, în legătură cu aplicarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precizăm că, începând cu 07.02.2006 a încetat mandatul primarului comunei Brăieşti. Constatarea încetării acestui mandat face obiectul Ordinului nr.89/07.02.2006, emis de instituţia prefectului judeţului Buzău, pe care-l anexăm. În contextul sus-arătat, este de reţinut că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de reconstituire asupra terenurilor - nu mai citesc tot numele modificată, primarul este preşedintele comisiei de fond funciar. Cum primarul se află în situaţia de a-i fi încetat mandatul de ales local, activitatea Comisiei de fond funciar a fost, la rândul ei, suspendată, datorită acestei situaţii. Pentru reluarea corespunzătoare a activităţilor care privesc organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile care aparţin comunei Brăieşti a fost adoptată HG nr.223/2006 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru alegerile în consiliile locale şi a primarilor în unele circumscripţii. Potrivit acestui act normativ, în data de 02.04.2006, deci practic ieri, au avut loc alegeri parţiale în localitatea Brăieşti, judeţul Buzău, alegeri care vor conduce la soluţionarea problemelor. Acesta este răspunsul la prima întrebare. |
||||
|
|
Răspundeţi, domnule ministru, răspundeţi la ambele întrebări, pentru a nu fragmenta. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este mai scurtă ceea de a doua interpelare formulată de domnul deputat Costache Mircea. Domnule deputat, Constituirea, autorizarea şi înregistrarea organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii este reglementată prin legea îmbunătăţirilor funciare, nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Documentaţia depusă la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii "legumicultorii" Mărăcineni, judeţul Buzău, pentru a fi avizată a fost analizată de specialiştii Oficiului de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare din minister, care au constatat că la întocmirea acesteia nu au fost respectate toate prevederile legale pentru ca organizaţia să poată funcţiona. Astfel: 1. Nu a fost notificat Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare privind delimitarea teritoriului organizaţiei şi identificarea activităţilor ce urmează să le desfăşoare, conform art. 15 pct. 3 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.118/2005. 2. Nu au fost prezentate date complete privind teritoriul organizaţiei, întocmirea şi semnarea actului constitutiv şi al statutului, dovada constituirii patrimoniului, dovada sediului organizaţiei, adeziunile membrilor potenţiali. Observaţiile privind întocmirea şi completarea documentaţiei depuse au fost discutate telefonic cu responsabili din partea organizaţiei şi comunicate în scris prin adresa nr. 103/2006, anexată la prezenta notă, dar până la această dată nu s-a primit nici un răspuns. Considerăm că analiza documentaţiei depuse de Organizaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii "Legumicultorii" Mărăcineni, judeţul Buzău a fost făcută cu responsabilitate, fără a se tergiversa avizarea constituirii organizaţiei şi, după completarea documentaţiei, organizaţia va fi autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale în vigoare. Acesta este răspunsul, vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Costache, aveţi dreptul să comentaţi răspunsurile domnului ministru la cele două întrebări. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Îl aveţi şi de la mine şi de la regulament dreptul la comentariu. |
||||
|
|
Şi de la regulament. Mulţumesc, domnule preşedinte. Mărturisesc că nu-mi pot reprima un sentiment de compasiune faţă de domnul ministru, pentru că din luările de poziţie şi din ieşirile dumnealui publice eram obişnuit cu un om mai metodic şi mai aplicat şi mai clar. Faptul că a fost supus unui adevărat chin ca să explice complicata procedură a intrării în posesie a proprietarilor de păduri, cred că-i dă şi dumnealui de gândit că ceva nu e în regulă dacă pentru dumnealui, în calitate de ministru, pentru a relata situaţia întoarcerii de la comisia comunală la comisia judeţeană, pentru completare înapoi la comună, pentru nişte hârtii şi nişte copii xerox care, chipurile, nu se pot da de ocolul silvic, pentru că sunt 12 comune şi nu pot sta la dispoziţia uneia din ele, cred că i se pare şi dumnealui că ceva nu e în regulă. Dacă vrem cu adevărat..., şi nu eu am promis naţiunii, şi nu eu am venit cu pachetul proprietăţii 247/2005, dumnealui a venit şi cu actualul Guvern. Şi dacă în situaţia asta nu-şi dă seama la ce chinuri sunt puşi nişte oameni simpli, pentru că vorbim aici de 600 de dosare nesoluţionate şi stocate la nivelul unei singure comune. Faptul că primarul de acolo este un puşcăriabil şi că stă, pe undeva, prin beci la ora asta pentru infracţiuni chiar la fondul forestier, ăsta defrişa cu atâta sârg, încât ajunsese prin judeţul Covasna, depăşise graniţele judeţului Buzău şi s-au găsit unii să-l oprească de prin alt judeţ, pentru că din judeţul lui nu avea cine să-l oprească la vremea aia. Fiind în puşcărie bineînţeles că se organizează alegeri şi spune domnia sa, domnul ministru, că este convins că noul primar va finaliza această operaţiune. O va finaliza el dacă şi procedurile şi dacă organismele abilitate îşi vor face, cu mai multă înţelegere faţă de oamenii simpli, datoria într-o asemenea chestiune. Aţi văzut şi dumneavoastră cât de complicată este procedura şi cât de multe le trebuie unor oameni care nu sunt dedaţi nici cu scrisul şi nici cu umblatul cu acte şi documente, dar care au nevoie de proprietatea lor pe care dumneavoastră le-aţi promis-o. Deci, eu v-am compătimit sincer fără nici un fel de ironie, pentru răspunsul foarte greoi, stufos, alambicat. Rugaţi personalul să ne spună în trei cuvinte: domnule, acolo încercăm să o clarificăm altfel. Am făcut un nou organism format din 40 de persoane şi sperăm să dinamizăm chestiunea şi să intre oamenii în posesia proprietăţii. Cât despre al doilea răspuns referitor la Asociaţia agricolă Legumicultorii din Mărăcineni, Buzău, din nou personalul sau cineva de acolo, scribii noştri de pe lângă minister, îl pun în situaţie delicată, pentru că eu personal şi cu ochii mei am văzut documentaţia pe care au prezentat-o oamenii şi erau numai câteva chestiuni, una sau două din ele care nu erau la vremea aia în regulă, dar de atunci oamenii tot bat drumul, au făcut cărare bătută la minister pe această chestiune. E vorba de un canal care, pur şi simplu, a fost casat, nu mai este al nimănui şi nici statul nu mai vrea să investească în el, dar pentru că tot există în starea în care e, poate să deservească nişte legumicultori şi sunt obstrucţionaţi cu premeditare, domnule ministru, fiţi convins că cineva nu vrea să-i ajute. Cineva a promis că-l scoate la licitaţie în luna mai, că e rost de o mică şmecherie, că ne-am învăţat de 16 ani, nu contează guvernele, culorile, şmecheria e de aceeaşi culoare întotdeauna şi că se urmăreşte, de fapt, altceva şi sunt obstrucţionaţi. Că n-au aia, că n-au aia, că n-au ailaltă. Sunt nişte ţărani producători de legume care au nevoie să irige şi a venit sezonul la care nu mai trebuie să le dăm răspunsuri alambicate, sofisticate şi tirade distilate de la tribuna Camerei, trebuie să le dăm ajutor să-şi facă treaba acolo. Eu vă promit dumneavoastră că o să vin cu ei la dumneavoastră, la minister, în persoană să vă arăt că au toate documentele care spuneţi că nu le au. Şi adeziuni, şi cont bancar, săracii, şi tot ce trebuie. Aşa că cine vă spune de acolo, nu fac nici o aluzie, că sunt considerat de unii un extremist sau un nenorocit, că semnează pentru dumneavoastră un răspuns din ăsta, care nu are treabă cu realitatea, un domn Attila Blenesi. Să fie sănătos, nu am nimic cu dumnealui, poate că e un om de bună credinţă, dar răspunsul nu mă satisface şi nu are nimic cu realitatea. Vin eu cu ţăranii la dumneavoastră şi o să vedeţi ce frumos este când legumicultorii vă vor arăta vrafurile cu tot ce le-aţi cerut să facă, nu de acum, de mai multă vreme. |
||||
|
|
Domnule ministru, înţeleg că doriţi să comentaţi, la rându-vă aprecierile colegului meu. |
||||
|
|
