Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.2/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2024

4. Prezentarea denumirii, componenţei numerice şi conducerii grupurilor parlamentare.

Domnul Seres Dénes:

................................................

Trecem la constituirea grupurilor parlamentare.

Permiteţi-mi să vă aduc la cunoştinţă unele precizări referitoare la constituirea grupurilor parlamentare, aşa cum acestea rezultă din prevederile art. 13 din Regulamentul Camerei, şi anume:

Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor formate din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi.

Deputaţii unui partid politic sau ai unei formaţiuni politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar.

Deputaţii care au candidat pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi fac parte din partide politice diferite pot constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor politice din care fac parte.

Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor politice sau ai alianţelor electorale, precum şi deputaţii independenţi care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite în condiţiile prevăzute de Regulament.

Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut mandate de deputat, în conformitate cu art. 62 alin (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Regulament, în prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar, după constituire, procedează la desemnarea conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi unul sau mai mulţi secretari.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Invit la tribună un reprezentant al fiecărui grup, pentru prezentarea grupului parlamentar, a denumirii, componenţei numerice şi nominale, precum şi a conducerii acestuia, respectiv liderul, viceliderii şi secretarii. (Vociferări.)

Da, se cere o pauză de 10 minute.

Vă rog, avem pauză de 10 minute.

După o scurtă pauză de consultări

Domnul Seres Dénes:

Stimaţi colegi,

Reluăm lucrările Camerei Deputaţilor.

Invit la tribună un reprezentant al fiecărui grup, pentru prezentarea grupului parlamentar, a denumirii, componenţei numerice şi nominale, precum şi a conducerii acestuia, respectiv liderul, viceliderii şi secretarii. (Vociferări.)

Invit la cuvânt pe reprezentantul Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Conform art. 15 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PSD, 86 de membri, vă anunţă conducerea pentru actuala sesiune: lider - Şerban Ciprian-Constantin; vicelideri - Chirilă Virgil Alin, Cojocaru Petru-Bogdan, Manole Petre-Florin, Mircea Florin, Popa Ştefan-Ovidiu, Ţintă Ştefan; secretar - domnul deputat Toader Bogdan-Andrei.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar AUR.

Domnul Mihai-Adrian Enache:

Vă mulţumesc.

Vă informăm structura de conducere a Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor: lider de grup - subsemnatul, Enache Mihai-Adrian; vicelideri - Simion-George Nicolae, Şerban Gianina, Mitrea Dumitrina, Coleşa Ilie-Alin, Muncaciu Sorin-Titus, Tanasă Dan, Păunescu Silviu-Titus, Matieş Călin-Gheorghe, Munteanu Valeriu; secretari - Biro Daniel-Răzvan, Avrămescu Ştefăniţă-Alin, Doboş Elena, Priescu Ionelia, Hristu Cosmin, Puşcaşcu Lucian-Florin, Pascariu Mihai-Cosmin, Negoescu Mihai-Bogdan.

Mulţumesc.

Domnul Seres Dénes:

Da.

În continuare, dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi vă mulţumesc pentru înţelegere, pentru faptul că ne-aţi acordat pauza de consultări.

Vă informăm asupra faptului că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal are denumirea de "Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal" şi are în componenţă 49 de deputaţi, conform adresei comunicate către Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Totodată, vă informăm asupra faptului că lider de grup este Gabriel Andronache.

Viceliderii Grupului parlamentar al PNL - Andrei-Alexandru Ioan, Roman Florin-Claudiu, Roşca Mircea, Stănescu Vetuţa, Stroe Ionuţ-Marian şi Ştirbu Gigel-Sorinel.

Vă mulţumesc.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al USR.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Bună ziua!

Structura de conducere a Grupului USR se prezintă în felul următor: lider de grup - subsemnatul, Moşteanu Liviu-Ionuţ; vicelideri - Botez Mihai-Cătălin, Drăgoescu Cezar-Mihail, Giurgiu Adrian, Murariu Oana, Prună Cristina-Mădălina, Rodeanu Bogdan-Ionel, Stoica Diana, Ungureanu Emanuel-Dumitru; secretar - Lőrincz Ştefan-Iulian.

Mulţumesc.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar SOS.

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Componenţa Grupului parlamentar SOS România este următoarea: lider - Coarnă Dumitru; vicelideri - Vârgă Mariana, Ciprian Ciubuc, Raisa Enachi, Andreea Cîmpianu, Ioan Lăzăroi, Făget Mădălin, Caragaţă Florin; secretar - Plopeanu Rodica.

Mulţumesc.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Invit la cuvânt reprezentantul Grupului parlamentar POT.

Doamna Anamaria Gavrilă:

Structura Grupului parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri este următoarea: lider - subsemnata, Anamaria Gavrilă; vicelideri - Radu-Mihail Ionescu, Răzvan Chiriţă, Daniel Grofu, Monica Ionescu şi Tasica Simu; secretar - Gabriela Porumboiu.

Mulţumesc mult.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Csoma Botond:

Structura de conducere a Grupului parlamentar al UDMR este următoarea: funcţia de lider - subsemnatul, Csoma Botond; funcţia de vicelideri - Miklós Zoltán şi Szabó Ödön; şi funcţia de secretar - Nagy Szabolcs.

Domnul Seres Dénes:

Mulţumesc.

Invit la cuvânt reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Conducerea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale este asigurată de: Varujan Pambuccian - lider; Giureci-Slobodan Ghera şi Ionel Stancu - vicelideri; Ognean Crîstici şi Ştefan Bouda - secretari.

Vă mulţumesc.