Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2008
Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2008
 |
6. |
Informare privind: |
|
|
Domnul Ion Mînzînă: Doamnelor şi domnilor, Sunt în faţa dumneavoastră pentru a vă anunţa că, începând de astăzi, demisionez din Grupul parlamentar al Partidului România Mare, urmând să-mi desfăşor activitatea în cadrul Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc. Domnul deputat Dragomir.
|
|
Domnul Dumitru Dragomir: Dragii mei colegi, Cu părere de rău din partea mea, a ţării, a Europei şi nu mai puţin din partea mass-media din România, mi-am dat demisia din P.R.M., urmând a fi un deputat cu toate atribuţiile constituţionale, independent. Vă mulţumesc foarte mult.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Şi noi vă mulţumim. Şi sunt convins că şi patria şi Europa vă sunt recunoscătoare. Domnul deputat Eserghep.
|
|
Domnul Gelil Eserghep: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am venit să vă anunţ că-mi dau demisia din Grupul parlamentar al P.R.M. Le mulţumesc celor mai mulţi dintre foştii mei colegi pentru buna colaborare şi-mi anunţ înscrierea în Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Mircea Costache.
|
|
Domnul Costache Mircea: Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Anunţ şi eu demisia mea din Grupul parlamentar al P.R.M., căruia îi mulţumesc din suflet pentru colaborarea de până acum, şi voi activa în continuare în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. (Din sală se strigă că vor fi şapte demisii pe săptămână!) Şapte pe săptămână. Am înţeles. Rog să se comunice liderilor de grupuri că de la Comisia pentru regulament s-a stabilit că doar şapte pe săptămână se fac.
|