Da, domnule preşedinte, sunt obligat să o fac şi sigur că o fac cu tot respectul şi condescendenţa. Dacă la primul răspuns aşa mi-aţi pus întrebarea, aşa v-au răspuns, pentru că aţi vrut mai multe elemente şi trebuia să vi se dea filmul evenimentelor. Dacă vă gândiţi că din 2002 s-au făcut demersuri, aici cred că dumneavoastră vreţi să întrebaţi ce face statul şi aici statul e reprezentat de Regia pădurilor printr-un ocol silvic. Dacă acea comisie nu binevoieşte să rezolve problemele şi facem revenire noi, daţi-le proprietatea, ce puteam noi face mai mult, statul. Aici era o problemă de responsabilitate a celui de la Comisia locală de fond funciar. A fost acea întâmplare nefericită, a plecat, probabil că astăzi avem un alt primar acolo, dar să nu culpabilizăm in corpore aceşti salariaţi silvici, pentru că şi acest regim al amenajamentelor, prin 247, noi am obligat să-l pună la dispoziţie, dar nu poate să-l înstrăineze. Deci, aţi văzut că v-am scris, deci se pune la dispoziţie, se merge la comisie, dar dacă nu-i stăpân, n-a fost primar în zonă, a apărut acest incident. Dacă era, se rezolva din 2002 problema, nu s-a putut rezolva. Deci, oamenii noştri au făcut adrese, v-am dat şi numărul adreselor pentru rezolvarea acestor probleme şi vă mai spun ceva şi închei: să ştiţi că nu întâmplător în legile proprietăţii 247, am prevăzut amenzi pentru cei care frânează aplicarea legilor proprietăţii, dar aici, dacă ne uităm cu atenţie, frâna venea de la conducerea comisiei care nu avea interes şi cred că restul aţi răspuns dumneavoastră prin cine era acel primar acolo. Eu nu-l cunosc. În ceea ce priveşte al doilea răspuns, să ştiţi că noi avem oameni responsabili în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar aceşti oameni care au cerut completarea delimitării perimetrelor n-au făcut-o întâmplător, pentru că aşa prevede legea. Eu sunt ministru ca să respect legea, salariaţii mei să respecte legea. Vreau să vă spun că am toată disponibilitatea şi ştiu foarte bine problema legumicultorilor de la Mărăcineni, pentru că ne interesează să-i stimulăm şi pe ei şi pe alţii în grupuri de producători. Anul acesta le-am dat subvenţii consistente, însă acolo unde mai au de completat nişte documente, trebuie cu tot respectul să vă spun că ei trebuie să o facă şi noi le-am dat, cum se spune pe româneşte, mură-n gură să vină cu documentele complete. Vă aştept şi cu ţăranii la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, nu e nici o problemă, dar cel mai corect ar fi să-şi completeze acele documente. Nici o problemă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, aveţi dreptul, să zicem, la o replică. |
||||
|
|
Nu, nu vin cu toţi, sunt 311 oameni acolo în asociaţie, voi veni cu o delegaţie, deci să nu o luăm sub formă de presiune, dar pentru că ei mi-au arătat că au documentele necesare, să vedem ce le mai lipseşte şi să constataţi şi dumneavoastră că există totuşi ideea de şicanare a oamenilor care n-ar trebui să mai existe, iar referitor la primar, primarul de la Brăieşti nu este în funcţiune de la 7 februarie 2006. Până la 7 februarie 2006 le dădeam înapoi tot ce trebuia, fără să mai găsim... Aştept finalizarea. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, vă mulţumesc pentru prezenţă. Remarc că aţi răspuns la aproape 15% din toate întrebările care au fost puse astăzi, deci foarte multe, dar poate operează o lege a compensaţiei şi dacă aţi avut aşa multe interpelări, veţi avea mai puţine inundaţii. Vă doresc succes. |
||||
|
Dacă nu am eu, nu are nici România. |
|||||
|
|
În continuare, trecem la răspunsul pe care domnul secretar de stat Mircea Alexandru i-l datorează domnului deputat George Băeşu, dacă este în sală. Îi răspundeţi în scris, domnule secretar de stat. Tot dumneavoastră, domnule secretar de stat, ar urma să-i răspundeţi domnului deputat Ioan Aurel Rus. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Domnule preşedinte, i-am înmânat domnului deputat răspunsul în scris. |
||||
|
|
Bun. Mai răspundeţi în scris domnului Mircea Costache, dar este prezent ca întotdeauna şi va trebui să-i răspundeţi oral. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, în legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care semnalaţi că unii cetăţeni reclamă că fostul primar al comunei Brăieşti, deşi este condamnat definitiv, este menţinut în detenţie în arestul Poliţiei în loc să fie transferat la Penitenciar, vă comunicăm următoarele: La data de 6 februarie 2006, Dragoe Constantin, fost primar al comunei Brăieşti, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Buzău, având mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare. Nu a fost transferat la penitenciar, deoarece la Inspectoratul de Poliţie Buzău există în lucru încă un dosar avându-l ca învinuit pe sus-numitul astfel: la 28 iulie 2005 s-a primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, dosarul penal nr. 584/P/2005 privind pe Dragoe Constantin în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Prin proces-verbal confirmat de procuror, la data de 9 ianuarie a.c. s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Dragoe Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu, comise în perioada când acesta avea calitatea de primar al comunei Brăieşti şi pentru care nu fusese cercetat, iar dosarul a fost luat de serviciul Cercetări penale. La data de 23 ianuarie a.c. persoanei în discuţie i-au fost aduse la cunoştinţă faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale declarând că doreşte să fie asistat de apărător. Pe 6 februarie 2006 a fost încarcerat în arestul Inspectoratului judeţean de Poliţie în vederea executării pedepsei, moment în care i s-a schimbat calitatea în dosarul penal fiind învinuit, arestat în altă cauză, procedura fiind reluată în totalitate, deoarece în această situaţie ascultarea învinuitului este obligatorie cu apărător ales sau numit din oficiu. Din momentul încarcerării şi până în prezent învinuitul a fost scos din arest în vederea ascultării acestuia de către ofiţerul anchetator de mai multe ori, respectiv de 4 ori în luna februarie şi de 4 ori în luna martie 2006. În prezent, dosarul se află în stadiul finalizării urmând ca învinuitului să i se prezinte materialul de urmărire penală. Şi spune în textul scris: iar până la sfârşitul lunii martie dosarul să fie înaintat parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu soluţie legală după care Dragoe Constantin va fi transferat la Penitenciarul Focşani. Deci răspunsul a fost întocmit anterior. Vă aduc la cunoştinţă că pe data de 25 martie a fost transferat la penitenciar. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Costache, înţeleg că doriţi să faceţi un comentariu la răspuns. |
||||
|
|
Aţi înţeles corect, e târziu, dar nu avem ce face. |
||||
|
|
Ne cunoaştem de mult. |
||||
|
|
Ne cunoaştem de mult. Eu nu-i fac domnului ministru secretar de stat o culpă pentru că ne cunoaştem de o bună bucată de vreme dar lucrurile nu stau tocmai aşa. Activitatea infracţională a lui Dragoe Constantin este veche, el a stat în funcţiune 4 ani cu condamnări de până la 11 ani şi ni se motiva de la tribuna asta mereu că nu avem ce să-i facem. E condamnat, dar este alesul cetăţenilor şi trebuie să stea în continuare la Primărie. Ba, mai mult, în perioada în care era anchetat prin beciurile Poliţiei, vreo trei luni odată, cu câţiva ani în urmă, ridica salariul integral de la primărie ca şi când de acolo, din beciurile Poliţiei, lucra în interesul obştii, al comunei. Deci, activitatea infracţională e bogată şi slăbiciunile administraţiei româneşti şi ale justiţiei în acest caz, ca şi în multe altele, sunt numeroase. În momentul de faţă, desfăşurându-se alegeri în comună şi nefiind trimis undeva, că e condamnat definitiv, unde se duc cei condamnaţi definitiv, s-a lăsat impresia pentru oamenii din comună că e ţinut mai aproape, în beciurile poliţiei, unde e foarte protejat şi foarte apreciat şi dispune de tot confortul, că de acolo, prin interpuşi, prin membri ai familiei, dirijează însăşi campania electorală unde unul din candidaţi este ginerele său. Deci se predă ştafeta infracţională în familie şi chiar a intrat în turul doi ginerele său, iar nefiind depus la Mândreşti sau în altă parte, oamenii din comună au înţeles că toată campania şi primăria vor fi conduse, prin membri ai familiei, din puşcărie, de la postul de Poliţie Buzău, pentru că-i vine mai aproape. El are condamnări multiple, nu una, dosare multe, pentru că a fost ajutat să aibă această activitate infracţională bogată de cei care l-au păsuit şi oameni de rang înalt, nu mici. Mie, când am adresat o interpelare pe această problemă a activităţii infracţionale a primarului respectiv, mi s-a dat un răspuns în care mi s-a demonstrat de către ministrul secretar de stat la justiţie, în perioada aceea, că nu ştiam nici 25% din adevăratele infracţiuni pe care le comisese. Aşa că dumneavoastră puteţi să spuneţi că e ţinut acolo pentru că mai are treabă, că mai au unii treabă. Tertipuri şi chichiţe se găsesc ca omul să n-ajungă unde trebuie şi să influenţeze obştea sătească în plină campanie electorală de alegeri de primar, chiar şi în acest moment. Aceasta e convingerea cetăţenilor şi vă mărturisesc că, în bună măsură, şi a mea. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doriţi să comentaţi acest comentariu? |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Sigur că da, nu pot să fac un comentariu. În primul rând că dacă am o culpă sau nu, nu mi-o face domnul deputat, dar nu am nici o culpă în legătură cu această chestiune. Vreau să vă asigur că până la proba contrarie, orice afirmaţie ar trebui dovedită. Eu am făcut demonstraţia aici, am afirmat ce dosar are, pentru ce este cercetat şi temeiul legal pentru care a fost menţinut în arest. Cu legea nu cred că ne jucăm şi nici nu trebuie să luăm în calcul foarte mult, ceea ce cred unii. Aici contează ceea ce se consideră că este corect şi oportun de organele judiciare care sunt organe judiciare ale statului. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Stimate domnule secretar de stat, mai aveţi de răspuns la o întrebare, însă v-aş ruga să-mi permiteţi să întreb dacă domnul Dan Radu Ruşanu este în sală. A pus o întrebare domnului Teodor Niculescu cu privire la demiterea prefectului Cârstoiu Ion. Nu este. Bun, răspundeţi în scris atunci. Şi mai este, de asemenea, o întrebare din partea domnului Marin Diaconescu, dacă este în sală? Nu este. Vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris cu privire la situaţia testamentului lui Emanuil Gojdu. |
