Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.62/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2008
| ................................................ | |
|
|
Stimaţi colegi, La pct. 5 de pe ordinea de zi avem o problemă importantă şi delicată şi complicată: solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la formularea de către Camera Deputaţilor a cererii de urmărire penală a domnului deputat Miron Mitrea şi la pct. 6 a domnului deputat Adrian Năstase. În Biroul permanent noi am evocat cele două probleme şi plecând de la premisa că nu am mai avut în practica noastră asemenea solicitări, nu am stabilit în Biroul permanent o anume procedură şi atunci, v-aş propune să discutăm în primul rând cele două cazuri separat, cum este firesc, sunt două situaţii - chiar dacă asemănătoare şi chiar dacă cu aceleaşi motivaţii - totuşi, diferite şi sunt doi colegi diferiţi şi solicitarea cererii de începere a urmării penale trebuie să fie individuală. Ambii colegi sunt prezenţi şi atunci v-aş propune ca procedură să se prezinte... Aveţi vreo problemă, domnule Dumitriu? Dacă aveţi, vă invit la microfon. Deci, ca procedură, din partea Comisiei juridice să se prezinte raportul, apoi să dăm cuvântul colegului nostru despre care este vorba în cererea adresată de DNA şi să urmeze dezbateri, în final urmând să ne pronunţăm prin vot; votul este secret, cu bile şi pronunţarea se va face astăzi, în condiţiile în care vom avea cvorumul necesar. Sunteţi de acord cu această procedură? Nu sunt obiecţiuni, dar? Mulţumesc. În ceea ce priveşte solicitarea cu privire la domnul deputat Miron Mitrea, dau cuvântul domnului vicepreşedinte Florin Iordache, cel însărcinat de comisie să prezinte raportul. Aveţi cuvântul, domnule vicepreşedinte. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi prezenta o sinteză a raportului, pentru că au avut ocazia colegii să primească raportul şi să-l dezbată. Raport asupra solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, adresată Camerei Deputaţilor în vederea formulării cererii de urmărire penală a domnului deputat Miron Tudor Mitrea, fost ministru al transporturilor. În conformitate cu prevederile art.155 şi 193 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată prin Adresa nr.1/802 a Biroului permanent, înregistrată la nr. 31393/23 aprilie 2008, cu exprimarea unui punct de vedere referitor la procedura de urmat cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, adresată Camerei Deputaţilor în vederea formulării cererii de urmărire penală a domnului deputat Miron Tudor Mitrea, fost ministru al transporturilor. În şedinţa din 5 mai 2008, Biroul permanent, pe baza procedurii propuse de preşedintele Comisiei juridice, a fost de acord cu înfiinţarea unui grup de raportori în cadrul Comisiei juridice, format din şapte deputaţi, câte unul din partea fiecărui grup parlamentar, care să studieze dosarul în cauză şi să întocmească un referat pe care să-l supună plenului Comisiei juridice. Cei şapte raportori, în mai multe şedinţe, au analizat dosarele, au înaintat Comisiei juridice un referat cu punctele de vedere şi aş preciza că raportorii şi-au început lucrările verificând legalitatea actelor sesizării şi s-a constatat că, în aplicarea art.109 alin.(2) Teza I din Constituţie, ministerul public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor şi Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi a foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite. Noi am constat că sesizarea Camerei Deputaţilor a venit din partea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi nu din partea procurorului general, Laura Codruţa Kovesi. Raportorii au urmărit modul în care îndeplinirea actelor de procedură a prezentat sau nu încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. S-a constatat că nu există vreo împrejurare de asemenea natură, care fie semnalată, cu speciala menţiune că, în cazul celor două interceptări telefonice, există autorizarea organului competent. În continuare, raportorii au comparat cuprinsul sesizării cu materialul de verificări premergătoare, înaintate de Parchet. Din acest punct de vedere s-a constatat un autodenunţ, care constituie fila 1 din volumul I; există declaraţiile domnului Miron Tudor Mitrea, declaraţii de martor şi procese verbale de ridicare de documente în volumul I. În volumul II sunt acte de vânzare-cumpărare privind imobilului din Pipera, strada Erou Nicolae Iancu nr. 37. Există, de asemenea, documentaţiile tehnice privind lucrările efectuate la aceste imobile de către S.C. Conimpuls S.A. Bacău, S.C. Vertcon S.A. Bacău şi S.C. Regal Glass S.R.L. Bacău. În volumul III sunt acte contabile provenite de la cele trei firme, respectiv facturi, dispoziţii de şantier privind lucrările la imobilul în discuţie. În volumul IV există ordonanţa procurorului pentru efectuarea expertizelor tehnice şi