Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2003

6. Aprobarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la:

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
 

Dar înainte de asta, vă rog să-mi permiteţi să supun aprobării dumneavoastră câteva comisii de mediere.

 
proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul;

La proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul, sunt propuşi domnii deputaţi: Bădoiu Cornel, Căşuneanu Adrian, Dobre Traian, Bogea Angela, Stoian Mircea, Boc Emil, Ştirbeţ Cornel.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, reglare şi/sau desfăşoară activitate de reconstrucţie a vehiculelor rutiere;

A doua comisie se referă la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care prestează servicii de reparaţie, reglare şi/sau desfăşoară activitate de reconstrucţie a vehiculelor rutiere. Sunt propuşi domnii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Rădoi Ion, Palade Doru Dumitru, Anton Marin, Erdei Istvan, Manolescu Oana.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

proiectul de Lege pentru completarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România;

Comisia de mediere la proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.

Sunt propuşi domnii deputaţi: Cazimir Ştefan, Cristea Marin, Olteanu Ionel, Hogea Vlad Gabriel, Moiş Văsălie, Boc Emil, Székely Ervin-Zoltán.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

proiectul de Lege privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi European;

Comisia de mediere la proiectul de Lege privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european.

Sunt propuşi domnii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Rădoi Ioan, Miclea Ioan, Palade Doru Dumitru, Boagiu Anca Daniela, Anton Marin.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 171/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Melana IV - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor;

Comisia de mediere la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.171/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Melana IV - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor.

Sunt propuşi domnii deputaţi: Bivolaru Ioan, Vasile Aurelia, Lepădatu Lucia Cornelia, Enescu Nicolae, Păşcuţ Ştefan, Ráduly Róbert Kálman, Tcaciuc Ştefan.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

 

Domnule Tudor Marcu, aveţi o propunere de făcut? Nu.

Stimaţi colegi, nu suntem în cvorum. Ca atare, dispun apelul nominal. Domnul secretar Leonăchescu.

 
 

Domnul Nicolae Leonăchescu:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - prezent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - prezent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - prezent
- Apostolescu Maria - prezent
- Arghezi Mitzura Domnica - absentă
- Ariton Gheorghe - prezent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Baban Ştefan - prezent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - prezent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - prezent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bartoş Daniela - absentă
- Bădoiu Cornel - absent
- Bălăeţ Dumitru - prezent
- Bălăşoiu Amalia - prezentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - prezent
- Bentu Dumitru - absent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - prezent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - prezent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - prezent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Brudaşca Damian - prezent
- Bucur Constantin - prezent
- Bucur Mircea - absent
- Buga Florea - prezent
- Burnei Ion - absent
- Buruiană Aprodu Daniela - prezentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - absent
- Calcan Valentin Gigel - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Căşunean-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - absent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - prezent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - absentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - prezent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - absent
- Crişan Emil - prezent
- Dan Matei-Agathon - absent
- Daraban Aurel - prezent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dobre Victor Paul - prezent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - prezent
- Dorian Dorel - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoş Liviu Iuliu - prezent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - absent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - prezent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - absent
- Georgescu Filip - absent
- Georgescu Florin - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - prezent
- Godja Petru - prezent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraş Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Haşotti Puiu - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - absent
- Hrebenciuc Viorel - absent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - absent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Ionescu Mihaela - absentă
- Ionescu Răzvan - prezent
- Ionescu Smaranda - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absent
- Kelemen Atilla Bela Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovács Zoltan - prezent
- Lari Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - prezent
- Lăpuşan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Victor Sorin - absent
- Longher Ghervazen - absent
- Loghin Irina - prezentă
- Luchian Ion - absent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Dorin Lazăr - absent
- Makkai Grigore - absent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - absentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - absent
- Marin Gheorghe - absent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - absent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru Liviu - prezent
- Merce Ilie - prezent
- Meşca Sever - absent
- Miclea Ioan - prezent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - prezent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Mitu Dumitru Octavian - prezent
- Miţaru Anton - absent
- Mînzînă Ion - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mocioi Ion - prezent
- Mogoş Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisescu George Dumitru - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moiş Văsălie - absent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldovan Petre - prezent
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - prezent
- Motoc Marian-Adrian - prezent
- Musca Monica Octavia - prezentă
- Muşetescu Ovidiu-Tiberiu - absent
- Naidin Petre - prezent
- Nan Nicolae - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - absent
- Năstase Adrian - absent
- Năstase Ioan Mihai - prezent
- Neacşu Ilie - absent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamţu Horia Ion - prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - prezent
- Nica Dan - absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Constantin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistor Vasile - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Oltean Ioan - absent
- Olteanu Ionel - prezent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - absent
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Patriciu Dinu - absent
- Păun Nicolae - absent
- Păduroiu Valentin - prezent
- Păşcuţ Ştefan - prezent
- Pécsi Ferenc - prezent
- Pereş Alexandru - prezent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - absent
- Petruş Octavian Constantin - prezent
- Pleşa Eugen Lucian - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Popa Constanţa - absentă
- Popa Cornel - absent
- Popa Virgil - absent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - prezent
- Popescu Costel Eugen - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Dorin Grigore - prezent
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
- Popescu Virgil - absent
- Posea Petre - prezent
- Predică Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - absent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puwak Hildegard-Carola - absentă
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - absent
- Ráduly Róbert Kálmán - prezent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rasovan Dan Grigore - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădulescu Grigore Emil - absent
- Roşculeţ Gheorghe - prezent
- Rus Emil - prezent
- Rus Ioan - prezent
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - prezent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - absent
- Sandu Ion Florentin - absent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuţ - absent
- Savu Vasile Ioan - absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârbu Marian - absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
- Selagea Constantin - prezent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - absent
- Simedru Dan Coriolan - prezent
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sonea Ioan - prezent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - prezent
- Stanciu Zisu - absent
- Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
- Stănişoară Mihai - absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - absent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheorghe - prezent
- Székely Ervin-Zoltán - prezent
- Szilágyi Zsolt - prezent
- Şnaider Paul - prezent
- Ştefan Ion - prezent
- Ştefănescu Codrin - absent
- Ştefănoiu Luca - absent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ştefan - absent
- Teculescu Constantin - absent
- Timiş Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - absent
- Toró Tiberiu - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj-Alexandru - prezent
- Ţibulcă Alexandru - prezent
- Ţocu Iulian Costel - absent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - prezentă
- Vasilescu Nicolae - absent
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly-János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - prezent
- Videanu Adriean - absent
- Vişinescu Marinache - absent
- Voicu Mădălin - prezent
- Voinea Olga Lucheria - absentă
- Voinea Florea - prezent
- Winkler Iuliu - prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Ioan Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - absent