Sittings of the Chamber of Deputies of October 7, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.173/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 7, 2015

5. Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician. (Pl-x 188/2014) (rămasă pentru votul final)
 
see bill no. 188/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

6. Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician, Pl-x 188/2014.

Caracter ordinar.

Procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor domnul preşedinte al Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, de la Arad.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

De ce este necesară o asemenea reglementare şi o să vă dau doar două motive: alinierea la practica europeană şi internaţională într-un domeniu esenţial, dieteticianul fiind o verigă lipsă în sistemul de sănătate din România cu un impact negativ asupra costurilor îngrijirilor de sănătate.

Dieteticienii din Europa au ca scop primordial sănătatea nutriţională a europenilor şi colaborează cu specialişti în domeniul sănătăţii, dar şi din alte domenii, pentru a îndeplini acest scop.

La nivel european există peste 36 de mii de dieteticieni, organizaţi în asociaţii profesionale, naţionale, la nivelul fiecărei ţări, iar la nivel european, există Federaţia Europeană a Asociaţiei Dieteticienilor.

Există numeroase dovezi ştiinţifice despre necesitatea şi impactul profesiunii de dietetician.

Un raport al Academiei de Nutriţie şi Dietetică a estimat că pentru fiecare dolar cheltuit pentru terapie medicală nutriţională implementată la pacienţii cardiaci de către un dietetician se economisesc 4,28 de dolari.

Studiile Interheart şi Interstroke arată că 90% din infarctele miocardice şi din accidentele cerebrale ar putea fi prevenite, iar nutriţia şi dietetica acoperă 50% din modalităţile de prevenţie.

La nivel naţional şi la nivel global, sănătatea, sistemul de îngrijiri de sănătate caută sustenabilitate prin promovarea sănătăţii şi prin prevenţie mai mult decât oricând. Reglementarea acestei profesiuni în România poate rezolva această lipsă, această verigă lipsă în sistemul de sănătate şi poate avea un impact considerabil în direcţia reducerii costurilor îngrijirilor de sănătate.

Ca parte componentă a actului medical, este momentul şi locul ca dietetica să fie recunoscută ca fiind o ştiinţă medicală cu un impact major în starea de sănătate şi să între în categoria profesiilor medicale reglementate.

Aş vrea să mulţumesc tuturor grupurilor parlamentare, atât de la putere, cât şi din opoziţie PSD, UNPR, PNL, UDMR. Aş vrea să mulţumesc, de asemenea, grupurilor de specialişti care au lucrat la acest proiect din Bucureşti, din Iaşi, din Cluj, din Târgu Mureş şi sper ca, la finalul acestei zile, profesia de dietetician să fie reglementată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit în continuare pe domnul Mircea Irimie să prezinte raportul Comisiei pentru sănătate şi apoi grupurile parlamentare.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor vă prezintă raport de înlocuire asupra propunerii legislative privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician Pl-x 188/2014.

În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician a fost retrimisă Comisia pentru sănătate şi familie prin adresa Pl-x 188/2014/23 septembrie 2015 în vederea examinării şi întocmirii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport de înlocuire, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.1434/12.12.2013, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nr. Pl-x 188/2014/23.04.2014, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială nr.4C7/183/28.05.2014, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi nr.37/279/24.04.2014 şi punctul de vedere al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice nr.185/22.09.2015.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea Colegiului dieteticienilor din România.

Domnilor colegi,

Menţionăm că prezentul raport înlocuieşte raportul depus anterior cu nr.4C8/247/24 iunie 2015.

La lucrările Comisiei pentru sănătate şi familie au participat 16 deputaţi din 19 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma reexaminării din data de 29 septembrie 2015, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician cu amendamentele admise prin prezenta anexă.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Spuneţi-mi şi mie, propuneţi-ne timpul, e procedură de urgenţă. Cinci minute? Vă rog să propuneţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

Cinci minute, domnule preşedinte.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră timpul propus de domnul Mircea Irimie. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 73 de voturi pentru, o abţinere şi două voturi împotrivă, timpul a fost adoptat.

Dau cuvântul grupurilor parlamentare.

Din partea Grupului PSD, doamna deputat Sonia Drăghici, de la Bihor.

Vă rog, doamnă deputat, intervenţie. Aveţi trei minute, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege şi colegi,

Această iniţiativă legislativă aduce o îmbunătăţire în ceea ce priveşte reglementarea statutului profesiei de asistent medical dietetician şi respectiv dă posibilitatea înfiinţării ordinului dieteticienilor din România.

Pot să vă spun din întreaga mea experienţă, cât şi din studiile de specialitate că conduita de regim igieno-dietetic reprezintă una dintre condiţiile însănătoşirii bolnavului, fie că este un caz medical sau chirurgical.