||||
|
|
|
Revenim la întrebările pe care le-au pus colegii noştri Ministerului Administraţiei şi Internelor. Domnul deputat Ion Călin este în sală. Vă rog să-i răspundeţi cu privire la modul de implicare a organelor de Poliţie în soluţionarea unor probleme grave în comuna Dobroteşti din judeţul Dolj, circumscripţia colegului meu. |
|
||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, Primarul ales al comunei Dobroteşti, jud.Dolj, este domnul Roşu Horia Silviu. Încă de la validarea în funcţie, între primarul ales, Roşu Horia Silviu, şi un grup de cetăţeni ai comunei, printre care Radu Dumitru, Stoian Victor, Staicu Nicolae, Radu Florentina şi alţii, s-a declanşat o stare conflictuală soldată cu reclamaţii adresate Poliţiei, Parchetelor şi instanţelor de judecată competente cu soluţionarea fiecărei situaţii în parte, astfel : la data de 28 decembrie 2005 Radu Dumitru, Antonie Cornelia din comuna Dobroteşti au sesizat conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentul Naţional Anticorupţie, reclamând că la nivelul comunei distribuirea cupoanelor agricole pentru cultura de floarea soarelui aferentă anului 2005 s-a realizat de către primarul Roşu Horia în mod abuziv. Aspectele sesizate au constituit şi obiectul dosarului penal înregistrat la Poliţie sub nr. 153.110/2005 cu numărul unic la Parchet 5350/P/2005 care a fost soluţionat la 3 februarie 2006 când s-a formulat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de primarul Roşu Horia Silviu, întrucât aspectele reclamate nu s-au confirmat, dată la care dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. La 19 august 5005 Staicu Nicolae şi Boruz Ion au sesizat conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu privire la mai multe abuzuri comise de primar, astfel: a vândut magazia de cereale a fostului CAP, a refuzat punerea în posesie a numitei Măndoiu Ana pe 200 hectare de teren arabil, a construit la domiciliu un garaj, a închis o fântână publică şi altele. Aspectele reclamate au făcut obiectul dosarului penal 7384/P/2005 înregistrat la Poliţia oraşului Bechet. Dosarul a fost soluţionat la 27.02.2006 şi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de neîncepere a urmăririi penale faţă de primarul Roşu Horia Silviu. În prezent, la Poliţia Bechet se află în lucru dosarele penale în care se desfăşoară cercetări astfel: un dosar nr. 5982/P, în care Radu Dumitru îl reclamă pe Roşu Horia Silviu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 şi 261 Cod Penal; un dosar 6679/2005 în care Roşu Horia Silviu reclamă pe Staicu Nicolae pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi 291 Cod Penal. Şi încă două dosare conexate în care Zbancher Marin şi Radu Dumitru îl reclamă pe Horia Roşu Silviu cu privire la ilegalităţi ce pot constitui infracţiunea prevăzută de art. 246. Totodată, Judecătoria Craiova a solicitat postului de Poliţie Dobroteşti datele de identificare şi C.N.P.-ul pentru Roşu Horia Silviu, Radu Dumitru, Radu Florentina şi Staicu Nicolae, întrucât pe rol se află plângeri sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de competenţa acestei instanţe, art. 193, art. 205, art. 206 Cod Penal. Ca urmare a nemulţumirilor faţă de modul în care primarul comunei Dobroteşti îşi desfăşoară activitatea, la 7.02.2006, Stoian Victor şi Radu Dumitru au declarat greva foamei. Primul a recurs la această formă de protest, întrucât solicitase o adeverinţă necesară la spital. Pe cea obţinută anterior o pierduse, protest pe care l-a încetat după circa două ore, odată cu eliberarea unei noi adeverinţe de către primăria Dobroteşti. Numitul Radu Dumitru a apelat la această formă de protest ca urmare a nemulţumirilor sale faţă de comportamentul primarului şi faţă de modul în care acesta i-a soluţionat diferite cereri şi reclamaţii. La 8.02.2006 a fost transportat la spitalul nr. 1 Craiova pentru supraveghere, ulterior încetând protestul. Fac precizarea că în toate situaţiile unde s-au făcut reclamaţii, s-au făcut dosare de cercetare penală sub supravegherea procurorului. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Călin, aveţi dreptul să faceţi o apreciere asupra răspunsului pe care l-aţi primit. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Vreau să-i mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspuns, însă acest răspuns nu mă mulţumeşte câtuşi de puţin. Toate aceste dosare eu le cunosc şi am stat de vorbă cu toţi cetăţenii din Dobroteşti. Minunea minunilor este următoarea: toate aceste abuzuri ale primarului din Dobroteşti au fost comise, e clar. Cum se întâmplă că organele de cercetare şi urmărire vin şi dau neînceperea urmăririi penale. Aceasta este minunea şi eu încercam sau am solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor să vedem ce se întâmplă cu aceste abuzuri grosolane pe care le face un primar dintr-o comună din dolj şi organele de cercetare şi urmărire îmi spun că este un om cinstit. Vreau să vă spun că tot ce se munceşte la 416, cele 72 de ore, se munceşte pe terenurile şi în gospodăria acestui primar şi toată lumea vede, se duce cetăţeanul şi sesizează şi Poliţia şi Parchetul şi apare neînceperea urmăririi penale. Se poate face dreptate în Ţara Românească? Asta este întrebarea mea. Mulţumesc, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doriţi să mai oferiţi un comentariu. |
||||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Sigur, o singură precizare. Activitatea de urmărire penală este o activitate care este supravegheată de procuror şi nu de organul ierarhic superior al poliţistului, indiferent de nivelul acesteia. Sunt sigur că domnul deputat Călin ştie acest lucru. Dacă lucrurile ar sta altfel decât cred unii cetăţeni, asta este competenţa, sigur, încă o dată precizez, a procurorului. Fac precizarea că dosarul a fost în supraveghere chiar şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost iniţial înregistrat. Toate dosarele au număr unic. Art. 271 din Codul de procedură penală şi următoarele prevăd că nemulţumiţii de soluţia dată de organul de urmărire penală au dreptul să se adreseze procurorului şi aşa mai departe, ierarhic, şi la instanţa de judecată. Nu ministrul administraţiei şi internelor are competenţa să dea îndrumări sau să controleze activitatea de cercetare penală a organului de cercetare penală. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mai aveţi de dat un ultim răspuns în această seară, domnului deputat Florin Iordache, în legătură cu înlocuirea abuzivă a viceprimarului din comuna Sâmbureşti, jud. Olt. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Stimate domnule deputat, Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. 