contabile. De asemenea, au fost studiate obiectivele expertizei, obiecţiunile privind aceste expertize. În volumul V au fost studiate expertizele întocmite de către experţii tehnici numiţi în cauză şi concluziile acestor expertize. În volumul VI se regăsesc obiecţiunile la raportul de expertize formulate de învinuiţi, precum şi răspunsul experţilor. Volumul VII cuprinde rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 07.02.2006, rezoluţie infirmată ulterior, declaraţiile domnului Miron Tudor Mitrea, procese-verbale de confruntare între Miron Tudor Mitrea şi Sergiu Sechelariu, rezoluţiile de începere a urmării penale pentru alţi învinuiţi, procese-verbale de ascultare a convorbirilor telefonice ale altor persoane decât domnul deputat. Structura dosarelor este astfel prezentată: declaraţii şi confruntări 370 de file; acte privind proprietatea şi construcţia, procese verbale de ridicare 110 file; acte financiare şi contabile 444 de file; acte privind expertiza în cauză 1024 de file; acte privind situaţia profesională a doamnei Irina Paula Jianu 38 de file; acte privind situaţia profesională 14 file; rechizitoriul inculpatului Popescu Nicolae 60 de file; înscrisuri 27 de file. În urma dezbaterilor, cei şapte raportori, reprezentând cele şapte grupuri parlamentare, au prezentat punctele de vedere care sunt prezentate în raport. După analiza punctelor de vedere exprimate de membrii comisiilor, s-a trecut la procedura de vot prin bile. Din cei 28 de membri ai comisiei, au fost prezenţi la dezbateri 22 de deputaţi. În urma exprimării votului, prezentul raport a fost aprobat cu majoritate de voturi, 19 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi un vot neexprimat, al domnului deputat Eugen Nicolicea. Faţă de cele prezentate mai sus, în situaţia în care plenul Camerei Deputaţilor va decide să ceară urmărirea penală a domnului deputat Miron Tudor Mitrea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi supune plenului Camerei Deputaţilor cererea de urmărire penală a domnului deputat Miron Tudor Mitrea pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 49/P/2006 şi propunem plenului şi un format de cerere pe care o aveţi anexată în raportul Comisiei juridice. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Cum am precizat de la început, ar urma ca domnul deputat Miron Mitrea, dacă doreşte, să intervină şi să să-şi prezinte punctul său de vedere cu privire la cererea pe care a adresat-o Direcţia Naţională Anticorupţie. Aveţi cuvântul, domnule Mitrea. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Nu am de gând să comentez nici raportul, nici cererea DNA-ului. Am trecut prin trei ani şi jumătate de care o să discutăm altă dată, după ce trecem de această perioadă, o chestiune care cred că pentru marea majoritate a fost extrem de evidentă. Totuşi, singura soluţie ca lucrurile să se încheie, deşi nu am încredere că lucrurile se vor desfăşura normal în perioada imediat următoare, singura soluţie este ca votul dumneavoastră să fie pentru continuarea anchetei de către DNA. O face de trei şi jumătate, vă rog să votaţi pentru. Îmi doresc să ajung în faţa Justiţiei, să închid acolo acest abuz evident al DNA-ului, care a fost făcut în aceşti trei ani şi jumătate. Deci vă rog să votaţi pentru. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă dintre dumneavoastră, din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Rădulescu, din partea Grupului Partidului Democrat-Liberal. |
|
|
Stimaţi colegi, Această escală politică a unui parcurs judiciar nu este cea mai bine-venită. Aş face o raportare, ca să fie o abordare şi dintr-un alt punct de vedere, fiindcă întotdeauna abordările au fost pe dezbaterea internă; v-aş arăta cum vede lucrurile şi Uniunea Europeană în această privinţă a unui parcurs al Justiţiei, care nu trebuie să fie întrerupt prin modalităţi politice. Doctrina şi practica constituţională a statelor Uniunii Europene şi ale lumii sunt în sensul că nicio procedură penală nu poate fi întreruptă de măsuri administrative sau politice, mai ales în cazul în care finalizarea procedurii poate să aibă efecte. În cazul procedurilor penale, efectul ar fi că cel în cauză să fie trimis în judecată şi apoi condamnat, iar în cazul procedurilor electorale (dacă luăm o altă chestiune, care ar putea fi o altă procedură care ar putea fi întreruptă) cel în cauză să fie ales. Ca urmare, dacă s-ar aplica Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008 în cazul domnului Adrian Năstase, de exemplu, Camera Deputaţilor ar trebui să solicite începerea urmăririi penale de către Parchet şi astfel asupra faptelor reţinute în sarcina sa să se pronunţe organele competente de urmărire penală şi nicidecum Camera Deputaţilor, care oricum nu are atribuţii judiciare. Am dat un exemplu, alt exemplu decât cel în cauză aici, fiindcă le vom discuta pe amândouă. Sigur că s-a creat o anumită