|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, doamna preşedintă. Doamna preşedintă, Interpelarea mea este adresată doamnei Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, şi subiectul interpelării îl constituie pagubele produse în comuna Milcov, judeţul Olt, şi am supus prin această interpelare atenţiei conducerii Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor situaţia creată în comuna Milcov, dat fiindcă prin avizele pe care Direcţiile Apelor Olt şi Direcţiile Mediului tot din judeţul Olt, consider că au emis prea uşor autorizaţie de mediu şi avizele favorabile pentru că prin amenajarea în primă etapă a 27 de hectare şi apoi, prin extindere, până la 40 de hectare unor societăţi private, apele pluviale vin şi produc o creştere semnificativă a pârâului Urlătoarea şi acesta vine şi afectează exagerat de mult locuitorii comunei Milcov. Am solicitat conducerii ministerului să-mi precizeze modul în care au fost emise autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile de la Direcţia de Gospodărire a Apelor, dat fiind faptul că prin hotărâre de Guvern ministerul a venit acum să acopere o serie de pagube, şi aceste pagube sunt acoperite din bugetul naţional consolidat, când este anormal, aceste pagube trebuiau acoperite de către cei care le-au produs şi de fabricile care produc astfel de revărsări ale apelor. Vă mulţumesc.
|