Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026
![]() |
7. | Supunerea la votul final a: | |||
![]() |
7.4 | Proiectului de Lege pentru completarea art. 70 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 553/2025) (adoptat); | ![]() |
||
see bill no. 553/2025 |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Legi organice. Adoptări 4. Proiectul de Lege pentru completarea art. 70 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 553/2025; lege organică. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
|
295 de colegi prezenţi, 293 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Aproape unanimitate. Am votat şi noi acest proiect de lege, dar personal, vă spun sincer că l-am votat cu inima îndoită. De ce? Pentru că, ce prevede, în primul rând, acest proiect? Se referă la asociaţiile, la furnizorii de servicii sociale acreditaţi - publici, privaţi, cu servicii destinate persoanelor cu handicap, care au obligaţia să asigure materiale accesibile de tipul Braille, audio-video, subtitrat, mimico-gestual şi aşa mai departe şi, în plus, să asigure persoane specializate în aceste demersuri. Cred că este un formalism de care, poate, în anumite situaţii, persoanele cu handicap duceau lipsă, dar în niciun caz nicio instituţie publică sau privată nu cred că atunci când impactul acţiunilor lor ar fi fost real nu ar fi asigurat asemenea servicii. În schimb, acest formalism cred că ne va costa extrem, extrem de mult, în detrimentul conţinutului serviciilor pe care aceste asociaţii sau instituţii ar trebui să le furnizeze persoanelor cu handicap. Cred că conţinutul va scădea, cum este şi acum, în mare suferinţă, şi, în loc să avem asemenea iniţiative, mai folositoare ar fi fost, de exemplu, scutiri de taxe şi impozite pe clădiri, pe mijloace de transport, pe muncă, pentru aceste persoane, pe lângă creşterea indemnizaţiilor. Conţinutul cred că este mult mai important decât forma. Vom urmări în timp efectul acestor modificări legislative, astfel încât să vedem dacă ele sunt într-adevăr benefice sau nu. Mulţumesc. (Aplauze.) |


