Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.182/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2015
![]() |
5. | Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. | |||
![]() |
5.4 | Andrei Daniel Gheorghe | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
În continuare, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. Vă rog, domnule deputat. Aveţi cinci interpelări. Puteţi dezvolta, în cele două minute, una din cele cinci sau le prezentaţi pe toate şi... |
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi dezvolta o interpelare, iar pe restul le voi prezenta doar cu titlul. Interpelarea asupra căreia insist se adresează domnului ministru al justiţiei Robert Cazanciuc şi domnului prim-ministru Victor Ponta şi are drept obiect contestarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a deciziilor Consiliului JAI cu privire la impunerea cotelor obligatorii în domeniul migraţiei. Impunerea obligatorie a cotelor de imigranţi la nivel european reprezintă un grav abuz de putere în care se încalcă deopotrivă principiul suveranităţii naţionale, tratatele internaţionale cu privire la drepturile omului la care suntem şi noi, ca ţară, cosemnatari, cât şi tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Acceptarea ori respingerea cotelor de imigranţi reprezintă o decizie strategică de politică naţională, decizie care luată în mod europopulist şi servil sub impactul presiunii crizei europene riscă să creeze, în timp, serioase riscuri de securitate naţională, dificultăţi majore de ordin socio-economic şi, în ultimul rând, un şoc de natură identitar-culturală care poate schimba definitiv faţa României şi structura naţiunii noastre. România are obligaţia de a invoca articolul 78 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, articol potrivit căruia "în cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de resortisanţi din ţări terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau statelor în cauză, arătând că respectivele măsuri provizorii se referă la diferite forme de asistenţă materială, tehnică, logistică ori umanitară adresate statului afectat de potenţiala criză. Sub nicio formă România nu poate accepta interpretarea abuzivă a respectivului articol prin care Comisia Europeană legitimează impunerea de cote de imigranţi statelor membre. În condiţiile în care deja se discută despre strategia de integrare în societate a miilor, poate a zecilor de mii de imigranţi din primul val, e limpede că nu ne referim la o măsură provizorie. În consecinţă, domnule ministru al justiţiei Robert Cazanciuc, domnule prim-ministru Victor Ponta, vă solicit pe această cale ca, în baza articolului 78 din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene să porniţi de urgenţă procesul de contestare a acestei decizii la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg. Cer răspuns în scris şi mai ales răspuns verbal aici, în plenul Camerei Deputaţilor. Pe lângă aceasta am să enumăr încă alte patru interpelări: una este adresată domnului ministru al administraţiei şi internelor cu privire la preluarea de către primăria Moara Vlăsiei a imobilului Casa Oamenilor de Ştiinţă, altă interpelare se adresează domnului ministru al transporturilor Iulian-Ghiocel Matache şi are ca drept obiect semnalizarea trecerilor de pietoni de pe tronsonul de centură Bucureşti, între Otopeni şi Mogoşoaia şi avizarea unei pasarele pietonale în zona Odăile, altă interpelare se adresează doamnei ministru al mediului Graţiela Gavrilescu şi are drept obiectiv situaţia gropii de gunoi Snagov şi impactul asupra mediului şi proprietăţilor private ale cetăţenilor din zonă, iar încă o interpelare se adresează domnului ministru al transporturilor, având drept obiect o porţiune de drum din zona şoselei de centură, la intersecţia cu intrarea în capitală. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |



