Florin Gheorghe
Florin Gheorghe

Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.134/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2016

7. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
    7.1 Florin Gheorghe

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Florin Gheorghe?

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Amintesc tuturor colegilor că indiferent de numărul de interpelări depuse, conform procedurilor, pot citi, prezenta în plen o singură interpelare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am o interpelare pentru ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, domnul Achim Irimescu.

Obiectul interpelării: "Fără investiţii în sistemul naţional de irigaţii".

Domnule ministru,

Lunile iulie, august şi prima parte a lunii septembrie din anul 2016 au fost luni agricole extrem de secetoase, efectele negative fiind extrem de importante pentru o parte a culturilor cerealiere, în special porumb şi floarea-soarelui, dar şi legumicole. Consecinţele lipsei de precipitaţii minime ar fi putut fi limitate dacă fermierii români ar fi avut acces la sisteme care să aducă apa cât mai aproape de tarlaua de producţie.

După cum foarte bine cunoaşteţi, încă din anul 2014, s-a demarat atât cadrul legislativ, cât şi construcţia bugetară în vederea susţinerii unor investiţii de anvergură care să facă posibilă irigarea unui număr important de hectare din producţia agricolă românească.

Din nefericire, planurile au rămas la nivel de intenţie şi nici nu există vreun indiciu că, în viitorul apropiat, se vor derula investiţii publice în acest sens.

Faţă de această situaţie, vă rog, domnule ministru, să aduceţi următoarele precizări: care sunt motivele pentru care, în anul 2016, nu s-au demarat niciun fel de investiţii în sistemul naţional de irigaţii?; care sunt proiectele de investiţii în sistemul de irigaţii pe care le pregătiţi în vederea bugetării pentru anul 2017 şi care sunt sumele avansate în acest scop?; câte proiecte aţi elaborat pentru extinderea sistemului de irigaţii şi care este valoarea finanţării acestora din fonduri europene nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020?; anticipaţi să oferiţi stimulente pentru investiţiile private care pot contribui la extinderea sistemului de irigaţii şi a suprafeţelor irigate?

Vă solicit răspuns în scris.

Deputat PSD, Florin Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.