Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 22, 2016
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.24/2016
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 22, 2016 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 22, 2016
![]() |
5. | Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. | |||
![]() | |||||
| ................................................ | |||||
|
|
Vom trece în continuare la lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări în şedinţa noastră de astăzi. |
||||
|
|
|
Am să-i dau cuvântul pentru început domnului deputat Adrian Solomon. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Interpelare adresată domnului prim-ministru Dacian Julien Cioloş. Stimate domnule prim-ministru, În urmă cu câteva zile a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Vaslui domnul Olteanu Daniel. Vă solicităm să ne puneţi la dispoziţie documentele care au stat la baza acestei numiri, întrucât din documentele publice privind experienţa profesională a domnului Olteanu Daniel, nu am constatat dacă prevederile art.10 din Legea privind Instituţia prefectului nr.340/2004, coroborate cu cele ale art.16 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici au fost respectate. În textul articolelor menţionate anterior, se prevede, printre altele, că prefectul este înalt funcţionar public şi trebuie să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. Astfel, din CV-ul domnului Olteanu Daniel, precum şi din declaraţiile de avere privind veniturile Domniei Sale, publicate inclusiv pe site-ul ANOFM nu reiese vechimea în specialitate. Solicit răspuns scris şi oral. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumim şi noi. |
||||
|
|
|
Am să dau cuvântul în continuare domnului deputat Tararache Mihai. Şi am o rugăminte, având în vedere că pe această listă sunt înscrişi un număr de 65 de colegi deputaţi. Eu nu ştiu dacă cei puţini prezenţi în sală doresc, de asemenea, să ia cuvântul şi să adreseze întrebările la microfon, aşa că vă rog să mă anunţaţi, cei care doriţi. Aveţi cuvântul, domnule deputat Mihai Tararache. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea este adresată Ministerului Finanţelor Publice, doamnei Anca Paliu Dragu, şi se referă la bunurile confiscate de către ANAF. Ştim foarte bine, după toată tevatura care a fost săptămâna trecută cu acţiunea heirupistă, pentru aşa a fost, o acţiune heirupistă îndreptată către postul de televiziune Antena 3, ştiţi foarte bine toată discuţia care a generat această acţiune. Eu vreau să discutăm foarte pragmatic ce face statul român, în speţă Ministerul Finanţelor Publice, cu aceste active pe care le confiscă. Ştim foarte bine că ANAF-ul pune în executare sentinţe judecătoreşti sau titluri executorii şi confiscă aceste bunuri, pe care mai departe trebuie să le valorifice în interesul statului român. Ştim cu toţii că acest proces nu este tocmai unul din cele mai performante. Şi aş vrea să punctez foarte categoric că ANAF-ul e foarte bun la a face acţiunile acestea de anvergură, de a ieşi pe media, de a lupta contra clasei antreprenorilor şi aşa mai departe, toţi sunt hoţi, toţi încalcă legea, dar după ce face toate aceste acţiuni, vreau să ştim foarte clar cum suntem şi unde stăm şi ce soluţii legislative putem găsi pentru a pune în valoare toate aceste active. Şi, doamnă ministru, vreau să vă întreb:
Solicit răspuns scris şi oral în termenul prevăzut de lege. Mulţumesc. Deputat de Constanţa, Mihai Tararache. |
||||
|
|
|
Am să-i dau cuvântul în continuare domnului deputat Ioan Benga. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. O să vă rog să-mi permiteţi aceeaşi interpelare cu acelaşi conţinut. O să o adresez domnului ministru Costin Grigore Borc, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, şi acelaşi lucru domnului ministru Mihnea Motoc, ministrul apărării naţionale. Obiectul interpelării: Stimate domnule ministru, La Reşiţa, capitala Banatului de munte şi municipiu reşedinţă de judeţ, nevoia locurilor de muncă este mai stringentă şi arzătoare ca niciodată. Un posibil răspuns la necesitatea găsirii unor locuri de muncă, în afara unor investitori care întârzie să apară, ar putea veni chiar din interior. Este vorba aici de Întreprinderea Mecanică Reşiţa, fosta uzină producătoare de armament, astăzi având denumirea de SC Arsenal SRL şi aflată sub cupola Companiei Naţionale Romarm. Societatea a fost creată în 1972, pentru a răspunde necesităţilor impuse de politica de apărare a ţării şi a fost echipată pentru fabricaţia produselor militare, în special produse de artilerie de calibru mare şi mijlociu. SC Arsenal Reşiţa este un brand de producţie de artilerie cu următoarele: transportor blindat pentru TBT 8x8 cu tun automat calibru 21 mm; tun obuzier autopropulsat calibru 155 mm; tun obuzier autopropulsat calibru 105 mm; modernizare tanc TR 85, tun produs la Reşiţa, de 100 mm. Personalul uzinei, uzina este o societate privilegiată din punctul de vedere al resurselor umane datorită caracterului strategic al producţiei, angajaţii noştri au un înalt nivel de pregătire profesională. Risc mare de intrare în insolvenţă. Ce cerem noi? Scutirea de la plata impozitului şi a taxelor locale pentru capacităţile cuprinse în inventarul SPA. Secţiunea de producţie de apărare: suportarea capacităţilor pentru apărare, de la buget, a cheltuielilor fixe aferente gradului de neutralizare a capacităţilor de producţie pentru apărare, prevăzute a fi în funcţiune, prin plan de mobilizare aprobat de CSAT şi care nu au încărcare la pace; semnarea unor contracte de mentenanţă, concomitent cu vânzarea activelor excedentare. Cu stimă, deputat Ioan Benga, Colegiul nr. 1 Reşiţa. Solicit răspuns scris şi oral. Mulţumesc, doamnă preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumim şi noi, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul în continuare domnul deputat Florin Gheorghe. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Am o interpelare către ministrul transporturilor, domnul Dan Marian Costescu. Obiectul interpelării: "Proiecte de investiţii pentru Portul Constanţa şi Dunăre." Domnule ministru, Pe lângă oportunitatea deosebită pe care ne-o oferă fondurile structurale europene pe componenta transporturi, sumele ridicându-se la mai multe miliarde de euro, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, România a avut şi are ocazia de a moderniza infrastructura naţională şi prin alte instrumente financiare strategice, cum ar fi "Connecting Europe Facility" sau prin aşa-numitul Plan Juncker. Din păcate, opinia publică a fost foarte puţin informată cu privire la proiectele depuse de România în cadrul acestor două instrumente financiare şi la obiectivele de investiţii vizate şi aprobările obţinute din partea comisiei. Aşa cum am afirmat şi în alte ocazii, Portul Constanţa şi Dunărea navigabilă ar trebui să reprezinte priorităţile de finanţare pentru următorii cinci ani. Deoarece nu a fost posibil să găsesc informaţii despre proiectele de investiţii care vizează Portul Constanţa şi Dunărea, segmentul românesc, vă rog, domnule ministru, să aduceţi următoarele clarificări: 1. Aţi depus în cadrul "Connecting Europe Facility" sau al Planului investiţional Juncker, proiecte de investiţii care să conducă la modernizarea Portului Constanţa şi la crearea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre? Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ, vă rog să aduceţi precizări în legătură cu acesta. Dacă răspunsul este negativ, vă rog să precizaţi motivele pentru care nu s-a solicitat finanţare pentru cele mai importante căi de transport din România şi din Europa de Sud-Est. Deputat al UNPR, Florin Gheorghe. Solicit răspuns scris şi oral. Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Dau cuvântul în continuare domnului deputat Zlati Radu. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se adresează doamnei ministru al mediului, apelor şi pădurilor, doamna Cristiana Paşca-Palmer. Doamnă ministru, În urma licitaţiilor organizate de Romsilva, industria mobilei din România se vede în situaţia de a nu putea achiziţiona din resurse interne masa lemnoasă necesară desfăşurării activităţii proprii. Această situaţie care afectează peste 130.000 de familii din industria mobilei, dar şi mai multe familii din zonele conexe exploatării lemnului este, după cum cunoaşteţi, rezultatul direct al fixării de Romsilva ca preţ de stat al licitaţiilor a unui preţ prea ridicat. Doamnă ministru, Întrucât Romsilva nu este un stat în stat şi se află, ca să zic aşa, în curtea ministerului pe care îl conduceţi, vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări: Ce aţi întreprins, în mod concret, pentru rezolvarea situaţiei, deoarece era foarte clar, încă din decembrie 2015, că se va ajunge la un punct mort din cauza inflexibilităţii conducerii Romsilva. Spun acestea deoarece Romsilva s-a ascuns în spatele unei hotărâri de guvern date în toamna anului trecut. Ori o hotărâre de guvern de care, este adevărat, nu sunteţi responsabilă ar fi putut fi înlocuită de o altă hotărâre de guvern pe care aţi fi putut-o redacta, ceea ce nu s-a întâmplat, sau directorul Romsilva minte, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit demis de dumneavoastră, iar nu aşteptată luna martie, când ar intra în funcţiune demisia pe care respectivul director şi-a dat-o. Dacă vă simţiţi măcar din punct de vedere moral coautoare la ce aş putea numi un atentat direct la existenţa unei industrii care aduce economiei româneşti numai din vânzările la export în jur de 2 miliarde de euro, dacă vă simţiţi răspunzătoare pentru o situaţie pe care nu aţi ştiut-o sau nu aţi putut s-o controlaţi şi rezolvaţi şi dacă sentimentul răspunderii nu ar implica în final gestul demisiei, adaug la sfârşitul acestei interpelări că Guvernul pe care-l reprezentaţi şi dumneavoastră înşivă a găsit căile de rezolvare pentru criza câinilor ciobăneşti, blocând aplicarea unei legi şi modificând-o corespunzător intereselor ciobanilor, dar Guvernul şi Domnia Voastră nu aţi găsit sau nu aţi dorit să găsiţi căile legale de rezolvare a problemelor celor din industria lemnului. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a putut face pentru câţiva zeci de mii de câini ciobăneşti nu s-a putut realiza pentru câteva sute de mii de lucrători din industria lemnului. Aştept, doamnă ministru, un răspuns cât mai rapid la solicitarea mea în scris şi oral. Cu deosebit respect, deputat al PNL, Radu Zlati. |
||||
|
|
|
Are cuvântul în continuare domnul deputat Marocico Ion. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelare adresată domnului Marius-Raul Bostan, ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională. Stimate, domnule ministru, În urma audienţelor acordate, mi-a fost adus la cunoştinţă de domnul Marin Adrian din municipiul Timişoara faptul că, de câteva săptămâni, Poşta Română nu mai preia corespondenţa către instituţiile publice din Ucraina, motivul invocat fiind suspendarea unui protocol între Poşta Română şi compania omologă din Ucraina. În cauza de faţă, persoana mi-a semnalat această situaţie, dorea să trimită două scrisori către Primăria Cernăuţi şi, respectiv, Arhivele Naţionale din Cernăuţi, în vederea obţinerii unei adeverinţe deosebit de importante, lucru care nu a fost posibil. Având în vedere comunitatea mare de ucraineni din România, raporturile patrimoniale pe care le au cu rudele din Ucraina şi cele mai sus-prezentate, vă rog, stimate domnule ministru, să-mi comunicaţi care sunt motivele suspendării protocolului şi când vor fi reluate serviciile poştale către instituţiile publice din Ucraina. Vă mulţumesc. Deputat Ion Marocico, reprezentant al Uniunii Ucrainenilor din România. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon, în continuare, pe domnul deputat Iacoban Sorin, după care urmează domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi şi colege, Astăzi, interpelare adresată Ministerului Sănătăţii, domnului ministru Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, pe tema Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. Domnule ministru, Necesitatea unui spital regional de urgenţă la Iaşi a apărut încă din anul 2006. Capitala Moldovei nu are în acest moment capacitatea de a prelua toate cazurile grave din zona Moldovei, fapt care reclamă funcţionarea unei noi instituţii medicale de urgenţă. Mai mult, Iaşiul este căutat, ţinând cont