2 din Legea nr. 215, schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de către Consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului prin hotărârea adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie. Potrivit informaţiilor transmise de către Instituţia prefectului judeţului Olt, adoptarea hotărârii privind eliberarea din funcţie a viceprimarului în funcţie, a avut la bază propunerea motivată a 5 consilieri locali din totalul de 9 consilieri în funcţie, fiind adoptată cu votul a 7 dintre aceştia. Referitor la aspectele semnalate, informaţiile relevă faptul că prin adresa nr. 446/4.03.2006 secretarul comunei Sâmbureşti a transmis prefectului, cu respectarea termenului legal, în vederea exercitării controlului de calitate, două acte administrative adoptate în şedinţa Consiliului local Sâmbureşti din data de 3.03.2006, respectiv hotărârea privind eliberarea din funcţie a viceprimarului comunei respective şi hotărârea nr. 4 privind numirea în funcţie a noului viceprimar. Cu privire la hotărârea Consiliului local nr. 3, Prefectul judeţului Olt a solicitat, prin adresa nr. 2409, reanalizarea şi modificarea actului administrativ menţionat, astfel încât să fie invocate în preambul dispoziţiile art. 7 şi 8 alin. 2 din Legea nr. 215. Menţionăm că pentru ipoteza în care Consiliul local nu va fi reanalizat hotărârea nr. 3, prefectul jud. Olt a solicitat adoptarea unei hotărâri de suspendare a efectelor hotărârii nr. 4, cea care punea un alt viceprimar, privind numirea în funcţie a noului viceprimar. La data de 23 martie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului local al comunei Sâmbureşti a fost adoptată hotărârea nr. 7 prin care a fost modificată hotărârea nr. 3 cu luarea în considerare a solicitărilor prefectului. În considerarea aspectelor menţionate, reiterăm că, potrivit art. 21 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, şi al art. 1 alin. 1 din Legea Contenciosului administrativ nr. 554, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori în interes legitim de către o autoritatea publică printr-un act administrativ, are dreptul să se adreseze justiţiei. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Florin Iordache, dacă doriţi să comentaţi răspunsul pe care vi l-a prezentat domnul secretar de stat? |
||||
|
|
Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Într-adevăr, domnul secretar de stat a prezentat faptele exact cum s-au întâmplat la Sâmbureşti. Ceea ce am semnalat eu Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost tocmai un caz grav de încălcare a Legii nr. 215, modul în care viceprimarul comunei Sâmbureşti a fost înlocuit fără respectarea Legii nr. 215 era un caz grav de încălcare a legii. Eu am solicitat intervenţia domnului ministru care a transmis Prefecturii şi, prin ordinul pe care prefectul judeţului Olt l-a transmis pentru a fi reanalizată hotărârea Consiliului local, nu fac decât să respecte legea. Sper că instituţia prefectului, prefectul, subprefectul, subprefecţii care sunt, şi care sunt apolitici la această dată nu vor face decât să respecte legea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
În continuare, doamna secretar de stat Lucia Ana Varga din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, va răspunde domnului deputat Aledin Amet. |
|
||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Mulţumesc. Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind punctul de vedere al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor privind realizarea unei şosele de coastă în staţiunea Mamaia, vă comunicăm următoarele: în adresa 98.342/29.09.2005 Primăria municipiului Constanţa solicită Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor derogare de la prevederile art. 16 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a analizat solicitarea Primăriei municipiului Constanţa împreună cu specialiştii Administraţiei Naţionale Apele Române - Direcţia apelor Dobrogea-Litoral, beneficiind şi de asistenţa tehnică a experţilor japonezi ce întocmesc un studiu de fezabilitate asupra protecţiei şi reabilitării părţii sudice a litoralului românesc împotriva eroziunii, în cadrul programului Agenţiei de cooperare internaţională JICA, ajungând la următoarele concluzii: Art.16 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.202 din 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere se referă la construcţii indispensabile securităţii sau serviciilor publice, în timp ce, în mod expres, art.35 interzice autorizarea de construire de noi şosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia ţărmului sau în zonele protejate. Şi, prin urmare, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nu poate aviza favorabil solicitarea municipiului Constanţa, această construcţie fiind ilegală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi, de asemenea, cu conceptul general unanim acceptat la nivel mondial de protecţie costieră, recomandat de experţii japonezi. Precizăm, totodată, că în cadrul Consiliului local al municipiului Constanţa întrunit în sesiune extraordinară în data de 25.07.2005, s-a hotărât promovarea unei hotărâri de Guvern, prin care să se transmită terenurile aflate în proprietatea publică a statului, administrate de Administraţia Naţională Apele Române, în administrarea Consiliului local al municipiului Constanţa, în vederea realizării obiectivului "Creşterea atractivităţii turistice a Falezei Tomis-Mamaia". Trebuie avut în vedere faptul că aceste terenuri sunt plaje care, conform legii, nu pot fi utilizate pentru astfel de construcţii. Astfel, art.7 al Ordonanţei de urgenţă nr.202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, aprobată prin Legea nr.280/2003, prevede că pe domeniul public al statului pe zona costieră se recunoaşte numai dreptul de exploatare sau utilizare. Nici un drept privat nu se poate opune proprietăţii publice în zona costieră. Guvernul este împuternicit să verifice, prin Autoritatea Publică Centrală pentru Protecţia Mediului şi Gospodărirea Apelor, statutul legal al proprietăţii în zona costieră şi să acţioneze în consecinţă pentru respectarea dreptului proprietăţii publice. Orice hotărâre sau decizie a autorităţii publice locale care încalcă prevederile alin.1 şi ale alin.2 este nulă de drept. În aceste condiţii, Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor a transmis Primăriei municipiului Constanţa un răspuns la adresa înaintată, precizând că, având în vedere că proiectul propus prevede construcţia unei structuri rutiere cu parametri tehnici corespunzători unei străzi de categoria a treia şi ţinând cont de interdicţia expresă prevăzută la alin.35 al Ordonanţei de urgenţă nr.202/2002, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nu avizează favorabil realizarea investiţiei ce face obiectul Proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a Falezei Tomis-Mamaia". Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nu a avizat nici Proiectul de Hotărâre de Guvern privind transmiterea terenurilor în zona falezei şi plajei, necesară demarării proiectelor. Vă informăm, de asemenea, că ministerul a mai formulat răspunsuri pe această temă, ultimul fiind prezentat în şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări, din data de 28 noiembrie 2005, din Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, dacă doriţi să comentaţi acest răspuns? |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îi mulţumesc şi doamnei ministru. Într-adevăr, răspunsul este foarte cuprinzător. Ceea ce vreau eu să specific este însă faptul că acest proiect există de foarte mult timp. El datează încă din perioada interbelică. Eu sunt încrezător şi cred că se vor găsi soluţii într-un final în acest sens, mai ales că astfel de şosele există în alte ţări, precum Turcia şi Grecia. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doriţi să mai comentaţi? |
||||
|
|
|
V-aş ruga, stimată doamnă secretar de stat Varga, să răspundeţi şi domnului Andrian Mihei, cu rugămintea de a încerca să sintetizaţi şi să comprimaţi puţin răspunsul, pentru că mai sunt încă foarte multe întrebări şi aşteaptă şi colegi de-ai dumneavoastră şi deputaţi. |
|
||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Stimate domnule deputat, referitor la interpelarea dumneavoastră privind strategia de mediu pentru judeţul Constanţa, vă comunicăm următoarele: în ultimul an, autorităţile de protecţia mediului au avut o activitate foarte intensă pentru recuperarea restanţelor legislative şi pentru mărirea gradului de implementare a legislaţiei specifice. În cadrul acestui efort general, judeţul Constanţa a avut o poziţie distinctă, datorită potenţialului şi poziţiei sale specifice. În ceea ce priveşte plaja, dorim să vă precizăm că aceasta nu se va concesiona, ci se vor realiza contracte de închiriere pe suprafeţe mari. În acest scop, a fost aprobată o hotărâre de Guvern, prin care se permite Administraţiei Naţionale Apele Române să închirieze plaja pentru activităţi turistice. Pentru aducerea plajelor la standarde la nivel european, este necesară transferarea lucrărilor nespecifice activităţilor de gospodărire a apelor operatorilor de plajă şi păstrarea către administratorul plajei a lucrărilor specifice obiectului de activitate, ce se pot realiza în mod unitar prin închirierea acestui bun public. Închirierea plajelor pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire în condiţiile legii, conferă stabilitate agentului economic cu privire la derularea investiţiilor, implicit a recuperării costurilor investiţionale. Mă voi referi în continuare la investiţiile în domeniul mediului şi gospodăririi apelor. Judeţul Constanţa beneficiază în anul 2006 de investiţii cu o valoare de 20,6 milioane RON, care provin atât