abordare a textului constituţional prin decizia Curţii Constituţionale. Părerea noastră este că textul constituţional se referă la o etapă în Parlament care să fie strict formală şi să nu reprezinte un filtru sau, cu atât mai rău, o piedică în desfăşurarea procedurii judiciare şi de administrare a actului de justiţie. La vremea respectivă, în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, când se vorbea de a se face publice toate acele mii de pagini dintr-un dosar sau dintr-altul, am spus că trebuie ca această facere publică a substanţei din dosarele respective să fie cât mai redusă, pentru a nu exista după aceea suspiciunea, să nu planeze suspiciunea că este influenţat actul de justiţie prin aflarea de către toată lumea, inclusiv de către cel împricinat, a tuturor amănuntelor aflate în dosarele respective. Şi iată că, în ultimele zile, se inflamează din nou, pe această temă, opinia publică prin faptul că pe site-ul Camerei au apărut nişte elemente care sunt socotite de către procurorul general ca nepublice şi socotite de către Consiliul Suprem al Magistraturii ca publice, în timp ce toată lumea ştim că există abordarea nepublică a caracterului acestor acte din decursul urmăririi penale. Una peste alta, dacă tot s-a ajuns aici, la Camera Deputaţilor, la forumul politic cu această chestiune, noi socotim că escala aceasta trebuie parcursă cât mai repede şi după aceea să se ajungă să se reia parcursul normal, firesc, ca pentru orice alt cetăţean, al actului de justiţie În cele din urmă, nu putem noi niciodată, indiferent cât de multă putere am avea, puterea aceasta de a judeca asupra altora nu o avem, asta trebuie să fie putea exclusivă a instanţei de judecată şi pentru aceasta trebuie să existe parcurse procedurile preliminare, care trebuie începute. De aceea, eu cred că cererea de către Camera Deputaţilor a începerii urmăririi penale este un act necesar, pe care, iată, şi-l poate dori şi cel care este în cauză, pentru ca în final să fie administrată justiţia aşa cum trebuie şi să nu existe prezumţii că nu persoana respectivă este vinovată şi eventual, prin neînceperea urmării, această prezumţie, acest semn de întrebare îngroşat, să persiste întotdeauna asupra unei persoane. Tot justiţia, tot instanţa sunt cele care pot definitiv să se pronunţe asupra unor astfel de cazuri. De aceea, noi vom vota pentru începerea urmăririi. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cristian Dumitrescu, domnul Bolcaş şi domnul Florin Iordache. |
|
|
Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Nu aş fi făcut această intervenţie pentru că înainte a fost făcută o intervenţie de natură politică şi nu cred că trebuie să intrăm pe o dispută de natură politică; o să fac o intervenţie de natură juridică în calitate de jurist, în calitate de membru al Comisiei juridice şi din perspectiva unei calităţi pe care am avut-o ca şi parlamentar european, de prim vicepreşedinte al Comisiei juridice din Parlamentul European. Deci vorbesc ca şi cineva care vorbeşte de la faţa locului. Vreau să vă spun, domnule coleg şi domnilor colegi, că în Parlamentul European - şi am avut această şansă excepţională - în Comisia juridică am discutat de nenumărate ori problema legată de imunitate. Deci acolo lucrurile se văd foarte clar: există imunitate pentru parlamentarii europeni; deci nu este vorba de o intervenţie în actul de justiţie, pentru că nu este vorba de asta, este vorba despre imunitate. Or, aici se face o foarte mare confuzie. În primul rând, vreau să spun şi să subliniez încă o dată că nu este vorba despre o protecţie a parlamentarului, pentru că pentru noi, aşa cum prevede actuala Constituţie modificată, este foarte clar prevăzut în ce situaţii este vorba de o anumită imunitate. Aici suntem într-un caz cu totul special, al unei legi speciale, care priveşte activitatea parlamentarilor care au fost miniştri şi aici există un regim special. Din această perspectivă, Parlamentul nu este chemat să judece pe nimeni; noi nu putem să judecăm pe nimeni, nicăieri, nici în spiritul Constituţiei, nici în spiritul legilor care au fost adoptate în legătură cu răspunderea ministerială şi în legătură cu aceste aspecte nu se vorbeşte despre a judeca. Noi nu putem să judecăm aici decât o solicitare şi să vorbim despre o oportunitate în legătură cu această solicitare. Deci invocarea, în opinia mea, poate din neştiinţă mai degrabă, decât din rea voinţă, a prevederilor Dreptului european şi a Parlamentului European în acest context şi în această idee de a se interveni în actul de justiţie sigur că sunt inoportune şi nu sunt corecte. În ceea ce priveşte însă fondul problemei, lucrurile sunt foarte clare. Noi, ca şi Comisie juridică, ca jurişti şi noi mai departe, ca parlamentari, ne referim la un text de lege care face raportare nu în ceea ce priveşte conţinutul juridic respectiv, ci pur şi simplu asupra ideii de