Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 18, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.149/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 18, 2017 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 18, 2017
| ................................................ | |
|
|
5. La punctul 5 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. Dacă sunt intervenţii de ordin general? Domnul Preda. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ne aflăm, în decurs de patru luni, la o nouă modificare a hotărârii noastre. Lucru neobişnuit, mai ales în condiţiile în care pentru elaborarea modificărilor la vechea hotărâre s-a lucrat ani de zile şi a fost bine că a existat voinţa politică să o realizăm. Aţi urmărit şi dumneavoastră, ca noi toţi, de altfel, marile probleme care sunt pe canalele media, cu privire la modul în care această comisie funcţionează. Ea nu mai are timp să se ocupe de ceea ce înseamnă ameninţările terorismului, ce înseamnă migraţia, care explodează în fiecare zi. Ea nu mai are timp să se ocupe de problemele care sunt strict legate de codul nostru albastru de securitate. Ea devine un balon de secrete la care vine fiecare dintre cei care au probleme, să le comunice. Bineînţeles, aşa cum aţi văzut, câteodată sunt nemulţumiţi că trebuiau să fie mai secrete decât secretele. Dacă această comisie merge în drumul politizării ei, eu vreau să vă spun că avem cu toţii o problemă foarte mare. Pentru că această comisie, când face controlul parlamentar, face nu în sensul de a se substitui justiţiei României, ci face în sensul de a face ca acest serviciu să funcţioneze legal şi eficient pentru securitatea noastră. Nu mi-e uşor să vin în faţa dumneavoastră să vă spun asemenea lucruri, pentru că în general această comisie nu a avut putere şi opoziţie. Această comisie, de 20 de ani, a avut un consens în ceea ce priveşte nevoile de securitate. Dar vă spun că nu trebuie să facem din această comisie politizarea Serviciului Român de Informaţii. Acesta este cel mai grav lucru pe care îl poate face un parlamentar al României. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Alte intervenţii de ordin general dacă sunt? Domnul Stanciu, de la USR. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, "Prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a libertăţilor, drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor...". Acesta este art. 1 din Legea siguranţei naţionale. Aş insista aici asupra ideii de stare de legalitate. Cred că suntem cu toţii de acord că starea de legalitate a tuturor activităţilor instituţiilor private şi publice este un fundament necesar pentru o Românie modernă şi puternică. Comisia de control asupra SRI trebuie să vegheze la activitatea acestui serviciu, din mai multe paliere: să asigure un echilibru între nevoile reale ale siguranţei naţionale şi ale libertăţilor civile; să reducă nivelul de suspiciune asupra activităţilor de intelligence, care prin natura lor sunt secrete; să prevină şi să sancţioneze imediat şi prompt orice abuz comis în numele şi sub scuza siguranţei naţionale; şi mai ales să încurajeze reforma în acest serviciu, astfel încât pentru îndeplinirea siguranţei naţionale, Serviciul Român de Informaţii să aibă la dispoziţie un cadru legal adecvat şi mai ales să-şi desfăşoare activitatea eficient din punct de vedere economic. Prin aceste modificări ale Regulamentului - la care şi Grupul USR a contribuit - cu încuviinţarea dumneavoastră, Comisia de control va avea pârghii suplimentare pentru exercitarea mandatului legal care îi este atribuit. Totuşi, cine ne păzeşte de cel care ne păzeşte de SRI? Astfel spus, Grupul parlamentar al USR va veghea ca această comisie să îşi respecte întocmai mandatul legal, şi doar legal. Vă mulţumesc. Grupul parlamentar va vota pentru. USR va vota pentru. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Da. Mulţumesc. Dacă sunt alte intervenţii de ordin general? Dacă nu sunt, am să vă rog să-mi permiteţi să fac un scurt comentariu. Mă număr printre cei care am avut impresia, în ultimii 10-12 ani, că această Comisie de control a SRI-ului ar fi trebuit să se intituleze mai degrabă "Comisia pentru controlul SRI-ului asupra Parlamentului". Şi cred că a venit momentul ca această comisie să înţeleagă care îi este menirea şi să-şi intre cu adevărat în atribuţii. Şi salut propunerile de modificări care sunt făcute şi supuse votului nostru, astăzi. Vă mulţumesc. Dacă la punctul acesta, de intervenţii de ordin general, mai aveţi comentarii? Dacă nu, trec la dezbaterea pe articole. La titlul proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii sau comentarii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 1 al art. I. Dacă sunt obiecţii şi comentarii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 2 al art. I. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 3 al art. I. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 4 al art. I. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Domnul Preda. |
|
|
Domnule preşedinte, Pe procedură şi pe regulament. Când mai aveţi intervenţii, coborâţi la microfonul acesta. Nu se vorbeşte de la microfon... |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Am cerut îngăduinţa să nu mai... |
|
|
Nu se cere îngăduinţa, că nu suntem la... |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Da. Vă mulţumesc. |
|
|
