Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2009

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 187/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 3, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnelor şi domnilor,

Din când în când, chiar mă miră şi nu vă înţeleg. Pur şi simplu, nu vă înţeleg. Care este graba care vă îndeamnă să desconsideraţi total Constituţia ţării, Regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, şi să ajungeţi la o procedură, în cazul acestui proiect de lege, chiar dacă înţeleg pe dinăuntru ce vă motivează, ca ulterior să legiferaţi ceva care până acum era în afara legii? Dar aşa ceva nu s-a întâmplat! O astfel de încălcare flagrantă a Regulamentului nostru, de când sunt în Parlamentului României, n-am mai văzut-o! Adică, miercuri, nici în mape n-am avut acest proiect de lege. Ni s-a adus în plenul Biroului permanent şi al COZ-ului, iar joi, încălcând toate prevederile regulamentare, comisia deja a depus raportul, înaintea termenului dat pentru a se depune amendamente, deşi este prevăzut clar în Regulamentul nostru că el nu poate fi depus mai repede de jumătatea din intervalul dat pentru depunerea raportului.

Este prevăzut clar în Regulamentul nostru că de regulă aceste termene, în cazul primei Camere, sunt de 10 zile, cel mai mic, şi de 15 zile, cel mai mare termen. Iar pentru Cameră decizională, şi suntem în această situaţie, termenele sunt de 14 şi de 60 de zile.

Că se pot adopta şi termene de procedură, dar niciodată n-am avut un termen de depunere a amendamentelor mai scurt de 24 de ore, cum este de data asta. În 24 de ore de la momentul în care a ajuns pe masa Biroului permanent, a şi fost semnat un raport, pentru că ultima şedinţă a comisiei, legal constituită şi ţinută, cică, despre asta vor vorbi colegii noştri, dacă s-a ţinut într-adevăr acea şedinţă, dacă au existat acele dezbateri, dacă a existat acel cvorum, s-a ţinut la nici 24 de ore de la momentul în care s-a adus în Birou, deci nu să fi fost informaţi deputaţii care, eventual, să poată să depună amendamente în termen rezonabil, chiar aprobat de Biroul permanent. Aşa ceva nu se poate!

Vă rog eu frumos, retrimiteţi această lege la comisie şi dezbateţi-o! Mai treacă, merge încă o săptămână, dar aşa cum prevede Regulamentul, aşa cum prevede Constituţia. Nu faceţi de râs Parlamentul României!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule Fenechiu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulţumesc, domnişoara preşedinte.

Sper ca zâmbetul dumneavoastră să reflecte şi comportamentul dumneavoastră astăzi, şi vă spun acest lucru pentru că nu vreau să ajungem în situaţia ca pe un proiect de lege, care cu siguranţă dacă va fi discutat săptămâna viitoare, va fi votat de maşina de vot a majorităţii în 5 minute, să creăm din nou un precedent care nu s-a mai întâmplat în Camera Deputaţilor.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cel puţin trei articole din Regulament au fost clar încălcate în momentul în care s-a trecut la procedura legislativă în Camera Deputaţilor pentru această lege.

Mă uit la dumneavoastră, sunteţi mulţi parlamentari cu experienţă şi nu cred că sunteţi de acord ca aşa să se desfăşoare procedura legislativă în Camera Deputaţilor.

În primul rând, aşa cum a zis colegul meu de la UDMR, miercuri, Biroul permanent al Camerei, şi avem aici stenograma, a stabilit, şi mă scuzaţi, domnişoara Anastase, nu prin procedură de urgenţă, nu aţi adoptat procedura de urgenţă, aşa încât ar trebui, pentru exactitatea stenogramei de astăzi, să rectificaţi şi ceea ce aţi spus, s-a stabilit să se discute această lege joi.

Nu am avea nimic împotrivă, dacă nu s-ar fi încălcat clar art.65 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care spune: "Comisia sesizată în fond nu va putea finaliza şi depune raportul decât după expirarea unui termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru depunerea raportului."

Doamna preşedinte,

termenul este data de 20 martie, iar data pentru depunerea amendamentelor este data de 16 martie. Data de 16 martie a fost ieri. Nu cred că dumneavoastră consideraţi că este normal să luaţi dreptul unui parlamentar de a depune amendamente.