oportunitate. Nu vrem să creăm aceste confuzii, ca să nu înţeleagă cetăţeanul că noi putem să judecăm. Noi nu judecăm, domnule coleg Rădulescu, noi aici facem o apreciere asupra oportunităţii, iar în cadrul oportunităţii eu am dreptul să fac acest lucru când este vorba despre un act unilateral, este vorba despre instituţii care lucrează nu în folosul cetăţeanului, ci în folosul unor grupuri de persoane şi împotriva unor interese care sunt, de fapt, cele care sunt legate direct, dacă vreţi, de apărarea Justiţiei, nu de folosirea Justiţiei ca un instrument politic. Pentru că până la urmă asta o să judecăm şi pe asta o să votăm noi mâine, domnilor colegi. Este Justiţia folosită ca un instrument politic? Şi asupra acestui lucru va trebui să ne dăm un vot, indiferent dacă un coleg de-al nostru a avut o anumită poziţie de la această tribună ş.a.m.d. Noi, văzând ce se întâmplă în aceste dosare, dându-ne seama de telejustiţia care se întâmplă în România, trebuie să ne pronunţăm şi suntem organul politic suprem în această ţară şi avem acest drept. |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Bolcaş, se pregăteşte domnul deputat Iordache şi urmează domnul Ujeniuc, care s-a înscris şi dumnealui între timp. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, O să-mi permiteţi să fiu direct şi să fac aprecieri fără ocolişuri, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în prezenţa unei premiere în procedurile parlamentare, pe care trebuie s-o privim cu toată seriozitatea şi s-o analizăm de la rădăcinile ei. Sunt absolut de acord cu ceea ce a concluzionat domnul deputat Rădulescu, în sensul că ne aflăm în prezenţa unei legi discriminatorii. Ne aflăm în prezenţa unei legi care creează privilegii nemeritate şi neacordate de Constituţie. Ne aflăm în prezenţa unei legi care, cu acest scop, neconstituţional, are o construcţie juridică proastă. Mă refer la Legea răspunderii ministeriale nr.115/1999, formulată de domnul ministru al justiţiei de atunci, Valeriu Stoica, pentru a crea privilegii şi protecţie Guvernului din care făcea parte, alături de atunci ministrul transporturilor, Traian Băsescu. Asta avem noi în dezbateri astăzi. Şi dacă legea este proastă, lor şi intereselor lor li se datorează acest lucru. E punctul de la care trebuie să plecăm. Dar legea există şi trebuie să o aplicăm. Cum trebuie să o aplicăm rezultă nu numai din textul ei, care am spus că nu este perfect din punct de vedere juridic - folosesc un eufemism acum, ci şi din expunerea de motive a legii. Dacă cineva din acest celebru DNA ar fi binevoit să citească această expunere de motive, ar fi văzut că acolo scrie clar când se trimite spre aprobare preşedintelui României şi când se trimite Camerei Deputaţilor sau Senatului. Curtea Constituţională nu a făcut decât să repete ceea ce scrie în expunerea de motive a legii şi ceea ce s-a votat în Parlament atunci. Dar - şi este un fapt incontestabil de la care trebuie să pornim - s-ar părea că intenţia DNA-ului în ambele dosare - şi concluzia este comună - a fost alta. Problemele de care ne-am izbit în această premieră parlamentară au fost multiple. Înainte de a trece la problemele procedurii, trebuie să vă mărturisesc că mi-am fixat - şi sper că şi colegii mei au fost de acord - limitele învestiturii noastre. Prea des s-au făcut speculaţii că Parlamentul se transformă într-un organ judiciar. Prea des s-au făcut speculaţii în legătură cu ideea că Parlamentul analizează probele. Prea des s-au făcut speculaţii în legătură cu sentinţa pe care o poate da Parlamentul obstrucţionând actul de justiţie. Or, limitele acestei învestituri sunt foarte simple. Trebuie privită întreaga acţiune, întreaga cauză cu ochi de jurist, dacă se poate cu ochi atent de jurist. Dar concluzia trebuie să fie desprinsă de judecarea probatoriilor şi ea să reprezinte numai o expresie a înţelegerii dacă o atare solicitare este sau nu - nu aşa cum s-a spus, oportună, pentru că oportunitatea eu cred că este altceva - folosită ca o armă politică îndreptată împotriva unor adversari politici, pentru că Parlamentul are datoria să nu permită acest lucru şi Parlamentul are dreptul să nu permită acest lucru. În ceea ce priveşte situaţia domnului deputat Miron Mitrea - şi o să vedeţi că nu voi folosi situaţii şi nu voi folosi nume aici, tocmai pentru a demonstra că nu sunt judecătorul care apreciază probele, ci sunt numai parlamentarul care vă împărtăşeşte relevanţa acestor probe - se porneşte de la un autodenunţ. În filosofia dreptului penal, autodenunţul este un act care totdeauna impune imediat cercetarea. Cu o condiţie: să se afle sub semnul seriozităţii. Acest semn al seriozităţii se decelează din referirea la fapte concrete, la aspecte concrete, la atribuţii de serviciu concrete, în cazul luării de mită, despre care se poate face vorbire, la acte care pot să facă obiectul infracţiunii de fals. Autodenunţul, din