... în altă parte. Art. 4. La primul alineat, se spune aşa - la 4 şi 5 - "Comisia poate invita la şedinţele sale orice persoană despre care are date că ar putea deţine informaţii relevante în ceea ce priveşte sfera de activitate a comisiei". N-a ştiut nimeni să-mi explice ce înseamnă asta. Deci poţi să chemi pe oricine vrei, care crezi tu că ar avea documente, nu că vrea el. Şi nu numai asta. La punctul 5... Am să vă explic şi de ce suntem împotrivă. Persoanele prevăzute la alin. (4) au obligaţia de a se prezenta la audieri. Dispoziţiile art. 3 din Regulament. Păi, domnilor, e a doua oară când facem greşeala asta, pentru care am ţinut agenda publică patru luni. Noi obligăm, printr-un regulament al unei comisii, să vină cineva, dar dacă nu vine, noi nu avem sancţiuni, pentru că nu există prevăzute. Noi ce facem? Mai formăm... deci vrem şi Comisia de control al Serviciului Român de Informaţii să devină de fapt Subcomisia "Apartamentul". Asta este dorinţa? Noi vom vota împotrivă. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Alte obiecţii sau comentarii? Domnul Manda, preşedintele comisiei. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Sincer, ar fi trebuit să mă surprindă reacţia domnului Preda, pentru că ieri, în cadrul comisiei, când am discutat, era constructiv în ceea ce propuneam. Dacă nu înţelege la ce ne referim, pot să spun foarte clar în plenul Parlamentului. Domnul Toni Greblă a mers la televizor şi a spus lucruri care vizează activitatea comisiei noastre, despre SRI. L-am invitat de două ori până acum şi spune că nu vrea să vină la comisie. Trăim într-o situaţie în care orice om poate să apară în spaţiul public, să acuze Serviciul Român de Informaţii, şi să rămână asupra Serviciului Român de Informaţii o serie de acuze neprobate. Am considerat că este oportun ca aceste persoane să vină la comisia noastră, să prezinte probe, să verificăm. Dacă se dovedesc a fi adevărate, să se ia măsuri; dacă nu, să prezentăm publicului că sunt doar chestiuni care sunt aruncate în spaţiul public. În altă ordine de idei. În cadrul audierilor, persoanele care au venit au spus despre alte persoane despre care ştiu că au tot... probe, materiale, informaţii, pe care le putem solicita şi pe care le putem evalua noi, împreună cu..., sau să cerem de la Serviciul Român de Informaţii dacă sunt adevărate. Cred că este o propunere bună, pentru buna funcţionare a comisiei, în contextul în care vrem să aflăm adevărul şi vrem să avem un punct de vedere corect, legal, normal şi pertinent. Alte intervenţii care să blocheze activitatea comisiei le pot înţelege de ce sunt în acest moment. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Da. Alte intervenţii? Nu mai sunt. În lipsa unei propuneri concrete din partea domnului Preda, supun votului dumneavoastră punctul 4 de la art. I. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Vă rog, secretarii, să număraţi voturile. 43 de voturi împotrivă. Abţineri? 228 de voturi pentru. La punctul 5 al art. I. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Da. Vă rog. |
|
|
Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu: Mulţumesc. Ridicasem mâna dinainte. Voiam doar să spun, să reîntăresc ce am spus în dezbaterea generală, legat şi de acest amendament, şi de obiecţiile domnului Cezar Preda. Dacă va exista o situaţie în care acest articol, care obligă persoane să vină la comisie, va fi folosit în alte scopuri decât cele pentru controlul asupra SRI, Grupul USR va avertiza de acest lucru. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: La punctul 6 al art. I. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. La art. I? Supun votului dumneavoastră articolul, în întregime. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. În unanimitate. La art. II. Dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, în ansamblul său. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 43. Abţineri? Două abţineri. 226 de voturi pentru. Proiectul de hotărâre a fost adoptat. Domnul Preda. Explicarea votului, bănuiesc? |
|
|
Da, domnule preşedinte. Îmi cer scuze că n-am depus amendamente în plen, dar regulamentul nu ne permite. Dar eu le depuneam... Dar dumneavoastră trebuia să ştiţi asta. Votul împotrivă nu este un vot care să semnifice că anumite corecţii într-un act normativ nu sunt necesare. Bineînţeles, prin evoluţiile care se întâmplă. Dar, dragii mei, am văzut că şi domnul preşedinte al Senatului a comentat, spunând că de-abia acum se schimbă paradigma acestei instituţii - instituţia Parlamentului. Dar ce, această comisie n-a făcut parte, nu face parte din Parlamentul României? Nu sunt tot colegi, deputaţi şi senatori? Să acuzi, la grămadă, că aceşti oameni, în timpul celor 25 de ani nu şi-au făcut treaba, dar a venit acum o nouă voinţă politică, care să schimbe lucrurile? E un punct de vedere, îl respect. Dar punctul meu de vedere este că este o presiune politică pe această instituţie. Şi, după justiţie, a venit şi rândul Serviciului Român de Informaţii să participe la bătălia politică, folosindu-se ca presiune politică. Şi dacă eu greşesc, să mă corectaţi în vremurile care vor urma. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Stimaţi colegi, Având în vedere că la următoarele două puncte ale ordinii de zi de astăzi avem numiri în funcţie, care se fac prin vot secret cu buletine de vot, pentru celeritatea operaţiunii, vă propun să fie prezentate şi dezbătute rapoartele comisiilor de specialitate, urmând ca apoi să ne exprimăm în acelaşi timp votul asupra acestora. Dacă sunt comentarii în legătură cu această propunere? Nu sunt. Vă mulţumesc. Supun votului propunerea. Cine e pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu avem. Abţineri? Nu. |


