Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 14, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.226/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 14, 2015

4. Notă pentru exercitarea de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
- Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014;
- Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014;
- Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind extrădarea, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014;
- Lege pentru modificarea art. 133 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - procedură de urgenţă;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2015 pentru modificarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
- Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice - procedură de urgenţă;
- Lege pentru completarea art. 35 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare - procedură de urgenţă;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora;
- Lege privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2015 pentru completarea art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat - procedură de urgenţă.
 

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dragi colegi,

Înainte de a încheia sesiunea de astăzi, vă informez că au fost depuse la cei doi secretari generali următoarele legi, pentru a fi contestate la Curtea Constituţională:

  • Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014; (PLx.534/2015)
  • Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014; (PLx.533/2015)
  • Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Kazahstan privind extrădarea, semnat la Bucureşti la 14 noiembrie 2014; (PLx.532/2015)
  • Lege pentru modificarea art. 133 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; (Plx.599/2015)
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - procedură de urgenţă; (PLx.661/2013)
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2015 pentru modificarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; (PLx.679/2015)
  • Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; (Plx.606/2013) - Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice - procedură de urgenţă. (PLx.811/2015)
  • Lege pentru completarea art. 35 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare - procedură de urgenţă; (PLx.777/2015)
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora; (PLx.210/2015)
  • Lege privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie; (PLx.719/2015)
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2015 pentru completarea art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat - procedură de urgenţă. (PLx.666/2015)

Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la şedinţa de Birou permanent!

Membrii... domnul Vlase... domnul Vlase... şedinţă de Birou permanent al Camerei Deputaţilor. Şi comitetul liderilor. Acum.

Ne vedem mâine-dimineaţă la ora 10.00.

Vă urez o seară frumoasă!

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 19.10.