acest punct de vedere, întruneşte aceste condiţii. Este interesant de reţinut modul în care a fost sesizată Camera Deputaţilor. Este interesant de reţinut sub două aspecte. Categoric, sesizarea sub semnătura procurorului şef al DNA-ului este neconstituţională, împotriva textului Constituţiei, împotriva textelor legilor organice ale organelor judiciare, împotriva Deciziei Curţii Constituţionale şi împotriva unor practici normale. Sesizarea trebuia făcută numai de către procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima relevanţă - faptul că în Camera Deputaţilor, în Comisia juridică a existat voinţa, a existat dorinţa de a nu se aprecia formal un asemenea moment - adresa făcută procurorului general, răspunsul destul de echivoc, dar care poate să fie apreciat ca o însuşire a sesizării făcute de procurorul şef al DNA. Deci, am dorit să soluţionăm acest caz. Şi dacă acest caz a zăcut până acum, nu este din cauza Camerei Deputaţilor, care ar fi constituit o frână, ci este din cauza activităţii DNA-ului. Dar aceasta o voi analiza în luarea de cuvânt în ceea ce priveşte a doua sesizare. Am trecut peste acest moment, am demonstrat voinţa noastră de a soluţiona cazul, dar nu putem să nu remarcăm disfuncţionalităţile care există la nivelul Ministerului Public. Este adevărat că, pe parcursul desfăşurării unor cercetări pe care le pot numi cu îngăduinţă procedurală "cercetări prealabile", au fost respectate de principiu drepturile procesuale ale celui cercetat. Nu este mai puţin adevărat însă că modul în care s-a derulat o asemenea cercetare, să-i spunem "prealabilă", deşi a fost cercetare de-a binelea, corelat, coroborat cu alte evenimente din aceeaşi perioadă poate să ducă la concluzia unor intenţii de natură politică. Dar aceasta spun: sunt apărările pe care trebuie să şi le facă cel cercetat ca urmare a acordului nostru în faţa organelor judiciare. Ţinând seamă şi de poziţia avută de colegul nostru, domnul deputat Miron Mitrea, am ajuns la concluzia că trebuie să votăm cercetarea penală în această cauză, pentru ca ea să se clarifice o dată pentru totdeauna, în ciuda impedimentelor pe care ni le pune legea discriminatorie Valeriu Stoica. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Florin Iordache. Se pregăteşte domnul deputat Ujeniuc. I-aş ruga pe ceilalţi colegi care doresc să intervină, o văd pe doamna Anca Petrescu că doreşte, îi aşteptăm şi pe ceilalţi, dacă sunt doritori să intervină în această dezbatere. Aveţi cuvântul, domnule Iordache. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Punctul meu de vedere va fi diferit de ceea ce s-a spus până acum. Nu întâmplător am spus că punctele de vedere vor fi prezentate de fiecare reprezentant al grupurilor parlamentare. Punctul nostru de vedere este că în niciun caz nu se justifică începerea urmăririi penale. Şi vă voi spune de ce. S-a spus în ultimele zile şi a fost inflamată opinia publică pe anumite considerente, că ar fi fost făcute publice părţi componente sau chiar dosare la care eu am făcut referire. Vreau să vă spun, stimaţi colegi, cu excepţia celor şapte membri raportori, nimeni, nici măcar domnul Miron Tudor Mitrea, nu a avut acces la dosarele pe care le-a înaintat DNA-ul. Dumnealui a avut acces în momentul în care a fost audiat în plenul Comisiei juridice numai la referatul pe care l-a înaintat DNA-ul. Punctul meu de vedere este că dumneavoastră, pentru a putea vota mâine, când veţi vota cu bile, era normal ca, pe lângă referatul şi raportul Comisiei juridice, să aveţi cunoştinţă de referatul pe care l-a înaintat DNA-ul. Eu cred - şi am spus - în continuare că asistăm la un dosar politic, asistăm la o încercare a DNA-ului de subordonare a Parlamentului, asistăm în continuare la incompetenţă din partea domnului Daniel Morar, asistăm în continuare la insubordonare, pentru că este anormal ca un set de dosare să se plimbe la Preşedinţie, să se plimbe la Parlament, şi procurorul general al României să nu aibă cunoştinţă şi să aibă cunoştinţă numai la sesizarea pe care am făcut-o noi. Asistăm în continuare, pentru că am dat citire la faptul că se precizează în referat că a fost angajată şi promovată Irina Jianu şi, din declaraţiile martorilor, pentru că eu am avut acces la dosar, tocmai că martorii declară contrariul - deci, în niciun caz nu a avut nicio implicare domnul ministru de atunci, Miron Tudor Mitrea, la angajarea şi la promovarea doamnei Irina Jianu, asistăm la o mită inexistentă, pentru că dumneaei a fost angajată în ianuarie, casa a fost cumpărată în martie şi s-a început renovarea în mai, deci în niciun caz elementele constitutive ale mitei nu există. Asistăm în continuare la un dosar politic exploatat mediatic, pentru că a început campania electorală şi trebuia să se facă campanie electorală cu sprijinul DNA-ului. Am asistat în ultimii patru ani de zile, de când a fost numit şi adus de la Cluj Daniel Morar, şi ştim cum a fost adus de doamna Monica Macovei, să subordoneze Parlamentul şi să facă justiţie întâi la televizor, şi toţi actorii importanţi erau chemaţi întâi la DNA, li se prezentau aşa-zisele probe, pentru că dădea bine pe sticlă. Şi, în niciun caz, din punctul nostru de vedere, nu se justifică începerea urmăririi penale. Am spus-o şi o susţin în continuare: este incompetenţă, este rea-voinţă, este un abuz, este, dacă vreţi, o încercare de a subordona Parlamentul intereselor unui singur om. Şi dumneavoastră ştiţi că DNA-ul a fost şi răspunde în continuare la o singură comandă politică. