Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.50/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2009
| ................................................ | |
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Potrivit ordinii de zi şi programului de lucru aprobat pentru şedinţa de astăzi, reluăm dezbaterile la moţiunea simplă iniţiată de 63 de deputaţi. Vă reamintesc faptul că, în şedinţa din 23 martie, s-au constatat diferenţe semnificative între textul moţiunii simple prezentate în plen de reprezentantul semnatarilor şi textul moţiunii simple depuse, înregistrată şi distribuită deputaţilor, afişată în locuri anume destinate şi comunicată Guvernului. Ca urmare acestui fapt, dezbaterile au fost suspendate pentru consultări ale membrilor Biroului permanent şi liderilor grupurilor parlamentare. Pe baza acestor consultări, în temeiul prevederilor art.227 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, s-a hotărât să se solicite Comisiei pentru regulament un punct de vedere referitor la aplicarea textelor regulamentare care stabilesc procedura prezentării şi dezbaterii moţiunilor simple. Punctul de vedere elaborat de Comisia pentru regulament a fost distribuit tuturor deputaţilor. Am să-l invit la microfon pe preşedintele comisiei, pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei. |
|
|
Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Nu voi citi textul punctului de vedere al Comisiei pentru Regulament, deoarece el a fost difuzat şi îl cunoaşteţi. Voi prezenta doar, în sinteză, argumentaţia cuprinsă în acest punct de vedere, care este susţinut de către patru dintre membrii comisiei noastre, reprezentanţi ai P.D.-L, PSD + PC, UDMR şi minorităţi. După cum ştiţi, al cincilea membru al Comisiei pentru Regulament, respectiv reprezentantul Grupului parlamentar al PNL, a depus în scris o opinie separată. Stimaţi colegi, în Constituţia României există doar două articole, respectiv art.67 şi art.112 alin. (2), în care se fac referiri directe la moţiunile simple, iar aceste referiri nu detaliază procedura de dezbatere a moţiunii simple. Condiţiile de admisibilitate, procedurile prealabile dezbaterii moţiunii şi procedurile privind dezbaterea şi votarea acesteia sunt detaliate în Regulamentul Camerei Deputaţilor, la art.158 - 164. Pentru ca preşedintele Camerei să ia în considerare o moţiune simplă, trebuie ca, în conformitate cu prevederile art.158 alin. (4), să o verifice dacă îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.158 alin. (1) şi ale art.159 alin. (1), respectiv să se refere la o problemă de politică internă sau externă, ori - după caz - cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări şi, în toate cazurile, dacă este motivată şi dacă a fost iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi. În cazul în care textul prezentat, în continuarea căruia se află cele peste 50 de semnături, corespunde cerinţelor regulamentare, preşedintele Camerei este obligat, în conformitate cu prevederile art.159, să comunice moţiunea simplă de îndată Guvernului, s-o aducă la cunoştinţa Camerei şi s-o afişeze la sediul Camerei, iar în conformitate cu art.160 alin. (1) să-i stabilească o dată de dezbatere ce nu poate depăşi 6 zile de la înregistrarea acesteia. Dacă am accepta faptul că reprezentantul iniţiatorilor unei moţiuni simple ar putea citi la tribuna Camerei alt text decât cel pe care l-a înregistrat oficial cu câteva zile înainte, ce sens ar mai avea afişarea textului iniţial, ce sens ar mai avea sesizarea Camerei, prin anunţarea moţiunii şi difuzarea respectivului text, şi ce sens ar mai avea ca acest text iniţial să fie comunicat Guvernului. În analiza speţei supuse atenţiei dumneavoastră sunt esenţiale prevederile articolului nr.163, al cărui text îl cunoaşteţi: "La moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente". Este evident în opinia noastră că prevederile art.163 cuprind interdicţia de a modifica textul moţiunii simple aşa cum el a fost depus în timpul şedinţei plenului