Eu am fost ieri să depun amendamente, şi nu mi-au fost primite amendamentele, spunând că raportul a fost trimis. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în Camera Deputaţilor, şi nu cred că veţi fi de acord. Curtea Constituţională, cu siguranţă vă va spune că aţi luat dreptul unui parlamentar de a avea o iniţiativă legislativă.

De aceea, fără a mai insista şi pe celelalte articole din Regulament, şi vă indic aici, dacă doriţi, art.50, în care se precizează că trebuia să se stabilească de la începutul săptămânii ordinea de zi a şedinţelor comisiei, şi art.46, în care se stipulează că biroul fiecărei comisii trebuia să se întrunească şi să stabilească ordinea de zi, că toate aceste încălcări ale Regulamentului, coroborate, vă obligă să retrimiteţi această lege înapoi la comisie pentru discutarea în condiţiile Regulamentului şi a Constituţiei României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înţeleg că faceţi o propunere, domnule Fenechiu, de retrimitere la comisie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Domnişoara preşedinte,

Nu numai că fac o propunere, dar cred că este şi obligaţia dumneavoastră, ca preşedinte, să retrimiteţi această lege la comisie pentru rediscutare şi pentru a permite parlamentarilor să-şi exercite dreptul de a avea iniţiativa legislativă şi de a depune amendamente.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Fenechiu.

Mai există încă o intervenţie pe procedură. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Deci, domnişoara preşedinte,

Nu cred că este cazul să se voteze aşa ceva. Eu am primit la Comisia pentru muncă şi am programat, pentru ziua de mâine, această propunere legislativă foarte importantă, care implică avizul comisiei.

Mi s-a dat termen 20 martie de către domnul secretar general, ca aseară să primim pe SMS, lucru care nu s-a mai întâmplat, că raportul este pus pe site.

Încă o dată vă spun, sunteţi în afara Regulamentului, şi nu cred, cât de mare este presiunea de a se face schimbări în teritoriu, nu înseamnă că nu trebuie să respectăm procedurile legale, noi, care facem legea. Nici nu este o chestiune de supus la vot. Ce să supunem la vot, să respectăm legea?

Deci, prin vot putem să încălcăm şi Regulamentul nostru şi legea?!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Plenul este suveran, plenul hotărăşte.

Dacă aveţi o intervenţie pe procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am aici scos de pe site-ul Camerei Deputaţilor, din Secţiunea " Urmărirea procesului legislativ."

În legătură cu PL-x 187/2009, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în derularea procesului legislativ, în 11.03.2009, la prezentarea în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege privind statutul funcţionarilor publici, nu s-a aprobat procedura de urgenţă solicitată de iniţiatori.

De asemenea, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a stabilit termen de depunere a amendamentelor 16.03.2009, ceea ce este data de ieri, iar termen de depunere a raportului: 20.03.2009.

Ieri, la ora 16,00 pentru că până la ora 18,00 - conform programului - se puteau depune amendamente, şi eu am încercat să depun un amendament, nu mi-a fost primit pentru că mi s-a spus că deja a fost redactat raportul.

Păi, eu nu înţeleg cum putea fi redactat raportul înainte de încheierea termenului de depunere a acestor amendamente. Şi, în acest caz, eu consider că mi s-a încălcat dreptul meu de parlamentar, de a face aceste amendamente, drept pentru care eu vă rog să se retragă de către comisie această lege, pentru că nu a fost respectată însăşi procedura pe care comisia a elaborat-o.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

urma domnul Marton Arpad.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Da, într-adevăr, plenul este suveran. Plenul este suveran ca la o propunere a comisiei pentru Regulament, să desfiinţăm toate prevederile de termene din acest Regulament, şi de pe o zi pe alta să se poată pune în plen dezbaterea unei legi. Pentru asta, într-adevăr, este suveran plenul.

Dar plenul, până când nu s-a modificat un articol sau altul din Regulamentul nostru, nu poate decide la un vot oarecare, ca la votul respectiv să nu se ia în considerare Regulamentul în vigoare al Camerei Deputaţilor. Pentru asta nu are nicio suveranitate plenul.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă propun să sistăm discuţiile pe procedură. este unul şi acelaşi lucru, acelaşi punct de vedere pe care îl susţineţi. Este în regulă.

Vă supun la vot. Vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Fenechiu cu privire la retrimiterea la comisie a acestui raport.

