Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 12, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.45/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 12, 2012 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 12, 2012
| ................................................ | |
|
|
Cu aceasta trecem la următorul punct din ordinea de zi. La punctul 3 din ordinea de zi avem Adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului privind aderarea României la principiile şi obiectivele Strategiei Naţionale Anticorupţie şi acceptarea participării la mecanismul de coordonare şi monitorizare. Pentru citirea acestei declaraţii... Am văzut că este semnată de preşedinţii celor două comisii juridice, domnul Iordache şi domnul ... Domnule senator Ţuţuianu, vă rog. |
|
(Domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.) |
|
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Textul este următorul: Declaraţie privind sprijinirea implementării noii Strategii Naţionale Anticorupţie 2012 - 2015. Parlamentul României, în calitatea sa constituţională de unică autoritate legiuitoare a ţării, Reafirmând dreptul său suveran de a adopta legislaţia anticorupţie; Recunoscând rezultatele înregistrate până în prezent de către Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, precum şi de alte instituţii şi organisme cu atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei; Luând act de adoptarea Strategiei Naţionale Anticorupţie de către Guvernul României; Condamnă corupţia în toate formele în care se manifestă şi exprimă în mod ferm angajamentul de continuare a eforturilor anticorupţie prin mijloacele legale corespunzătoare în vederea: - asigurării stabilităţii cadrului legislativ şi instituţional anticorupţie; - sprijinirii îndeplinirii condiţionalităţilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În acest scop, Parlamentul României constatând voinţa politică de susţinere a luptei anticorupţie, adoptă prezenta declaraţie, prin care: 1. sprijină principiile şi obiectivele Strategiei Naţionale Anticorupţie; 2. îşi asumă îndeplinirea măsurilor specifice ce ţin de competenţa exclusivă a Parlamentului României; 3. susţine şi promovează adoptarea cadrului legislativ anticorupţie ce vizează, în principal, procedura de soluţionare a cererilor de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii sau arestării persoanelor care, în virtutea funcţiei publice, beneficiază de imunitate, potrivit legii, precum şi adoptarea modificărilor legislaţiei în materia finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în vederea creşterii transparenţei şi consolidării integrităţii în rândul membrilor săi, în concordanţă cu recomandările GRECO; 4. participă la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite prin mecanismul de cooperare şi monitorizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie, atât la nivelul Platformei de Cooperare a Instituţiilor Independente şi Agenţiilor Anticorupţie, cât şi la nivelul Comisiilor de Monitorizare a Progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare; 5. solicită Guvernului ca, periodic, o dată la 6 luni, să informeze Parlamentul asupra modului de îndeplinire a măsurilor cuprinse în Strategia Naţională Anticorupţie şi asupra rezultatelor în lupta împotriva corupţiei. Această declaraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 12 iunie 2012, în conformitate cu art. 1 pct. 22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992, cu modificările şi completările ulterioare. Vă mulţumesc mult. (Domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului, revine la prezidiu.) |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare pe marginea acestei declaraţii? Nu sunt. Atunci supun la vot declaraţia. Voturi pentru? 261 de voturi. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, declaraţia Parlamentului României privind sprijinirea implementării noii Strategii Naţionale Anticorupţie 2012-2015 a fost adoptată. Am să-l invit acum pe ministrul justiţiei pentru a exprima punctul de vedere al Guvernului. Domnule Titus Corlăţean aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Titus Corlăţean - ministrul justiţiei: Doamna preşedinte, domnule preşedinte, Stimate colege şi stimaţi colegi, Eu aş dori, în numele Guvernului României, să adresez mulţumiri Parlamentului pentru votul acordat astăzi. Este un semnal politic - vă garantez - extrem de important, pe care Parlamentul îl lansează către partenerii europeni şi către Comisia Europeană şi este un semnal care confirmă rolul important al Parlamentului în îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Este un semnal politic important pe care toate partidele parlamentare româneşti îl transmit şi voiam să salut, în numele Guvernului, această poziţie a Parlamentului. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule ministru. |