Camerei, la preşedintele de şedinţă, în conformitate cu prevederile art.159, aşa cum el a fost comunicat Guvernului, conform, aşa cum el a fost afişat la sediul Camerei şi aşa cum el a fost adus la cunoştinţa Camerei şi difuzat deputaţilor. Analizând prevederile art.158 - 164 din Regulament, rezultă fără niciun dubiu că prezentându-se în plenul Camerei un alt text decât cel care a fost depus de semnatarii moţiunii, s-au încălcat prevederile regulamentare. Încălcarea prevederilor art.163, constatată în data de 23 martie în şedinţa dedicată moţiunii privind învăţământul, face ca dezbaterea asupra textului moţiunii, depusă iniţial, să devină inadmisibilă. Pe de altă parte, textul nou citit de la tribuna Camerei în data de 23 martie nu îndeplineşte condiţiile de inadmisibilitate cerute de către Regulament pentru a fi dezbătut. În concluzie, dacă semnatarii moţiunii simple depuse iniţial doresc, în continuare, să fie dezbătută în plenul Camerei problema învăţământului, trebuie să se reia procedura prevăzută în Regulament şi să depună textul unei moţiuni simple cu acest subiect, în timpul unei şedinţe a plenului Camerei Deputaţilor, la preşedintele de şedinţă, în conformitate cu prevederile art.159 din Regulament. Respectivul text trebuie să respecte toate condiţiile regulamentare pentru acceptarea sa şi trebuie să parcurgă procedurile prevăzute la art.158-164 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii? Domnul Mircea Toader, vă rog. |
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Ştiţi că ne-am aflat într-o situaţie unică în istoria Parlamentului: o moţiune simplă depusă, alta a fost citită. Ne-am situat într-un blocaj, am solicitat noi, liderii de grup, suspendarea; am discutat cam jumătate de oră ceea ce se întâmplă cu această moţiune, dacă o considerăm moţiune sau n-o considerăm moţiune; liderul PNL a susţinut că este moţiune. până la urmă, pentru a ieşi din blocaj, că nu era o prevedere regulamentară expresă, am hotărât să ne adresăm Comisiei pentru Regulament, care să ne dea un punct de vedere. cel pe care l-a prezentat ni-l însuşim, acelaşi punct de vedere am avut şi noi în cadrul discuţiilor, dar pentru a nu crea o dispută politică am considerat necesar să ne adresăm acestei comisii. fiind inadmisibil, i-am pus o întrebare foarte clară domnului Tăriceanu: dacă ar fi să aprobăm această moţiune, ce text respectă Ministerul Educaţiei, cel pe care-l votăm, sau pe cel care a fost citit? Pe aceste considerente, noi, Grupul parlamentar al P.D.-L, susţinem ceea ce a propus Comisia pentru Regulament. Dacă PNL-ul doreşte să depună o moţiune, să o depună aşa cum prevede Regulamentul. Şi pentru a nu mai veni încă o dată la microfon, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, urez tuturor colegilor mei şi colegilor de Parlament, chiar şi celor plecaţi, sărbători fericite şi să ne vedem cu bine după Paşte. (Aplauze) |
|
|
Mai sunt alte intervenţii? Domnul Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Doamna preşedinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnilor miniştri, Îmi cer scuze că voi începe cu o mică butadă, şi îmi cer scuze, în primul rând, domnului prieten Vainer, pentru că voi face referire la doi distinşi ipotetici colegi de-ai domniei sale. Iţic şi cu Ştrul aveau un diferend şi se certau între ei. Au căzut de acord să meargă la rabin, deci nu la comisie, şi zic: "Avem o problemă, rabi". "Ce problemă?" "Spuneţi-ne dacă albul este culoare?...Păi, staţi să vedem în talmud, acolo!" Se uită şi zice: "Da, albul este culoare". "Bine, şi spuneţi-ne dacă negrul este culoare?". Se uită rabi acolo şi zice: "Da, şi negrul este culoare". Atunci Iţic îi spune lui Ştrul: "Vezi măi, deşteptule, că ţi-am vândut un televizor color?!". Aşa au încercat şi distinşii noştri liberali să ne vândă o moţiune. Dar, ea nu-i moţiune. Nu-i moţiune pentru că au plecat la târg cu una şi au ajuns cu alta. Şi textul de Regulament spune destul de clar că această moţiune, care se concretizează şi ea într-un text, nu poate fi