Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.74/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2008

4. Informare privind demisia domnului Tudor Miron Mitrea din calitatea de deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră ca să vă anunţ că de astăzi îmi depun demisia din funcţia de deputat în Colegiul 41 Vrancea.

Gestul meu a fost şi este singura modalitate pe care am găsit-o ca să ies dintr-o situaţie neonorantă, aceea de a mi se reproşa că mă ascund în spatele imunităţii parlamentare şi refuz să mă prezint în faţa procurorilor. De doi ani de zile m-am prezentat... trei ani deja, la fiecare chemare a procurorilor şi am să mă prezint în continuare.

Gestul meu nu este un gest de a mă pune la dispoziţia Procuraturii, pentru că am fost tot timpul la dispoziţie, ca orice cetăţean, mai ales că nu am niciun fel de încredere în procurorii politici de la D.N.A. şi vă rog să mă credeţi, trecând prin această experienţă, pot să vă spun doar că Parlamentul, ca şi celelalte organe ale statului, poate acum nu, dar în viitoarea legislatură vor trebui să se aplece asupra modului în care se face dreptate în România. nu vorbesc de mine sau de Adrian Năstase sau de ceilalţi senatori, dar vorbesc de cetăţenii simpli care nu pot face faţă abuzurilor care se întâmplă în anumite zone ale Procuraturii. Nu vreau să generalizez.

Eu cred, prin educaţie şi prin modul în care am activat, că sunt cuvinte precum onoare şi cuvânt dat care fac parte şi care definesc orice bărbat şi orice poziţie de bărbat politic. E adevărat că în ultima vreme constatăm cu toţii că aceste noţiuni şi-au pierdut oarecum importanţa, dar eu cred în ele, motiv pentru care vă prezint demisia mea.

Vă mulţumesc că împreună am reuşit patru ani de zile să lucrăm, 12 cu unii, îmi pare rău că a trebuit să apelez la acest gest. Sper ca pe viitor, în următoarea legislatură, situaţii precum cele care s-au întâmplat în această legislatură şi poate şi în alte legislaturi să nu se mai întâmple.

Vă mulţumesc, vă stimez şi vă urez tuturor succes în alegerile care urmează.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Camera ia act de gestul dumneavoastră.

Domnul deputat Cristian Rădulescu. Vă rog.