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Ujeniuc. Se pregăteşte doamna deputat Anca Petrescu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să încep prin a vă spune că la începutul declaratei lupte anticorupţie căzusem într-o admiraţie faţă de acest demers declamat de cei care, chipurile, se erijau în iniţiatorii unei asemenea lupte. Dacă pe parcurs am încercat percepţii diferite cu privire la modul în care se desfăşoară această luptă anticorupţie, în ultima vreme şi mai cu seamă de când am fost numit din partea Grupului Partidului Naţional Liberal pentru a face parte din subcomisia Comisiei juridice pentru cercetarea, studierea celor două dosare, al lui Miron Mitrea şi al lui Adrian Năstase, vă mărturisesc că am ajuns foarte repede şi mai precis la concluzia că într-adevăr se luptă al dracului de bine cu corupţia, dar numai pe sticlă, numai la televizor. Pentru că, fără să intru în amănunte, ştiu că ar fi plictisitor orice expozeu mai îndelungat, fie de specialitate, fie cu privire la consideraţii de ordin propriu, v-ar plictisi, şi atunci mă abţin şi mă rezum numai la a vă spune că, după o viaţă de profesie numai juridică, numai în penal, cei 38 de ani îmi dau dreptul să trec direct la o concluzie şi să vă spun aşa: nu există profesionalism în cele două dosare, mă refer acum cu precădere la dosarul lui Miron Mitrea, nu există nicio garanţie că dosarele penale în România încap pe mâna unor profesionişti. Iar felul demonstrativ în care DNA-ul înţelege să-şi facă treaba, o spun cu toată răspunderea, mă face să mă întreb tot mai vârtos ce se întâmplă, ce rol are acest organism în România. În sfârşit, referitor la dosarul domnului deputat Mitrea, eu vă spun, trec la un sentiment de simpatie făţişă pentru domnul Miron Mitrea, pentru curajul, pentru poziţia pe care a adoptat-o astăzi, pentru că ne-a scutit pe noi de îndelungi comentarii şi dezbateri care să configureze un punct de vedere sau altul. Întâmplător sunt unul dintre aceia care îi voi respecta opţiunea fără rezerve, pentru că am dezavuat întotdeauna abaterea de la principiul constituţional că oamenii sunt egali în faţa legii şi că o lege a responsabilităţii ministeriale ne-ar putea despărţi în buni şi răi, în unii care putem fi cercetaţi sau urmăriţi penal numai cu acordul unei puteri oarecare, cum ar fi Camera Deputaţilor sau preşedintele României. Spuneam că e salutară poziţia domnului deputat Mitrea şi eu personal îl felicit pentru curajul pe care l-a avut exprimându-şi astăzi poziţia dar, la fel ca şi în Comisia juridică, spre auzul dumneavoastră, vreau să îmi exprim un gând pe care l-am exprimat, cum spuneam, şi atunci, că este foarte riscant - şi aici îl felicit pentru curajul dumnealui, că a avut curajul să zică: "Domnule, vreau să dispară din jurul meu nebuloasa şi să mergem pe făgaşul normal". Poziţia mi se pare foarte corectă, dar aceasta într-o stare de normalitate, dacă ai de a face cu profesionişti, cu organe care îşi văd de treaba lor şi nu stau cu urechea la mai ştiu eu ce telefon sau la cine ştie ce intervenţie din partea unora care le defineşte, le stabileşte soarta. Eu, personal, fără să argumentez, spun doar atât, studiind cu foarte mare atenţie dosarul Mitrea Miron, afirm cu toată responsabilitatea că procurorul de caz îi este vădit ostil. Deci, nici pe departe... Vă spun, eu nu aveam..., simpatia mi s-a creat acum, de curând, de când îi văd poziţia domnului Mitrea. Pot să spun că înainte nu stăteau lucrurile chiar aşa. Deci, ostilitatea procurorului de caz pentru mine, care am 38 de ani de experienţă în domeniu, este vădită şi de aceea îi admir curajul încă o dată, pentru că se expune unui risc, îşi asumă un risc. Este firesc să vrei să te judece o instanţă imparţială dar, iată, cred că dânsul cunoaşte dosarul la fel de bine ca şi mine, cunoaşte actele şi cred că i-a fost uşor să desprindă ceea ce eu am văzut ca un neutru, că există o adversitate făţişă între cele două părţi, una care se apără, spunând că este nevinovată, şi una care afirmă cu tărie despre cealaltă că este vinovată. Doresc să se înţeleagă un singur lucru, că indiferent de votul nostru în plenul Camerei Deputaţilor, noi, dacă spunem un "da" pentru cererea de urmărire penală, să nu uităm un singur lucru: nu putem