Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.111/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 17, 2025

7. Supunerea la votul final a:  
  7.9 Propunerii legislative pentru completarea art. 6 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (Pl-x 216/2025) (adoptată).  
 
see bill no. 216/2025

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

Şi ultimul punct, Propunerea legislativă pentru completarea art. 6 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; Pl-x 216/2025; lege organică.

Comisiile sesizate în fond propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul!

292 de voturi pentru. Adoptată.

Avem câteva solicitări.

Prima solicitare, din partea domnului deputat Dimitriu Alexandru-Paul.

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Explicarea votului pentru acest proiect de lege şi apoi dumneavoastră pentru...

Vă rog.

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Am văzut, în timpul dezbaterilor la acest proiect, o tiradă continuă împotriva justiţiei.

Stimaţi colegi,

Proiectul acesta vizează o chestiune foarte simplă. Lăsăm să se suspende în baza unei hotărâri judecătoreşti pentru tot ceea ce ţine de vânat şi exceptăm doar urşii, respectiv şacalii, sau lăsăm pentru toate categoriile.

Din punct de vedere constituţional nu este posibil să nu laşi apelul la justiţie, apelul la instanţă.

Am observat, în schimb, că cei de la AUR manifestă un vădit dispreţ împotriva justiţiei şi se vede acest lucru din modul în care au pus problema. Anumite persoane, anumite ONG-uri, chipurile, n-ar avea voie să aibă acces la justiţie. De ce? Pentru că justiţia îi deranjează. Înţeleg foarte bine de ce-i deranjează, pentru că gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare, pentru răsturnarea ordinii constituţionale. Şi atunci înţeleg această opoziţie în ceea ce priveşte justiţia.

Să ştiţi că respectarea Constituţiei, stimaţi domni, este o chestiune ce ţine de suveranism. Suveranismul are directă legătură cu Constituţia. De ce? Pentru că, potrivit art. 2 din Constituţie, poporul este suveran. Şi Constituţia aceasta, pe care o dispreţuiţi dumneavoastră, stimaţi extremişti, a fost ratificată prin vot general de către populaţie, de către popor.

Deci, suveranismul înseamnă să respecţi Constituţia.

Iar când vine vorba despre justiţie, aceasta este pilonul principal al democraţiei.

Da, poţi să eviţi eventual două categorii de vânat de sub incidenţa suspendării, dar n-ai cum să eviţi orice problemă ce ţine de vânat şi să nu poţi s-o supui justiţiei. (Vociferări. Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Nacov Gheorghe, apoi domnul deputat Simion George. Şi după aceea dumneavoastră.

Prima dată reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Domnul Gheorghe Nacov:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Am ţinut să mulţumesc colegilor pentru această unanimitate.

Mă bucur că m-am făcut înţeles şi sper că este doar un prim pas într-o normalizare a conservării biodiversităţii. Sper să-l completăm şi cu alţi paşi în viitorul apropiat.

Toate speciile merită absolut aceeaşi protecţie, o protecţie care nu poate fi decât proactivă. Sper ca, la un moment dat, toţi colegii să înţeleagă acest lucru.

Ca să fiu cât mai plastic, în Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării s-a oprit vânătoarea, moment în care bineînţeles că au explodat populaţiile de prădători şi bineînţeles că au pus în pericol păsările pe care am dorit să le protejăm.

Astfel că, în fiecare an, ministerul dă derogare pentru a se vâna un număr de şacali, dar speciile respective de păsări deja se apropie de declin.

Vânătoarea este doar conservare şi nimic altceva, este răspunsul protectorilor naturii faţă de provocările pe care ni le aduce anul 2025 şi următorii.

Este necesar să elaborăm politici de agro-mediu, astfel încât animalele sălbatice să nu fie privite ca duşmani de către agricultori sau cum, din păcate, este, în cazul de faţă, să pună în pericol vieţile oamenilor.

Acest lucru îl face vânătoarea în toate ţările civilizate. Să nu confundăm vânătoarea din 2025 cu cea de subzistenţă din comuna primitivă.

În momentul de faţă în multe ţări cu o bogată biodiversitate, unde a fost oprită vânătoarea, practic nu a fost asigurată protecţia speciilor şi au intrat în declin.

Vă mulţumesc foarte frumos pentru înţelegerea pe care aţi manifestat-o faţă de această necesitate a unei derogări.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George Simion.

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul George-Nicolae Simion:

Aveţi o obsesie legată de AUR.

AUR este sursa problemelor pentru care justiţia, în România, nu funcţionează, pentru care statul român nu funcţionează.

Voi, care sunteţi la guvernare, nu mai aveţi spre cine să arătaţi cu degetul?!

