|
Domnul Radu Stancu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ordonanţa de urgenţă nr.29/2008 are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2008 în scopul creării cadrului legal pentru implementarea unor programe de dezvoltare pentru cofinanţarea investiţiilor necesare eficientizării sistemelor centralizate de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, cât şi pentru angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în limita prevederilor şi a destinaţiilor aprobate anual prin legile bugetare. Programele multianuale pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică vor fi implementate cu parcurgerea tuturor paşilor aferenţi, respectiv lansare, scriere de proiecte, aprobarea prin hotărâri ale consiliilor locale ale strategiilor şi proiectelor, aprobarea finanţării la nivel central, demararea licitaţiilor publice pentru achiziţionarea lucrărilor, executarea lucrărilor şi declararea plăţilor. Prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.29/2008 se aplică în mod corespunzător şi altor centrale termice şi electrice de termoficare, precum şi altor sisteme centralizate de producere, transport, distribuţie şi furnizarea energiei termice, transferate în condiţiile legii în proprietatea consiliilor judeţene sau locale. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă adresez rugămintea să adoptaţi Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2008. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, Doamna preşedinte, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege menţionat. Senatul a adoptat proiectul de lege. Faţă de toate menţiunile făcute în timpul dezbaterilor, membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise şi cu următoarele observaţii. Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Strict pe tehnică legislativă, respectiv la poz.2, la nr.crt.2 din raportul comun, se impune eliminarea sintagmei "cu completările următoare", deci eliminăm această sintagmă. De asemenea, la poz.5, propunem eliminarea art.2, respectiv în tot cuprinsul legii, orice sintagmă referitoare la titulatura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se va înlocui cu sintagma "Ministerul Administraţiei şi Internelor", întrucât includerea sa în Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2008 este superfluă, modificarea de denumire, respectiv, făcându-se în mod implicit, prin prevederile art.23 alin. (2) din Ordonanţa nr.221/2008. Iar, la poz.6, la nr.crt.6, propunem renumerotarea art.3 care, prin eliminarea art.2, devine art.2. În esenţă, stimaţi colegi, ce propunem? Propunem respectarea prevederilor Ordonanţei nr.221 privind noile denumiri ale ministerelor. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Şi eu vă mulţumesc. Dacă, din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Dacă nu, intrăm în dezbaterea pe articole. Vă rog, domnule preşedinte, să propuneţi un timp alocat dezbaterii.
|
|
Intrăm în dezbaterea pe articole. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a unor centrale termice şi electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau locale. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct.2, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct.3 şi 4, care este nemodificat de comisie, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Sunt adoptate cele două puncte. La pct.5. Observaţii? Nu sunt. La pct.6. Observaţii? Nu sunt. Proiectul rămâne la vot final.
|