de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cât şi de la Fondul pentru mediu. Pentru următorii trei ani, în judeţul Constanţa urmează să fie finanţate prin credite externe investiţii cu o valoare totală de 45 milioane RON. În plus, faţă de aceste investiţii, judeţul Constanţa va beneficia, începând cu anul 2007, de investiţii importante pentru reabilitarea şi protecţia litoralului. În prezent, se întocmesc studiile de fezabilitate pentru două zone prioritare, care au fost identificate de către J.I.C.A. Referitor la îmbunătăţirea infrastructurii pentru apă potabilă, canalizare, epurarea apei uzate, trebuie menţionat că judeţul Constanţa a beneficiat de un proiect ISPA, în valoare de 96,55 milioane euro. Printr-un memorandum iniţiat de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor s-a obţinut acordul de principiu pentru aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor a unui împrumut BIRD pentru finanţarea unor proiecte prioritate de gospodărire a apelor, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Se vor finanţa pregătirea de proiecte şi întărirea capacităţii instituţionale la nivel regional pentru gestionarea instrumentelor structurale pentru 11 judeţe, dintre care, unul dintre ele este şi judeţul Constanţa. În ceea ce priveşte biodiversitatea, judeţul Constanţa dispune de 34 de arii protejate, cu o suprafaţă totală de 13.807 ha. În vederea alinierii la cerinţele europene, 27 dintre situri cu o suprafaţă de 14.573 ha, au fost propuse să facă parte din reţeaua de situri de interes comunitar "Natura 2000", beneficiind de fondurile respective. În speranţa că informaţiile au fost utile, vă asigurăm, domnule deputat, de sprijinul nostru şi, totodată, vă stăm la dispoziţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă doriţi să formulaţi un comentariu la răspunsul pe care l-aţi primit, domnule deputat? |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnă secretar de stat, Nu pot să spun că sunt mulţumit de răspunsul dumneavoastră, din mai multe considerente. În primul rând şi în primul rând, aţi spus dumneavoastră că, datorită integrării României, trebuie să ne aliniem la legislaţia europeană. Nu ştiu, dacă n-ar fi fost acest impediment, ce legislaţie am fi avut? Dar, spuneţi aici că este cel mai dificil, datorită atât efectelor transversale asupra unui număr mare de sectoare economice şi sociale. Nu credeţi că ar fi trebuit să aveţi o conlucrare cu aceste sectoare economice şi sociale? Nu credeţi că ar fi trebuit să intraţi într-un dialog cu celelalte ministere? De exemplu, cu Agenţia Naţională pentru Turism, cu o.n.g.-urile, cu asociaţiile profesionale din acest domeniu? Şi am aici scrisorile unor asemenea o.n.g.-uri, care au dorit să intre într-un dialog cu Compania Naţională Apele Române, sau cu Ministerul Mediului, dar nu au avut succes. Spuneţi dumneavoastră despre potenţialul turistic. Să ştiţi că esenţa existenţei staţiunii Mamaia şi de fapt a hotelurilor din staţiunea Mamaia este plaja şi marea. Nu există nici o apă termală acolo, nu există nici nămol şi aşa mai departe. De aceea, cred că în primul rând şi în primul rând, deciziile dumneavoastră ar fi trebuit să le luaţi plecând de la acest potenţial turistic, care ar trebui să fie exploatat la adevărata capacitate. De asemenea, spuneţi dumneavoastră aici că aveţi în procedură modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Aveţi aici, pe investiţii, un plan cu Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională. Deci, până când nu aveţi o adevărată imagine a acestei situaţii, referitoare la eroziune, la zona costieră, de ce vă grăbiţi cu închirierea acestei plaje? Pentru că, pentru 10-15 ani, dumneavoastră n-o să mai puteţi să aveţi nici un fel de drept asupra acestor contracte de închiriere. Dacă peste un an, doi ani, aşa cum spuneţi dumneavoastră, din 2007, în urma acestor studii, dumneavoastră va trebui să faceţi anumite lucrări în zonele acestea închiriate, conform contractului de închiriere n-o să aveţi acest drept. Deci, încă 10-15 ani, putem să spunem că aţi pecetluit, într-un fel sau altul, dezvoltarea sau măsurile necesare luate în urma acestor proiecte. Ar fi foarte mult de spus. Putem să spunem şi despre pădurea de la Comorova. Văd că nici nu aţi atins acest subiect aici. Este o pădure care, de fapt, a fost formată acum 100 şi ceva de ani, tocmai din dorinţa de a avea un studiu asupra eliminării eroziunii, deşertizării, de fapt, a ţărmului litoralului şi de aclimatizare a unor soiuri care să diversifice şi să refacă pădurile împuţinate ale Dobrogei. De fapt, acum pădurea Comorova cred că mai degrabă reprezintă o afacere imobiliară şi văd că nimeni nu se mai ocupă de acest domeniu. Şi, în încheiere, aş vrea să spun că eu cred că ar trebui să vă aplecaţi mult mai mult şi această consultare a celorlalte medii din acest domeniu cred că ar trebui să fie în atenţia dumneavoastră şi să vă aplecaţi mai mult în a dialoga cu aceste organisme şi de a găsi o strategie care să se alinieze cerinţelor Uniunii Europene, dar care să răspundă şi cerinţelor economice şi sociale ale celor care-şi desfăşoară viaţa economică, socială la malul mării. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doriţi să răspundeţi acestui comentariu? Vă rog. |
||||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Aş dori să fac o completare. Este foarte adevărat ce spune domnul deputat că trebuie consultată Agenţia Naţională de Turism. Domnule deputat, vreau să vă spun că legislaţia privind închirierea plajelor şi legislaţia privind utilizarea plajei în scopuri turistice a fost elaborată împreună cu Agenţia Naţională de Turism şi, la trei şedinţe, a participat şi preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Turism. De asemenea, în cadrul Comitetului Naţional al Zonei Costiere a fost prezentată toată această legislaţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă secretar de stat. Îmi îngădui să repet şi pentru dumneavoastră şi pentru colegii care vor urma, şi mai ales pentru Ministerul Relaţiei cu Parlamentul, să încerce să prezinte răspunsurile întrebărilor orale ale deputaţilor, în conformitate cu prevederile regulamentului, mai exact de la art.170 care menţionează că răspunsul nu poate dura mai mult de trei minute. Încercaţi să cereţi aparatului dumneavoastră să formuleze răspunsurile în acest sens, iar, dacă răspunsul scris este mai detaliat, încercaţi dumneavoastră să-l sintetizaţi şi pentru a respecta textul regulamentului, dar, mai ales, pentru a da dezbaterilor firescul lor, de dezbateri orale, care să fie înţelese şi de cei care ne audiază, pentru că de multe ori această şedinţă este transmisă fie la radio, fie la televiziune. |
||||
|
|
|
Urmează răspunsul pe care domnul secretar de stat Ionel Cătălin Dănilă îl datorează domnului deputat Alecsandru Ştiucă. Este domnul deputat? Da. Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat Dănilă. |
|
||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În legătură cu sprijinirea Consiliului judeţean al persoanelor vârstnice Ialomiţa, prin acordarea unui spaţiu cu destinaţia Casei pensionarilor, vă comunicăm următoarele: Referitor la transferul imobilului care a aparţinut Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomiţa în proprietatea Consiliului local Slobozia şi acordarea acestuia în folosul Consiliului judeţean al persoanelor vârstnice pentru viitoarea Casă a pensionarilor, vă precizăm următoarele: în baza H.G. nr.917 din 1996 a fost trecut spaţiul din Slobozia în patrimoniul public al statului şi în administrarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei se confruntă cu grave probleme de asigurare a spaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor instituţiilor din subordine sau aflate sub autoritatea sa, în teritoriu. Spaţiul la care se face referire în interpelare a fost atribuit în folosinţă, după eliberarea sa de către I.D.M. Ialomiţa, Casei judeţene de pensii a judeţului Ialomiţa, care se confruntă, aşa cum vă spuneam, cu o acută lipsă de spaţii pentru desfăşurarea activităţii. Faţă de cele prezentate mai sus, nu se poate pune problema renunţării la acest spaţiu prin trecerea acestuia în patrimoniul public local al municipiului Slobozia. În ceea ce priveşte modul cum poate fi sprijinită o asemenea iniţiativă, menţionăm că M.M.S.S.F., prin actele normative a căror aplicare o gestionează, are atribuţii în domeniul finanţării unor lucrări de amenajări, modernizări, reparaţii pentru instituţii de asistenţă socială sau unităţi de asistenţă medico-sociale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118 din 1999, aprobată prin Legea nr.366 din 2001. Voi fi foarte scurt. Aceste instituţii, care sunt finanţate de la bugetul Ministerului Muncii, se organizează ca unităţi specializate publice sau private care asigură în principal găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate. Unităţile specializate se organizează în funcţie de categoriile de beneficiari, de situaţia în care aceştia se află, de serviciile oferite şi de durata acordării acestora. Acordarea serviciilor sociale în sistem rezidenţial instituţionalizat are în vedere găzduirea pe o perioadă nedeterminată. Unităţile specializate din această categorie pot fi: cămine, centre de îngrijire şi asistenţă, centre de plasament, locuinţe protejate, precum şi altele. