Parliamentary debates

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îl invit pe domnul prim-ministru, pentru a răspunde problemelor ridicate de dumneavoastră.

Domnul Emil Boc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, temeiul legal al solicitării Guvernului pentru a vă cere permisiunea de a adresa o prezentare în faţa dumneavoastră, legată de priorităţile legislative ale Guvernului.

Art.107 alin.(1) spune în felul următor: "Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate."

În consecinţă, ţinând cont de ceea ce am promis la votul de învestitură cu privire la un parteneriat care să existe între Guvern şi Parlament, pe de o parte, pornind de la textul constituţional care ne dă posibilitatea să vă solicităm permisiunea de a ne adresa cu un mesaj care să vizeze politica Guvernului în domeniul priorităţilor legislative pentru sesiunea februarie-iunie, am venit în faţa dumneavoastră, v-am înaintat o scrisoare, arătându-ne intenţia de a veni în plenul Parlamentului. Dumneavoastră aţi decis ora şi data la care să venim şi ne-am supus deciziei dumneavoastră. Iar aici am prezentat din programul legislativ, care este în Monitorul Oficial, al Guvernului pe care dumneavoastră l-aţi susţinut prin votul de învestitură, priorităţile pentru această sesiune.

Şi, într-adevăr, este pentru prima dată când la începutul unei sesiuni parlamentare, Guvernul, prin primul-ministru, vine în faţa Parlamentului pentru prezentarea acestor priorităţi, motiv pentru care vă mulţumim că aţi permis Guvernului să sublinieze câteva proiecte de acte normative extrem de importante pentru România, pentru Guvern, şi pentru Parlament, în perioada următoare.

S-a spus aici că în ceea ce am prezentat nu am vorbit de locuri de muncă şi de criză.

Reamintesc faptul că am spus că avem două priorităţi majore: modernizarea ţării şi locurile de muncă ale românilor, iar când am vorbit de locuri de muncă şi am vorbit cred că o jumătate de oră despre politica Guvernului pentru sprijinirea mediului de afaceri, măsuri active pentru susţinerea firmelor, măsuri pentru diminuarea şomajului, măsuri care să vizeze componenta socială şi asupra cărora nu voi mai insista din nou, n-am făcut altceva decât să pregătim ieşirea din criză, practic, şi începutul relansării economice.

Vom avea creştere economică în 2010, plus 1,3, motiv pentru care ne aşteptăm ca şi numărul de şomeri să fie mai mic în acest an decât în 2009, tocmai pornind de la această evaluare economică. Dar asta, repet, la sfârşitul anului 2010, pentru că în prima parte a anului, într-adevăr, ne aşteptăm la o creştere a numărului de şomeri şi răspund şi aici colegului deputat care ne-a solicitat ce măsuri concrete avem pentru fiecare regiune în parte. Ministerele de resort au politici sectoriale în funcţie de investiţiile pe care le derulează pentru a ajuta la diminuarea şomajului şi, în acelaşi timp, politicile naţionale pe care le-am menţionat, astfel încât să putem menţine sub control cifra şomajului şi cât mai mulţi cetăţeni români să aibă locuri de muncă.

În privinţa firmelor falimentare în 2009, vreau să ştiţi că s-a tot vorbit de impozitul minim, care ar fi fost cauza acestui lucru.

Din datele centralizate astăzi, 72,5% din firmele care şi-au închis activitatea în 2009, repet 72,5%, aveau cifra de afaceri zero sau nu depuseseră bilanţul. Subliniez: 72,5% dintre firmele care şi-au încetat activitatea. Asta ce înseamnă? Că impozitul minim le-a pus în situaţia să aleagă: mai merg în continuare pe cifră de afaceri zero şi le utilizează pentru tranzacţii eventuale la un moment dat de tot felul sau intră în activitate şi-şi continuă demersurile. Atunci, într-adevăr, au făcut această opţiune. Deci, de aceea aş vrea să informăm corect opinia publică atunci când vorbim de impozitul minim.

În privinţa bătăliei politice pe care domnul Tăriceanu o anunţa aici, cu Guvernul şi cu toţi cei care susţin modernizarea statului sau a clasei politice, spunând că va fi un adversar redutabil.

Rolul Opoziţiei în orice societate democratică este într-adevăr să-şi facă datoria de opozant. Dar nu ştiu ce opozanţi am putea fi în raport cu voinţa românilor de la referendum? Aici este întrebarea mea la care eu nu am răspuns. Putem să ne contrazicem pe idei, propuneri care vin de la Guvern, dar când o propunere vine de la stăpânul locului pe care-l deţineţi în Parlament, cu cine suntem în opoziţie? Cu românul care a votat la referendum un lucru şi care ne cere să facem în Parlament, prin revizuirea Constituţiei, reducerea numărului de parlamentari? Cu cine suntem în opoziţie? Cu cei care ne-au trimis în Parlament?

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (din bancă):

Suntem în opoziţie cu prostia guvernanţilor.

Domnul Emil Boc:

Deci, din punctul meu de vedere, aveţi tot dreptul, domnule Tăriceanu, să fiţi în opoziţie cu cine doriţi, dar cred că n-avem dreptul să fim în opoziţie cu titularul puterii şi cu care vă plăteşte scaunul dumneavoastră de parlamentar, cu cel care a votat la referendum pentru diminuarea numărului de parlamentari, în contextul acţiunii de modernizare a statului român.