modificată. Parlamentului i se aduc la cunoştinţă iniţiative legislative, propuneri legislative, proiecte de hotărâri. Acestea, prin procedură parlamentară, pot fi modificate. Modificarea ca atare incumbă amendamente. Niciun text care este prezentat sub o formă sau alta Parlamentului nu poate fi modificat nici în comisii, nici în plen, decât prin amendamente. Regulamentul precizează foarte clar la art. 163: "La moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente." Pentru că moţiunea exprimă poziţia unui grup parlamentar faţă de o anumită problemă internă sau externă, de politică internă sau externă. Or, nu poate să-şi schimbe poziţia faţă de cea comunicată Guvernului, afişată public şi faţă de care grupurile parlamentare celelalte şi-au pregătit, să spunem, într-un fel sau altul, apărarea. De aceea, domnilor colegi, este timpul ca, după ce ne-aţi vândut patru ani o "economie care duduie", să nu ne mai vindeţi moţiuni negre ca fiind albe. Vă urăm sărbători fericite şi aşteptăm cu moţiunea de cenzură. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
|
Domnul Mihai Voicu din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|
Cred că ar fi o idee bună modificarea Regulamentului, pentru că, sigur, oricât de multe argumente s-ar aduce şi, până la urmă, votul plenului este cel care decide, Regulamentul nu este deloc clar din punctul de vedere al moţiunilor simple. Pentru că există o distincţie în Regulament între moţiunile de cenzură, care este precizat că trebuie citite, şi moţiunile simple, unde scrie că trebuie prezentate. Dacă viziunea asupra prezentării unei moţiuni este aceea că ea trebuie să fie citită, cred că Regulamentul trebuie modificat în acest sens. Pentru că se poate interpreta oricând că obiectul unei moţiuni simple este reprezentat de concluziile, de cerinţele acelei moţiuni şi nu de expunerea de motive, dacă vreţi, care este textul care precede solicitările celor care au semnat moţiunea simplă. Nici în Parlament, atunci când votăm o lege, votăm legea şi nu expunerea de motive, iar ea poate fi prezentată în diverse feluri. Cred că, pentru viitor, e necesară o precizare suplimentară în Regulament, dacă viziunea plenului este în sensul celor precizate de Comisia pentru Regulament. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Valeriu Zgonea, pe procedură. |
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea (de la tribună): Doamnă preşedinte, Distinşi colegi, De fapt, de vreo câţiva ani de zile, de când unii dintre colegii noştri au făcut un regulament, avem mai multe probleme decât soluţii. Şi nu vrem niciodată să recunoaştem că toate lucrurile pe care le-am făcut sunt atât de interpretabile, încât astăzi, cei care l-au făcut în 2005, se lovesc de el şi găsesc tot felul de soluţii inedite în Parlamentul României. Eu cred că, din păcate, noi plecăm de la fondul problemei. În acest moment, avem tot felul de soluţii şi ne ducem către soluţia de moţiune orală, pe asta o inventăm mai nou şi i-am explicat-o şi distinsului lider al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor, în care cineva, dimineaţa, marţi la 9,30, citeşte o declaraţie politică "moţiunea mea pe agricultură", după care, pe procedură, 51 de parlamentari, începând cu ora 10,00, spun că sunt de acord cu textul dinainte şi a apărut moţiunea orală. Inventivitatea românului este, trebuie să recunoaştem, peste capacitatea europenilor de a înţelege. Dar să ne întoarcem la chestiune. Comisia pentru Regulament a spus foarte clar: în momentul în care nu respecţi procedura, nu ai o moţiune, pentru că nu ai îndeplinit procedura, iar moţiunea în sine nu şi-a îndeplinit toate etapele ca ea să poată să fie dezbătută de plen. Şi aici avem două variante. Varianta în care putem să închidem acest joc şi acest dialog, care nu îşi are nicio substanţă, este ca punctul de vedere al Comisiei de Regulament, deşi neregulamentar să facem acest lucru, să fie supus votului plenului, care decide în orice situaţie ambiguă şi să acceptăm şi să le cerem colegilor