Terapia medicală sau chirurgicală nu face decât să asigure garanţia că lucrurile vor merge bine, în condiţiile în care se vor asigura necesităţile metabolice, energetice, protein-calorice, glucidice, lipidice, vitaminice şi echilibrul hidromineral, ceea ce doar un asistent dietetician de specialitate şi cu pregătire de specialitate o poate asigura.

Dacă până în prezent o mare parte dintre dieteticieni erau recrutaţi dintre asistenţii medicali generalişti, fără a avea studii de specialitate aprofundate, iată că acum se constituie o nouă categorie profesională, asistenţii medicali dieteticieni, care vor contribui din plin la însănătoşirea şi la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei.

În numele Grupului PSD, vă propun să susţinem şi să votăm acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.

Alt grup parlamentar.

Vă rog, domnul Petru Movilă şi apoi domnul Iacoban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi avem un proiect de lege care a fost dezbătut, muncit foarte mult de specialişti din centre universitare cu renume, au spus colegii noştri, Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti.

Avem un proiect de lege care este rezultatul contopirii ideilor din mai multe proiecte de legi şi acesta este un lucru bun pentru că în baza dialogului şi a intenţiei serioase de a avea o reglementare pe această profesie, astăzi avem acest proiect de lege care, dincolo de faptul că vine şi aşează corect, creează cadrul legal pentru înfiinţarea ordinului specialiştilor din acest domeniu, rezultatul ulterior va fi faptul că vom avea specialişti care să aşeze corect multe din problemele din sistemul de sănătate şi mă refer la faptul că, la acest moment, cel puţin la copii, avem obezitate în creştere, creşterea numărului de copii, foarte mulţi copii din ce în ce mai obezi, cu probleme de sănătate din cauza alimentaţiei, a nutriţiei. Şi prin votarea acestui proiect de lege astăzi şi normele metodologice ulterioare avem o contribuţie esenţială la starea de sănătate a populaţiei din România.

Eu şi colegii mei din Partidul Mişcarea Populară vom vota acest proiect.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Iacoban, Grupul PSD, şi apoi doamna Cătăniciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Într-adevăr, un proiect de lege foarte important, ce are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic privind exercitarea profesiei de dietetician şi înfiinţarea Colegiului dieteticienilor din România.

Din punct de vedere al dreptului european, această profesie nu face obiectul unor norme specifice sau dispoziţii speciale cuprinse în legislaţia europeană care să ducă la recunoaşterea automată a acestei profesii, aşa cum sunt profesiile de medic, de moaşă, de arhitecţi ş.a.m.d.

În schimb, ţara noastră are posibilitatea să elaboreze propriul cadru juridic, respectând însă regulile ce se referă la sistemul general de recunoaştere cuprinse în Directiva europeană nr.2005/36/CE, măsuri ce se regăsesc şi în prezentul proiect de lege.

De ce avem noi nevoie de această lege. În primul rând, pentru recunoaşterea dieteticii ca o ştiinţă medicală cu impact major în starea de sănătate a românilor.

În al doilea rând, poate avea un impact considerabil în reducerea cheltuielilor din sistemul de sănătate, aşa cum arată un raport din 2012 al Academiei de Nutriţie şi Dietetică din SUA, ce menţiona că pentru 1 dolar investit în terapia medicală nutriţională se economisesc 4,28 de dolari din sistemul de sănătate.

În al treilea rând, pentru alinierea la practica internaţională în acest domeniu important pentru sănătatea populaţiei.

Garantarea exercitării profesiei de dietetician cu drept de liberă practică pentru persoanele ce deţin titlul oficial de calificare în nutriţie şi dietetică.

Dieteticianul are ca scop asigurarea unei nutriţii echilibrate a individului şi colectivităţii umane pentru asigurarea unei stări bune de sănătate prin prevenirea stărilor patologice influenţate nutriţional şi prin promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii prin mijloace dietetice.

Şi eu vă rog să votăm acest proiect de lege foarte important pentru sistemul de sănătate naţional.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Cătăniciu şi apoi domnul.

A, pe procedură. Numai puţin, doamnă deputat.

Domnul vicelider, pe procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

La procedura de urgenţă e o singură intervenţie de trei minute, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da.

Doamna Cătăniciu, Grupul ALDE şi apoi domnul Firczak.

Aveţi trei minute, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

ALDE susţine adoptarea propunerii legislative privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician.

Este o iniţiativă care, pe lângă faptul că va crea locuri de muncă, va completa acea verigă lipsă din sistemul de sănătate din România, deoarece până la acest moment profesia de dietetician nu era reglementată.

Rolul cel mai important al acestei profesii este de a menţine sănătatea şi de a asigura un echilibru nutriţional prin alimentaţie. Or, acest lucru nu se poate realiza decât printr-o monitorizare serioasă în cadrul acestei profesii. Dieteticianul foloseşte ştiinţa nutriţiei pentru sănătatea populaţiei, iar această profesie, dietetica, presupune pregătire profesională şi o bună comunicare cu oamenii. Este o profesie pe care o pot practica doar cei care obţin o calificare temeinică.