Şi pentru că aţi făcut referire la situaţia economică, vreau doar să amintesc faptul că, din nefericire, ministrul finanţelor pe care l-aţi avut în guvernarea dumneavoastră, împreună cu dumneavoastră, aţi fost coautorii cheltuirii în perioada septembrie-decembrie 2008 a 4 miliarde de euro.

Vreau să ştiţi că România, de la Fondul Monetar Internaţional şi la Comisia Europeană, a luat următorii bani în 2009: Guvernul 2,4 miliarde de euro. Deci, dacă Guvernul ar fi avut cei 4 miliarde pe care i-aţi trimis dumneavoastră prin măsuri abuzive în cheltuieli de tot felul, fără acoperire, de cele mai multe ori, şi dacă acei bani, în vremuri bune, când aţi avut 8% creştere economică, i-aţi fi păstrat pentru vremuri mai grele, că ştiaţi că vine criza economică, şi ştiaţi acest lucru, şi noi am fi avut la începutul anului 2009, 4 miliarde de euro, n-am fi avut nevoie nici de Fondul Monetar Internaţional, nici de Banca Mondială, nici de alte acorduri. Din nefericire, acei bani n-au fost, pentru că au fost pierduţi.

Deci, comparaţie: în tot 2009, Guvernul a luat 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi 900 de milioane de euro de la Fondul Monetar Internaţional. Aceştia sunt banii care au venit la Guvernul României, nu alţii, nici mai mulţi, nici mai puţini. Dar asta a fost, repet, datorită crizei economice mondiale şi lăsaţi fără resurse financiare când, în vremuri bune, în loc să avem creştere economică concretizată în resurse financiare la buget, plus 8, s-a concretizat în minus 5,4, deficit bugetar.

Aceasta este realitatea, pe care n-o putem ignora, cu toată prietenia şi eleganţa de care putem da dovadă într-o dezbatere publică, dar lucrurile trebuie să fie spuse pe nume.

Şi la fel despre votul uninominal. Eu cred că votul uninominal reprezintă un progres politic în România. Că în 2008 am avut un vot uninominal, reprezintă un progres. Că el poate fi îmbunătăţit, este o altă problemă. Şi cu aceasta sunt de acord. Că putem perfecţiona mecanismul votului uninominal, astfel încât, poate, în viitor, doar cei care câştigă să intre în Parlament, şi nu cei care sunt pe locurile doi sau trei, că asta înseamnă logică democratică şi respectarea principiului majorităţii specific democraţiilor. Dar votul uninominal, cu siguranţă, reprezintă un progres pe care, repet, îl salut şi pentru care merită să milităm în continuare.

Domnului ministru Adomniţei: da, e adevărat, voi face menţiune la miniştrii educaţiei Hărdău şi Miclea, au un rol important în procesul de reformă a educaţiei din România, după cum şi dumneavoastră aţi avut un rol important în deschiderea celor 4000 de şantiere, din nefericire, de şcoli fără acoperire şi fără susţinere financiară reală. Iar acum noi suntem în situaţia de a găsi soluţii pentru a utiliza eficient banul public, pornind de la risipa de care aţi dat dovadă, deschizând şantiere şi unde a fost nevoie şi mai ales unde n-a fost nevoie, iar astăzi suntem în situaţia să nu putem acoperi resursele financiare pentru o politică scăpată de sub orice control a cheltuirii banului public. Dar, în limita priorităţilor pe care le avem, ţinând cont de faptul că acolo unde şcolile se impun, acolo unde lucrările sunt aproape finalizate, ele vor merge mai departe, după o analiză obiectivă şi reală.

Domnului Dobre, de asemenea, îi fac precizarea că Legea salarizării a fost adoptată anul trecut. Ce se întâmplă acum este doar punerea în aplicare a acestei legi. Există un act normativ în vigoare, în baza căruia toţi cei care calculează salariile în februarie pentru luna ianuarie, au la dispoziţie normele de aplicare a actului normativ respectiv şi care, repet, pentru prima dată, în sistemul de salarizare din România, pune ordine, chiar dacă unii care erau obişnuiţi să aibă salarii de 30 de mii, de 40 de mii de euro, din bani publici, nu le mai au. Dar nu se mai poate, dacă este să utilizăm corect resursele publice. Şi de aceea spun că, în acest moment, există tot cadrul normativ, astfel încât Legea salarizării unitare să fie aplicată conform celor decise anul trecut.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Încă o dată vă mulţumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră, pentru amabilitatea şi eleganţa de a participa la această dezbatere şi vă asigur în continuare de disponibilitatea totală a primului-ministru, a membrilor cabinetului de a răspunde oricărei solicitări care vine din partea dumneavoastră şi de a fi prezenţi la dezbaterile pe actele normative pe care le-am menţionat.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea deputaţilor aflaţi la Putere.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

Şi noi vă aşteptăm cât mai des în plenul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră.

Încheiem astăzi şedinţa noastră de plen acum.

Vă mulţumesc. Şi ne revedem luni.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.