Votul este deschis. S-a încheiat votul.

73 voturi împotriva propunerii; 2 abţineri; 25 de voturi pentru.

Trecem la dezbaterea proiectului.

Dau cuvântul iniţiatorului.

Voci din sală:

Dorim cuvântul pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am sistat dezbaterile pe procedură.

Doriţi cuvântul pe alt subiect?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Vă atrag atenţia că nu sunteţi acasă. Sunteţi în Camera Deputaţilor şi aveţi un Regulament de respectat.

În al doilea rând, deşi vă bateţi joc de Regulament, nu vă interesează că nu se respectă legea, şi dumneavoastră, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, trebuie să aplicaţi legea, dar n-o faceţi. Stau şi mă întreb: ce căutăm noi aici? Vă lăsăm singură pe dumneavoastră, vă faceţi numărul cum doriţi şi gata! Dar nu se poate asta.

În consecinţă, în conformitate cu Regulamentul, solicit o pauză de consultări de un sfert de oră, ca împreună cu liderii celorlalte grupuri parlamentare, să încercăm să facem ordine în această instituţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă. Aveţi 15 minute pauză de consultări cu liderii de grup.

după pauză

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Reluăm şedinţa, după consultările liderilor grupurilor parlamentare, care au ajuns deja, înţeleg, la un acord.

Îl invit pe domnul Fenechiu să facă propunerea plenului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc şi liderilor de grup pentru înţelegere.

Aşadar, în urma dezbaterilor între liderii de grupuri, s-a convenit, având în vedere faptul că până pe data de 16 martie au existat amendamente ale parlamentarilor, având de asemenea în vedere faptul că eu nu am propus retrimiterea la comisie, ci am cerut conducerii Camerei Deputaţilor, în speţă preşedintei acesteia să găsească soluţia pentru ca amendamentele deputaţilor să fie luate în considerare, doamna preşedinte, să procedaţi aşa cum credeţi de cuviinţă pentru respectarea Regulamentului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur, domnul Fenechiu n-a spus tot. În urma discuţiei purtată între liderii de grup, am considerat ca, pentru a elimina orice suspiciune, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic să se retragă şi să discute amendamentele depuse eventual de domnul Fenechiu sau care este amendamentul, urmând ca până se termină şedinţa de plen să putem să dezbatem şi acest proiect de lege şi să intrăm în votul final.

Aceasta este propunerea şi vă rog să fiţi de acord cu ea, s-o supuneţi la vot.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot această propunere. Votul este deschis şi vă rog să votaţi. S-a încheiat votul.

87 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 10 abţineri.

Doamna Aura Vasile, aveţi cuvântul pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Din discuţia pe care am avut-o cu liderii, s-a hotărât ca acum să se adune în şedinţă Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru a discuta şi amendamentele care nu au fost discutate, urmând ca în jurul orei 11,45 acest raport să ajungă din nou la plenul Camerei, şi pentru a putea să-l dezbatem astăzi.

Deci, rugămintea mea este, să dispuneţi ca Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic să-şi desfăşoare, începând cu această oră, şedinţa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, doamna Aura Vasile.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, cu acordul liderilor de grup, îşi poate începe şedinţa în care să dezbată şi amendamentele încă neluate în discuţie.

  ................................................
 

- după pauză -

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Rog secretarii să vină la prezidiu.

Reluăm lucrările noastre şi intrăm în discuţia punctului 3 de pe ordinea de zi, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, doamna Graţiela Iordache.

Procedură, domnul Marton Arpad.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Colegii noştri liberali au arătat deja acel text din care rezultă că nu s-a adoptat procedura de urgenţă pentru dezbaterea acestui proiect de lege. Or, într-adevăr, pe noi ne bucură că a avut loc, în sfârşit, o dezbatere reală, chiar dacă cam pripită şi fără să fi ascultat, într-adevăr, acele elemente, credem noi, importante pe care le-au ridicat colegii noştri, dar, mă rog, conform legilor democraţiei, majoritatea a decis. Numai că după ce, în sfârşit, avem deja şi raportul cam de o jumătate de oră, înseamnă că se aplică prevederile art.69 din regulamentul nostru, alin.(2): "Raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată - nu este cazul - şi cu cel puţin 5 zile în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională".