ca, dacă vor să depună o moţiune, să respecte procedura aşa cum scrie în Regulament şi ei bineînţeles că vor veni imediat şi o vor depune. Această chestiune, supunând Regulamentul din nou plenului Camerei Deputaţilor este că de fiecare dată când noi avem câte o găselniţă de interpretare şi constatăm că interpretarea regulamentară este alta, trebuie să supunem la vot articolul pe care l-am votat acum câţiva ani de zile. Pentru că cineva are o viziune, pe care, acum două luni de zile, când dormea sau acum patru ani de zile, o avea sub altă formă. Şi ce facem noi este să ne încălcăm propriul regulament, supunând la vot de fiecare dată articolul aşa cum trebuie interpretat. Dar, trecem şi peste această chestiune şi vă rog, doamna preşedinte, să plecăm de la principiul că plenul este suveran, ca să lăsăm aceste miştouri pe care unii dintre colegii mei le aduc în Parlament, şi să mă întorc la moţiune, care cred că este esenţa pe care distinsa mea colegă (pe care am botezat-o acum câteva săptămâni şi cred că trebuie să fiu dator în aceste zile să bat la uşă, în colegiul domniei sale) a prezentat-o şi rămân la ideea că textul depus trebuie prezentat la acest microfon. Şi sper că problemele de învăţământ nu se vor duce în probleme de tehnică legislativă sau de tehnica Regulamentului, ci vom discuta pe principii şi pe valori, încercând să nu mai avem asemenea idei inovatoare acolo unde, acolo unde - repet, ne îngreunăm propria noastră muncă şi de o lună şi jumătate încercăm să rezolvăm o problemă foarte simplă. Doamna preşedintă, preşedintele Comisiei pentru Regulament v-a spus un punct de vedere pe care eu îl susţin, acela că etapele procedurale nu au fost îndeplinite de către distinşii noştri colegi, care s-au limitat numai la a crede că, dacă depun o moţiune la preşedintele de şedinţă, un text, aceea este o etapă îndeplinită şi vă propun să constatăm prin votul plenului că procedura regulamentară nu a fost îndeplinită, drept pentru care nu avem moţiunea de dezbătut şi îi rugăm pe distinşii noştri colegi să repete această procedură. Dacă vor patru ani, patru ani o repetăm, nu avem nicio problemă. Probabil că textul de azi nu mai este textul de ieri şi textul de mâine, sigur, nu este textul de astăzi. Vă mulţumesc şi vă urez tuturor, inclusiv celor care depun azi o moţiune, în Săptămâna Mare, sărbători fericite şi Paşte fericit. |
|
|
Vă mulţumesc. Înţeleg că ne apropiem de o concluzie şi vă supun atenţiei dumneavoastră şi o să vă rog să vă exprimaţi prin vot propunerea făcută de Comisia pentru Regulament, conform căreia procedurile nu au fost îndeplinite, condiţiile procedurale nu au fost îndeplinite pentru a continua dezbaterea acestei moţiuni simple pe educaţie. Cine este pentru? 183 de voturi pentru. Voturi împotrivă? Trei voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Vă mulţumesc mult. Înţeleg că vreţi să vă explicaţi votul? Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Domnilor colegi, Doamnelor colege, Partidul Naţional Liberal, câţi am rămas în sală, am votat împotriva acestei soluţii date de Comisia de statut. Reprezentantul nostru din această comisie, domnul Ciprian Dobre, a şi motivat aparte, pe lângă raportul comisiei, motivele pentru care Partidul Naţional Liberal are alt punct de vedere vizavi de ceea ce s-a prezentat în raport. În consecinţă, noi depunem o nouă moţiune legată de problema învăţământului şi aici o rog pe colega mea Alina Gorghiu să facă acest lucru. Moţiune simplă, urmează şi cea de cenzură. În final, dacă un distins prieten şi bun cunoscut de-al meu, care a vorbit înainte vorbea de miştocăreală şi de miştocăreli, cred că mai mare miştocăreală în Săptămâna Mare decât a minţi că există cvorum în sală, a minţi că se strică aparatura electronică, nu este. Deci, dragi colegi, având în vedere că încheiem încet lucrările şi ne apropiem de sărbătorile noastre pascale, doresc în numele Partidului Naţional Liberal şi al Grupului liberal tuturor colegilor noştri: Sărbători fericite şi Hristos a înviat! |