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat Ştiucă, dacă doriţi să comentaţi răspunsul pe care l-aţi primit? |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă mulţumesc pentru răspunsul primit, însă acest răspuns a venit cu o întârziere şi această întârziere mi-a dat oarecari speranţe. Regret sincer că ministerul ratează o şansă deosebită de a-şi arăta disponibilitatea în rezovarea unei probleme. Nu cred că s-a făcut un studiu atent al situaţiei şi cunosc că reacţia a venit din partea conducerii judeţene, a prefecturii, fără să se ţină seama de nevoile într-adevăr deosebite ale pensionarilor. Sincer, eu cunosc situaţia de acolo, am funcţionat ca subprefect, ştiu posibilităţile, ştiu localul pe care l-au primit, ştiu, de asemenea, spaţiile de care dispun cei de la Pensii, aşa că justificarea şi motivarea este una pe care aţi primit-o, şi nu una pe care aţi elaborat-o printr-o informare directă. Îmi pare foarte rău. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule secretar de stat, doriţi să mai faceţi câteva precizări în legătură cu comentariul domnului deputat? |
||||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă: Vă mulţumesc. Ştiu că acest amplasament, această locaţie era necesară pentru ca persoanele de vârsta a treia să poată desfăşura activităţi socio-culturale şi în acest sens a fost elaborat răspunsul, dacă-mi permiteţi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Mircia Giurgiu, dacă este prezent? Nu este. Domnule secretar de stat Miron Dumitru, vă rog să-i comunicaţi în scris şi acest răspuns, pe care-l datoraţi. Domnul Relu Fenechiu, de asemenea nu-l văd. Şi dumnealui vă rog să-i oferiţi în scris răspunsul pe care i-l datoraţi. Domnul secretar de stat Ioan Onisei a transmis domnului Aledin Amet răspunsul în scris. |
||||
|
|
|
Pentru domnul Petru Călian, doamna secretar de stat Lucia Ana Varga, aveţi din nou cuvântul, pentru a-i răspunde colegului meu deputat, cu privire la consecinţele ecologice ale Proiectului monoindustrial Roşia Montană. |
|
||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Stimate domnule deputat, Răspunsul este mai complex, însă voi spune foarte pe scurt. Studiul de evaluare a impactului asupra mediului care trebuie elaborat de către o persoană certificată nu a fost depus până acum în cadrul Ministerului Mediului. Sigur că s-a făcut îndrumarul şi a fost transmis de către Ministerul Mediului îndrumarul privind obligaţia respectării cerinţelor legale. S-a întocmit acea listă de control conform legislaţiei existente şi, în cadrul consultărilor, în cadrul comitetului de analiză tehnică, au participat reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţelor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Ministerului Integrării Europene, Administraţiei Apele Române. Deci, până în acest moment, raportul privind evaluarea de impact asupra mediului nu a fost depus. Stadiul derulării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului privind acest proiect, precum şi îndrumarul transmis, pot fi consultate şi pe site-ul Ministerului Mediului. Deocamdată, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nu se poate pronunţa până când nu vom avea studiul de impact asupra mediului. |
||||
|
|
Vă mulţumesc pentru concizie. Domnule deputat Petru Călian, dacă doriţi să comentaţi? |
||||
|
|
Foarte, foarte pe scurt. Nu ştiu, doamnă ministru, aveţi atâtea argumente - şi ministerul pe care-l conduceţi şi alte ministere -, prin care să forţaţi această chestiune, pentru că Proiectul Roşia Montana este unul falimentar şi, totodată, nociv; falimentar pentru locuitorii de acolo. Aşteptăm să se exploateze zăcămintele de acolo şi după aceea să finalizăm acest studiu? Este periculos. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamnă secretar de stat, pentru că aţi dat dovadă de atâta concizie, v-aş propune să răspundeţi intercalând răspunsul datorat de Ministerul Muncii şi altor doi colegi. Se vede că vin apele, pentru că v-au inundat şi întrebările. Pentru domnul deputat Ioan Aurel Rus. Este? Îi veţi răspunde în scris. |
||||
|
Doamna Lucia Ana Varga: Da. |
|||||
|
|
Pentru doamna deputat Angela Buciu. Nu este. Îi răspundeţi în scris. |
||||
|
|
|
Pentru doamna deputat Mirela Adomnicăi. Este. V-aş ruga să-i oferiţi răspunsul dumneavoastră. |
|
||
|
|
Doamna Lucia Ana Varga: Vă mulţumesc. Stimată doamnă deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind strategia pentru prevenirea riscului la inundaţii pentru judeţul Suceava, am comunicat în scris lucrările de infrastructură de apărare împotriva inundaţiilor din judeţul Suceava, aflate în programul de investiţii pentru anul 2006. Este vorba de 11 lucrări. Dacă doriţi, le pot citi. Referitor la continuarea lucrărilor de regularizare a Pârâului Humor în zona Mănăstirii Humorului, lucrarea de investiţii "amenajare Râu Moldova şi afluenţi pe sectorul Fundul Moldovei-Gura Humorului, amenajare Pârâu Humor în localitatea Gura Humorului şi Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava" a fost promovată şi va fi executată în două etape: în anul 2004, urmare a alocării de fonduri din credite externe de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei s-a demarat execuţia lucrărilor în etapa I-a - "amenajare Pârâu Humor în localitatea Gura Humorului", lucrări ce vor fi finalizate în anul 2007, urmând să se execute în etapa a II-a "amenajare Pârâu Humor în localitatea Mănăstirea Humorului". Stimată doamnă deputat, în scris v-am prezentat şi măsurile pe care ministerul le-a luat pentru implementarea strategiei naţionale de management a riscului la inundaţii: a fost elaborat "manualul primarului şi prefectului"; pe scurt, pot să vă spun că s-au făcut instruiri cu toţi prefecţii. În bazinul hidrografic Siret instruirea a fost în 23.02.2006, iar a primarilor din Suceava, în 15.02.2006; în 21.02.2006 a fost transmisă circulară prefectului judeţului Suceava în vederea pregătirii comunităţii pentru a face faţă inundaţiilor; la începutul lunii martie, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a aprobat şi transmis deţinătorilor de lucrări planul de acţiune pentru prevenirea şi diminuarea efectelor inundaţiilor. Stadiul realizării măsurilor la termenele din planul de acţiune a fost verificat în şedinţa de săptămâna trecută de la minister. De asemenea, au fost identificate punctele critice de pe teritoriul judeţului Suceava şi au fost alocate în regim de urgenţă 15 milioane RON din fondul de intervenţie al Guvernului în 22.03.2006. În acest moment, se efectuează pentru bazinul Siret un program de analiză a planului de amenajare a bazinului hidrografic. Deci, considerăm că l-am concentrat ... |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doriţi să comentaţi răspunsul, doamnă deputat? Vă rog. |
||||
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ceea ce vreau să remarc este faptul că, într-adevăr, subiectul interpelării mele avea mai mult un caracter informativ şi de aceea şi răspunsul are dimensiunea pe care a subliniat-o doamna secretar de stat şi ţin să remarc faptul că majoritatea măsurilor care au fost luate punctual s-au realizat după ce am formulat această interpelare. De aceea, mă bucur că pot să cred că este o colaborare între Executiv şi Legislativ sub acest aspect. Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna secretar de stat, mai aveţi de dat răspuns la o întrebare domnului deputat Băeşu, care a primit o parte din răspuns de la domnul ministru Flutur, încât vă rog să-i transmiteţi şi punctul dumneavoastră de vedere, în scris. Vă mulţumesc pentru participare. |
||||
|
|
|
Pentru domnul deputat Petru Călian, domnul secretar de stat Ionel Cătălin Dănilă, de la Ministerul Muncii, îi răspunde cu privire la disfuncţionalităţi la nivelul Caselor locale de pensii. Şi mai este o întrebare cu privire la blocajele birocratice pentru copii. Vă rog să răspundeţi la ambele întrebări, pentru ca şi domnul deputat să facă eventual un singur comentariu. |
|
