|
Domnul Aurel Gubandru: Domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi, având în vedere dimensiunea raportului care are 33 de pagini, să vă prezint selectiv modul cum a lucrat comisia şi concluziile la care aceasta a ajuns. Potrivit art.1 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.15 din 13 mai 2008, Comisia parlamentară de anchetă are ca scop efectuarea unui control parlamentar privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curţii de Conturi, cu următoarele obiective: verificarea legalităţii deciziilor adoptate de către membrii conducerii Curţii de Conturi în cadrul şedinţelor de judecată, având în vedere faptul că atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu recunosc atribuţiile jurisdicţionale ale acestora. În al doilea rând, analizarea situaţiei în care unii membrii din conducerea Curţii de Conturi se constituie în instanţe şi judecă litigiile financiare, deşi prin adoptarea noii Constituţii, instanţele Curţii de Conturi au fost desfiinţate. În al treilea rând, verificarea modului în care aceştia se substituie ca magistraţi, deşi nu sunt magistraţi şi nu au un temei legal pentru a desfăşura această activitate. De asemenea, verificarea implicaţiilor survenite în urma adoptării de către membrii conducerii Curţii de Conturi a hotărârilor luate în cadrul şedinţelor de judecată. Şi nu în ultimul rând, verificarea legalităţii însuşirii de către conducerea Curţii de Conturi a sumelor de bani sub forma sporurilor de magistrat conform Ordonanţei Guvernului nr.27/2006 şi a celorlalte avantaje de care aceştia au beneficiat. Comisia este formată din 9 membri deputaţi ce aparţin tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor. Aceasta şi-a desfăşurat activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei parlamentare de anchetă privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curţii de Conturi a României, regulament aprobat prin hotărârea comisiei din data de 21 mai 2008. Activitatea comisiei s-a desfăşurat în şedinţe convocate de către preşedinte cu o zi înainte. Şedinţele au fost prezidate de către preşedintele comisiei. Pentru buna desfăşurare a lucrărilor şi atingerea obiectivelor pentru care a fost constituită comisia, membrii acesteia au hotărât, în conformitate cu prevederile art.6 alin.(1) din Regulament, solicitarea mai multor documente de la Curtea de Conturi a României, respectiv: - de la Curtea de Conturi a României: 1. lista actelor de control primite spre judecare începând cu data intrării în vigoare a Constituţiei României, republicată, de la Camerele de Conturi judeţene şi respectiv, a Municipiului Bucureşti, de la Secţia de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a României şi soluţiile date în actele de judecată efectuată de către Secţia jurisdicţională; 2. copiile deciziilor adoptate de către membrii conducerii Curţii de Conturi în cadrul şedinţelor de judecată desfăşurate după data intrării în vigoare a Constituţiei României, republicată;
- de la Camerele de Conturi ale Municipiului Bucureşti, de la Camerele de Conturi ale judeţelor, s-a solicitat: lista actelor de control transmise spre judecare Curţii de Conturi a României, după data intrării în vigoare a Constituţiei României, republicată, şi soluţiile date în cazurile respective.
Curtea de Conturi a României a transmis în termen sub forma a 7 bibliorafturi documentele solicitate. De asemenea, şi Camerele teritoriale judeţene şi a Municipiului Bucureşti au transmis materialele solicitate în termenul stabilit de către comisia de anchetă. Potrivit adresei 1463 din 4 iunie 2008 a Curţii de Conturi, în perioada de referinţă, pe rolul Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi au fost înregistrate un număr de 2969 de cauze. Copiile deciziilor pronunţate în aceste cauze transmise comisiei de anchetă, potrivit paragrafului anterior, reprezintă aproximativ 15.000 de pagini xerografiate. Prin aceeaşi adresă a Curţii de Conturi, rezultă că în perioada 1 ianuarie 2004-31 mai 2008, perioada ce face obiectul anchetei, Secţia jurisdicţională a acesteia nu a primit spre soluţionare niciun act de control de la Camerele de Conturi judeţene şi respectiv a Municipiului Bucureşti sau de la Secţia de control financiar ulterior a Curţii de Conturi a României. În această perioadă, Secţia jurisdicţională a soluţionat următoarele categorii de cauze: întâmpinări formulate împotriva deciziilor emise de preşedintele Secţiei de control ulterior sau directorii Direcţiilor de control financiar ulterior ale Camerelor de Conturi judeţene sau a Camerei de Conturi a municipiului Bucureşti; stabilirea amenzilor civile şi a penalităţilor în baza prevederilor art.127 şi 128 din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; plângerile formulate împotriva încheierilor prin care s-a dispus descărcarea de gestiune de către completele constituite în acest scop; soluţionarea rapoartelor de venituri şi cheltuieli întocmite de mandatarii financiari ai partidelor politice şi candidaţilor independenţi în campaniile electorale conform Legii nr. 43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Vă rog să-mi permiteţi să trec peste o parte din capitole, aşa încât voi prezenta analizarea situaţiei în care unii membri din conducerea Curţii de Conturi se constituie în instanţe şi judecă litigiile financiare. În executarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse de art.140 alin.