|
Doamna Camelia Gavrilă: Mulţumesc, domnule preşedinte. În baza prevederilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia noastră a primit spre dezbatere în fond Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei nr. 1, PL-x 316, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii preşedintelui României. Legea respectivă se referă la numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ, în funcţie de nivelul de studiu. Se instituie obligativitatea acordării de către instituţiile de învăţământ superior a unui număr de cel puţin 10 locuri bugetate, garantate, pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat, proveniţi din sistemul de protecţie socială. Se înfiinţează compartimente de consiliere parentală pentru familiile elevilor care au săvârşit acte de violenţă psihologică şi consiliere pentru elevi, astfel încât cei implicaţi să poată beneficia de evaluare şi asistenţă psihologică de specialitate. Legea face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În recomandările, şi aprecierile, şi solicitarea Preşedintelui, de reexaminare a legii, se fac trimiteri la dispoziţiile art. 1 pct. 4 din legea trimisă la promulgare, care are ca obiect modificarea art. 66 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale. Se consideră că aceste modificări atrag după sine alte modificări ale dispoziţiilor legii, în caz contrar apărând contradicţii cu prevederile art. 65. De asemenea, se consideră că forma legii transmisă spre promulgare creează situaţia conform căreia o reglementare stabilită expres la nivel de lege, legislaţie primară, este aprobată prin ordin de ministru, la nivel de legislaţie secundară. În urma dezbaterii, în şedinţa din 5 martie 2019, Comisia a propus cu 11 voturi pentru şi 9 abţineri aprobarea în parte a cererii de reexaminare a legii şi adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale, cu modificările din anexă. Mulţumesc.
|