|
Domnul Mihai Capră (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, La momentul la care s-a solicitat Guvernului un punct de vedere vizavi de această propunere legislativă, el a fost negativ pe considerentul că exact în acelaşi timp exista un proiect al Guvernului cu reglementări similare. În acest sens a fost adoptată, de altfel, Legea nr.248 în decembrie anul trecut. Totuşi, în perioada de aplicare a acestei legi, au apărut unele disfuncţionalităţi care ne-au fost comunicate de Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor şi de pool-ul de asigurare împotriva dezastrelor. În consecinţă, avem rugămintea de a retrimite la comisie propunerea legislativă pentru a o putea discuta. Vă mulţumesc.
|