Tocmai de aceea e nevoie de acest pachet legislativ care să reglementeze profesia de dietetician şi să ajute absolvenţii să se angajeze cu drept de practică în unităţile sanitare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului minorităţilor, domnul Firczak.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Sigur că şi Grupul minorităţilor naţionale înţelege necesitatea adoptării acestui proiect de lege şi suportul pe care îl aduce pentru sistemul de sănătate.

Acum, sigur că distinsul nostru coleg a mulţumit tuturor grupurilor parlamentare, nu şi Grupului minorităţilor naţionale şi tocmai de aceea fac această precizare ca nu cumva să se înţeleagă că noi ne-am opune unui asemenea proiect de lege. Chiar şi eu personal care am nevoie de dietetician pentru tratament sunt de acord cu această propunere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Horia, PNL şi apoi UDMR-ul, vă rog.

Vă rog, domnule doctor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt absolut încântat să constat cum tot Parlamentul se uneşte în spatele acestei legi, toţi doresc sănătatea populaţiei şi toată lumea să mănânce mai bine şi mai sănătos.

De fapt, în spatele acestor declaraţii foarte frumoase stă un singur lucru: în lipsa unei reglementări a unei profesii de dietetician care să fie corectă şi completă, constatăm că, în România, au apărut tot felul de specializări universitare şi postliceale care fac estetică şi dietetică, care inventează tot felul de profesii noi, profesii care n-au nicio legătură cu exercitarea unei profesii medicale.

Pe de altă parte, nu mă pot opri să remarc că în România poţi să practici profesia de asistent medical, şi până la această lege şi aceea de asistent de dietetică, fără a avea măcar un bacalaureat.

Sunt foarte puţini din această sală şi din România care ştiu faptul că poţi să ai diplomă de asistent medical fără să ai un examen de bacalaureat. Cu nişte studii postliceale făcute în nişte condiţii cel puţin dubioase, care n-au nicio legătură cu profesia medicală.

În final, vreau să vă spun că Grupul PNL va susţine şi va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia mea nu vrea să anunţe cum va vota şi cum nu va vota UDMR-ul sau majoritatea sau minoritatea din grupul nostru parlamentar, dar am intervenit pentru că pentru mine cel puţin este înspăimântător să aud susţinerile de la acest microfon.

Unele dintre ele se bat cap în cap cu altele. Oare, dacă se poate interpreta acest text de lege atât de diferit, cum va fi aplicat? Ce înţeleg eu din ce s-a spus? Că avem un nou ordin pentru asistenţi dieteticieni, dar de ce nu facem pentru asistenţii medicali care lucrează în alte domenii? Da, psihiatrie, zice domnul coleg, dar poate să fie oricare altul. Poate sunt generalişti, de ce sunt generalişti, că unii sunt lângă medic atunci când el operează pe cordul deschis. Acum facem un soi de profesie liberală de dietetică care poate va spune că trebuie să ai o altă dietă decât spune mai puţin priceputul medic de interne sau chirurgul, ce dietă trebuie să ai, că el are o altă profesie liberală pe care o exercită.

Deci, iacătă sunt câteva semne de întrebare, cel puţin pentru mine, mai ales că iarăşi vom avea un ordin care îţi va permite să intri în el sau nu, cum e cel pentru avocaţi şi alte asemenea... Hai să facem câte un ordin şi pentru măturătorii de stradă (nu vreau să jignesc dieteticienii), dar avem o poftă mare de a face astfel de ordine în ţară pentru toate profesiile existente în ţară. Dacă vrem să le legiferăm e bine, dar să găsim o altă modalitate, cred eu.

În orice caz, eu am nişte semne de întrebare - poate vi le puneţi şi dumneavoastră - şi când se vor da normele de aplicare, ar trebui să se clarifice aceste mici semne de întrebare, dacă medicul e mai important în dietetică decât asistentul dietetician.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Remus Cernea.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Voi fi foarte scurt. Voi vota şi eu în sprijinul acestui proiect de lege şi vă spun că cea mai morală şi mai sănătoasă dietă este cea vegană, pentru că animalele nu sunt chinuite, nu sunt torturate, iar organismul dacă are o dietă bazată pe legume şi pe fructe este mult mai sănătos.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc. Alte intervenţii din partea grupurilor.

Nemaifiind alte intervenţii, vă reamintesc: aveţi raportul distribuit, avem 51 de amendamente.

Dacă la titlul avem observaţii? Nu.

De la 1 la 10, dacă avem observaţii? Nu sunt.

De la 11 la 20, dacă avem observaţii?

De la 21 la 30, dacă aveţi observaţii? Nu sunt.

De la 31 la 40?

De la 41 la 50, dacă sunt observaţii?

La 51? Nu.

Nefiind observaţii, rămâne la şedinţa de vot final.