Fără obrăzare, acest deputat inapt spune: "Gurul vostru, Georgescu". Un om respectat de români, care este dus săptămână de săptămână la control judiciar pentru a fi sacrificat ritualic de o justiţie care nu mai este justiţie.

Dacă mai avem prezumţia de nevinovăţie, domnule deputat, care veniţi aici, la tribună, şi acuzaţi în stânga şi în dreapta...

Cum ar trebui să fie justiţia? Ca pe vremea comisarilor sovietici?!

Aţi anulat alegerile şi acum vreţi să ne băgaţi la închisoare.

Semănaţi din ce în ce mai mult cu o bandă de extremă stângă, din Statele Unite, care încearcă, prin justiţie şi prin violenţă, să-şi impună punctul de vedere.

USR-ul a devenit, din păcate, o grupare extremistă de stânga, care încearcă din ce în ce mai mult să-şi elimine adversarii politici.

Dacă AUR este problema voastră, dacă mişcarea suveranistă, votată de jumătate din cetăţenii României, reprezintă problema voastră, vă aduc aminte că sunteţi la guvernare cu PSD-ul. Vă aduc aminte, în primul şi în primul rând, că sunteţi la guvernare şi voi sunteţi vinovaţi pentru dezastrul care este în ţara noastră! (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Dumitru Coarnă, neafiliat.

Şi vă mulţumesc pentru înţelegere.

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc mult.

În sfârşit avem şi noi dreptul la o intervenţie, fiind neafiliaţi.

Încălcaţi Legea nr. 96 - dar e o altă discuţie.

Eu voiam să intervin pe energie, dar domnul de la USR mă forţează să fac un singur comentariu cu privire la justiţie.

Dumnealui cred că a citit Codul penal al neomarxiştilor, al lui Soros, pentru că dacă citeşti acea declaraţie politică a Parchetului General o să observi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciunei infracţiuni: obiect, subiect, latură obiectivă, latură subiectivă. Restul sunt doar declaraţii politice şi lovituri de stat.

Până la urmă, dacă discutăm din perspectivă penală, infracţiunea a fost comisă în 6 decembrie 2024, se numeşte abuz în serviciu...

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat, vă rog să faceţi referire la proiectele care au fost astăzi dezbătute şi votate!

Domnul Dumitru Coarnă:

... de către cei nouă judecători ai CCR, cu complicitatea lui Iohannis, Ciolacu şi Odobescu.

O să revin la energie.

Vorbeaţi de energie curată.

Păi, avem şase hidrocentrale pe care refuzaţi să le puneţi în funcţiune: Bumbeşti, Dumitra şi aşa mai departe. O putere instalată de 300 de megawaţi.

Avem Termo Iernut, pe care trebuia să o puneţi în funcţiune din 2020, cu o putere instalată de 430 de megawaţi.

Dar ce să fac? Dar ce faceţi dumneavoastră? Veniţi şi spuneţi că o să puneţi în funcţiune 1.700 de megawaţi. Dar până o să puneţi în funcţiune, scoateţi din sistem peste 1.500 de megawaţi, când vorbim de energia produsă de termocentrale, 960 de megawaţi, şi grupul care va fi închis de la Cernavodă. Acolo încă 500 de megawaţi.

O să crească consumul clar la 9.000 de megawaţi, de la 6.000, şi o să scadă producţia, de la 5.000 la 3.500.

Asta e realitatea pe care noi o trăim astăzi, iar voi veniţi şi încercaţi să minţiţi poporul cu aceste teze, teorii neomarxiste, globaliste, care efectiv au distrus România, în ultimii 35 de ani.

Eu sper că românii au înţeles perfect şi nu o să vă lase să distrugeţi această ţară.

Mulţumesc mult.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, doamna deputat Enachi Raisa.

Vă rog.

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Eu apreciez dezbaterile şi apreciez ca acest lucru să fie făcut în comisie. Şi mă voi referi anume la opinia referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, şi anume Planul de acţiune pentru energie la preţuri accesibile - Deblocarea adevăratei valori a uniunii noastre energetice pentru a asigura energie accesibilă, eficientă şi curată pentru toţi europenii; COM 79.

Stimaţi colegi,

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că această opinie sau acest proiect de hotărâre vine din Comisia pentru afaceri europene. Acolo avem membri din toate partidele, indiferent că sunt sau nu sunt la guvernare.

Şi voi da citire exact cum au votat aceşti colegi.

Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 9 septembrie 2025, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezenta opinie, care să fie transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Şi mie îmi pare foarte rău că unii colegi chiar fac parte din această comisie şi acolo tac, nu spun nimic, iar aici, la acest microfon din plenul Camerei Deputaţilor, le spun românilor cât de mult le pasă de facturile lor la energie.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc şi eu.

Declar închisă şedinţa de astăzi şi invit membrii Biroului permanent la şedinţă.

Mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.01.