şi nu avem dreptul să ne referim la fondul cauzei şi noi trimitem spre urmărirea penală pe cineva care este fără îndoială, se află tot timpul sub protecţia prezumţiei de nevinovăţie. Spunea domnul Bolcaş pe bună dreptate că legea responsabilităţii ministeriale se preface, iată, într-un instrument care privilegiază pe unii şi, culmea, în contra principiilor constituţionale. Da, despre asta s-a vorbit. Eu vreau să închei prin a vă semnala un lucru legat de modul în care s-a sesizat Camera Deputaţilor. Stimaţi colegi, nu e de glumă când un organ al Parchetului, al Ministerului Public, necompetent să adreseze o anume sesizare, îşi permite să o facă ca pe o sfidare a ceea ce înseamnă Curtea Constituţională, Constituţia ţării şi vine cu o semnalare către Camera Deputaţilor ca şi cum nici n-ar exista, cum spuneam, acele decizii ale Curţii Constituţionale şi Constituţia care spune precis că cel îndrituit să sesizeze Camera Deputaţilor pentru a cere urmărirea penală este numai şi numai procurorul general al României, se face că nu ştie! Noi, ca să nu ne acoperim de un formalism excesiv, să nu ne plasăm într-un formalism excesiv, Comisia juridică, prin domnul preşedinte Sergiu Andon, am purtat o corespondenţă extrem de binevoitoare cu procurorul general Codruţa Kővesi şi i-am adresat rugămintea să-şi definească poziţia: solicită să se ceară urmărirea penală pentru numitul Miron Mitrea? Eu vreau să vă citesc cele câteva rânduri care constituie răspunsul doamnei Codruţa Kővesi la solicitarea domnului Sergiu Andon: «La adresa dumneavoastră nr..., vă facem cunoscut că am luat act de conţinutul acesteia (foarte interesant) şi vă rugăm să vă pronunţaţi, potrivit dispoziţiilor legale, asupra solicitării ce a fost înaintată Parlamentului României, Camerei Deputaţilor, de către (îmi vine să spun şi eu ca la Antena 3: "Atenţie, domnule Gâdea!") Direcţia Naţională Anticorupţie» Nu se poate aşa ceva! Ce înţeleg eu şi oricine ia cunoştinţă de asemenea poziţie: că trebuie să catalogăm poziţia procurorului general al României cel puţin şovăielnică; cel puţin şovăielnică. Şi atunci vă invit pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să comparaţi suspecta hotărâre, fermitate a DNA-ului în a demara ceva care să semene a luptă anticorupţie sau să constituie act de luptă contra corupţiei, suspecta hotărâre, după cum spuneam, să o comparaţi cu atitudinea fără îndoială şovăielnică cel puţin, dacă nu nevolnică, a procurorului general care, cunoscându-şi competenţa, singurul fiind competent să solicite Camerei Deputaţilor urmărirea penală, nu o face, deşi este rugat să-şi spună punctul de vedere. O face în termenii pe care i-aţi auzit. Şi atunci, dacă cumva dumneavoastră, luând cunoştinţă de treburile acestea, vă veţi fi întrebat cum este cu lupta aceasta anticorupţie în România, eu spun că din asemenea atitudini, cum este cea a procurorului general Codruţa Kővesi, şi atitudinea DNA-ului care, fără nicio competenţă, o face cu sfidare, o cere sfidând legea, din asemenea atitudini contradictorii în cadrul Ministerului Public ce putem înţelege? Putem înţelege cu adevărat şi precis care este dorinţa de a se lupta contra corupţiei, dacă acolo, în Ministerul Public există asemenea contradicţii făţişe şi absolut de neînţeles. Eu am exprimat punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal în câteva cuvinte în cadrul raportului Comisiei juridice, spunând cu precizie că oricum noi, deputaţii, nu ne putem substitui organului judiciar competent, şi sub acest comandament am spus că bine ar fi, ceea ce a cerut şi domnul Miron Mitrea, să lăsăm lucrurile să meargă pe făgaşul lor, chiar cu riscul acela de care vorbeam, că ne aflăm în faţa unui procuror de caz ostil "clientului" său. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Doamna deputat Anca Petrescu şi apoi domnul deputat Ungureanu. |
|
|
Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau în primul rând să-l felicit şi să-i strâng mâna cu căldură domnului deputat Miron Mitrea. Atitudinea dânsului este demnă şi, aşa cum îl ştiu eu din totdeauna, sigur va avea şi un rezultat pozitiv. S-a spus aici că noi nu judecăm o vină desprinsă din analizarea elementelor probatorii, ci dacă este sau nu folosită justiţia ca o armă politică. Mi se pare că este total greşit. S-a trimis un dosar. Deci, sunt elemente probatorii care au fost supuse Comisiei juridice. Cum putem noi să hotărâm dacă se justifică sau nu începerea urmăririi penale, dacă nu ne uităm şi la elementele probatorii? De unde să ştie Parlamentul dacă este vorba de o armă politică sau o fraudă reală, dacă nu se analizează şi aspectele probatorii? Nu ştiu cum a ajuns Parlamentul în această situaţie absolut incredibilă, ca să se substituie justiţiei. Mă întreb de ce această măsură discriminatorie între ex-miniştri şi cetăţeanul obişnuit. De ce au nevoie ex-miniştrii de plenul Camerei Deputaţilor ca să facă zid între ei şi justiţia în faţa căreia trebuie să răspundă pentru faptele lor? Consider acest pas de trecere prin plenul Camerei ca o obstrucţionare a actului de justiţie. Domnul deputat Miron Mitrea ne-a spus că de trei ani este hărţuit într-o chestiune în care dânsul se consideră nevinovat. Sunt convinsă că va reuşi să meargă până la capăt cu această luptă şi este mai bine să-l lăsăm pe dânsul să hotărască aşa cum consideră de cuviinţă. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat Ungureanu, vă rog să luaţi cuvântul. |
