Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.50/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2008

6. Propunerea legislativă de completare a Legii nr. 47 (r1) din 18/05/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).
 
see bill no. 116/2008

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.5, Propunerea legislativă de completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

V-aş ruga să observaţi că nu am reuşit să dezbatem în timp raportul de respingere al acestui proiect şi, cum termenul constituţional a fost depăşit, urmează să constatăm că propunerea a fost adoptată potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie.

La pct.6, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006. Vă rog să vă reamintiţi că au avut loc dezbaterile şi s-a decis atunci să se continue lucrările pe marginea acestui proiect marţi, deci mâine.