Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.89/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2009

5. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea art.3 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.23/2009 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi la Societatea Comercială "Nicolina" - SA (rămas pentru votul final);

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt observaţii în legătură cu această propunere? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Avem o solicitare, un proiect de hotărâre pe baza solicitării din partea Curţii de Conturi privind prelungirea termenului de efectuare a controlului la SC Nicolina SA Iaşi.

Dacă iniţiatorul este reprezentat aici? Nu.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii?

Domnul deputat Spînu, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Video in format Flash/IOS

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Stimaţi colegi,

Este doar o problemă tehnică. Noi am solicitat, în ancheta pe care o avem în desfăşurare la Societatea SC Nicolina SA Iaşi rapoartele mai multor instituţii.

Deoarece Curtea de Conturi ne-a explicat că procedura este mai greoaie, noi vă rugăm să aprobaţi acest proiect de hotărâre, pentru că va da posibilitatea unui organism foarte important al statului să ne dea un punct de vedere corect şi justificat asupra situaţiei din Societatea Nicolina Iaşi.

Deci, este pur şi simplu o problemă tehnică. Am introdus-o pe ordinea de zi, pentru că în termenul anterior nu fusese posibil acest control şi, din acest motiv, Curtea de Conturi ne-a rugat să prelungim în Parlament termenul, ca să poată să deruleze acest control tematic pe Societatea Nicolina SA.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Aura Vasile.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Putem, prin votul nostru, să fim de acord cu această solicitare a Curţii de Conturi, deoarece pentru comisia de anchetă, prin votul nostru dat în ultima şedinţă de vot final, am prelungit termenul conform regulamentului.

Cred că motivaţiile care sunt aduse de consilierul de conturi în acest material, care a fost înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi care ne-a fost şi nouă, grupurilor parlamentare, transmis, este justificativ şi am dori ca la sfârşit, comisia de anchetă, care este constituită pentru SC Nicolina SA Iaşi, să aibă un răspuns corect, în condiţiile în care să răspundă la toate punctele care au fost stabilite prin hotărârea pe care noi am aprobat-o privind această investigare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Vă propun să intrăm în dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Hotărâre pentru modificarea art.3 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.23 din 12 mai 2009 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi la Societatea Comercială Nicolina SA.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Avem un articol unic.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.