|
Domnul Petre Popeangă: Proces verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori, cu privire la numirea vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. În temeiul prevederilor art. 32, din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, conform art. 84 din Regulamentul menţionat mai sus, cu privire la candidaţii propuşi pentru numirea vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în funcţia de comisar, şi au constatat următoarele: - Numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 468;
- Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 347;
- Numărul total de voturi exprimate: 347.
- Numărul de voturi anulate: nici unul.
- Numărul total de voturi valabil exprimate: 347.
Din verificarea şi numărarea voturilor rezultă următoarele: - Paul Gabriel Miclăuş - vicepreşedinte: 347 de voturi pentru, nici un vot împotrivă.
- Dorina Teodora Mihăilescu - vicepreşedinte: 339 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă.
- Eugenia Carmen Bichiş - comisar: 347 de voturi pentru, nici un vot împotrivă.
În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 7 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirea în funcţii se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Întrunind numărul de voturi prevăzut de Regulament, sunt declaraţi aleşi membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după cum urmează: - Paul Gabriel Miclăuş - vicepreşedinte;
- Dorina Teodora Mihăilescu - vicepreşedinte;
- Eugenia Carmen Bichiş - comisar.
Încheiat astăzi, 27 iunie 2005. Semnează membrii Biroului permanent din Camera Deputaţilor şi Senat
|