Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.139/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2006

4. Prezentarea cererii de demisie a directorului Serviciului de Informaţii Externe.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la pct.3 din ordinea de zi, cererea de demisie a directorului Serviciului de Informaţii Externe.

Îl invit pe domnul preşedinte Romeo Raicu să prezinte raportul comisiei.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Romeo Marius Raicu:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Urmare a demisiei prezentate de domnul Gheorghe Fulga, directorul Serviciului de Informaţii Externe, la data de 20 iulie a.c., Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii S.I.E. a organizat, la data de 1 august a.c., audierea directorului S.I.E.

În legătură cu motivele care au stat la baza actului de demisie prezentat de către directorul S.I.E., comisia a reţinut următoarele aspecte:

  • ideea acestei decizii a existat încă din ianuarie 2005, datorită cutumei potrivit căreia, în condiţiile schimbării forţelor politice, directorii serviciilor de informaţii să recurgă la un astfel de gest, considerat a fi unul de onoare, şi a lăsa decizia înlocuirii lor în seama noilor decidenţi politici;
  • în contextul existenţei unor satisfacţii şi realizări profesionale, directorul S.I.E. a menţionat şi insatisfacţii care au contribuit la decizia sa de a-şi prezenta demisia. Printre acestea a menţionat şi solicitările periodice ale demisiei în cadrul clasei politice.
  • referitor la dispariţia din ţară a lui Omar Hayssam, Serviciul de Informaţii Externe nu a primit solicitări de a se implica operativ, inclusiv în perioada detenţiei acestuia sau după eliberarea sa din arest. Domnul Fulga a adăugat că dispariţia lui Omar Hayssam a fost doar ultima cauză a demisiei sale.

Comisia a luat act de demisia domnului Gheorghe Fulga din funcţia de director al S.I.E., acesta fiind un act personal şi irevocabil.

Urmează ca Preşedintele României, conform prevederilor constituţionale, să avanseze în Parlament o propunere pentru funcţia de director al SIE, iar persoana nominalizată va fi audiată în plenul comisiei, urmând să dăm avizul.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi, şi în cazul acesta, Parlamentul a luat act de cererea de demisie a domnului Gheorghe Fulga din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe şi declarăm vacantă această funcţie.