||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1550 din 2004 şi Ordonanţei de urgenţă nr.4 din 2005, pensiile din sistemul public stabilite conform sistemului asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au fost recalculate în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000. Operaţiunea de recalculare are drept scop asigurarea egalităţii de tratament din punct de vedere al modalităţii de calcul între persoanele pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001 şi cele pensionate ulterior acestei date. Mai exact, pentru ambele categorii de pensionari se aplică principiile Legii nr.19/2000, stabilindu-se punctajul mediu anual pentru întreaga perioadă de activitate desfăşurată. După această operaţiune de recalculare, punctajul mediu anual care se atribuie pensionarului este cel rezultat din recalculare, indiferent dacă acesta este mai mic sau mai mare decât cel aflat în plată. În situaţia în care punctajul mediu anual este mai mic şi, implicit, cuantumul pensiei este mai mic, se menţine cuantumul existent în plată, respectiv mai mare, până când, din înmulţirea noului punctaj mediu anual cu valoarea unui nou punct de pensie rezultă un cuantum mai mare al pensiei. În cazul specific al doamnei Ţuţa Maria Magdalena, domiciliată în Cluj-Napoca, doamna este pensionar pentru limită de vârstă începând cu data de 1 august 1999, punctajul mediu anual în plată al numitei înainte de recalculare era de 1,34341 puncte, iar cuantumul pensiei este de 398 lei. În urma recalculării, doamna a obţinut un punctaj mediu anual de 1,13092, deci mai mic decât punctajul aflat în plată. Potrivit prevederilor actelor normative sus-menţionate, se menţine punctajul mediu anual rezultat din recalculare şi cuantumul existent în plată, până când înmulţirea punctajului mediu anual cu valoarea punctului de pensie rezultă un cuantum mai mare al pensiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2006, valoarea punctului de pensie trebuia să menţionez este de 323,1 lei. În legătură cu blocajele birocratice pentru copii, domnule deputat. Până la 31 decembrie 2005 inclusiv, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului este realizată din bugetul asigurărilor sociale de stat şi numai către acele persoane care erau asigurate în sistemul public şi care îndeplineau anumite condiţii de stagiu de cotizare. Începând cu 1 ianuarie 2006 s-a realizat o externalizare a prestaţiei în sensul că indemnizaţia pentru creşterea copilului s-a stabilit în cuantum fix de 800 lei lunar şi este suportat din bugetul de stat. Până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148 plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, stabilită potrivit prevederilor Legii nr.19/2000 era efectuată de mai multe instituţii, precum Casele Judeţene de Pensii, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă şi angajatori. În perioada scurtă de la apariţia ordonanţei de urgenţă şi a normelor metodologice, ministerul a fost nevoit să preia întreaga bază de date existentă la toate instituţiile plătitoare pe care le-am menţionat, precum şi să prelucreze şi să emită decizii pentru efectuarea primelor plăţi aferente lunii ianuarie 2006. Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură pe bază de mandat poştal sau, după caz, în contul curent personal. Preluarea acestei indemnizaţii de către Direcţia de muncă a reprezentat un efort deosebit, avându-se în vedere şi încărcătura mare de activităţi în domeniul asistenţei sociale, cum ar fi ajutoarele pentru încălzire, ajutoarele băneşti pentru centralele termice şi arzătoare, alocaţiile complementare, efectuarea de anchete sociale. Nu am să le menţionez pe toate. Ce aş vrea să vă spun că întocmirea documentaţiei de plată pentru indemnizaţia de creştere a copilului, în conformitate cu metodologia, necesită o perioadă mai mare de timp, mai ales în condiţiile în care legea în prezent nu permite plata unor comisioane bancare. Din acest motiv, pentru ca banii să ajungă mai repede la beneficiar, pentru perioada februarie - martie s-a efectuat plata prin mandat poştal, urmează ca la aprobarea ordonanţei prin lege să fie introduse amendamentele care să reglementeze această situaţie, plata poate fi efectuată atât prin mandat poştal, cât şi în cont curent personal sau cont de card. În ceea ce priveşte procedura prin care numai titularul indemnizaţiei poate ridica banii, aceasta se aplică în cazul tuturor prestaţiilor sociale, şi până în momentul de faţă nu a îngreunat procesul de acordare a acestora. Aş vrea să vă spun că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale monitorizează permanent procesul de implementare la nivel local a politicii de acordare a indemnizaţiei, în aşa fel încât să fie rezolvate cu promptitudine toate disfuncţionalităţile apărute. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aş începe cu a doua interpelare. Am ajuns să avem birocraţie inclusiv în chestiuni legate de creşterea copiilor. Discutăm de indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Mi se pare absurd ca mama sau tata să aibă drepturi diferite în privinţa unui copil. Mi se pare absurd ca prin poştă să se trimită doar cupoanele, iar banii să fie ridicaţi din acelaşi loc. Deci sunt absurdităţi, sunt chestiuni care ţin de birocraţie iar răspunsul pe care mi l-aţi dat, din păcate, mă nemulţumeşte total. Legat de prima interpelare, nu am comentarii şi vă mulţumesc foarte mult. În schimb, vă rog să luaţi măsurile urgente prin care să veniţi cu amendamente sau cu o ordonanţă, să reglementăm şi să simplificăm totodată birocraţia care s-a coborât până la nivelul copiilor nevinovaţi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Pentru doamna deputat Mirela Adomnicăi? Domnul secretar de stat Miron Dumitru va răspunde întrebării cu privire la finanţarea Centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională Suceava. |
|
||
|
|
Domnul Dumitru Miron (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Stimate domnule preşedinte, Stimată doamnă deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, aş vrea să vă comunicăm următoarele. Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din bugetele judeţelor unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent de domiciliul copiilor, elevilor, tinerilor cu cerinţe educative speciale, şi din bugetele locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti. În ce priveşte solicitările de fonduri adresate Ministerului Educaţiei şi Cercetării din partea consiliilor judeţene pentru finanţarea centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională cu promptitudine acestea sunt înaintate Ministerului Finanţelor Publice. Şi în legătură nu numai cu centrul de la Suceava, şi cu celelalte locaţii educaţionale, noi, de la Ministerul Educaţiei, urmărim cu atenţie, facem toate demersurile care ţin de Ministerul Educaţiei, astfel încât, cu ocazia rectificărilor bugetare, să se poată aloca sumele care să contribuie la well-beingul agregat. În situaţia în care posturile şi fondurile aferente înfiinţării acestor centre există în cadrul consiliilor locale, acestea pot fi trecute la consiliile judeţene, prin demersuri care se înaintează aceluiaşi gestionar al avuţiei noastre publice. Vă asigurăm că acordăm toată importanţa înfiinţării şi funcţionării în condiţii optime a centrelor de profil şi că în limitele atribuţiilor pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării le are, facem în continuare cu osârdie demersuri pentru ca să se desfăşoare în cele mai bune condiţii activitatea acestor centre. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna deputat Adomnicăi doreşte să facă o apreciere cu privire la răspunsul dumneavoastră, domnule secretar de stat. |
||||
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. M-aş fi bucurat să pot să apreciez răspunsul, din păcate, este foarte evaziv şi dovedeşte o lipsă de documentare. De aceea, aş vrea să-i sugerez domnului secretar de stat actele normative care reglementează tocmai funcţionarea ministerului pe care îl conduce, respectiv Legea nr.84, care stabileşte că la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar se organizează asemenea centre care se finanţează din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. De asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 1251 din 2005, care înfiinţează aceste centre judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, iar Ordinul ministrului educaţiei nr.5418 din 2005, care stabileşte că aceste centre se finanţează din bugetul consiliilor judeţene, şi nu consiliilor locale. Vreau să fac precizarea că aceeaşi interpelare, deci cu acelaşi obiect, am adresat-o şi Ministerului Finanţelor Publice, care mi-a comunicat deja un răspuns prin care precizează că acest ordin al ministrului educaţiei nu corespunde cadrului legal. De aceea, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a face corecţiile care se impun şi în hotărârea de guvern, şi în ordinul ministrului educaţiei, pentru că, din punctul de vedere al ministrului finanţelor publice, aceste centre se află în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi, de aceea, finanţarea ar trebui să se asigure de către ministerul în cauză. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Bine. Vă mulţumesc. Pentru doamna deputat Manuela Mitrea? L-aş ruga pe domnul secretar de stat Miron Dumitru să-i comunice răspunsul în scris. Domnul deputat Ştefan Bardan, dacă este? Nu este. Comunicaţi-i răspunsul în scris, domnule Cătălin Doică. Domnul Emil Radu Moldovan nu este, şi dumnealui v-aş ruga să-i comunicaţi răspunsul în scris, domnule Cătălin Doică. Doamna Ionica Constanţa Popescu? Nu este. Vă rog să-i comunicaţi răspunsul în scris. Domnul Emil Radu Moldovan nu este. Domnule Ionel Cătălin Doică, v-aş ruga să-i transmiteţi răspunsul scris. |