(1) şi art.155 alin.(6), a fost adoptată de către Guvern Ordonanţa de urgenţă nr.117 din 24 octombrie 2003, aprobată prin Legea nr.49 din 23 martie 2004. Cauzele aflate în curs de judecată la instanţele Curţii de Conturi au fost preluate de tribunale, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ. Totodată, judecătorii financiari ai Colegiilor jurisdicţionale au fost preluaţi de instanţele judecătoreşti care au preluat şi cauzele colegiilor din care aceştia făceau parte. Ca urmare a acestor dispoziţii, activitatea colegiilor jurisdicţionale a încetat atât de fapt cât şi de drept ca urmare a faptului că atât activitatea, cât şi persoanele ce desfăşurau aceste activităţi au fost preluate de instanţele judecătoreşti. În acest mod, dispoziţiile legale ce reglementau activitatea colegiilor jurisdicţionale ale Curţii au devenit caduce. Cele două acte normative nu cuprind nici un fel de dispoziţii privitoare la consilierii de conturi ce şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei jurisdicţionale. Aceşti consilieri de conturi, dacă s-ar fi respectat regula instituită de cele două acte normative, Ordonanţa nr.117/2003, Legea nr.49/2004, ar fi trebuit să fie preluaţi de către Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau cel puţin legea să fi creat în favoarea acestora posibilitatea de a opta pentru trecerea la această instanţă. Legiuitorul însă nu a adoptat această soluţie, astfel încât consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale au intrat sub incidenţa dispoziţiilor art.155 alin.(5) din Constituţie, conform căreia consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Ca atare, consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale au trebuit să-şi continue activitatea până la expirarea mandatului pentru care au fost numiţi. Cum prin mandatul prin care au fost numiţi de Parlament, Hotărârea nr.3 din 14 februarie 2002, consilierii de conturi aflaţi în funcţie la Secţia jurisdicţională la data intrării în vigoare a dispoziţiilor constituţionale modificate şi a actelor normative de aplicarea dispoziţiilor constituţionale, această instituţie a prevăzut în mod expres numirea lor ca consilieri de conturi la Secţia jurisdicţională, continuarea activităţii la care face referire art.155 alin.(5) din Constituţie viza Secţia jurisdicţională. În consecinţă, Secţia jurisdicţională nu a fost desfiinţată ca urmare a situaţiei mai sus prezentate, ci aceasta îşi continuă activitatea prin intermediul consilierilor de conturi numiţi ca făcând parte din ea, numiţi, aşadar, de către Parlamentul României. Nu s-ar putea susţine că există o similitudine între situaţia colegiilor jurisdicţionale şi situaţia Secţiei jurisdicţionale, atâta timp cât colegiile jurisdicţionale nu numai că şi-au încetat de facto activitatea, dar tot personalul lor a fost preluat de instanţele judecătoreşti ordinare, astfel că dispoziţiile cu privire la organizarea şi funcţionarea lor şi-au încetat prin căderea în desuetudine valabilitatea. Nu s-ar putea susţine nici că prin adoptarea celor două acte normative de punere în aplicare a dispoziţiilor art.140 alin.(1) din Constituţie, mandatele consilierilor de conturi de la Curtea de Conturi a României ar fi încetat, atâta timp cât prin dispoziţiile art.155 alin.(5) se prevede continuarea activităţii consilierilor de conturi numiţi de Parlament, până la expirarea mandatului, fără a se face distincţie după cum aceştia au fost numiţi la Secţia jurisdicţională sau la Secţia de control financiar ulterior. Consilierii de conturi nu au soluţionat litigii financiare, întrucât aceste litigii au fost preluate spre soluţionare de instanţele judecătoreşti ordinare, potrivit Ordonanţei Guvernului nr.117/2003 aprobată prin Legea nr.49/2004. Prezentarea modului în care membrii din conducerea Curţii de Conturi se substituie ca magistraţi: în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale au soluţionat numai acele cauze ce nu au avut natură de litigii şi care nu au luat naştere ca urmare a activităţii desfăşurate de Curtea de Conturi. Natura activităţii desfăşurate de consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale este una administrativ-jurisdicţională. Ca atare, în exercitarea acestei activităţi, consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale nu s-au substituit ca magistraţi şi au desfăşurat o activitate dată de lege în competenţa lor. Concluzia generată de acest text de lege ar fi că activitatea desfăşurată de consilierul de conturi al Secţiei jurisdicţionale este considerată ca fiind vechime în funcţia de judecător. Legalitatea însuşirii de către conducerea Curţii de Conturi a sumelor de bani sub forma sporurilor de magistraţi şi a celorlalte avantaje de care aceştia au beneficiat. Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Secţiei jurisdicţionale, consilierii de conturi ai acestei secţii au beneficiat de o majorare a indemnizaţiei lunare în raport cu vechimea efectivă în funcţia de magistrat sau de personal asimilat magistraţilor, potrivit prevederilor art.4 din Ordonanţa nr.177/2002 şi apoi în baza art.4 alin.(1) din Ordonanţa nr.27/2006. Astfel, în baza art.4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, începând cu data de 1 ianuarie 2003, consilierii de conturi Bomboş Sever Gabriel, Popescu Mihai, Popescu Mircea Vasile şi Dan Drosu Şaguna au beneficiat de o majorare a indemnizaţiei lunare calculate în raport cu vechimea efectivă în funcţia de magistrat sau de personal asimilat magistraţilor prevăzute la art.42, 44 din Legea nr.94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Ordinelor nr.19, 20 şi 22 din ianuarie 2003, emise de preşedintele Curţii de Conturi a României. Ulterior, la 6 iunie 2007, s-au emis Ordinele nr.284, 283, 285 şi 282, în baza cărora consilierilor de conturi mai sus menţionaţi, la care se adaugă şi Stănciulescu Liviu, li s-a stabilit o majorare de indemnizaţie lunară în conformitate cu prevederile art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.27/2006. Aş vrea să mai scurtez materialul. Trebuie să reţinem totuşi, ca să aveţi imaginea acestor sporuri şi indemnizaţii, că prin Sentinţa civilă nr.712 din 30 ianuarie 2008, irevocabilă, a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a - Conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosar, s-a stabilit că, consilierii mai sus menţionaţi beneficiază şi de majorarea indemnizaţiei de încadrare conform art.4 din Ordonanţa 27/2006 în perioada 1 aprilie 2006-30 aprilie 2007. Concluzia este că aceste drepturi băneşti au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Şi permiteţi-mi să dau citire concluziilor care se întind pe o pagină şi jumătate. Din analiza documentelor puse la dispoziţie de către Curtea de Conturi şi în urma audierilor ce au avut loc la Comisia parlamentară de anchetă privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curţii de Conturi, au rezultat următoarele: 1. având în vedere teza finală a alin.(1) al art.140 din Constituţia României, potrivit căreia instanţele judecătoreşti preiau spre soluţionare litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi, rezultă că pentru preluarea spre judecată a cauzelor aflate în competenţa instanţelor Curţii de Conturi, acestea trebuie să îndeplinească două condiţii, respectiv, să aibă caracterul unor litigii, iar aceste litigii să rezulte din activitatea Curţii de Conturi. Din analiză rezultă că toate cauzele ce au făcut obiectul activităţii practice a Secţiei jurisdicţionale nu au îndeplinit aceste două condiţii. De asemenea, nu există în textele de lege nicio reglementare care să prevadă în mod expres preluarea competenţei Secţiei jurisdicţionale de către o instanţă judecătorească precis determinată. 2. Consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unei secţii a Curţii de Conturi care a continuat să funcţioneze, care şi-a exercitat în mod legal atribuţiile de instanţă administrativ-jurisdicţională şi care de la data trecerii litigiilor în competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare, nu a mai judecat niciun litigiu financiar. 3. Natura activităţii desfăşurate de consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale este una administrativ-jurisdicţională şi activitatea desfăşurată de consilierul de conturi al Secţiei jurisdicţionale este considerată ca fiind vechime în funcţia de judecător. 4. Prin adoptarea de către consilierii de conturi ai Secţiei jurisdicţionale a unor hotărâri prin care s-au soluţionat cauzele rămase în competenţa acestui organism s-a urmărit în mod direct şi nemijlocit îmbunătăţirea activităţii Curţii de Conturi în ansamblul ei, prin preîntâmpinarea atacării în justiţie a unor acte administrative. 5. Conducerea Curţii de Conturi şi consilierii de conturi din cadrul Secţiei jurisdicţionale beneficiază în mod legal de sporul de magistrat, astfel cum este reglementat în prezent de art.4 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu atât mai mult cu cât aceste drepturi băneşti au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş vrea să vă informez că raportul, dintr-un număr de 9 deputaţi, a fost semnat de 7 deputaţi, 2 dintre colegii noştri au făcut un raport suplimentar separat, nedorind să-şi însuşească raportul pe care majoritatea membrilor comisiei l-au întocmit. Prin urmare, eu solicit plenului Camerei Deputaţilor aprobarea acestui raport. Vă mulţumesc.
|