Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 1999

6. Supunerea la votul final:

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală, ca să putem trece la voturile finale.

De săptămâna trecută avem proiectul de Lege privind Legea educaţiei fizice şi sportului, o lege care are caracter ordinar.

V-o supun spre aprobare prin vot deschis cu mâna ridicată.

Voturi pentru? Vă rog să număraţi, ca să fie totul în regulă.

Deci, sunt 130 pe o parte, 81 pe cealaltă, deci în total 211.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Este o abţinere.

Deci, cu o singură abţinere, nici un vot împotrivă, cu mare majoritate de voturi, cu 211 voturi pentru, s-a adoptat această lege.

Trecem la următorul proiect de lege, vot final, deci, pentru proiectul de Lege privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. Este o lege organică. V-o supun spre aprobare tot prin vot deschis, cu mâna ridicată.

Voturi pentru? Poftim? Nu, nu. Modalitatea de vot am spus care este.

O voce din sală:

Ce votăm acum?

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, se votează proiectul de lege.

Dacă erau anumite observaţii cu privire la modalitatea de vot, ele trebuiau făcute în momentul în care am spus cum. (Vociferări în partea dreaptă a sălii de şedinţă). Deci, am spus cum.

Cine este pentru votul final la acest proiect de lege? Deci, aici suntem. Lege organică.

Voturi pentru 132 plus 89, asta înseamnă 221.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O singură abţinere.

Cu 221 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o abţinere, a fost aprobat şi acest proiect de lege.

Mai sunt încă două voturi finale.

Deci, primul este raportul Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind soluţionarea conflictelor de muncă. Raportul a fost votat pe puncte astăzi. Este o lege organică. Vă supun spre aprobare raportul în ansamblul său.

Voturi pentru? Deci, 223voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

A fost adoptat acest raport cu 223 voturi pentru, nici un vot împotrivă şi o singură abţinere.

Ultimul vot final este votul final asupra propunerii legislative privind valorificarea în condiţii de eficienţă a fierului vechi, lege ordinară. Deci, v-o supun spre aprobare, în ansamblu.

Voturi pentru? 224 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Sunt 6 voturi.

Abţineri? Sunt 17 abţineri.

Cu 224 voturi pentru, 6 împotrivă şi 17 abţineri a fost adoptat şi acest proiect de lege.