Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026
![]() |
7. | Supunerea la votul final a: | |||
![]() |
7.2 | Proiectului de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori (PL-x 369/2026) (adoptat); | ![]() |
||
see bill no. 369/2026 |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 2. Proiectul de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori; PL-x 369/2026; lege ordinară. Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
|
299 de colegi prezenţi, 295 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Könczei Csaba, Grupul parlamentar al UDMR. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Astăzi, într-un moment în care sectorul apicol se confruntă cu dificultăţi tot mai mari, am adoptat o iniţiativă legislativă importantă prin care, până în anul 2028, propunem acordarea unui sprijin financiar apicultorilor din România. Prin această propunere legislativă oferim un sprijin real, predictibil şi necesar pentru apicultori. Schema de ajutor prevede acordarea unui sprijin anual de 15 euro pentru fiecare familie de albine. Sprijinul va putea fi acordat o singură dată pe an, pe o perioadă de 3 ani consecutivi, pentru susţinerea producţiei autohtone şi pentru menţinerea activităţii apicole. Vor beneficia de acest ajutor apicultorii care sunt înscrişi în baza naţională de date apicolă şi care deţin autorizaţiile sanitar-veterinare necesare. Prezenta iniţiativă legislativă nu înseamnă doar sprijin acordat, ci protejarea procesului de polenizare, susţinerea biodiversităţii, menţinerea echilibrului ecosistemelor şi consolidarea economiei rurale. Fără albine, culturile agricole devin mai vulnerabile, iar efectele asupra mediului şi asupra securităţii alimentare pot fi extrem de grave. Le mulţumesc colegilor din comisiile raportoare, pentru susţinerea acordată. În Comisia pentru agricultură a fost o decizie transpartinică. Proiectul de lege adoptat astăzi prezintă un sprijin concret pentru apicultorii români şi un pas important pentru protejarea viitorului agriculturii româneşti. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Călin-Gheorghe Matieş, Grupul parlamentar AUR. |
|
|
Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Hai să ne lămurim. Proiectul AUR de susţinere a apicultorilor a fost depus anul trecut, în iulie. (Aplauze.) Anul trecut. (Aplauze.) Proiectul UDMR, cu 13 euro, nu cu 15, a fost depus în februarie, doar că, ce să vezi, USR, PNL, PSD şi UDMR sunt într-o alianţă şi de aceea proiectul AUR n-a trecut. Dar noi am fost îngăduitori şi am zis că lăsăm de la noi pentru fermieri. Aţi vorbit de pesticide. Haideţi să vă văd cum o să votaţi proiectul AUR, când la fiecare punct de frontieră trebuie alimentele, cerealele, produsele alimentare să fie controlate, fiecare lot, de pesticide, de metale grele şi de alte chimicale. Mai mult, vorbeaţi de susţinere. Păi atâta timp cât mierea în şcoli - se dă miere din Bulgaria, ştiţi problema de acum câţiva ani, atâta timp cât Guvernul PSD-PNL a permis miere din Ucraina la 8 lei kilogramul - 8 lei! - să intre în România, nu mai puteţi vorbi de o susţinere. M-aş bucura să găsim înţelegere şi pentru laptele ecologic din România, în zonele defavorizate, că se depopulează, şi să dăm o mână de ajutor şi fermierilor care produc lapte ecologic. Mulţumesc, stimaţi colegi, pentru că v-aţi gândit la apicultori. Trebuie ne gândim şi la producătorii de lapte şi la alţi fermieri, pentru că ceea ce se întâmplă acum - tot mai mulţi fermieri dau faliment. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Gheorghe-Petru Pîclişan, Grupul parlamentar Uniţi pentru România. |
|
|
Domnul Gheorghe-Petru Pîclişan: Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. S-a votat un proiect binevenit pentru apicultorii din România. Cred că orice ajutor întotdeauna este binevenit pentru apicultura şi agricultura din ţara noastră. Însă vreau să vă reamintesc, în momentul în care votaţi un proiect sau îl puneţi pe ordinea de zi, să vă gândiţi la oamenii - în cazul de faţă, la apicultori, adică la oamenii care au nevoie de acel proiect, şi să lăsaţi culoarea politică deoparte. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna deputat Verginia Vedinaş, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Doamnă preşedinte, Dragi colegi, Evident că şi noi am votat şi am susţinut un asemenea proiect. Şi mă raliez tuturor aprecierilor care s-au făcut de la tribuna Camerei Deputaţilor cu privire la semnificaţia apiculturii şi a muncii desfăşurate de apicultori. Ce vreau, însă, să semnalez este faptul că mi-aş dori tare mult să nu mai adoptăm proiecte de lege care reprezintă nişte plombe. Au rolul plombelor din stomatologie, pentru că ele nu vizează perspectiva întinsă în timp a domeniului respectiv, ci perioada - 2026-2028. Iar acest lucru se întâmplă pentru că noi nu avem niciun proiect de ţară care să cuprindă toate domeniile esenţiale şi strategice, în egală măsură în care în mod evident nu avem un proiect cu privire la agricultură şi la domeniul acesta, şi la apicultură. Deci vreau să vă invit, în final, să schimbăm abordarea, să înţelegem că ţara asta are nevoie nu numai de soluţii temporare: ce facem până în 2028, ce suspendăm până în 2027. Avem nevoie de nişte soluţii care să ducă pe timp îndelungat ţara mai departe, economia ei şi să confere stabilitate şi siguranţă cetăţenilor. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Ionel Ciunt, Grupul parlamentar al PSD. |
|
|
Stimaţi colegi, Indiferent de paternitatea acestui proiect de lege, important este că astăzi s-a votat acest proiect de lege şi este un proiect extrem de important şi de necesar pentru apicultorii români. Şi astăzi funcţionează diferite scheme de sprijin pentru apicultori, privind plata unor analize fizico-chimice, privind achiziţionarea unor utilaje de prelucrare a mierii de albine, dar acest sprijin financiar poate fi folosit pentru achiziţionarea de hrană pentru albine, hrană atât de necesară în condiţiile în care condiţiile climatice de astăzi sunt, aşa cum ştiţi, extrem de schimbătoare. Mulţumesc tuturor celor care aţi votat acest proiect de lege. Şi vreau să vă informez că există pe traseul legislativ un proiect de lege al cărui iniţiator sunt şi eu şi cu câţiva colegi din PSD, care se referă la scutirea impozitului pentru mijloacele de transport folosite în pastorală, tot de către apicultori. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |


