|
Pct.107. Propunerea legislativă privind protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară. Legea are caracter ordinar. Proiect respins de Senat. Raport comun de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi Comisiei pentru sănătate şi familie. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? Nu doreşte. Comisia? Îşi menţine punctul de vedere. Dezbateri generale? Nu sunt. Proiectul rămâne la vot final. Aveţi o intervenţie, domnule deputat Moisoiu, vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Iniţiativa pe care o discutăm (PL-x - 190) este o iniţiativă a deputaţilor, cred, din toate grupurile parlamentare. Şi ridică o problemă deosebit de importantă, şi anume, această problemă a minorilor care rămân în ţară în timp ce părinţii sunt plecaţi să muncească în străinătate. după ce a fost dezbătută în Senat, eu nu cred că este cazul ca noi să fim aceia care, cu atâta uşurinţă, să renunţăm la ea. În Senat s-au făcut nişte propuneri, nişte amendamente, în sensul că, dacă plecarea părinţilor nu este pentru 6 luni, ci numai pentru 3 luni; şi este o treabă bună, şi cu atât mai mult în acest caz, pentru că pot să fie şi cazuri de acest gen, şi copilul nu are voie să rămână nesupravegheat atât de mult. Deci, trebuie cineva să aibă grijă de acest copil. Eu vă propun ceva, ca prin votul nostru, pentru că vă spun cinstit, aici, în primul rând, văd o serie întreagă de colegi de la P.S.D. - Bobeanu, Chiş, Dumitriu, Mocanu, Modovan Emil, Nosa, Puşcaş, Rusu, Soporan, Ştiucă, Paler - de la P.N.L., Movilă - de la P.D-L., Călian, Ciontu, Amet Aledin, independenţii Mocănescu, Stoica, Giurgiu, o serie întreagă de colegi din toate grupurile parlamentare. Haideţi să facem o frondă, hai să facem o poziţie hotărâtă, n-o s-o mai întoarcem la comisie, nu cred că este cazul. Am văzut calitatea modificărilor propuse de comisie la Senat, şi aşa cum a fost făcută, cu amendamentele de la Senat, care însă n-au trecut ca lege, în sine, global, s-o acceptăm. Adică, mâine, la votul final să o votăm. Aceasta este propunerea pe care o fac pentru fiecare grup parlamentar, mai ales că nu ridică probleme financiare. Dar ridică rezolvarea unor probleme sociale. Vă mulţumesc.
|