Noi ne aflăm în acest moment în această situaţie, deci legea poate fi pusă pe ordinea de zi de luni, conform raportului deja existent. Mâine la Biroul permanent deja putem fixa această zi de luni, iar marţi la votul final o vom adopta. Va fi un decalaj de câteva zile, eu cred că merită, nu pentru alta, dar să ne ţinem de regulament, din acest motiv, să luaţi în considerare măcar regulamentul nostru în procedura de elaborare a acestui proiect de lege. Oricum ştim, luni veţi vota, marţi veţi vota şi la votul final acest proiect de lege, aşa, în forma care pe dumneavoastră credeţi că vă avantajează, este o altă problemă, că s-ar putea ca să nu vă mai placă peste jumătate de an, dar e o altă problemă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă reamintesc că a existat o majoritate în rândurile liderilor de grup care au propus discutarea la capitolul Urgenţe, implicit şi procedura. Dar, am luat act de ceea ce aţi spus dumneavoastră.

Îi dau cuvântul domnului Duşa înainte de a da reprezentantului Guvernului pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea nr.188 a fost adoptată în anul 1999. O lege care vine să reglementeze Statutul funcţionarilor publici în România.

Pe parcursul anilor, multe din prevederile acestei legi au dovedit că nu întotdeauna corespund cu practica. De aceea, prin această iniţiativă legislativă, am încercat şi sper că plenul va aproba acest lucru, să rezolvăm unele din problemele privind reglementarea în domeniul funcţionarilor publici şi al statutului acestora, inclusiv creşterea eficienţei activităţii administraţiei publice centrale şi locale, mă refer la administraţia publică care priveşte deconcentrarea în teritoriu, dar având în vedere şi principiul acesta al descentralizării şi deconcentrării.

Vă propun ca acest proiect de lege, aşa cum raportul a fost întocmit, să-l adoptaţi în plenul Camerei.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Călian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

În calitate de coiniţiator al acestui proiect de lege, vreau să afirm şi eu faptul că este necesară îmbunătăţirea activităţii în administraţia publică, în contextul descentralizării, acest demers este absolut necesar şi trebuie să înţeleagă, inclusiv colegii din Opoziţie, faptul că o majoritate decide asupra acestei chestiuni.

În consecinţă, şi Grupul parlamentar al PD-L vă roagă să susţineţi şi să votaţi acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc. Dau cuvântul doamnei Graţiela Iordache.

Vă rog, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Îmi cer scuze iarăşi că trebuie să vă atenţionez că suntem într-o situaţie din nou delicată, în care iarăşi nu se respectă procedurile parlamentare şi dumneavoastră, în calitate de preşedinte, nu ne garantaţi că se respectă regulamentul.

În consecinţă, asistând astăzi la mai multe abuzuri în ceea ce înseamnă nerespectarea regulamentului de către conducerea Camerei Deputaţilor şi a unor lideri ai grupurilor parlamentare, faptul că încercaţi să ne băgaţi pe gât un proiect de lege încălcând statutul şi toate regulamentele, faptul că doriţi să treceţi în mod abuziv şi ilegal un proiect de lege, Grupul parlamentar al PNL nu va participa la o asemenea dezbatere pe care o consider şi abuzivă şi ilegală şi neregulamentară. (Grupul parlamentar al PNL părăseşte sala de şedinţe.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Marton Arpad, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimele zile, din păcate, a trebuit să observăm că nu se doreşte respectarea Constituţiei şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Noi am încercat pe cât posibil ca, prin respectarea măcar cât de cât a acestora, să putem funcţiona. În zilele trecute, de mai multe ori, am avut astfel de propuneri. Propuneri care ar fi avut ca urmare o dezbatere cu o zi două în plus faţă de ceea ce dumneavoastră v-aţi propus.

Totuşi, această încălcare, care în prima fază, legată de dezbaterea din comisie, acum legată de dezbaterea în plen, este o încălcare atât de flagrantă a Regulamentului Camerei Deputaţilor, încât nici noi nu o putem tolera. Inclusiv faptul că am solicitat cuvântul pe procedură nu s-a luat nicio decizie pe propunerea mea de procedură şi s-a intrat direct pe dezbatere generală.