că aici funcţionează o universitate de prestigiu, şi anume, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T.Popa", la care predau profesori de certă valoare în lumea medicală, cadre universitare care îşi exercită meseria profesionist, nu numai la catedră, ci şi în spitalele din Iaşi, demonstrând o înaltă competenţă în domeniu. Astfel, în ultimii zece ani, progresele pentru acest obiectiv de importanţă majoră au fost timide. Au apărut puncte de vedere diferite cu privire la locaţia în care ar trebui construit spitalul, apoi probleme cu finanţarea lucrărilor şi sursele de finanţare, şi tot genul de obstacole care, din păcate, au amânat la nesfârşit construcţia acestui spital. Atât noi, parlamentarii, cât şi autorităţile locale din Iaşi am manifestat însă permanent interes pentru construirea acestui spital, venind cu soluţii şi sugestii în privinţa locaţiei sau a finanţării. În timpul Guvernului Victor Ponta, Iaşiul a primit promisiunea solemnă că se află pe lista priorităţilor în ceea ce priveşte construirea spitalului regional, alături de alte două judeţe, cu certitudinea că demararea proiectului se va face chiar începând cu anul 2015. Mai mult, Guvernul avea în program deschiderea mai multor astfel de unităţi medicale, Iaşiul fiind preferat în prima etapă. Având în vedere toate cele precizate, vă rugăm să aveţi amabilitatea să răspundeţi la următoarele întrebări:
Solicit răspuns scris şi oral, pentru fiecare punct în parte, în termenul prevăzut de lege. Cu stimă, deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru al României, Dacian Cioloş. Domnule prim-ministru, Anul trecut, Parlamentul României a decis să declare ziua de naştere, 19 februarie, a celui mai mare sculptor al lumii contemporane, românul Constantin Brâncuşi (1876-1957), drept sărbătoare naţională, o reparaţie minoră în raport cu umilinţa la care l-a supus pe Brâncuşi statul totalitar comunist, care i-a refuzat operele de artă şi l-a obligat să moară trist, în exil la Paris. Prin capacitatea sa unică de exprimare în piatră, metal şi lemn a miturilor fundamentale ale străvechii civilizaţii româneşti şi a simbolurilor civilizaţiei creştine, românul din Hobiţa Gorjului a reuşit să exprime, precum nimeni nu a mai făcut-o, infinitul, nemurirea, dezideratul divin al omului, creaţia, iubirea şi libertatea. Dovada vie şi naturală a îmbinării acestora, unice dintre spiritul creştin şi firea geto-dacă dinlăuntrul oricărui român, Constantin Brâncuşi este, fără doar şi poate, cel mai original şi adânc creator de artă românească, cu impact universal şi aspiraţie care transcede dincolo de orice graniţe fizice ori culturale. Din cauza imbecilităţii slugilor staliniste din anii '50, cea mai mare parte din opera lui Brâncuşi a rămas în afara hotarelor României, iar emoţionantul său atelier de creaţie care trepidează de spiritualitate românească se găseşte la Paris. Tot la Paris a murit şi a fost înmormântat Constantin Brâncuşi în 1957, iar după Revoluţia din decembrie 1989 nimeni nu a dus la bun sfârşit repatrierea rămăşiţelor sale pământeşti acasă. Recent, la dezbaterea bugetului de stat pe anul 2015, din nefericire, în Comisia de buget, finanţe, s-a constituit ad-hoc o "majoritate a ignoranţei" care a respins amendamentul deputaţilor PNL, care prevedea o alocare bugetară prin care statul să-şi exercite dreptul de a răscumpăra opera de artă "Cuminţenia Pământului". Domnule prim-ministru, Consider că moştenirea lui Constantin Brâncuşi este o chestiune de identitate naţională şi, implicit, ţine de interesele strategice ale naţiunii române. Ca urmare, domnule Dacian Cioloş, am trei scurte şi mari rugăminţi la dumneavoastră:
Domnule prim-ministru, aduceţi-l acasă pe Constantin Brâncuşi! Brâncuşi nu vrea să fie francez, el este român absolut. Solicit răspuns în scris şi verbal. Cu stimă, Daniel Gheorghe, deputat al PNL Ilfov. |
||||
|
|
Având în vedere că domnul deputat Daniel Gheorghe a fost ultimul prezent astăzi la şedinţa noastră, declar închisă şedinţa plenului consacrată răspunsurilor la întrebări şi interpelări. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,40. |
|||||
![]() |