|
|
Stimaţi colegi, Sigur, punctul de vedere politic a fost exprimat de către şeful grupului nostru, al Partidului Democrat-Liberal. Am venit la microfon doar după ce am ascultat câteva dintre expozeurile colegilor mei jurişti, şi numărul anilor de profesie invocaţi de către unii m-a făcut să spun că trebuie să vă atrag atenţia că poate fi o capcană şi poate fi un handicap. Uneori se creează clişee de-a lungul anilor şi asta te poate duce la concluzii greşite. Vom fi într-o situaţie paradoxală dacă domnul deputat Mitrea, colegul nostru, a cerut să înceapă urmărirea penală ca să poată ajunge în faţa judecătorului iar noi, unii sau alţii, vom vota dimpotrivă, vom vedea ce soluţie vom găsi. Am fost raportor din partea Partidului Democrat-Liberal şi am fost singurul, din păcate, care am şi susţinut în ultimul caz, în cazul domnului Năstase, că e nevoie să recomandăm începerea urmăririi penale. Din păcate, o spun pentru că am observat o metamorfoză extraordinară în studiul dosarelor de la domnul Mitrea la domnul Năstase. Colegi care, în cazul domnului Mitrea, au constatat cu toţii şi aici am auzit alte păreri că n-au fost încălcate drepturile procedurale, n-au fost încălcate drepturile omului, nu s-au decelat presiuni politice, azi vin şi spun altceva, iar în cazul domnului Năstase au întors-o ca la Ploieşti. Un singur lucru s-a stabilit cu certitudine în cazul subcomisiei şi după aceea în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, s-au stabilit vinovaţii. Ei sunt, în ordine, Monica Macovei, Valeriu Stoica, Grupului parlamentar al Partidul Democrat-Liberal, Curtea Constituţională, Preşedintele României... nu ştiu dacă mi-a scăpat cineva şi DNA-ul. S-au găsit vinovaţii. În rest nimic. Am vrut doar să spun, aşa cum am susţinut şi în Comisia juridică, regret profund faptul că dezbaterile din Comisia juridică, de disciplină si imunităţi, cele 3-4 ore de dezbateri din cazul Mitrea şi Năstase n-au fost publice. Alta ar fi fost atitudinea dumneavoastră, a colegilor noştri care au cuvântat astăzi, dacă acele discuţii ar fi fost publice şi ar fi fost aduse la cunoştinţa publicului. Regret doar, ca jurist, ca avocat, că o metamorfoză mai ciudată şi mai de plâns n-am văzut în cazul colegilor mei, mai ales în cazul în ceea ce îl priveşte pe domnul Năstase. Nu se putea trece atât de brusc de la o fază la alta. Până la urmă ne-am transformat cu toţii, fie în avocaţi, fie în acuzatori. Nu trebuia să cădem în capcana întinsă de Curtea Constituţională să ne pronunţăm noi cu privire la aceste lucruri. N-am făcut decât, sau nu facem decât să permitem justiţiei să-şi spună cuvântul. N-ar fi mare lucru dacă începând... noi dăm aprobarea, începe urmărirea penală, iar domnul Mitrea sau domnul Năstase primesc o altă soluţie decât trimiterea în judecată. Este singura modalitate ca dânşii să ajungă acolo. Eu sunt convins că, după ce am trecut prin atâtea, nu vom rata, sau altfel spus, vom face tot ce este posibil să nu ratăm nici această ultimă ocazie de a ne face ultima dată de râs, poate în această sesiune, dacă nu, la sfârşitul ei. Eu vă recomand să nu cădem în capcana întinsă de binevoitori şi prietenii celor doi le vor face rău. Cred că soluţia corectă este să propunem începerea urmăririi penale, sigur, să aprobăm începerea urmăririi penale, după care procurorul va hotărî dacă trimite sau nu în instanţă. Pe de altă parte, şi închei, am fost alături de domnul Năstase şi, sigur, nu i-am plâns pe umăr cum au făcut-o colegii mei, dar am găsit totuşi o victimă aici: justiţia. Am luat cuvântul, doar să spun că după aproape patru ani de mandat, după treizeci şi ceva de ani de avocatură, am ajuns la concluzia că în cei patru ani de mandat n-am reuşit nici unul dintre noi să facem nimic ca aceste abuzuri presupusuri pe care le invocau colegii noştri aici, şi le invocă unii dintre împricinaţi, să nu mai aibă loc, să nu mai avem curajul să ne gândim că în justiţie se pot întâmpla asemenea minuni. Iată că ele se întâmplă şi de ele se plâng chiar unii dintre cei mai înalţi foşti sau actuali demnitari ai ţării. Este rolul nostru şi să gândim la acest rol, dacă ne-am făcut datoria în ceea ce priveşte justiţia. Sigur, altfel noi ne-am spus cuvântul şi din punctul nostru de vedere, al Partidului Democrat-Liberal, vom cere începerea urmăririi penale. Vă mulţumesc. |


