Sittings of the Chamber of Deputies of June 27, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.99/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 27, 2022

7. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.69/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat (PHCD 57/2022) (respinsă propunerea de scoatere de pe ordinea de zi).
 
see bill no. 57/2022

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Suntem veseli cu toţii, dar atâta timp cât este vorba despre respectarea Regulamentului, a drepturilor şi libertăţilor fiecăruia şi, în special, a aspectelor ce ţin de funcţionarea unei instituţii, una dintre cele mai importante instituţii, chiar cea mai importantă instituţie din statul român, atunci nu pot să fiu indiferent.

Aşadar, domnule preşedinte, vă rog frumos, PHCD 57/2022 (Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.69/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat), având în vedere că nu am niciun acord din partea liderilor grupurilor parlamentare ale Camerei Deputaţilor, vă rog frumos să-l scoateţi de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu pot să fac acest lucru, domnule Grosaru.

Domnul Benga Tudor-Vlad.

Continuăm cu anunţurile. (Vociferări.)

O voce de la PSD:

Hai şi tu! Hai că poţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Păstraţi solemnitatea momentului!

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Georgel Badiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Preluăm noi propunerea domnului deputat Grosaru.

PHCD 57 - vă rog să supuneţi votului scoaterea de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Întrucât bănuiesc că nu există acord al liderilor, vă rog să vă pregătiţi cartelele.

PHCD 57 - bănuiesc, PHCD 57/2022 - vot pentru scoaterea de pe ordinea de zi.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 27 de voturi pentru, 160 contra, 7 abţineri, un coleg nu votează, propunerea dumneavoastră a fost respinsă.