Faţă de această stare de fapt, grupul nostru parlamentar părăseşte sala de şedinţă pentru toată ziua de azi şi vom medita când vom mai reveni dacă doriţi să continuaţi această încălcare a regulamentului.

Vă mulţumesc.

(Grupul parlamentar al UDMR părăseşte sala de şedinţe.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Toader.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu regret spun, am avut o înţelegere între liderii de grup şi n-am ştiut că se manifestă cei doi colegi ai noştri de la cele două grupuri UDMR şi PNL, în acest sens. Discuţia a fost foarte clară. Să se retragă Comisia de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, să se discute amendamentele, să aibă un punct de vedere şi un raport şi apoi susţinut în plen, imediat cum termină raportul şi supus la vot.

Cred că am vrut să ne păcălim unii pe alţii, acest lucru nu este intolerabil din punctul meu de vedere şi când solicit asemenea întâlniri între liderii de grup trebuie să-şi ţină şi cuvântul mai departe.

Deci, vă rog să continuaţi, noi ne-am respectat cuvântul, îl respectăm în continuare şi vă rog să intraţi în dezbaterea normală.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Şi rugămintea grupului meu este de a continua dezbaterile. De la acest microfon am propus şi prin votul nostru s-a hotărât ca şi comisia de specialitate să lucreze pe fond în partea de dimineaţă, urmând ca în momentul în care finalizează şi discută amendamentele care nu fuseseră discutate şi au fost reclamate, să se prezinte plenului noul raport.

Nu este o încălcare, sunt proceduri care s-au mai desfăşurat în cadrul Camerei Deputaţilor, deci, vă asigur că nu încălcăm nimic şi teoretic, nu facem decât aducem la îndeplinire un proiect de lege din Programul Guvernului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Continuăm cu punctul de vedere al Guvernului. Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Stancu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ministerul Administraţiei şi Internelor susţine iniţiativa domnilor deputaţi Duşa Mircea şi Petru Călian şi este de acord cu raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, inclusiv amendamentele incluse.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale există intervenţii. Nu sunt.

Intrăm pe raport.

Din partea comisiei, doamna Sulfina Barbu, pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei.

Şi am să vă rog să propuneţi şi timpii alocaţi dezbaterii pe articole.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sulfina Barbu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru Proiectul de modificare a Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, s-a întocmit raportul nr.26 din data de 16 martie 2009 prin care s-a propus admiterea cu modificările aduse prin amendamentele admise.

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor de astăzi s-a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisie. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, sesizată în fond, a reexaminat propunerea de lege şi a întocmit un raport suplimentar.

Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 alin.9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 9 martie 2009.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de membrii Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, respectiv 20 de voturi pentru şi 9 voturi împotrivă, să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de modificarea Legii nr.188/1999, cu amendamente admise şi respinse care sunt redate în anexele nr.1 şi 2 la prezentul raport.

Din totalul de 31 de membri ai comisiei, au fost prezenţi în lucrările comisiei 30 de deputaţi.

Proiectul face parte din categoria legilor organice.

Propun pentru dezbateri cinci minute şi vă rog să aprobaţi acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

În primul rând, vă supun votului dumneavoastră, prin ridicare de mână, propunerea făcută de la nivelul comisiei pentru timpul alocat dezbaterilor.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt. Vă mulţumesc.

Intrăm la dezbaterea pe articole.

Titlul legii: Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Sunt observaţii? Nu.

Există şi un amendament respins. Dacă îl susţine cineva. Nu.

La pct.2, sunt observaţii? Nu.

Există şi un amendament respins. Dacă îl susţine cineva? Nu-l susţine nimeni.

Prin urmare, este adoptat.

Pct.3. Observaţii? Există un amendament respins. Nu. Adoptat.

Pct.4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.5 dacă sunt observaţii. Există şi un amendament respins. Nu sunt observaţii. Adoptat.

La pct.6, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.7, observaţii dacă sunt. Nu sunt. Există un amendament respins. Îl susţine cineva? Nu.

La pct.8, observaţii? Nu sunt. De asemenea, era un amendament respins. Nu-l susţine nimeni.

La pct.9, observaţii? Există şi un amendament respins de asemenea. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Pct.10, de asemenea, un amendament respins. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.11 care a înregistrat, de asemenea, un amendament respins. Dacă nu sunt observaţii, adoptat.

Rămâne pentru vot final în acest fel acest proiect.