Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.229/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2015

6. Notă pentru exercitarea de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
- Legea bugetului de stat pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
- Lege pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
- Lege pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional - procedură de urgenţă;
- Lege pentru completarea art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României;
- Lege pentru modificarea şi completarea art. 17 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea şi pentru modificarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului;
- Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
- Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe - procedură de urgenţă;
- Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - procedură de urgenţă.
 

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Ordinea de zi a fost epuizată.

Vă urez o după-amiază plăcută şi o săptămână frumoasă!

Daţi-mi voie să vă informez că, în conformitate cu Legea nr. 47/1992, au fost depuse la secretarii generali ai celor două Camere, pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către dumneavoastră, următoarele legi:

  • Legea bugetului de stat pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
  • Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
  • Lege pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
  • Lege pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional - procedură de urgenţă;
  • Lege pentru completarea art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României;
  • Lege pentru modificarea şi completarea art. 17 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea şi pentru modificarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului;
  • Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016 - procedură de urgenţă;
  • Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe - procedură de urgenţă;
  • Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - procedură de urgenţă.

Termenele de sesizare sunt: cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă de la data depunerii, adică 16 decembrie.

Vă urez o după-amiază frumoasă şi sărbători fericite!

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, acum.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Rotaru (de la prezidiu):

Şi al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.15.