Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.56/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2004

5. Informare privind depunerea moţiunii simple semnate de 72 deputaţi ai Grupului parlamentar al P.R.M.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Da, domnule Bolcaş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Procedura solicitată este în conformitate cu 148 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Un grup de 72 de parlamentari ai Partidului România Mare depune moţiunea simplă "Mafia petrolului, vinovată pentru explozia preţurilor la alimente, transporturi, alte servicii şi utilităţi publice". O depunem domnului preşedinte, spre cele legale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă dojenesc puţin că m-aţi păcălit. Procedurile se invocă la legea respectivă care se dezbate.

În mod corect, grupul pe care cu onoare îl reprezentaţi trebuia să aştepte terminarea dezbaterilor la această lege şi să invoce momentul de procedură care nu are nici o legătură cu cooperaţia, ci cu ce aţi spus dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte, în viaţa mea nu am reuşit să păcălesc pe nimeni, indiferent de sex, dar, de data aceasta, depunerea unei moţiuni este un act de procedură care poate să fie invocat oricând. Este, într-adevăr, o nepoliteţe şi atâta tot, nu încălcarea Regulamentului faptul că v-am întrerupt dar, peste 5 minute exact, se termină timpul alocat acestei şedinţe şi nu mi-aţi mai fi dat cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Deşi eraţi prezent în Comitetul ordinii de zi, am zis că joi dezbatem Legea cooperaţiei, nu am zis până când. Dacă dumneavoastră ne luaţi timpul cu tot felul de proceduri în afara acestei legi... Ajutaţi-ne să ne încadrăm în termen!