||||
|
|
|
Este, în schimb, domnule secretar de stat, colega noastră doamna Gabriela Nedelcu, care va pune o întrebare cu privire la micşorarea numărului de bilete pentru odihnă şi tratament alocate judeţului Iaşi în 2006. V-aş ruga să-i răspundeţi la această întrebare. |
|
||
|
|
Domnul Ionel Cătălin Dănilă: Domnule preşedinte, Stimată doamnă deputat, În conformitate cu prevederile art.117 din Legea nr.19 privind sistemul public de pensii, locurile de tratament balnear vor fi asigurate din unităţile de tratament din proprietatea CNPAS şi, în completare, prin contracte încheiate potrivit legii cu alte unităţi de profil. Pentru 2006, în baza Legii nr.380 din 2005 a bugetului asigurărilor sociale, s-a aprobat valorificarea unui număr de până la 445 de mii de locuri, din care 380 de mii de locuri de tratament balnear şi 65 de mii de odihnă, cu un buget alocat acestei activităţi de 284.278 de mii lei. Tariful mediu pe bilet ce ar trebui să fie aplicat în condiţiile bugetului alocat pentru 2006, rezultat din aceste cifre, este de 640 de lei, în timp ce în semestrul II din anul 2005 tariful mediu practicat de agenţii economici prestatori de servicii hoteliere, de restaurant şi de tratament balnear a fost de 792 de lei, iar pentru prestatorii de servicii hoteliere şi de restaurant - odihnă a fost de 457 de lei. Având în vedere faptul că la licitaţia organizată pentru locurile de tratament balnear, tariful mediu pe bilet prezentat de către agenţii economici prestatori de servicii a fost 879 de lei, evident mai mare decât cel în baza căruia a fost stabilit bugetul, CNPAS a fost nevoită să contracteze un număr de bilete mai mic decât cel prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. În ceea ce priveşte repartiţia locurilor pentru Casa judeţeană de pensii Iaşi, menţionăm că în anul 2006 această repartiţie este realizată unitar pentru toate casele teritoriale de pensii, în baza unui program, locurile fiind alocate conform aceloraşi criterii: în funcţie de numărul de asiguraţi şi numărul de pensionari din judeţul respectiv, pe de o parte, precum şi în funcţie de valorificările anterioare ale judeţului în cauză, pe de altă parte. În mod similar, repartiţia numărului de bilete ce se poate acorda cu titlul gratuit a fost calculată proporţional cu numărul de persoane potenţial îndreptăţite de a primi astfel de bilete, conform ultimelor statistic. Locurile de odihnă corespunzătoare anului 2006 nu au fost repartizate, acestea nefiind contractate încă, licitaţia în vederea achiziţionării acestor locuri urmează să fie organizată în luna aprilie sau mai, perioadă în care se vor valorifica, locurile de odihnă fiind la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii septembrie, în acest interval. În cazul în care agenţii economici care participă la această licitaţie vor prezenta tarife pe bilet ce vor depăşi suma de 490 de lei, este posibil ca situaţia prezentată mai sus, privind alocare biletelor de tratament, să se repete şi la odihnă, deoarece constrângerile bugetare ne vor obliga ca şi numărul de 65 de mii de locuri prevăzute prin Legea bugetului de stat pe 2006 să se diminueze, astfel încât să ne putem încadra în alocaţia bugetară. Menţionăm, de asemenea, faptul că instituţiile din subordine, respectiv casele teritoriale de pensii, inclusiv Casa judeţeană de Pensii Iaşi, au fost atenţionate în vederea întreprinderii unor măsuri menite a permite o valorificare corespunzătoare, folosind în acest scop şi redirecţionarea solicitărilor beneficiarilor de bilete, ştiut fiind faptul că în timp ce unele staţiuni sunt suprasolicitate, altele au multe bilete care sunt nevalorificate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna deputat, aveţi dreptul al un comentariu. |
||||
|
|
Da, vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Eu, personal, consider că această cauză se datorează, de fapt, cotei de 16%, care a avut un efect devastator asupra întregului buget de stat. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule secretar de stat, mai aveţi de oferit două răspunsuri, domnului deputat Ioan Munteanu. V-aş ruga să formulaţi răspunsul în scris. Şi cu aceasta, răspunsurile pe care dumneavoastră le datoraţi s-au încheiat. Ba nu, mai aveţi pentru domnul Anghel Stanciu, tot scris să faceţi acest răspuns. Domnul Septimiu Buzaşu, dacă este? V-aş ruga să-i răspundeţi doamnei deputat Gabriela Nedelcu cu privire la situaţia gravă a sinistraţilor din municipiul Paşcani. |
||||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Datorită fenomenului de degradare a locuinţelor afectate de inundaţiile din anul 2005, Ministerul Transporturilor, prin ANL, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin autorităţile administraţiei publice locale, au demarat o analiză amănunţită asupra evoluţiei în timp a stării de degradare a locuinţelor neincluse iniţial în programul de reconstrucţie. Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin reprezentanţii locali, împreună cu reprezentanţii inspectoratelor judeţene în construcţii, sprijină autorităţile locale în efectuarea acestor verificări. De asemenea, se vor identifica familiile sinistrate care reprezintă cazuri sociale deosebite. După centralizarea datelor mai sus precizate se va iniţia un proiect de act normativ în vederea asigurării surselor de finanţate necesare sprijinirii unor acţiuni de reconstrucţie a locuinţelor afectate de inundaţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aveţi de făcut vreun comentariu, doamna deputat? Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Sper să faceţi toate demersurile, cât se poate de rapid, astfel încât sinistraţii din municipiul Paşcani să se mute în casele lor, pentru că au trecut printr-o iarnă şi au stat în locaţii improvizate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Pot depune şi eu mărturie, fiind deputat de Iaşi, că lucrurile se prezintă exact aşa cum le-a înfăţişat colega mea. Domnul deputat Mircia Giurgiu dacă este? Îi oferiţi răspunsul în scris, domnule secretar de stat. Două întrebări a avut domnia-sa. |
||||
|
|
|
De asemenea, pentru domnul deputat Aurel Vlădoiu. Vă rog să-i răspundeţi acum, pentru că se află în sală. |
|
||
|
|
Domnul Septimiu Buzaşu: Vă mulţumesc. În propunerea de alocaţii bugetare pentru anul 2006 pentru finanţarea Programului privind alimentarea cu apă a satelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577 din 1997, Consiliul judeţean Vâlcea a prevăzut la poziţia "lucrări noi", obiectivul - "Sistem de alimentare cu apă a localităţilor Măldăreşti, Tomşani şi Oteşani", pentru care s-a alocat suma de 50 de mii de lei noi. În ceea ce priveşte lucrarea, menţionăm că aceasta se află în acest moment în stadiul de proiectare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Sunteţi mulţumit de răspuns, domnule coleg, sau doriţi să faceţi un comentariu? Vă rog să-l faceţi public. |
||||
|
|
Este o dorinţă mai veche a locuitorilor, din 1997, a celor din Tomşani, pentru acest obiectiv foarte important. S-au făcut mai multe solicitări şi înseamnă că ele au prins roade şi, dacă situaţia se prezintă în felul acesta, sunt mulţumit de modul în care Guvernul se ocupă de această investiţie foarte importantă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Stimaţi colegi, Pentru întrebările care urmează, puse de domnul Aurel Vlădoiu Ministerului Sănătăţii, tot de domnia sa alte trei tot Ministerului Sănătăţii, se solicită amânarea prezentării răspunsurilor. Am înţeles că s-a transmis răspunsul scris, domnule deputat. Verificaţi la stafful tehnic ce s-a întâmplat, oricum aţi solicitat Ministerului Sănătăţii amânarea prezentării răspunsului oral. De asemenea, pentru domnul deputat Adrian Miuţescu, pentru doamna Doina Dreţcanu, Ioan Aurel Rus, Ioan Ţundrea, Constantin Marin, Iulian Iancu, Cristian Stănescu, Ştefan Baban, pentru toţi s-a solicitat amânarea răspunsului. Cu acestea, v-aş ruga să-mi permiteţi să declar închisă şedinţa de astăzi şi să vă doresc, celor care aţi mai rămas, o seară plăcută. |
||||
|
|
Lucrările s-au încheiat la ora 20,10. |
||||
![]() |





